Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2004
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7363/2004

HOTĂRÂRE
05.10.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7363/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial la Tribunalul Dolj, ulterior soluționată în primă instanță, de Curtea de Apel Craiova, reclamanta J.M. a chemat în judecată în calitate de pârâți, Ministerul Educației și Cercetării București, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Consiliul Județean Dolj, Guvernul României și Școala Zănoaga, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea H.G. nr. 167/2002, prin care în mod nelegal a fost diminuat cuantumul indemnizației de izolare, de care a beneficiat în baza H.G. nr. 769/1998. Curtea de Apel Craiova, prin sentința civilă nr. 756/2002, a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că H.G. nr. 769/1998, invocată de reclamantă, a fost abrogată în mod expres prin H.G. nr. 167/2002 și că oportunitatea acestui act normativ nu poate fi analizată de instanță, controlul judecătoresc limitându-se la condițiile de legalitate în care a fost adoptat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta J.M., prin reprezentantul Uniunii Sindicatelor Independente din Învățământ. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea de Guvern contestată, este nelegală, deoarece ea a fost adoptată fără consultarea sindicatelor și prin prevederile sale, duce la o diminuare considerabilă a indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 128/1997.

În dosar au formulat întâmpinări, intimații-pârâți Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Județean Dolj. Ministerul Educației, prin întâmpinarea formulată, a ridicat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, iar Consiliul Județean Dolj a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive. Având în vedere caracterul dirimant al excepțiilor invocate, în raport cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Curtea le-a analizat înaintea motivelor de recurs, constatând următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990 „ î nainte de a cere tribunalului, anularea actului, cel ce se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ, autorității emitente”.

Prin aceasta dispoziție legală a fost instituită o procedură prealabilă obligatorie, în lipsa căreia instanța nu poate fi sesizată. În acest sens, art. 109 alin. (2) C. proc. civ., „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face, numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege”. În cauza de față însă, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile reglementate de art. 5 din Legea nr. 29/1990, situație în care excepția invocată va fi admisă. Admiterea acestei excepții presupune că recurentul nu putea sesiza instanța, care din oficiu trebuia să verifice îndeplinirea procedurii prealabile, ceea ce ar fi dus la respingerea acțiunii.

În ceea ce privește excepția invocată de intimatul-pârât Consiliul Județean Dolj, privind lipsa calității procesuale pasive, și aceasta urmează a fi admisă, în raport cu dispozițiile art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990. Astfel, într-o acțiune promovată în baza Legii nr. 29/1990, părțile care stau în proces, sunt reclamantul (cel ce se consideră vătămat în drepturile sale, printr-un act administrativ) și pârâtul (emitentul actului administrativ contestat). În speță, Consiliul Județean Dolj nu este emitentul H.G. nr. 167/2002, a cărei anulare s-a solicitat, ci emitent este doar Guvernul României. În consecință, ambele excepții invocate urmează a fi admise, iar pe fond, recursul respins.

D E C I D E Admite excepțiile invocate. Respinge recursul declarat de J.M., prin reprezentantul Uniunii Sindicatelor Independente din Învățământ - Dolj, împotriva sentinței nr. 756 din 12 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-05
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7355/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial la Tribunalul Dolj, ulterior soluționată în primă instanță, de Curtea de Apel Craiova, reclamantul B.L. a
ÎCCJ 2004-10-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7359/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial la Tribunalul Dolj, ulterior soluționată în primă instanță, de Curtea de Apel Craiova, reclamantul G.A. a
ÎCCJ 2004-10-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7357/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și litigii de muncă, ulterior soluționată în primă instanță de Curtea de
ÎCCJ 2004-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7356/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 mai 2002, reclamanta A.M. a chemat în judecată Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Județean Dolj și Școala Zăno
ÎCCJ 2004-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7364/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 februarie 2002, la Tribunalul Dolj, reclamanta I.A. a chemat în judecată Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Ju
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă