ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2061/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Secția a II-a penală, a Tribunalului

București, prin sentința nr. 279 din 29 martie 2002, a condamnat pe inculpații:

- D.B. și S.G. la câte 5 ani

închisoare și la câte 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și

pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art.

71, raportat la art. 64 din același cod.

Tribunalul a dispus arestarea

inculpaților și a dedus din pedepsele aplicate timpul arestării preventive de

la 4 august 2000 la 18 septembrie 2000; a luat act că partea vătămată G.D. nu

s-a constituit parte civilă în cauză și a constatat prejudiciul cauzat acesteia

recuperat, prin restituire și a obligat inculpații la câte 2.000.000 lei

fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în fapt, că, în noaptea de 3 august 2000 inculpații au consumat

băuturi alcoolice într-un restaurant în care se afla și partea vătămată G.D.,

la o altă masă, având asupra sa, în buzunarul salopetei cu care era îmbrăcat, un

telefon mobil, observat de către inculpați, care s-au hotărât să i-l sustragă.

După părăsirea barului de către

G.D., inculpații au plecat în urmărirea sa și când a fost ajuns inculpatul S.G.

l-a lovit în zona feței, iar după ce a căzut jos, a fost lovit și de către

inculpatul D.B., care i-a luat din buzunar telefonul mobil, după care au

părăsit locul faptei. Partea vătămată a sesizat organele de poliție, cei doi

fiind depistați în jurul orei 3,00, în apropierea locului unde partea vătămată

fusese deposedată de telefon, iar la secția de poliție, acesta a fost găsit la

inculpatul S.G.

Împotriva acestei sentințe,

inculpații au declarat apel, în termen legal, considerând-o netemeinică, în

raport cu pedepsele aplicate, care sunt prea severe, solicitând reducerea lor,

fiind infractori primari.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 408 din 27 iunie 2002, a respins ca nefondate

apelurile, apreciind că, instanța de fond a stabilit în mod corect situația de

fapt, înlăturând declarațiile nesincere ale ambilor inculpați, care nu se

coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv, declarațiile

constante ale părții vătămate și raportul de expertiză medico-legală în care se

precizează că aceasta a suferit leziuni ce au necesitat 14-16 zile de îngrijiri

medicale.

În termen legal, decizia a fost

atacată cu recursurile declarate de inculpați, prin care o consideră

netemeinică și nelegală, deoarece situația de fapt nu a fost corect stabilită,

întrucât din probele administrate rezultă că inculpații nu au lovit victima în

scopul de a-i sustrage un bun, ci „lovirea a fost rezultatul unei ciocniri pe

fondul consumului de alcool” și însușirea telefonului mobil s-a realizat după

ce inculpații au găsit o pungă din plastic, abandonată de partea vătămată.

Față de această situație, încadrarea

juridică a faptelor corespunde infracțiunilor de lovire, prevăzută și pedepsită

de art. 180 alin. (2) C. pen., și de furt calificat, prevăzută și pedepsită de

art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) din

același cod.

Inculpații au solicitat, ca prin

admiterea recursurilor și casarea deciziei, să se dispună, în principal,

schimbarea încadrării juridice a faptelor, cu trimiterea cauzei pentru

rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor care sunt

deosebit de aspre.

Examinând decizia atacată în raport

de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385

9

alin. (1)

pct. 18, pct. 17 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile fondate urmând a

fi admise dar pentru un alt caz de casare, cum vom arăta în continuare.

când „s-a comis o eroare gravă de fapt”, în situația în care, contrar probelor

neechivoce existente în cauză, instanțele au pronunțat, după caz, condamnarea,

achitarea sau încetarea procesului penal (una dintre soluțiile prevăzute de

art. 345 alin. (1) C. proc. pen.) în temeiul unor fapte reținute în mod vădit

greșit, ori când din împrejurările în care acestea s-au petrecut și prin

urmările produse (ori care s-ar fi putut produce) eronat reținute, rezultă o

altă încadrare juridică.

În speță, din coroborarea probelor,

rezultă fără nici un dubiu că ambii inculpați, aflați sub influența băuturilor

alcoolice, au urmărit-o pe partea vătămată, iar după ce au exercitat acte de

violență asupra ei, au deposedat-o de telefonul mobil (declarațiile constante

ale părții vătămate G.D.) după care au fugit de la locul faptei.

Așa fiind, fapta și împrejurările

săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpaților pentru comiterea infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C.

pen., rezultă din probele complet analizate și just apreciate de către cele

două instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea

situației reale.

de recurs, referitor la pedepsele greșit individualizate în raport de

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., deoarece la stabilirea și

menținerea acestora instanțele au luat în considerare gradul de pericol social

concret ridicat al faptei, rezultând din împrejurările în care aceasta s-a

săvârșit, și anume lovirea părții vătămate cu brutalitate în față și torace

(fractură arc lateral coasta X dreapta, produsă prin lovire cu corp dur,

concluzii, raport de expertiză medico-legală) pentru a-i sustrage telefonul

mobil.

Sancțiunile penale se situează la

limita inferioară prevăzută de legiuitor, pentru infracțiunea de tâlhărie, ele

fiind de natură a contribui la realizarea funcțiilor și a scopului prevăzute de

art. 52 C. pen.

raport de cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată

că de la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, 4 august 2000, în condițiile

prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv, de două sau mai

multe persoane împreună, până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit

Legea nr. 169 din 18 aprilie 2002 (neluată în considerare de către instanța de

control judiciar), care a modificat și completat dispozițiile art. 211, prin

introducerea alin. (2)

1

ce prevede majorarea limitelor pedepsei, și

anume de la 7 la 20 ani închisoare, pentru tâlhăria comisă în situația

menționată.

Așa fiind, inculpaților, față de

dispozițiile exprese ale art. 13 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale

mai favorabile, le sunt aplicabile prevederile anterioare, care cuprind pedepse

între 5 la 20 ani închisoare.

În consecință, secția penală, a

Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 20 C. proc. pen., va admite

recursurile inculpaților S.G. și D.B., în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 2 lit. d), va casa hotărârile atacate numai cu privire la neaplicarea

dispozițiilor art. 13 C. pen., referitoare la infracțiunea prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. a) C. pen.

Va aplica în cauză dispozițiile

precizate, va menține pedepsele de câte 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., care

reflectă în mod corect gradul de pericol social al faptei și al inculpaților și

va deduce din acestea timpul arestării preventive de la 4 august 2000 la 18

septembrie 2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații S.G. și D.B. împotriva deciziei penale nr. 408/ A din 27 iunie 2002

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia

atacată, precum și sentința penală nr. 279 din 29 martie 2002 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor

art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a) C. pen.

Face aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 13 C. pen. și menține pedepsele de câte 5 ani închisoare și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

aplicate inculpaților.

Deduce din pedepse, timpul arestării

preventive de la 4 august 2000, la 18 septembrie 2000, pentru ambii inculpați.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

mai 2003.