ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 883/2009

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 24 din 23 ianuarie 2008, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul P.M.Ș., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 și 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 alin. (2) C. pen. și, la pedeapsa de un lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. e) C. pen. În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței. S-a luat act că partea vătămată P.G.F. și Spitalul județean de urgență Sf. loan cel Nou Suceava nu s-au constituit părți civile în cauză. A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței. În esență, s-au reținut următoarele: La data de 24 iunie 2007, pe fondul consumului de alcool, între inculpat, care cânta la terasa unde se afla partea vătămată, și aceasta din urmă a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat și în manifestări violente, victima lovindu-l din spate pe inculpat cu pumnul în zona capului, ceea ce a dus la căderea acestuia.

La scurt timp, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, a luat un par și a revenit pe terasă cu intenția de a lovi victima, însă a fost oprit de martora S.D., după care s-a reîntors la domiciliu, înarmându-se cu un cuțit. Fugind după victimă, inculpatul a ajuns-o din spate și a lovit-o cu cuțitul în zona paravertebrală stânga, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 18 - 19 zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie. Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia penală nr. 64 din 1 octombrie 2008, admițând apelul inculpatului, a desființat, în parte, sentința atacată, a descontopit pedepsele aplicate, înlăturând aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/991. A fost menținută pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva deciziei, inculpatul a declarat, în termen legal, recurs. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat casarea ambelor hotărâri atacate în temeiul art. 385 9 pct. 6, 10, 17 C. proc. pen. În susținerea primului temei de casare, a arătat că urmărirea penală este lovită de nulitate absolută, întrucât, deși asistența juridică era obligatorie, au fost efectuate acte de urmărire penală cu încălcarea dispozițiilor art. 171 și 172 C. proc.

pen., fiind audiați martori și partea vătămată, fără ca apărătorul ales să fie încunoștiințat. Or, în raport cu expertiza medico-legală psihiatrică, organul de urmărire penală ar fi trebuit să asigure asistența juridică a inculpatului, care nu își putea face singur apărarea. Susținerea apărării că în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a fost asistat de un avocat din oficiu, deși era obligatoriu, în raport cu raportul de expertiză psihiatrică, nu este întemeiată. Din interpretarea dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că asistența juridică este obligatorie, în cursul urmăririi penale, printre altele, când învinuitul sau inculpatul este reținut sau arestat sau când organul de urmărire penală apreciază că acesta nu și-ar putea face singur apărarea.

Or, în cauză, inculpatul nu a fost reținut sau arestat în faza de urmărire penală și nu au rezultat nici date că s-ar afla într-o împrejurare în care să nu își poată face singur apărarea. Sub acest aspect, se constată că expertiza medico-legală psihiatrică nu era obligatorie în raport cu natura infracțiunii săvârșite, iar expertiza a fost dispusă abia în faza de judecată a apelului, când s-a concluzionat că inculpatul prezintă modificări de conduită tip antisocial, pe fond de debilitate mintală (oligofrenie), însă a săvârșit fapta din 24 iunie 2007 având discernământul păstrat. De altfel, din momentul începerii urmăririi penale, la data de 3 iulie 2007, inculpatul și-a manifestat voința de a fi asistat de un apărător ales, iar declarația sa și prezentarea materialului de urmărire penală au avut loc în prezența acestuia.

Toate celelalte acte efectuate de organele judiciare de la data formulării denunțului, 24 iunie 2007, anterior momentului procesual al începerii urmăririi penale, au avut loc în cadrul fazei actelor premergătoare. Or, deși au fost strânse în afara cadrului procesual legal, instanța de fond a acoperit această lipsă de legalitate a strângerii probelor de organele de urmărire penală, prin administrarea în condițiile specifice fazei de judecată, a tuturor probelor menționate în dispozitivul rechizitoriului. Așa fiind, nu se impune casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru refacerea urmăririi penale. Nici celelalte două temeiuri de casare, referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

și reținerea circumstanței atenuante a provocării, nu pot fi primite. Din analiza probelor și actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor calificat, iar nu cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., așa cum susține apărarea. Distincția între cele două infracțiuni se apreciază în raport de datele exterioare ale faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce caracterizează latura subiectiv, iar, atunci când conduc neîndoielnic la concluzia că autorul a prevăzut și urmărit ori acceptat rezultatul letal, fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei de omor. Această intenție, care poate fi directă sau indirectă, se desprinde și din natura obiectului folosit (apt de a produce moartea), zona vitală în care sunt aplicate loviturile sau intensitatea loviturilor aplicate.

În cauză, analizând toate aceste elemente, se constată că, în raport cu lovitura aplicată, cu un obiect contondent cu lama ascuțită, apt de a produce moartea, îndreptată direct spre o zonă vitală a corpului victimei, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal, a acceptat posibilitatea producerii acestuia. Așa fiind, încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se casarea hotărârii sub acest aspect. Din analiza probelor dosarului, se constată că circumstanța atenuantă a provocării nu poate fi reținută, întrucât, din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit tentativa la omor calificat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, ci, dimpotrivă, în cadrul unui conflict desfășurat în două etape.

Astfel, reacția agresivă a inculpatului a avut loc după trecerea unui anumit interval de timp, lovitura fiind aplicată victimei într-o a doua fază a conflictului, când inculpatul a plecat a doua oară spre domiciliu și s-a înarmat cu un cuțit. În raport de această împrejurare, riposta inculpatului nu mai era justificată, întrucât starea de tulburare și surescitare, chiar dacă a existat în prima fază, nu mai era de actualitate. Drept urmare, instanțele au ținut seama de toate împrejurările concrete în contextul cărora inculpatul a săvârșit fapta și au constatat, în mod corect, că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat. Dar, recursul inculpatului este fondat referitor la operațiunea de individualizare a pedepselor aplicate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale, însă nu au acordat eficiența cuvenită situației personale a inculpatului și datelor ce caracterizează persoana acestuia. La stabilirea pedepselor, instanțele trebuiau să aibă în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră, de regret și de cooperare cu organele judiciare, nu are antecedente penale și este suferind de oligofrenie, date cărora trebuiau să le acorde o mai mare eficiență și, în considerarea lor, să aprecieze că se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului. Neprocedând în acest mod, soluțiile instanței de fond și a celei de apel sunt nelegale și netemeinice, urmând ca recursul inculpatului să fie admis, să fie casate hotărârile atacate, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, care va fi redus de la 3 ani și 6 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat P. M.Ș. împotriva deciziei penale nr. 64 din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 24 din 23 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, pe care o reduce de la 3 ani și 6 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea recurentului inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2009.