ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5530/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5530/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 258 din 10

septembrie 2003, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul V.G. la 10 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen., pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) teza

II, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat

pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 21 septembrie 2003,

la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 40.000.000 lei despăgubiri civile, către părțile civile D.G. și D.I.

și la câte 20.000.000 lei daune morale, pentru fiecare dintre cele două părți

civile.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că în noaptea de 1 ianuarie 2003, după ce consumase băuturi

alcoolice împreună cu alte persoane din localitatea Dolhești, județul Suceava,

în drum spre casă, inculpatul a intrat fără drept în locuința vecinei sale M.S.,

în vârstă de 67 ani, pretextând că dorește să-și usuce hainele. Întrucât îl

cunoștea, victima l-a primit în încăpere, însă după ce s-a dezbrăcat de haine

inculpatul a încercat să întrețină acte sexuale cu aceasta. Fiind refuzat,

inculpatul a devenit violent, determinând-o astfel pe victimă să întrețină

raporturi intime cu el, după care a strâns-o de gât cu mâinile, provocându-i

moartea prin asfixie.

Curtea de Apel Suceava, admițând

apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin decizia penală nr. 278

din 29 septembrie 2003, a schimbat încadrarea juridică a faptelor din

infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) teza II, cu aplicarea art.

74 și art. 76 C. pen., în infracțiunile de omor calificat și viol, prevăzute de

art. 174 și art. 175 lit. b) C. pen. și respectiv art. 197 alin. (1) C. pen.,

pentru care l-a condamnat pe inculpat, pentru prima infracțiune la 16 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., iar pentru cea de a doua infracțiune la 4 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul a mai fost condamnat și

pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen., la 3 ani închisoare, urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Totodată, s-a respins, ca nefondat,

apelul prin care inculpatul solicita reducerea pedepsei.

Împotriva menționatelor hotărâri, același

inculpat a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., solicitând ca și în apel reducerea pedepsei, pe care o consideră prea

severă în raport de circumstanțele sale personale.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivul de casare invocat în recurs, cât și din oficiu, se constată

că, instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea acestora în prevederile art. 174 și art. 175 lit. h) C. pen., art. 197

alin. (1) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

din același cod, fiind corespunzătoare.

Din probele administrate, care au

fost analizate în considerentele celor două hotărâri, rezultă, în adevăr, că

inculpatul a pătruns fără drept, pe timp de noapte, în locuința vecinei sale M.S.,

în vârstă de 67 ani sub pretextul că dorește să se încălzească și să-și usuce

hainele. Fiind cunoscut de aceasta, victima i-a permis să intre în încăpere

însă după ce s-a dezbrăcat, inculpatul s-a urcat în pat încercând să întrețină

raporturi sexuale cu femeia respectivă. Întrucât a fost refuzat, inculpatul a devenit

violent, determinând-o astfel pe victimă să întrețină cu el raporturi intime,

după care a ucis-o prin sugrumare.

Inculpatul nu a părăsit locuința

victimei până în dimineața zilei următoare, când a fost descoperit de rudele

acesteia.

Din cuprinsul raportului de

constatare medico-legală de la dosar, rezultă că moartea victimei s-a produs

prin sugrumare, ulterior violului, ceea ce dovedește că inculpatul a acționat

cu intenția de a ucide, moartea victimei nefiind rezultatul praeterintenționat

al infracțiunii de viol, situație în care, în mod just, instanța de apel a

dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de

art. 197 alin. (3) teza II C. pen., în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197

alin. (1) C. pen. și infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 și

art. 175 lit. h) C. pen., aflate în concurs real.

Susținerile procurorului de ședință

în sensul că în mod greșit inculpatul a fost condamnat și pentru infracțiunea

de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., nu pot fi

primite.

Potrivit textului de lege citat, una

din modalitățile de realizare a infracțiunii de violare de domiciliu este și

refuzul de a părăsi domiciliul la cererea persoanei îndreptățite.

Aceasta presupune că făptuitorul a

intrat în mod legal în domiciliul persoanei vătămate, și, indiferent din ce

motive refuză să-l părăsească.

În cauză, chiar dacă s-ar accepta că

inculpatul a intrat legal în locuință, prin comportamentul adoptat însă

ulterior, respectiv, violarea victimei și în final uciderea ei prin sugrumare este

cert că prezența lui nu a mai fost agreată, opunerea victimei în acest sens

fiind dovedită de multiplele leziuni (echimoze și escoriații, provocate prin

lovirea cu pumnii).

Referitor la pedepsele aplicate inculpatului

se constată că acestea au fost corect individualizate, la stabilirea lor,

instanța de apel, având în vedere gradul de pericol social sporit al

infracțiunii comise (violarea și uciderea unei femei în vârstă de 67 ani prin

pătrunderea fără drept în locuința acesteia pe timp de noapte), limitele de

pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile comise, cât și de persoana

infractorului care nu posedă antecedente penale, este tânăr și are doi copii

minori în îngrijire.

Întrucât din actele dosarului nu

rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Se va deduce, din pedeapsa aplicată,

perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv.

Onorariul cuvenit apărătorului din

oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul

V.G., împotriva deciziei nr. 278 din 29 septembrie 2003 a Curții de Apel

Suceava, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata prevenției de la 3 ianuarie 2003, la zi.

Obligă pe recurentul inculpat, să

plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansată din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 noiembrie 2003.