ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2051/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 285

din 13 octombrie 2004, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul F.V. la 3

ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută

de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) și art.

74 – art. 76 C. pen. și la o lună închisoare, pentru infracțiunea de port fără

drept al unui cuțit, prevăzută de art. 1

1

alin. (1) pct. 1 din Legea

nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 99 alin. (3) și art. 74 – art. 76

C. pen., urmând ca potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să

execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

S-a luat act că partea

vătămată R.O. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 118 lit. b)

C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuțitul corp delict.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3.000.000 lei, onorariul

apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 400.000 lei, urmând a fi avansat

din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 3 februarie 2004, după ce

consumase băuturi alcoolice, întâlnindu-l pe R.O. într-un bar din localitatea

Humoreni, cu care anterior avusese un conflict minor, inculpatul a mers la masa

acestuia și i-a aplicat, prin surprindere mai multe lovituri de cuțit în zona

gâtului și a feței.

În urma loviturilor primite,

victima a suferit vătămări corporale care au necesitat 15 zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare.

Curtea de Apel Suceava, prin

decizia penală nr. 372 din 29 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul

prin care inculpatul solicita în principal, schimbarea încadrării juridice din

tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovire,

prevăzută de art. 180 C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Împotriva menționatelor

hotărâri, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., referitoare la greșita

încadrare juridică a faptelor și la individualizarea pedepsei.

Examinând hotărârile

pronunțate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din

oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art.

20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C.

pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate

(declarațiile constante ale părții vătămate, certificatul medico – legal și

planșele foto întocmite în cursul urmăririi penale, declarațiile martorilor

R.P., V.I.A., T.I., M.I., P.N.C., F.V. și P.M., coroborate cu recunoașterile

inculpatului) care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri,

rezultă, fără dubiu, că la data de 3 februarie 2004, pe fondul consumului de

băuturi alcoolice și a unui conflict minor avut anterior cu partea vătămată,

inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri de cuțit în regiunea gâtului

și a feței, în timp ce se afla într-un local public, provocându-i vătămări

corporale care au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Intenția inculpatului de a

ucide rezultă din materialitatea faptelor, inculpatul lovind, în mod repetat,

victima cu un cuțit (obiect apt de a ucide) în regiunea gâtului (zonă vitală a

corpului) ceea ce demonstrează că acesta a acceptat rezultatul socialmente

periculos chiar dacă nu a urmărit producerea lui.

Se constată, totodată că

fapta inculpatului de a purta, fără drept, cuțit într-un loc public, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 1

1

alin.

(1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 99 alin. (3)

C. pen.

Referitor la pedepsele aplicate se

constată că acestea au fost corect individualizate, la stabilirea lor, instanța

de fond respectând criteriile prevăzute de art. 72 și art. 56 C. pen.,

respectiv, gradul de pericol social sporit al infracțiunii săvârșite,

condițiile concrete în care a fost comisă, cât și persoana inculpatului care,

nu a mai comis fapte antisociale având o poziție sinceră în cursul procesului.

Întrucât motivele de casare

invocate de inculpat nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă alte

motive din cele prevăzute de art. 385

9

alin. penultim C. proc. pen.,

care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat în

cauză să fie respins, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.V. împotriva deciziei penale nr. 372 din 29 noiembrie

2004 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 martie 2005.