ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8881/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3896 din 16 decembrie 2003, reclamantul P.D. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 8642/7792 din 21

octombrie 2003, prin care pârâta a refuzat recunoașterea calității de

beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că s-a născut la data de 6 octombrie 1937, în localitatea Cluj, iar în

anul 1940, minor fiind, s-a refugiat împreună cu întreaga familie, în

localitatea Craiova; refugiul a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care

s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub

jurisdicția Statului Ungar; Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a

respins cererea, pe motivul că una din cele două declarații de martor prezintă

modificări ale prenumelui mamei sale, modificările nefiind atestate de către

notarul care a autentificat declarația; respingerea cererii sale este

nejustificată, în condițiile în care cererea formulată de sora sa, F.A., în

aceleași condiții, a fost aprobată prin hotărârea nr. 8340/7542 din 8 octombrie

2003, a aceleiași comisii.

Casa de Pensii a municipiului

București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii,

ca neîntemeiată, susținând că reclamantul nu a făcut dovada, cu acte oficiale,

a persecuției invocate, iar declarația martorului V.I. prezintă modificări

neatestate de notarul care a autentificat-o, situație în care reclamantul nu

mai face dovada persecuției invocate.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 479 din 10 martie 2004, a

admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 8642/7792 din 21 octombrie 2003, emisă

de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i

stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1

aprilie 2003.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut că: ulterior emiterii hotărârii de către comisie, reclamantul

a obținut declarația martorului V.I., cu menționarea corectă a prenumelui mamei

sale, declarația fiind autentificată la data de 26 noiembrie 2003; reclamantul

s-a născut la Cluj, la data de 6 octombrie 1937 și a făcut dovada cu declarație

de martori, că s-a refugiat împreună cu familia sa, din localitatea de

domiciliu, Cluj, situația sa încadrându-se în prevederile art. 1 lit. a) din

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o,

ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin motivele de recurs, pârâta a

susținut că instanța de fond a anulat actul administrativ atacat și a obligat

la acordarea drepturilor, cu data cererii inițiale, ignorând faptul că la

dosarul comisiei nu s-au depus dovezi concludente cauzei și că aprecierea

încadrării în dispozițiile legale se poate face numai cu data prezentării

dovezilor; pentru valorificarea dovezilor ulterioare, solicitantul trebuia să

se adreseze comisiei de specialitate, singura abilitată de lege să stabilească

perioada pentru care se acordă drepturile.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul nu

este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 6

1

din

Legea nr. 189/2000, astfel cum această lege a fost modificată și completată

prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 din lege se

face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate la cerere, de

către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin

orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Se constată că documentația care a stat la baza emiterii de

către pârâtă, a hotărârii nr. 8642/7792 din 21 octombrie 2003, cuprinde acte și

înscrisuri, după cum urmează: cererea formulată de reclamant în baza Legii nr. 189/2000

și înregistrată la comisie, sub nr. 4610 din 5 martie 2003; declarațiile

martorilor V.I. și F.A., autentificate la data de 24 februarie 2003 și,

respectiv, 20 februarie 2003; buletinul de identitate și certificatul de

naștere al reclamantului (în xerocopie); nota informativă privind pe reclamant;

adresa nr. 265 din 9 decembrie 1958, către Trustul Industriei Lemnului Lugoj și

Direcția Silvică Cluj; nota de referință privind pe reclamant; ordinul de

mobilizare pentru lucru nr. 1 din 1 martie 1940, emis de Centrul de Recrutare

Cluj; înscrisul nr. 131605 din 26 mai 1939, emis de Ministerul Agriculturii și

Domeniilor; înscrisul nr. 12008 din martie 1938, emis de Casa Pădurilor

Statului.

Actele și înscrisurile depuse de

reclamant, în completarea dovezii cu martori, confirmă susținerile

reclamantului și ale celor doi martori, cum că până în toamna anului 1940,

reclamantul și familia sa au locuit la Cluj, iar în luna septembrie 1940 au

fost nevoiți să se refugieze la Craiova, în afara zonei de ocupație.

Faptul că declarația martorului V.I.

prezenta o corectură neatestată de notarul care a autentificat declarația, cu

privire la prenumele mamei reclamantului, nu este de natură să ducă la

respingerea cererii de către comisie, ci la restituirea acesteia, pentru

obținerea unei declarații autentificate, fără erori și corecturi.

Cum pârâta nu a procedat în sensul

celor arătate, iar reclamantul a făcut dovada situației sale de refugiat,

acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, este pe

deplin justificată, așa cum a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, motivele de recurs

prezentate de pârâtă, sunt nefondate.

Pentru considerentele arătate și în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 479 din 10

martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 decembrie 2004.