ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 733/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 904

din 25 iunie 2007, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca

nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., cerere

formulată de inculpatul T.I.O.

În baza art. 334 C. proc.

pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis

în judecată, inculpatul T.I.O. din infracțiunea de tentativă de omor calificat

în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174

și 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de

tentativă la omor calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

În baza art. 20 raportat la art.

174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. a), cu aplicarea art. 74 și 76 C.

pen., a fost condamnat inculpatul T.I.O., la o pedeapsă de 5 ani închisoare și,

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b C. pen., cu

revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 138 din 29 mai 2002 a Judecătoriei Sector 5

București, contopind restul rămas neexecutat de 440 zile cu pedeapsa aplicată

în cauză, în final, inculpatul având de executat 5 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și cu

aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus prevenția de la 12

septembrie 2005 la zi și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

A luat act că partea

vătămată D.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la

plata sumei de 284902 lei, despăgubiri civile, plus dobânda legală, către

partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan și la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 28 aprilie 2005, în

jurul orei 22,00, partea vătămată D.E. împreună cu martorii D.A., D.P.D., D.L.A.

(verii săi) și L.D.V. (vecinul său) se plimbau cu bicicletele în zona Școlii nr.

celorlalți că a văzut în scara unui bloc pe un băiat, zis „P.”, identificat

ulterior în persoana numitului T.V., cu care dorea să vorbească. În continuare,

martorul L.D.V. s-a deplasat în scara blocului, unde se afla T.V., ceilalți

rămânând în fața blocului.

Observând că L.D.V. s-a luat

la bătaie cu T.V., martorii D.P.D. și D.L.A. s-au deplasat în scara blocului și

au intervenit în favoarea prietenului său. În urma lor a intrat și partea

vătămată, care a fost lovită în spate cu un cuțit de către inculpatul T.I.O.

La scurt timp, partea vătămată

D.E. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan, unde a fost

internată cu diagnosticul „plagă prin înjunghiere hemitorace drept”.

În raport de expertiza

medico-legală nr. A1/5806/2005 din 26 mai 2005, întocmit de I.M.L. Mina Minovici

s-a concluzionat că partea vătămată „a prezentat leziuni traumatice care se

puteau produce, la data de 28 aprilie 2005, prin lovire cu corp

înțepător-tăietor, pentru care necesită circa 30 de zile îngrijiri medicale

dacă nu survin complicații; leziunile traumatice i-au pus viața în primejdie.

Partea vătămată a declarat

că nu a văzut cine a  înjunghiat-o însă a arătat că l-a văzut pe inculpat în

zona respectivă, având asupra sa un cuțit, iar ulterior l-a recunoscut după

planșa foto pe inculpatul T.I.O. ca fiind persoana pe care a văzut-o înainte și

după terminarea conflictului având asupra sa un cuțit tip briceag.

Martorii D.L.A., D.P.D., L.D.V.

și D.A. fiind audiați, au confirmat situații de fapt reținute de instanța de

fond.

Inculpatul T.I.O. a

recunoscut fapta reținută în sarcina sa, arătând că a săvârșit în ajutorul

prietenului său T.V. care era bătut de mai mulți indivizi.

Reținând că inculpatul a

comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a)

C. pen., primul termen al recidivei fiind pedeapsa de 4 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 139 din 29 mai 2002 a Judecătoriei Sector 5

București, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei,

în sensul reținerii dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen.

Apelul declarat de

inculpatul T.I.O. împotriva sentinței penale nr. 904 din 25 iunie 2007,

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 33961/3/2006.

Instanța de control judiciar

a menținut starea de arest a inculpatului, a computat prevenția și a obligat pe

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Soluția în apel a fost dată

de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 317 din 3

octombrie 2007.

Împotriva acestei din urmă

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.I.O., fără, însă, a-l

motiva în scris.

În ședința publică de azi 29

februarie 2008, prin apărător, inculpatul a criticat hotărârea atacată

susținând, în principal, că fapta ar fi trebuit încadrată juridic, în art. 182,

cu referire la art. 44 C. pen., cu consecința achitării sale și, în subsidiar,

reindividualizarea pedepsei, în sensul micșorării ei.

Recursul este nefondat.

Situația de fapt reținută,

în cauză, ca și încadrarea juridică dată faptei, sunt în concordanță cu probele

administrate.

În raport de obiectul

folosit de inculpat, de intensitatea loviturii ca și de zona afectată, prin

lovitură, este exclusă încadrarea juridică a faptei în art. 182 C. pen.,

încadrarea juridică corectă, fiind cea reținută de prima instanță, confirmată

în apel.

La fel, în speță,

infracțiunea nu se poate susține că ar fi fost comisă în legitimă apărare,

atâta timp cât inculpatul nu a fost victima unui atac direct, imediat și

injust, care, să determine conduita inculpatului.

Nici măcar acțiunea de

ajutorare a prietenului său nu justifică folosirea cuțitului de către inculpat,

atâta timp cât nici unul dintre actorii incidentului nu purta asupra sa, o

astfel de armă.

În sfârșit, analiza probelor

dosarului demonstrează și faptul că, în speță, prima instanță a făcut o

judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, ceea ce face

inoportună reducerea pedepsei, care ar face-o ineficientă, în raport cu scopul

pedepsei.

În raport cu cele arătate,

Curtea va trebui să privească recursul de față, ca nefondat și să-l respingă,

ca atare, menținând, astfel, decizia atacată.

Din pedeapsa avută de

executat, de către inculpat, Curtea va trebui să deducă din ea durata reținerii

și arestării preventive.

Văzând și reglementarea

plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv al onorariului de avocat,

pentru apărarea din oficiu, ce se avansează din fondul Ministerului Justiției;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul T.I.O. împotriva deciziei penale nr. 317 din 3

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 12

septembrie 2005, la 29 februarie 2008.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 29 februarie 2008.