ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2315/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1580

din 14 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București au fost condamnați

inculpații B.A. și C.P.N. la câte 5 ani închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.

Pentru a pronunța această

soluție, s-a reținut în fapt că în împrejurările ce urmează, inculpații au

deposedat prin violență pe partea vătămată P.V. de o geacă și de telefonul

mobil.

La data de 16 septembrie

2003, inculpații, împreună cu partea vătămată și martorul D.I., au plecat

împreună spre București și, în jurul orelor 19,00, au intrat în barul N.L. SRL,

unde au consumat cu toții băuturi alcoolice.

La un moment dat, partea

vătămată a plecat spre casă, urmată de inculpați, care s-au hotărât să-l

tâlhărească, profitând de starea de ebrietate a victimei și de lăsarea

întunericului.

Inculpații au început să

tragă de hainele părții vătămate, B.A. l-a lovit cu pumnul în față, al doilea

i-a pus piedică și ambii au continuat să-l lovească, timp în care i-au și

sustras geaca de fâș cu care era îmbrăcat și telefonul mobil, aflat în

buzunarul hainei.

Agresorii s-au întors în

bar, iar partea vătămată s-a deplasat la poliție, reclamând faptele, ambii

inculpați au fost găsiți de poliție, având asupra lor bunurile însușite de la

victimă, cu care inculpatul C.P.N. a încercat să fugă, fiind prins și

imobilizat.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel inculpații.

Prin decizia penală nr. 96

din 9 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București s-au respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpați cu motivarea că ambii inculpați se

fac vinovați de infracțiunea dedusă judecății, a cărei calificare juridică este

legală după cum și pedeapsa aplicată.

În termen legal, au declarat

recurs inculpații care au susținut că nu sunt vinovați de comiterea

infracțiunii de tâlhărie, motiv pentru care au cerut achitarea; în subsidiar,

inculpații au cerut a se schimba încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art.

180 alin. (1) C. pen. și reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Criticile se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 17 și

14 C. proc. pen., dispoziții în raport de care se vor examina criticile

formulate.

Din analiza probelor

administrate a rezultat că, instanțele au reținut o corectă stare de fapt,

încadrarea juridică a faptei și vinovăția ambilor inculpați în comiterea

infracțiunii dedusă judecății.

Este adevărat, că inculpatul

B.A. nu a recunoscut fapta pe parcursul procesului, spre deosebire de

inculpatul C.P.N., care, cu unele nuanțări, a recunoscut că a îmbrâncit pe

partea vătămată și a luat de pe jos telefonul ce-i căzuse din buzunar.

Chiar dacă acestea sunt

susținerile inculpaților, vinovăția lor este stabilită în raport de declarația

părții vătămare care a condus lucrătorul de poliție în barul unde aceștia

consumaseră băuturi alcoolice, indicându-i pe cei doi drept autorii tâlhăriei.

Declarația părții vătămate a

fost confirmată și de martorul D.I. care a consumat băuturi cu cei trei și care

a perceput nemijlocit lovirea inculpaților de către cei doi inculpați, până

când acesta a rămas fără geacă, incidentul terminându-se la intervenția unei

persoane străine.

Din procesul verbal întocmit

la 16 septembrie 2003 rezultă că asupra inculpatului C.P.N. s-a găsit un telefon

ce a fost identificat de partea vătămată ca fiind telefonul ce i se sustrăsese

în timpul agresării sale.

Or, în acest context

probator este evident că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie calificată, cum corect au reținut instanțele și nu de infracțiunea

prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

De altfel, prin reținerea

circumstanțelor atenuante personale, pedepsele au fost coborâte sub limita

minimă legală de 7 ani, așa încât, nu se mai constată motive de reducere a

acestora, fiind respectate dispozițiile art. 72 C. pen. și art. 52 C. pen.

Așa fiind, pentru

considerentele expuse, criticile sunt nefondate și potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate se vor respinge.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din

pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive pentru fiecare inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații B.A. și C.P.N. împotriva deciziei penale nr.

96 din 9 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților durata arestării preventive de la16 septembrie 2003 la 6

aprilie 2005, pentru fiecare inculpat.

Obligă recurenții inculpați

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din

care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte

400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 aprilie 2005.