- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 13 iunie 2003
Decizia nr. 3065/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Creditoarea SC R. SA Bistrița a solicitat deschiderea procedurii judiciare și a falimentului împotriva pârâtei SC D.C. SRL Pufești. Tribunalul Vrancea, prin sentința nr. 7 din 27 aprilie 2000, a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Tribunalului București, secția a VII-a comercială. Această ultimă instanță a reținut că nu este competentă să judece cauza și a declinat, la rândul ei, competența de soluționare în favoarea Tribunalului Vrancea, prin sentința nr. 913 din 8 mai 2003. Dosarul a fost înaintat Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.
Curtea, asupra conflictului negativ de competență, urmează să rețină următoarele: În adevăr, Tribunalul București, după examinarea obiectului pricinii, a apreciat corect că, în primă instanță, competența de soluționare a litigiului dintre SC R. SA și SC D.C. SRL, întemeiată pe prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, revine Tribunalului Vrancea. Tot corect a reținut că, potrivit art. 6 din Legea nr. 64/1995, „toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția recursului prevăzut la art. 7, sunt de competența exclusivă a tribunalului în jurisdicția căruia se află sediul debitorului, care figurează în registrul comerțului”. Cum, în speță, sediul debitoarei se află în raza de jurisdicție a Tribunalului Vrancea, competența de judecare a prezentei cauze revine în primă instanță acestui tribunal.
În consecință, Curtea stabilește competența în favoarea Tribunalului Vrancea și a dispus trimiterea dosarului în vederea soluționării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre SC R. SA Bistrița și SC D.C. SRL Pufești, județul Vrancea, în favoarea Tribunalului Vrancea. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2003.