ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3739/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din data de 11 aprilie 2013 Tribunalul Călărași, secția penală, s-a admis cererea formulată de inculpatul A.I. privind judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A.I. la 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 36 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor dispuse împotriva inculpatului, respectiv de 2 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 152 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Călărași și 2 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 159 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Călărași, inculpatul A.I.

având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare. S-a luat act că inculpatul A.I. a executat perioada cuprinsă între 15 februarie 2012 și 12 aprilie 2012. În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare, rezultanta contopirii, pedeapsa pe care inculpatul A.I. o are de executat pe lângă pedeapsa pronunțată prin prezenta, acesta având de executat în total 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus perioada executată din pedeapsa revocată, de la 15 februarie 2012 la 12 aprilie 2012 ca și prevenția de la 7 februarie 2013 la zi.

S-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei pronunțată prin prezenta, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a luat act că partea vătămată G.I.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat din care 200 RON apărător oficiu inculpat fază de urmărire penală, avocat C.C., 150 RON apărător oficiu faza de urmărire penală parte vătămată, avocat S.F.D., 100 RON verificare stare de arest faza de judecată, avocat E.G.A., 200 RON, apărător oficiu inculpat faza de judecată, avocat T.M. și 150 RON apărător oficiu, partea vătămată faza de judecată, avocat G.M.I.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași din data de 20 februarie 2013 a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul A.I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, faptă prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. săvârșirea pe raza municipiului Călărași. În sarcina inculpatului, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în perioada octombrie 2012-februarie 2013 a recrutat-o și găzduit-o la domiciliul său pe minora în vârstă de 14 ani G.I.E. pe care a exploatat-o sexual în scopul obținerii de beneficii materiale.

Inculpatul a fost reținut la 7 februarie 2013 și în data de 8 februarie 2013 Tribunalul Călărași a dispus arestarea preventivă a acestuia măsură menținută succesiv pe parcursul procesului penal. Examinând actele și lucrările dosarului respectiv declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu clienții, cu diferiți taximetriști sau cu minora parte vătămată, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, planșa foto, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere a inculpatului tribunalul a reținut că fapta săvârșită de acesta s-a consumat după cum urmează. La data de 17 ianuarie 2013, inculpatul A.I.

în baza unei convorbiri telefonice prealabile purtate cu investigatorul sub acoperire G.C., autorizat de procurorul de caz prin ordonanța nr.7A din 14 decembrie 2012, s-a întâlnit cu acesta pe str. A.G. din municipiul Călărași, însoțit de minora în vârstă de 14 ani, G.I.E., prezentând-o investigatorului ca fiind fata care urmează să meargă cu acesta pentru a întreține relații sexuale, contra sumei de 150 RON pentru o oră și 50 RON pentru o jumătate de oră, iar pentru un interval mai mare de timp urmează să negocieze cu fata direct. Imediat însă, după ce investigatorul i-a înmânat inculpatului A.I. suma de 150 RON reprezentând contravaloarea serviciilor sexuale din partea minorei G.I.E., vândute de inculpat, acesta din urmă a fost imobilizat de organele de poliție care au găsit asupra acestuia cele 2 bancnote din cupiura de 50 RON și 5 din cupiura de 10 RON marcate prin pulbere fluorescentă cu înscrisul „trafic de minori”, oferite de investigator.

Cu prilejul prinderii sale în flagrant inculpatul a declarat că o cazează pe minora G.I.E. Ia domiciliul său și că o oferă pe aceasta la diferiți clienți pentru a întreține relații sexuale cu ea, iar banii preveniți din această activitate sunt încasați de el. Din coroborarea probelor administrate atât înainte de organizarea acțiunii flagrante dar și ulterior, a rezultat că activitatea de traficare a minorei de 14 ani G.I.E. de către inculpat a fost mai laborioasă și mai amplă, reprezentând o sursă constantă și sigură de venit pentru acesta. Practic inculpatul o găzduia la domiciliul său în care locuia alături de fratele și de tatăl său pe minoră, în calitate de prietenă a sa, însă, Ia un moment dat, neavând vreo sursă de venit, nici el și nici familia sa, inculpatul a început să racoleze clienți pentru a întreține raporturi sexuale cu minora în schimbul unor sume de bani.

