ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 883/2009

Asupra recursului de față

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 24 din 23 ianuarie 2008, Tribunalul

Suceava a condamnat pe inculpatul P.M.Ș.,

la

pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 și 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 74 – art. 76 alin. (2) C. pen. și, la pedeapsa de un lună

închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991

cu

aplicarea art. 74 și 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite

cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3

ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit.

b) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a

dispus confiscarea de la

inculpat a unui cuțit, așa cum

rezultă din dispozitivul sentinței.

S-a luat act că partea vătămată P.G.F. și Spitalul județean de urgență

Sf. loan cel Nou Suceava nu s-au constituit părți civile în cauză.

A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, așa cum

rezultă din dispozitivul sentinței.

În esență, s-au reținut următoarele:

La data de 24 iunie 2007, pe fondul consumului de alcool, între

inculpat, care cânta la terasa unde se afla partea vătămată, și

aceasta din urmă a izbucnit un conflict verbal,

care a degenerat și în

manifestări violente, victima lovindu-l din spate

pe inculpat cu

pumnul în zona capului, ceea

ce a dus la căderea acestuia. La scurt

timp, inculpatul s-a deplasat la

domiciliul său, a luat un par și a revenit pe terasă cu intenția de a lovi

victima, însă a fost oprit de martora S.D., după care s-a reîntors la

domiciliu, înarmându-se cu un cuțit. Fugind după victimă, inculpatul a ajuns-o

din spate și a lovit-o cu cuțitul în zona paravertebrală stânga, cauzându-i

leziuni ce au necesitat pentru vindecare 18 - 19 zile îngrijiri medicale și

i-au pus viața în primejdie.

Curtea de Apel Suceava, secția penală,

prin decizia penală

nr. 64 din 1 octombrie 2008, admițând

apelul inculpatului, a desființat, în parte, sentința atacată, a descontopit

pedepsele aplicate, înlăturând aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen. și,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

a dispus achitarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1

1

pct. 1 din Legea

nr. 61/991.

A fost menținută pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată

inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva

deciziei, inculpatul a declarat, în termen legal, recurs.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat casarea ambelor hotărâri

atacate în temeiul art. 385

9

pct. 6, 10, 17 C. proc. pen.

În susținerea primului temei de casare, a arătat că urmărirea penală

este lovită de nulitate absolută, întrucât, deși asistența

juridică era obligatorie, au fost efectuate acte

de urmărire penală cu

încălcarea dispozițiilor art. 171 și 172 C. proc.

pen., fiind audiați martori și partea vătămată, fără ca apărătorul ales să fie

încunoștiințat. Or, în raport cu expertiza medico-legală psihiatrică, organul

de urmărire penală ar fi trebuit să asigure asistența juridică a inculpatului,

care nu își putea face singur apărarea.

Susținerea apărării că în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a fost

asistat de un avocat din oficiu, deși era obligatoriu, în raport cu raportul de

expertiză psihiatrică, nu este întemeiată.

Din interpretarea dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen.,

rezultă că asistența juridică este obligatorie, în cursul urmăririi penale,

printre altele, când învinuitul sau inculpatul este reținut sau arestat sau

când organul de urmărire penală apreciază că acesta nu și-ar putea face singur

apărarea.

Or, în cauză, inculpatul nu a fost reținut sau arestat în faza de

urmărire penală și nu au rezultat nici date că s-ar afla într-o împrejurare în

care să nu își poată face singur apărarea.

Sub acest aspect, se constată că expertiza medico-legală

psihiatrică nu era obligatorie în raport cu natura

infracțiunii săvârșite,

iar

expertiza a fost dispusă abia în faza de judecată a apelului, când

s-a

concluzionat că inculpatul prezintă modificări de conduită tip antisocial, pe

fond de debilitate mintală (oligofrenie), însă a săvârșit fapta din 24 iunie

2007 având discernământul păstrat.

De altfel, din momentul începerii urmăririi penale, la data de 3 iulie

2007, inculpatul și-a manifestat voința de a fi asistat de un apărător ales,

iar declarația sa și prezentarea materialului de urmărire penală au avut loc în

prezența acestuia.

