ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7579/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 2186 din 14 iulie 2003, reclamantul R.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 5466 din 23 iunie 2003, prin care pârâta i-a respins cererea privind stabilirea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 8 iulie 1926, în comuna Hancești, județul Lăpușna, din Republica Moldova, unde a locuit împreună cu părinții săi, până în luna martie 1944, când au fost nevoiți să se refugieze în București și nu s-au mai înapoiat în localitatea de domiciliu.

A mai arătat că în mod nelegal, pârâta i-a respins cererea formulată în temeiul Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1511 din 2 octombrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 5466 din 23 iunie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta, să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, statutul de refugiat și să-i acorde drepturile aferente, conform Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada martie 1944 – martie 1945. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, deși în anul școlar 1943 – 1944, reclamantul era elev al Liceului Internat din Iași, acesta, minor fiind, își avea domiciliul în Republica Moldova, la părinții săi, împărtășind împreună cu aceștia, situația de refugiat, determinată de ocupația sovietică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o, ca netemeinică și nelegală. În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că soluția instanței de fond are în vedere doar starea de fapt, fără a face o analiză a probelor administrate. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat rezultă că în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au suferit consecințele refugiului, în această categorie intrând implicit și copiii minori aflați în îngrijirea părinților, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați. Faptul că la data refugiului, reclamantul, minor fiind, era elev al Liceului Internat din Iași, care se alfa în afara zonei de ocupație sovietică, nu este de natură să înlăture statutul de refugiat al acestuia, întrucât a continuat să se afle în întreținerea părinților, menținând legătura permanentă cu aceștia, pentru ca apoi să urmeze cursurile Liceului „Matei Basarab” din București, localitatea de refugiu.

Prin urmare, reclamantul a împărtășit întrutotul situația părinților săi, suportând consecințele de ordin patrimonial și moral ale refugiului care implicit, s-au răsfrânt și asupra sa, așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 1511 din 2 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 octombrie 2004.