ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5530/2003

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 258 din 10 septembrie 2003, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul V.G. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) teza II, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 21 septembrie 2003, la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 40.000.000 lei despăgubiri civile, către părțile civile D.G. și D.I. și la câte 20.000.000 lei daune morale, pentru fiecare dintre cele două părți civile. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în noaptea de 1 ianuarie 2003, după ce consumase băuturi alcoolice împreună cu alte persoane din localitatea Dolhești, județul Suceava, în drum spre casă, inculpatul a intrat fără drept în locuința vecinei sale M.S., în vârstă de 67 ani, pretextând că dorește să-și usuce hainele. Întrucât îl cunoștea, victima l-a primit în încăpere, însă după ce s-a dezbrăcat de haine inculpatul a încercat să întrețină acte sexuale cu aceasta. Fiind refuzat, inculpatul a devenit violent, determinând-o astfel pe victimă să întrețină raporturi intime cu el, după care a strâns-o de gât cu mâinile, provocându-i moartea prin asfixie.

Curtea de Apel Suceava, admițând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin decizia penală nr. 278 din 29 septembrie 2003, a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) teza II, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., în infracțiunile de omor calificat și viol, prevăzute de art. 174 și art. 175 lit. b) C. pen. și respectiv art. 197 alin. (1) C. pen., pentru care l-a condamnat pe inculpat, pentru prima infracțiune la 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., iar pentru cea de a doua infracțiune la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul a mai fost condamnat și pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., la 3 ani închisoare, urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, s-a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita reducerea pedepsei. Împotriva menționatelor hotărâri, același inculpat a declarat recurs, în temeiul art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând ca și în apel reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă în raport de circumstanțele sale personale.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivul de casare invocat în recurs, cât și din oficiu, se constată că, instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea acestora în prevederile art. 174 și art. 175 lit. h) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod, fiind corespunzătoare. Din probele administrate, care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri, rezultă, în adevăr, că inculpatul a pătruns fără drept, pe timp de noapte, în locuința vecinei sale M.S., în vârstă de 67 ani sub pretextul că dorește să se încălzească și să-și usuce hainele. Fiind cunoscut de aceasta, victima i-a permis să intre în încăpere însă după ce s-a dezbrăcat, inculpatul s-a urcat în pat încercând să întrețină raporturi sexuale cu femeia respectivă.

Întrucât a fost refuzat, inculpatul a devenit violent, determinând-o astfel pe victimă să întrețină cu el raporturi intime, după care a ucis-o prin sugrumare. Inculpatul nu a părăsit locuința victimei până în dimineața zilei următoare, când a fost descoperit de rudele acesteia. Din cuprinsul raportului de constatare medico-legală de la dosar, rezultă că moartea victimei s-a produs prin sugrumare, ulterior violului, ceea ce dovedește că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, moartea victimei nefiind rezultatul praeterintenționat al infracțiunii de viol, situație în care, în mod just, instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza II C. pen., în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

și infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. h) C. pen., aflate în concurs real. Susținerile procurorului de ședință în sensul că în mod greșit inculpatul a fost condamnat și pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., nu pot fi primite. Potrivit textului de lege citat, una din modalitățile de realizare a infracțiunii de violare de domiciliu este și refuzul de a părăsi domiciliul la cererea persoanei îndreptățite. Aceasta presupune că făptuitorul a intrat în mod legal în domiciliul persoanei vătămate, și, indiferent din ce motive refuză să-l părăsească.

În cauză, chiar dacă s-ar accepta că inculpatul a intrat legal în locuință, prin comportamentul adoptat însă ulterior, respectiv, violarea victimei și în final uciderea ei prin sugrumare este cert că prezența lui nu a mai fost agreată, opunerea victimei în acest sens fiind dovedită de multiplele leziuni (echimoze și escoriații, provocate prin lovirea cu pumnii). Referitor la pedepsele aplicate inculpatului se constată că acestea au fost corect individualizate, la stabilirea lor, instanța de apel, având în vedere gradul de pericol social sporit al infracțiunii comise (violarea și uciderea unei femei în vârstă de 67 ani prin pătrunderea fără drept în locuința acesteia pe timp de noapte), limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile comise, cât și de persoana infractorului care nu posedă antecedente penale, este tânăr și are doi copii minori în îngrijire.

Întrucât din actele dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Se va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul V.G., împotriva deciziei nr. 278 din 29 septembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 3 ianuarie 2003, la zi. Obligă pe recurentul inculpat, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2003.