Toate celelalte acte efectuate de organele judiciare de la data

formulării denunțului, 24 iunie 2007, anterior momentului procesual al

începerii urmăririi penale, au avut loc în cadrul fazei actelor premergătoare.

Or, deși au fost strânse în afara cadrului procesual legal, instanța de

fond a acoperit această lipsă de legalitate a strângerii probelor de organele

de urmărire penală, prin administrarea în condițiile specifice fazei de

judecată, a tuturor probelor menționate în dispozitivul rechizitoriului.

Așa fiind, nu se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru

refacerea urmăririi penale.

Nici celelalte două temeiuri de casare,

referitoare la schimbarea

încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și reținerea circumstanței atenuante

a provocării, nu pot fi primite.

Din analiza probelor și actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor calificat, iar nu cele

ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.,

așa cum susține apărarea.

Distincția între cele două infracțiuni se apreciază în raport de datele

exterioare ale faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce caracterizează

latura subiectiv, iar, atunci când conduc

neîndoielnic

la concluzia că autorul a prevăzut și urmărit ori acceptat

rezultatul letal, fapta întrunește elementele

constitutive ale tentativei

de omor. Această intenție, care poate fi

directă sau indirectă, se

desprinde și din

natura obiectului folosit (apt de a produce moartea),

zona vitală în

care sunt aplicate loviturile sau intensitatea loviturilor aplicate.

În cauză, analizând toate aceste elemente, se constată că, în

raport cu lovitura aplicată, cu un obiect

contondent cu lama ascuțită,

apt de a produce moartea, îndreptată direct

spre o zonă vitală a

corpului victimei,

inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal, a

acceptat

posibilitatea producerii acestuia.

Așa fiind, încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se

casarea hotărârii sub acest aspect.

Din analiza probelor dosarului, se constată că circumstanța atenuantă a

provocării nu poate fi reținută, întrucât, din probele administrate nu rezultă

că inculpatul ar fi săvârșit tentativa la omor calificat sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții, ci, dimpotrivă, în cadrul unui conflict

desfășurat în două etape. Astfel, reacția agresivă a inculpatului a avut loc

după trecerea unui anumit interval de timp, lovitura fiind aplicată victimei

într-o a doua fază a conflictului, când inculpatul a plecat a doua oară spre

domiciliu și s-a înarmat cu un cuțit. În raport de această împrejurare, riposta

inculpatului nu mai era justificată, întrucât starea de tulburare și

surescitare, chiar dacă a existat în prima fază, nu mai era de actualitate.

Drept urmare, instanțele au ținut seama de toate împrejurările concrete

în contextul cărora inculpatul a săvârșit fapta și au constatat, în mod corect,

că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la

infracțiunea de omor calificat.

Dar, recursul inculpatului este fondat

referitor la operațiunea

de individualizare a pedepselor

aplicate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut

corect fapta și vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică

corespunzătoare dispozițiilor legale, însă nu au acordat eficiența cuvenită

situației personale a inculpatului și datelor ce caracterizează persoana

acestuia.

La stabilirea pedepselor, instanțele trebuiau să aibă în vedere că

inculpatul a avut o atitudine sinceră, de regret și de cooperare cu organele

judiciare, nu are antecedente penale și este

suferind

de oligofrenie, date cărora trebuiau să le acorde o mai mare

eficiență

și, în considerarea lor, să aprecieze că se impune reducerea pedepsei aplicate

inculpatului.

Neprocedând în acest mod, soluțiile instanței de fond și a celei de

apel sunt nelegale și netemeinice, urmând ca recursul inculpatului să fie

admis, să fie casate hotărârile atacate, numai cu privire la cuantumul pedepsei

aplicate, care va fi redus de la 3 ani și 6 luni închisoare la 2 ani și 6 luni

închisoare.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat P.

M.Ș. împotriva deciziei penale nr. 64 din 1

octombrie 2008

a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 24 din 23

ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava, numai cu privire la cuantumul pedepsei

aplicate, pe care o reduce de la 3 ani și 6 luni închisoare la 2 ani și 6 luni

închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea recurentului

inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

martie 2009.