De regulă, clienții îl contactau telefonic pe inculpat și negociau cu acesta tariful și intervalul de timp, iar după ce se înțelegeau la preț, minora, fie însoțită de inculpat, fie singură, se întâlnea cu clienții la un loc stabilit de comun acord (la vreun hotel sau la domiciliul clienților). În situația în care clienții nu aveau o locație, prestațiile sexuale se desfășurau la domiciliul comun al inculpatului și părții vătămate. Banii percepuți drept contravaloarea prestațiilor sexuale erau încasați de cele mai multe ori de inculpat, dar uneori și de partea vătămată, tarifele practicate de minoră fiind de 60 RON pentru 10-15 minute și 150 RON pentru o oră iar în cazul în care erau trei clienți în același timp, tariful era de 300 RON pentru o oră.

Banii rezultați din aceste activități ilicite erau folosiți în principal pentru cheltuielile curente zilnice ale celor doi însă aceștia le ofereau bani și membrilor familiei inculpatului, care, conform susținerilor acestuia, nu aveau cunoștință de sursa de proveniență a banilor. Martorii P.M.V., T.S.R. și D.G., audiați în faza de urmărire penală au declarat că au aflat că inculpatul are o fată care prestează servicii sexuale contra unor sume de bani și că după „negocierea” cu acesta au și întreținut raporturi sexuale cu minora, banii fiind încasați de inculpat. În ședința din data de 28 martie 2013, inculpatul a învederat instanței că înțelege să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. și față și de poziția reprezentantului parchetului care a apreciat cererea inculpatului legală și a solicitat admiterea acesteia tribunalul a admis cererea privind judecarea cauzei în procedura simplificată. Inculpatul a mai precizat că își însușește probatoriile administrate la urmărirea penală și nu are obiecțiuni de făcut și nu dorește să administreze probatorii noi. Partea vătămată, minora G.I.E., prezentă în instanță a învederat că nu se constituie parte civilă. Față de probele administrate în cauză și în raport de recunoașterea totală a inculpatului tribunalul a constatat că încadrarea juridică dată faptei este corectă și în baza textului de lege în baza căruia a fost trimisă în judecată inculpatul A.I.

urmează a dispune condamnarea acesteia. La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere, în primul rând, gravitatea deosebită a infracțiunii săvârșite de inculpat asupra unei minore de numai 14 ani, gravitatea rezultată din modalitatea concretă prin care acesta a exercitat abuzuri fizice și emoționale asupra minorei profitând și speculând credulitatea și naivitatea părții vătămate date de vârsta extrem de fragedă creându-i convingerea că este iubita sa cu perspectiva unei căsătorii. Apoi, instanța a avut în vedere periculozitatea inculpatului dată atât de modalitatea vulgară în care negocia prestațiile sexuale ale minorei cât și de constanța și abilitatea cu care fixa programul zilnic de muncă al părții vătămate urmărind să nu fie pauze între clienți în scopul obținerii unor venituri cât mai mari pe care le folosea, după cum a declarat însuși inculpatul, pentru plăcerile personale, plimbări și jocuri de noroc.

Pe lângă aceste circumstanțe reale ale faptei, fișa de cazier judiciar a inculpatului atestă că acesta se află în stare de recidivă postcondmantorie inculpatul săvârșind prezenta faptă în temenele de încercare ale suspendării condiționate din două pedepse anterioare: - prin sentința penală nr. 152 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Călărași definitivă prin nerecurare inculpatul a fost condamnat la 2 ani cu suspendare condiționată pe un termen de încercare de 4 ani pentru art. 208-209 alin. (1) lit. a), lit. g), lit. i) C. pen., fiind arestat la 15 februarie 2012 și eliberat la 12 aprilie 2012. - prin sentința penală nr. 159 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la 2 ani cu aplicarea art. 81-art.

