ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1131/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1131/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 319 din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului Suceava, inculpatul R.C. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și la 16 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., dispunându-se potrivit art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen., executarea pedepsei de 16 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a reținut că, inculpatul o cunoștea pe victima G.R. de aproximativ un an, perioadă în care au întreținut relații sexuale în locuința ei.
În ultima vreme inculpatul insista să-l accepte drept soț, victima refuzându-l întrucât bănuia că urmărește să-i ia locuința. În seara zilei de 9 august 2003, inculpatul a insistat de câteva ori să fie primit în casă, victima refuzându-l, mai ales că era și în stare de ebrietate. În cele din urmă, inculpatul a reușit să pătrundă în locuință, profitând de faptul că victima deschisese ușa martorului B.T.M. La scurt timp, la victimă a venit prietena sa D.I.C. și atunci martorul a plecat, crezând că amândouă femeile vor reuși să-l scoată pe inculpat din casă. Deși a fost rugat insistent, inculpatul a refuzat să părăsească locuința, a devenit agresiv, a trântit-o pe victimă pe pat, a scos cuțitul din buzunar aplicându-i lovituri în zona pieptului și cauzându-i leziuni grave care au dus la deces.
Inculpatul a fost obligat să-i plătească părții civile R.O. sumele de 49.375.000 lei despăgubiri, 500.000.000 lei daune morale și 4.000.000 lei cheltuieli judiciare. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru aceea că, instanța a pronunțat greșit condamnarea pentru infracțiunea de violare de domiciliu și că a făcut o greșită individualizare a pedepsei pentru infracțiunea de omor. Prin decizia penală nr. 381 din 15 decembrie 2003 Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul declarat. S-a reținut că, din probe a rezultat că inculpatul întreținerea sporadic relații intime cu victima, dar nu a locuit efectiv în casa ei. Mai mult, martorii au relatat că victima i-a cerut insistent inculpatului să părăsească locuința, aceasta refuzând și săvârșind prin aceasta infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
S-a mai rețintut că la stabilirea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost săvârșite, urmările ireparabile ale infracțiunii de omor și persoana inculpatului – elemente în raport de care a făcut o justă individualizare, cu respectarea cerințelor art. 72 C. pen. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o sub aspectul nereținerii circumstanțelor atenuanate prevăzute de art. 73 lit.b C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepselor. Examinând cauza, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, se constată că recursul este nefondat. Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 73 lit.b C. pen. este necesar ca săvârșirea infracțiunii să aibă loc sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.
Or, din actele dosarului nu rezultă că partea vătămată i-a provocat inculpatului o astfel de stare, ci dimpotrivă, inculpatul a fost cel care a avut o conduită violentă, fiind în stare de ebrietate, a pătruns cu forța în locuința părții vătămate și deși a fost rugat insistent de aceasta și prietena sa să părăsească locuința, acesta a refuzat, a devenit agresiv, a lovit-o pe victimă cu pumnii, a trântit-o în pat și i-a aplicat cu cuțitul mai multe lovituri. Nici individualizarea pedepsei nu se impune, dat fiind criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., care au fost respectate. Examinând cauza, din oficiu, se constată că nu sunt motive care să conducă la casarea hotărârii, motiv pentru care potrivit art. 385 15 pct.1 lit. b) C. proc.
pen. va respinge recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr.381 din 15 decembrie 2003 a Curții de Apel Suceava. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva decizei nr. 381 din 15 decembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 10 august 2003, la zi. Obligă pe inculpat să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.