ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2069/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 151 din 10 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a respins ca fiind nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul A.C. Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 751 din 14 iunie 2000 pronunțată de Tribunalul Neamț, rămasă definitivă, inculpatul A.C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. și evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994. Condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei, deoarece afecțiunile de care suferă nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor.

Din expertiza medico-legală efectuată la Serviciul medico-legal Județean Bacău, rezultă că petiționarul prezintă diagnosticul de „diabet zaharat tip II; sindrom dislipedemic; obezitate gigantă H.T.A. st. III; angină pectorală de efort I. C. III; insuficiență venoasă cronică”. Se precizează că afecțiunile pot fi tratate în rețeaua medicală D.G.P. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel condamnatul, care a cerut admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei, efectuarea unei noi expertize medico-legale, deoarece prima expertiză nu a avut în vedere toate afecțiunile de care suferă.

Prin decizia penală nr. 27 din 27 ianuarie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3932/2003 Curtea de Apel Bacău, a admis apelul declarat, a desființat sentința, reținând cauza spre rejudecare și în fond a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei până la data de 20 aprilie 2004. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere concluziile unei expertize medico-legale efectuate de Institutul de Medicină Legală Iași, a cărei efectuare a dispus-o. Din concluziile expertizei sus-menționate rezultă că A.C., prezintă diagnosticul „hipertensiune arterială esențială stadiul II, angor spontan de efort, bloc A V gradul I, obezitate morbidă, diabet zaharat tip II, noninsulină dependent complicat cu neuropatie diabetică senzitivo-motorie membrele inferioare”.

Aceste afecțiuni sunt cronice, au potențial de agravare și necesită tratament medicamentos, igieno-dietetic și supraveghere medicală de specialitate. S-a recomandat internarea într-o clinică de diabetologie aparținând Ministerului Sănătății, pe o perioadă de trei luni, în vederea lărgirii explorărilor și instituirii insulino-terapiei. Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a considerat că aceasta este nelegală și netemeinică. În cadrul recursului declarat s-a apreciat că expertiza medico-legală efectuată în cursul judecății apelului este incompletă și nu permite o concluzie obiectivă cu privire la imposibilitatea condamnatului de a executa pedeapsa.

S-a precizat, că, din conținutul acestui raport nu rezultă dacă afecțiunile condamnatului constituie urgență medicală și dacă în raport de acestea condamnatul poate suporta sau nu regimul de detenție. Se menționează că în felul acesta nu s-a răspuns la obiectivul solicitat de instanța de apel prin adresa din 4 noiembrie 2003. Verificând actele și lucrările dosarului și analizând motivul de recurs formulat, Curtea consideră că acesta este întemeiat. Observând formulările diferite folosite în rapoartele de expertiză medico-legală efectuate în cauză, „afecțiunea prezentată poate fi tratată în rețeaua medicală a D.G.P.” sau „se recomandă internarea într-o clinică a Ministerului Sănătății în vederea lărgirii explorărilor”, considerăm că, nu s-au formulat concluzii în termenii prevăzuți de art. 453 lit. a) C. proc.

pen., în sensul că, se poate dispune întreruperea executării pedepsei „dacă cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa”. Instanța trebuia să ceară serviciului medico-legal să completeze sau să reformuleze concluziile rapoartelor întocmite, în conformitate cu dispozițiile legale în temeiul cărora au fost dispuse, numai astfel putând ajuta la soluționarea legală și temeinică a cererii condamnatului. Serviciul medico-legal are obligația să respecte prevederile legale în vigoare și să formuleze concluzii în cadrul rapoartelor întocmite numai în concordanță cu acestea, iar nu în alți termeni, vagi impreciși, care nu oferă instanței posibilitatea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Curtea consideră că exigențele formulate mai sus nu constituie doar un aspect formal, din moment ce legea permite întreruperea executării pedepsei, în temeiul art. 455, cu referire la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., numai dacă „se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa” și, în consecință, nu pentru alte motive. Concluzii, așa cum sunt în cazul de față „afecțiunea prezentată poate fi tratată în rețeaua medicală D.G.P.” sau „se recomandă internarea într-o clinică a Ministerului Sănătății în vederea lărgirii explorărilor” pot fi argumente ale serviciului medico-legal pentru a concluziona că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a continua executarea pedepsei.

Pe de altă parte, este posibil ca anumite boli, în principiu, să poată fi tratate în rețeaua medicală a penitenciarelor dar, în raport de stadiul concret al bolii de care suferă condamnatul, acesta să fie totuși în imposibilitate de a continua executarea pedepsei. De aceea, concluziile raportului de expertiză medico-legală trebuiesc formulate, în sensul că cel condamnat suferă sau nu suferă, după caz, de una sau mai multe boli, cu menționarea acestora, care îl pun sau nu-l pun, în imposibilitate de a continua executarea pedepsei la care a fost condamnat, boala sau bolile respective putând sau neputând fi tratate în rețeaua medicală a D.G.P., în raport de stadiul de evoluție a bolii și de starea generală a sănătății condamnatului.

Pentru considerentele analizate, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 27 din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Bacău, privind pe inculpatul A.C. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de condamnatul A.C. la Curtea de Apel Bacău. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2004.