82 pe un termen de încercare de 4 ani pentru art. 26 C. pen. raportat la art. 208-art. 209 lit. a), lit. e) C. pen. Față de această stare de recidivă a inculpatului instanța a dispus contopirea celor două pedepse pronunțată împotriva inculpatului, faptele fiind concurente, s-a luat act că inculpatul a executat o parte din pedeapsa rezultantă și s-a dispus revocarea beneficiului suspendării de care inculpatul a beneficiat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.I. criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei în raport cu criteriile art. 72 C. pen., arătând în esență că, în raport cu împrejurările reale ale cauzei se impune o reținere de circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 teza finală C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este fondat și l-a admis în condițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în considerarea următoarelor argumente: Principiul individualizării judiciare a pedepsei consacrat în art. 72 C. pen. presupune o evaluare adecvată și completă a tuturor criteriilor prevăzute de lege respectiv gradul de pericol social concret, din perspectiva modului în care este influențat de obiectul juridic al infracțiunii, latura obiectivă (acțiunea interzisă de lege și urmarea produsă), forma de vinovăție, scopul urmărit și mobilul declanșat de acesta precum și persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., sunt împrejurări de fapt care numai raportate la fapta concretă, la ansamblul împrejurărilor în care aceasta a fost comisă și la persoana inculpatului, pot dobândi, prin apreciere, valențe atenuante. Ele se constată, se recunosc și se aplică în mod facultativ, nedobândind în mod automat caracter ușurător ci numai în funcție de aprecierea globală efectuată asupra gradului de pericol social concret al infracțiunii comise și a potențialului de periculozitate a inculpatului. Astfel, s-a statuat în mod constant că recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei.

În ansamblu, sau caracterizată favorabil, de o asemenea manieră, persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Totodată, la stabilirea și aplicarea pedepsei trebuie evaluate, în mod plural, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., la cerințele și datele particulare ale speței, precum și la persoana inculpatului, în așa fel încât să conducă la un tratament penal adecvat, corespunzător gradului de pericol social și persoanei inculpatului, precum și nevoii de apărare a valorilor sociale.

Fermitatea presupune în materia individualizării pedepsei, aplicarea întocmai, cu consecvență și intransigență principială, a prevederilor legale instituite prevăzute de art. 72 C. pen., în spiritul și în scopul în vederea căreia au fost instituite, în special în vederea asigurării prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, precum și reinserției sociale a inculpatului, exigențe statuate de art. 52 C. pen. O pedeapsă fermă nu se confundă cu o pedeapsă aspră ci trebuie să exprime, în mod concret, tratamentul penal cel mai adecvat necesităților de reeducare a inculpatului găsit vinovat, și de apărare socială. Raportând acestei criterii principale la cauza supusă examinării, urmare a apelului declarat de inculpatul A.I., Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 320 1 C. proc. pen., de 5 ani închisoare nu este just individualizată în raport cu criteriile art. 72 C. pen. În speță, apelantului inculpat i s-a stabilit, pe baza probelor legal administrate și concludente adevarului în faza de urmărire penală și a declarației de recunoaștere a vinovăției, dată în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., vinovăția pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că, în perioada octombrie 2012-februarie 2013 a recrutat-o și găzduit-o la domiciliul său pe minora în vârstă de 14 ani G.I.E. în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției.

Așa cum a rezultat din chiar actul de sesizare a instanței, inculpatul o găzduia la domiciliul său pe minoră în calitate de prietenă a sa însă, la un moment dat, neavând nicio sursă de venit, nici el și nici familia sa, inculpatul a început să racoleze clienți pentru a întreține raporturi sexuale cu minora, în schimbul unor sume de bani. Această situația de fapt a fost susținută de declarațiile inculpatului și ale părții vătămate. Astfel, partea vătămată a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul A.I. în timp ce era într-un centru maternal din Călărași, întrucât la vârsta de 13 ani a născut un copil, pe care ulterior l-a încredințat unui asistent maternal.

