ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5539/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 august 2003, sub nr. 2641, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca urmare a declinării competenței la această instanță, de către Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, reclamanta P.E.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 4497 din 19 aprilie 2003 și acordarea calității de beneficiar a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. e), pentru întreaga perioadă cuprinsă între 12 noiembrie 1940 – 6 martie 1945. În motivarea acțiunii, s-a precizat de către reclamantă, că s-a născut la mai puțin de o lună după refugiul părinților, la 12 noiembrie 1940, că în mod greșit i-a fost exclusă din actul atacat, perioada 12 noiembrie 1940 - 15 aprilie 1944, deși părinții săi s-au refugiat din Basarabia, în Austria, la Bad-Ischel și că a dovedit această situație, cu declarația martorei R.N. și hotărârea 625 din 30 ianuarie 2003, emisă mamei sale, P.A., de Casa de Pensii Mureș, în baza sentinței civile nr. 390 din 16 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1546, pronunțată la 8 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea, a modificat hotărârea nr. 4497 din 19 aprilie 2003, emisă de pârâtă, în sensul includerii și a perioadei 12 noiembrie 1940 - 13 decembrie 1942, în condițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cererea de stabilire a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, i-a fost parțial aprobată, numai pentru perioada 15 aprilie 1944 – 6 martie 1945, dar față de dovezile de la dosar s-a reținut temeinicia acțiunii, și cu privire la prima perioadă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa de Pensii a municipiului București, invocând nelegalitatea acesteia.

În motivarea recursului s-a susținut că față de dispozițiile imperative ale Legii nr. 189/2000, în care apare sintagma martori, existența unei singure declarații nu poate fi considerată dovadă, în sensul admiterii acțiunii. Recursul este nefondat. Din verificarea actelor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică. Critica recurentei este nefondată, față de actele existente la dosar rezultând că recurenta a făcut dovada primei perioade de refugiu, atât cu dispoziția martorei R.N., cât și cu sentința civilă nr. 360 din 16 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Mureș, prin care a fost stabilit calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, a mamei intimatei, și pentru această perioadă.

Față de această sentință, care are forță probantă absolută, în mod greșit se invocă de recurentă, existența unei probe singulare. Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1546 din 8 octombrie 2003, pronunțată de a Curtea de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2004.