Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3611/2008

HOTĂRÂRE
07.11.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3611/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 183 din 20 iunie 2007 a Tribunalului Suceava, secția penală, s-a hotărât astfel: - a fost respinsă cererea formulată de inculpatul F.V. (fost C.) de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat art. 174 și 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de 182 alin. (2) sau art. 182 alin. (3) C. pen. - a fost condamnat inculpatul F.V. (fost C.), pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat art. 174 și 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. a) la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 alin. (2) C. pen., a fost revocată liberarea condiționată privind restul de 113 zile închisoare (rămas neexecutat din pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 756 din 17 septembrie 2003 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 179 din 8 martie 2004 Curții de Apel Suceava) rest ce a fost contopit cu pedeapsa la care a fost condamnat în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei principale a fost interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență Sfântul loan cel Nou Suceava suma de 1.260,70 lei, prezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părții vătămate C.Ș.G., iar părții vătămate constituită parte civilă, C.Ș.G., suma de 3.350 lei despăgubiri materiale (2.850 lei, reprezentând beneficiul nerealizat în perioada incapacității de muncă și 500 lei prezentând medicamentația și alimentația suplimentare pe perioada internării), 3.500 lei cu titlu de daune morale și suma de 624 lei reprezentând despăgubiri civile periodice cumulate, calculate de la 5 octombrie 2006 la zi, și în continuare, câte 78 lei lunar până la însănătoșire. În baza art. 191 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de I00 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a hotârî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: La 15 octombrie 2006, în timp ce se afla într-un loc public, respectiv în fața SC O.T.C. SRL din comuna Dornești, județul Suceava, inculpatul F.V. (C.) (pe fondul stării de ebrietate), a acostat-o pe parte vătămată C.Ș.G. căreia i-a adresat injurii iar apoi a agresat-o violent, cu un corp contondent dur (sticlă), cu intenția de a-i suprima viața, producându-i un traumatism cerebral cu hematom parietal sub acut fronto parietal stâng evacuat chirurgical, dilacerare cortico- subcorticală frontală stângă, cicatrice post plagă contuză parietală stângă, cu disfazie motorie, leziuni care au impus de urgență o intervenție neurochirugicală pentru salvarea vieții victimei și care au necesitat pentru vindecare 56 - 57 zile îngrijiri medicale, cu incapacitate de muncă pe această perioadă.

În cursul intervenției chirurgicale, s-a practicat osteoplastie stângă, afectându-se definitiv integritatea anatomică a osului cranian și, în consecință s-a concluzionat că partea vătămată prezintă infirmitate cu invaliditate permanentă de 20 % conform baremului A. Așa fiind, s-a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și, ca urmare nu se impune schimbarea încadrării juridice. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, peste termen- inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, arată că incidentul nu a fost provocat de el, ci de partea vătămată și că nu s-a dovedit că ar fi dorit să-i suprime viața acesteia, că martorii oculari nu l-au văzut să folosească o sticlă pentru a lovi partea vătămată, leziunile suferite de aceasta fiind produse ca urmare a căderii pe platforma de beton sau pe sticlele aflate lângă tomberon ; față de cele mai sus, a susținut că, încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar cu privire la latura civilă a cauzei, arată că satisfăcut în întregime pretențiile civile părților civile. Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia penală nr. 60/ A din 19 septembrie 2008, a dispus astfel: - a admis apelul peste termen declarat de inculpatul F.V.

(fost C.) și a desființat în parte sentința penală apelată, în sensul că: - au fost înlăturate dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Sfântul loan cel Nou Suceava, în cuantum de 1360,70 lei, și către partea vătămată C.Ș.G., în sumă de 3350 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, 3500 lei cu titlu de daune morale, 624 lei cu titlu de despăgubiri periodice cumulate și 78 lei lunar, cu titlu de despăgubiri civile periodice, până la însănătoșire. A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului F.V. (fost C.), pentru tentativă la infracțiune a de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 alin. (1) Iit.

b) și c), art. 76 alin. (2) C. pen., de la 10 ani închisoare și 4 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II -a și b) C. pen., 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) C. pen.; - în temeiul art. 61 alin. (2) C. pen., a fost revocată liberarea condiționată privind a restului de 113 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 756 din data de 17 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, definitivă prin Decizia penală nr. 179 din 08 martie 2004 a Curții de Apel Suceava, care a fost contopită cu pedeapsa la care a fost condamnat în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani a interziceri a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.; - s-a constatat că au fost achitate despăgubirile civile către partea civilă Spitalul Județean Urgență Sfântul loan cel Nou Suceava.