A mai arătat că, la scurt timp, neavând niciunul dintre membrii familiei vreo sursă de venit, loc de muncă, a decis împreună cu inculpatul să înceapă practicarea prostituției, pentru a avea asigurat un venit constant (declarația din 7 februarie 2013). Dacă în cazul unei victime minore datorită vârstei și vulnerabilității sale se poate considera, de principiu, că valoarea socială lezată ar fi apărarea dreptului la libertatea de voință, in concreto, în speța de față, este vorba de o minora care a dat naștere unui copil, la vârsta de 13 ani, iar la 14 ani a început o relație cu un bărbat, în vârstă de 21 de ani, cu care s-a mutat să locuiască împreună, acceptând să întrețină raporturi sexuale, contra cost, cu diferiți clienți, ceea ce poate conduce la concluzia că valoarea socială lezată ar fi apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență, nerezultând, sin dubito, că inculpatul a recrutat-o și, ulterior, găzduit-o pe minoră în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției.

Oricum, schimbarea încadrării juridice prin mecanismul art. 334 C. proc. pen., în infracțiunea de proxenetism, s-a apreciat că nu poate opera în propria cale de atac a inculpatului întrucât s-ar aduce atingere principiului non reformatio in pejus. Reevaluând gradul de pericol social concret al infracțiunii pentru care inculpatul și-a recunoscut vinovăția prin prisma circumstanțelor factuale reținute în cauză. Curtea a apreciat că pedeapsa inculpatului poate fi stabilită cu luarea în considerare a unor împrejurări atenuante, în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen., cărora le-a dat efectul legal cuvenit, potrivit art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. Totodată a stabilit pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., fiind obligatorie în condițiile art. 65 C. pen.

raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. S-a reținut că, inculpatul a mai fost anterior condamnat prin două sentințe penale pentru infracțiuni concurente la două pedepse de câte 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, infracțiuni ce au fost contopite conform art. 36 alin. (2) C. pen. S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este comisă în termenul de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen. pentru infracțiunile anterior comise. Curtea, în conformitate cu art. 83 C. pen. a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare și a dispus executarea în întregime a acesteia pe lângă pedeapsa pronunțată în prezenta cauză. Drept pentru care, Curtea în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. a admis apelul declarat de inculpatul A.I. împotriva sentinței penale nr. 59 din data de 11 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Călărași. A desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond: În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 80 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 65 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 152 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Călărași și prin sentința penală nr. 159 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Călărași sunt concurente. În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 152 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Călărași cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată sentința penală nr. 159 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Călărași, inculpatul A.I. având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare. În temeiul art. 83 C. pen. a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare, și a dispus executarea în întregime a pedepsei pe lângă pedeapsa pronunțată prin prezenta, inculpatul A.I.

urmând să execute în total 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă și potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și a dedus din pedeapsă perioada executată de la 15 februarie 2012 la 12 aprilie 2012 precum și timpul reținerii și arestării preventive de la 7 februarie 2013 la zi, menținând celelalte dispoziții. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.I. Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, a susținut motivele scrise de recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., solicitând următoarele: - reducerea pedepsei de 3 ani închisoare al cărui cuantum îl consideră excesiv în raport de circumstanțele faptei, de împrejurarea că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, solicitând a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) și lit. c) C. pen. și art. 76 C. pen. Examinând recursul declarat de inculpatul A.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Apel București, secția I penală, la data de 20 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv, cauzele penale aflate la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat însă, o nouă limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013 însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurentul inculpat a motivat recursul în termen, respectiv Ia data de 1 noiembrie 2013, (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 27 noiembrie 2013), respectând, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În speța de față, instanța de control judiciar, apreciază însă, că solicitarea recurentului inculpat de a se proceda la reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. care este incident când s-a făcut o greșită aplicare a legii, ci în cazul de casare prevăzut de pct. 14 teza I al art. 385 9 C. proc.

pen., care însă a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, criticile invocate de către inculpat, privesc netemeinicia deciziei și nu nelegalitatea acesteia, aspect care nu poate fi cenzurat din această perspectivă, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013, astfel că Înalta Curte nu poate să procedeze la o nouă reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatului. Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 172 din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.I., durata arestării preventive de la 15 februarie 2012 la 12 aprilie 2012 și a reținerii și arestării preventive de la 7 februarie 2013 la 27 noiembrie 2013. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și suma de 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată G.I.E., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACETE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 172 din 20 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.I., durata arestării preventive de la 15 februarie 2012 la 12 aprilie 2012 și a reținerii și arestării preventive de la 7 februarie 2013 la 27 noiembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și suma de 1 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată G.I.E., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2013.