ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2770/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea nr. 3478 din 24

aprilie 2001 adresată Consiliului Județean Prahova, R.T. și Ș.M.C. au cerut

restituirea în natură a imobilului compus din casă și teren situate în satul

Cheia comuna Măneciu, proprietatea bunicului lor patern T.R. decedat la 3 iunie

1953.

Întemeindu-și cererea pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptățite au pretins că trecerea

imobilului în proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv în baza deciziei

nr. 262/16995 din 28 iunie 1961 a fostului Sfat Popular al raionului Teleajen,

în aplicarea Decretului nr. 218/1960, măsura nefiind comunicată proprietarului

în condițiile legii.

Consiliul Județean Prahova socotind

că în cauză nu s-ar putea dispune decât măsuri reparatorii prin echivalent în

conformitate cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul

este ocupat de Muzeul Științelor Naturale al Văii Superioare a Teleajenului, nu

a emis o decizie motivată ca urmare a notificării comunicând numai oral punctul

său de vedere celor doi moștenitori cu prilejul unei audiențe.

Ca urmare, la 1 februarie 2002,

persoanele îndreptățite au contestat lipsa răspunsului legal înregistrată sub

nr. 2113 la Tribunalul Prahova, au solicitat obligarea Consiliului Județean

Prahova ca deținător fără titlu valabil, la predarea imobilului în deplina lor

proprietate și posesie.

Soluționând cauza în primă instanță

prin sentința civilă nr. 614 din 11 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova a

respins acțiunea ca prematur introdusă.

Pentru a hotărî astfel, instanța

menționată a avut în vedere că pârâtul destinatar al imobilului nu a emis încă

o decizie sau o dispoziție motivată cu privire la notificare, așa încât conform

art. 109 alin. (2) C. proc. civ. persoanele îndreptățite nu puteau sesiza

tribunalul decât după îndeplinirea acestei condiții prealabile.

Hotărârea primei instanțe a fost

confirmată a fost confirmată prin decizia nr. 43 din 10 martie 2003 a Curții de

Apel Ploiești prin respingerea apelului reclamanților.

În motivarea soluției pronunțate în

apel s-a socotit că emiterea unei dispoziții sau decizii motivate de către

deținător era obligatorie pentru sesizarea instanței și totodată că măsura nu

putea fi adusă la îndeplinire de către pârâtă decât după obținerea avizului

prealabil al organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, întrucât

imobilul se înscrie în categoria celor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 10/2001

fiind inclus pe lista bunurilor excluse de la restituirea în natură.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale aplicabile,

reclamanții R.T. și Ș.M.C., care invocând lipsa de temei legal a soluției și

aplicarea greșită a legii, au susținut în esență că instanțele au refuzat

practic să dea curs acțiunii, nesocotind faptul că pârâta deținătoare nu și-a

îndeplinit obligațiile decurgând din calitatea de deținător fără titlu valabil

a imobilului, necomunicând în termenul prevăzut de lege nici oferta de

despăgubiri în echivalent.

Recurenții au susținut totodată că

instanțele au justificat fără suport legal includerea imobilului în categoria

celor exceptate de la restituirea în natură, ignorând faptul că dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 10/2001 se referă la imobile trecute în proprietatea

statului cu titlu valabil.

Recursul este fondat.

Este adevărat că potrivit

dispozițiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile anume prevăzute de

lege, sesizarea instanței competente se poate face, numai după îndeplinirea

unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada

îndeplinirii acestei cerințe trebuind să fie anexată la cererea de chemare în

judecată.

În privința persoanelor îndreptățite

la restituirea bunurilor preluate abuziv sau la măsuri reparatorii prin

echivalent, procedura prealabilă este realizată, prin notificarea deținătorului

în termenul și cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 21 și art. 22 din

Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare referitoare la termen.

Or în cauză, s-a dovedit netăgăduit

că reclamanții în calitatea afirmată de persoane îndreptățite și-au îndeplinit

obligațiile rezultate din dispozițiile legii speciale, notificând pe deținător

în termenul legal prin cererea transmisă prin executorul judecătoresc la 24

aprilie 2001, la care au fost atașate toate actele doveditoare referitoare la

calitatea lor de moștenitori cât și cele privind dreptul de proprietate al

autorului lor deposedat abuziv de imobil.

Așa fiind, întrucât nu s-ar putea

imputa persoanelor îndreptățite faptul că persoana juridică deținătoare a stat

în pasivitate și nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 23 din Legea nr.

10/2001 nici la un an de la notificare, respingerea acțiunii ca prematură este

greșită, echivalând cu îngrădirea accesului reclamanților la justiție.

Ca urmare recursul se va admite cu

consecința casării hotărârilor atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare

la instanța de fond, care va trebui să aibă în vedere și apărările de fond

relevate prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții R.T.

și Ș.M.C. împotriva deciziei nr. 43 din 10 martie 2003 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă.

Casează decizia precum și sentința

nr. 614 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secția civilă, și trimite

cauza pentru rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2004.