ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3037/2003

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din 15

februarie 2002, Tribunalul Brăila, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e)

C. pen., a condamnat pe inculpatul

U.O. la 5 ani închisoare.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 29 iulie 2000, în jurul orelor

22,00, inculpatul și martorii G.V. și M.C. se deplasau pe str. Chișinău, după

ce jucaseră fotbal în curtea unei școli.

Conform înțelegerii anterioare,

potrivit căreia urmau să tâlhărească persoanele întâlnite, martorul G.V. le-a

spus celor doi că-i va sustrage bani părții vătămate; după ce s-a apropiat de

aceasta și i-a cerut 2.000 lei, întrucât aceasta a refuzat, martorul M.C., pe

un ton autoritar, i-a cerut să-i cinstească cu o bere. De teamă, partea

vătămată a mai cumpărat o bere pe care a înmânat-o celor trei.

În continuare, inculpatul U.O. s-a

postat în fața părții vătămate, iar cei doi martori au încadrat-o și ținut-o de

mâini. G.V. a sustras părții vătămate telefonul mobil pe care-l purta în

buzunarul pantalonilor. Tot din buzunar inculpatul i-a sustras restul primit și

un portmoneu în care se aflau 40 dolari S.U.A.

Pe drum, cei trei au numărat banii

sustrași care erau în sumă de 88.000 lei.

Fiecare și-a reținut câte 20.000

lei, iar cu restul au plătit un taxi cu care s-au deplasat pe B-dul Independenței.

Între timp, martorul a dat telefonul

sustras inculpatului, care l-a vândut martorului D.M. cu suma de 400.000 lei,

banii obținuți fiind împărțiți cu ceilalți martori.

După săvârșirea faptelor, inculpatul

s-a sustras urmăririi penale, așa încât, s-au efectuat cercetări numai față de

martorii M. și G., dispunându-se disjungerea cauzei pentru inculpatul U.O.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și inculpatul.

Prin decizia penală nr. 233 din 22

mai 2002, pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-au admis ambele apeluri, s-a

desființat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași

instanțe, Tribunalul Brăila.

În considerentele deciziei de casare

s-a reținut că nu au fost clarificate aspecte de fapt și de drept esențiale

pentru justa soluționare a cauzei care echivalează cu nerezolvarea fondului

cauzei și justifică soluția de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei.

Procedând la rejudecare, după

casare, Tribunalul Brăila prin sentința penală nr. 26 din 24 ianuarie 2003, a

condamnat

pe inculpatul

U.O. la 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

A descontopit pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2054 din 5 octombrie 2001 a

Judecătoriei Brăila, în pedepsele de un an și 6 luni închisoare, 3 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2186 din 26 octombrie 2000 a

Judecătoriei Slobozia și restul de 266 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un

an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2982 din 23

decembrie 1998 a Judecătoriei Brăila.

A descontopit pedeapsa de 3 ani și 6

luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 929 din 7 mai 2001 a

Judecătoriei Brăila, în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 3 ani și 6

luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1007 din 27 aprilie 1999 a

Judecătoriei Brăila, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și față

de care s-a făcut aplicarea art. 85 C. pen., prin sentința penală nr. 2186 din

26 octombrie 2000 a Judecătoriei Slobozia.

În baza art. 36 alin. (1) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată

prin prezenta, cu pedepsele de un an și 6 luni închisoare, 3 ani închisoare și

3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea,

sporită cu un an și 6 luni, în total, 9 ani și 6 luni închisoare.

S-a menținut revocarea restului de

266 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an și 8 luni închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 2982 din 23 decembrie 1998 a Judecătoriei Brăila, rest

pe care l-a contopit cu pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6

luni, urmând ca, în final, inculpatul să execute în total 10 ani închisoare, în

condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 800.000 lei și l-a obligat să

plătească statului această sumă.

S-a mai constatat că părțile

vătămate I.G. și D.M. nu s-au constituit părți civile.

S-a reținut, pe baza probelor administrate,

aceeași situație de fapt, constând în faptul că, la 29 iulie 2000, în jurul

orelor 22,00, inculpatul, împreună cu alte 2 persoane, au sustras prin violență

părții vătămate I.G. un telefon mobil și suma de 88.000 lei din buzunar.

Ulterior, inculpatul a vândut

telefonul mobil sustras de la partea vătămată martorului D.M., cu suma de

400.000 lei, sumă împărțită între cei trei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel numai inculpatul care a susținut că este nevinovat.

Prin decizia penală nr. 166 din 20

martie 2003, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

S-a motivat în considerentele

deciziei că, instanța de fond a reținut corect vinovăția inculpatului, iar pedeapsa

aplicată respectă dispozițiile art. 72 C. pen.

Împotriva hotărârilor de mai sus, în

termen legal a declarat recurs inculpatul, care le-a criticat cu privire la

pedeapsa aplicată, solicitând în acest sens, menținerea pedepsei aplicată

anterior casării.

Critica va fi analizată în raport de

cazul de casare, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., constatându-se însă că este nefondată.

Pedeapsa de 7 ani închisoare,

aplicată inculpatului pentru fapta dedusă judecății este situată în limitele legale

sancționatoare, reflectând pericolul social al faptei comise, dar și al

făptuitorului.

Amenințând și folosind violența în

deposedarea părții vătămate de bani și bunuri, recurentul inculpat a comis o

faptă gravă de tâlhărie, răspunderea penală fiind accentuată datorită

împrejurărilor în care aceasta s-a comis și care atrag o încadrare calificată a

faptei.

Pe de altă parte, deși recurentul

inculpat nu este recidivist, el are în antecedente numeroase condamnări în

timpul minorității, pentru fapte de aceeași natură.

Este adevărat că, în final,

recurentul inculpat urmează să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani

închisoare, pedeapsă stabilită corect, prin adăugarea unor sporuri legale,

urmare a contopirilor corect efectuate.

În acest context, neconstatându-se

motive care să justifice reducerea pedepsei aplicate recurentului, critica

formulată este nefondată și potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat se va respinge.

Examinând și potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., hotărârile recurate nu se constată nici alte motive

care luate în considerare din oficiu să conducă la casare.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată recurentului inculpat se va deduce

arestarea preventivă la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.O. împotriva deciziei penale nr. 166/ A din 20 martie

2003 a Curții de Apel Galați.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 20 ianuarie 2000, la 1 martie

2000 și de la 22 martie 2001, la 25 iunie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iunie 2003.