- s-a luat act că inculpatul a achitat părții vătămate C.Ș.G. despăgubirile civile solicitate. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost dedusă durată deja executată, de la 6 martie 2008 până la 14 aprilie 2008. Au fost anulate formele de executare emise în baza sentinței penale atacate și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare la rămânerea definitivă a prezentei decizii. S-a dispus scoaterea de îndată a inculpatului de sub puterea M.E.P.I nr. 207/2007 din 06 iulie 2007 emis de Tribunalul Suceava și s-a luat act că inculpatul se află în executarea pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 419 din 14 iunie 2007 a Judecătoriei Rădăuți.

Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că încadrarea juridică dată faptei a fost corectă din moment ce inculpatul a acționat cu intenția de a ucide; în privința pedepsei aplicate, s-a constatat că acesta și satisfăcut în întregime pretențiile civile formulate în cauză și că, a avut o atitudine sinceră pe tot parcursului procesului penal, în consecință s-a procedat la reducerea pedepsei, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen. Împotriva sus-menționatei decizii, au declarat, recurs în termen legal inculpatul F.V. ( C.) și partea civilă C.Ș. G. Inculpatul F.V. (C.), invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și pct. 14 C. proc.

pen., a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă cu reținere a circumstanței atenuate legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., iar în subsidiar, coborârea mai accentuată sub minimul special legal a pedepsei stabilite în apel, consecutiv prin reținerii în favoarea inculpatului a incidenței dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen. Partea vătămată C.Ș.G., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen.

, a solicitat, potrivit motivelor scrise depuse la dosar , în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, arătând că acel conflict a fost spontan și a avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice și că inculpatul nu a avut intenția de a-l ucide, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei. Recursurile nu sunt fondate. Din examinarea întregului dosar al cauzei și a considerentelor hotărârilor pronunțate la fond și în apel rezultă că instanța de fond, confirmată de instanța de apel, au realizat o evaluare judicioasă a probelor administrate în cauză, stabilind în mod clar și neechivoc că inculpatul F.V.

(C.) a săvârșit tentativa la infracțiunea de omor calificat și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă. În ce privește circumstanța atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., invocată de inculpat și în apel și respinsă ce neîntemeiată, Înalta Curte apreciază cu nu poate fi reținută, din probatoriul administrat nerezultând că infracțiunea ar fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.

Cu privire la individualizarea pedepsei, se constată că instanța de apel a stabilit o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege, menită să asigure realizarea funcției educativ, preventive, avându-se în vedere și starea de recidivă a inculpatului, care relevă o periculozitate ridicată, precum și împrejurările în care fapta a fost comisă, astfel că nu se impune coborârea mai accentuată a acesteia sub minimul special legal. Față de considerentele ce precedă și, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se din oficiu decizia atacată în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenta altor motive care să ducă la casare, urmează ca recursurile declarate în cauză să fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul F.V. (fost C.) și de partea vătămată C.Ș.G. împotriva deciziei penale nr. 60 din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 733/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 904 din 25 iunie 2007, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a fa
ÎCCJ 2010-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3542/2010
s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 188 din 10 februarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, și s-a contopit restul rămas neexecutat de 954
ÎCCJ 2011-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4159/2011
Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 107/D din 27 aprilie 2001 a Tribunalului Bacău, secția penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea
ÎCCJ 2009-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3901/2009
), b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, i
ÎCCJ 2004-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 278/2004
Asupra recursurilor penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 47 din 24 februarie 2003 a Tribunalului Sibiu au fost condamnați inculpații: 1. Ș.A. la: - 7 ani și 10 luni închisoare, pentru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă