ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2069/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 151 din 10

octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a respins ca fiind nefondată,

cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul

A.C.

Pentru a hotărî astfel, s-au reținut

următoarele:

Prin sentința penală nr. 751 din 14

iunie 2000 pronunțată de Tribunalul Neamț, rămasă definitivă, inculpatul A.C. a

fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. și

evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Condamnatul a solicitat întreruperea

executării pedepsei, deoarece afecțiunile de care suferă nu pot fi tratate în

rețeaua sanitară a penitenciarelor.

Din expertiza medico-legală

efectuată la Serviciul medico-legal Județean Bacău, rezultă că petiționarul

prezintă diagnosticul de „diabet zaharat tip II; sindrom dislipedemic;

obezitate gigantă H.T.A. st. III; angină pectorală de efort I. C. III;

insuficiență venoasă cronică”. Se precizează că afecțiunile pot fi tratate în

rețeaua medicală D.G.P.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel condamnatul, care a cerut admiterea cererii de întreruperea

executării pedepsei, efectuarea unei noi expertize medico-legale, deoarece

prima expertiză nu a avut în vedere toate afecțiunile de care suferă.

Prin decizia penală nr. 27 din 27

ianuarie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3932/2003 Curtea de Apel Bacău, a admis

apelul declarat, a desființat sentința, reținând cauza spre rejudecare și în

fond a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei până la data de 20

aprilie 2004.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a avut în vedere concluziile unei expertize medico-legale

efectuate de Institutul de Medicină Legală Iași, a cărei efectuare a dispus-o.

Din concluziile expertizei sus-menționate

rezultă că A.C., prezintă diagnosticul „hipertensiune arterială esențială

stadiul II, angor spontan de efort, bloc A V gradul I, obezitate morbidă,

diabet zaharat tip II, noninsulină dependent complicat cu neuropatie diabetică

senzitivo-motorie membrele inferioare”. Aceste afecțiuni sunt cronice, au

potențial de agravare și necesită tratament medicamentos, igieno-dietetic și

supraveghere medicală de specialitate. S-a recomandat internarea într-o clinică

de diabetologie aparținând Ministerului Sănătății, pe o perioadă de trei luni,

în vederea lărgirii explorărilor și instituirii insulino-terapiei.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a considerat că aceasta este

nelegală și netemeinică.

În cadrul recursului declarat s-a

apreciat că expertiza medico-legală efectuată în cursul judecății apelului este

incompletă și nu permite o concluzie obiectivă cu privire la imposibilitatea

condamnatului de a executa pedeapsa.

S-a precizat, că, din conținutul

acestui raport nu rezultă dacă afecțiunile condamnatului constituie urgență

medicală și dacă în raport de acestea condamnatul poate suporta sau nu regimul

de detenție.

Se menționează că în felul acesta nu

s-a răspuns la obiectivul solicitat de instanța de apel prin adresa din 4

noiembrie 2003.

Verificând actele și lucrările

dosarului și analizând motivul de recurs formulat, Curtea consideră că acesta

este întemeiat.

Observând formulările diferite

folosite în rapoartele de expertiză medico-legală efectuate în cauză, „afecțiunea

prezentată poate fi tratată în rețeaua medicală a D.G.P.” sau „se recomandă

internarea într-o clinică a Ministerului Sănătății în vederea lărgirii

explorărilor”, considerăm că, nu s-au formulat concluzii în termenii prevăzuți

de art. 453 lit. a) C. proc. pen., în sensul că, se poate dispune întreruperea

executării pedepsei „dacă cel condamnat suferă de o boală care îl pune în

imposibilitate de a executa pedeapsa”.

Instanța trebuia să ceară serviciului medico-legal

să completeze sau să reformuleze concluziile rapoartelor întocmite, în

conformitate cu dispozițiile legale în temeiul cărora au fost dispuse, numai

astfel putând ajuta la soluționarea legală și temeinică a cererii

condamnatului.

Serviciul medico-legal are obligația

să respecte prevederile legale în vigoare și să formuleze concluzii în cadrul

rapoartelor întocmite numai în concordanță cu acestea, iar nu în alți termeni,

vagi impreciși, care nu oferă instanței posibilitatea pronunțării unei hotărâri

legale și temeinice.

Curtea consideră că exigențele

formulate mai sus nu constituie doar un aspect formal, din moment ce legea

permite întreruperea executării pedepsei, în temeiul art. 455, cu referire la

art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., numai dacă „se constată pe baza unei

expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în

imposibilitate de a executa pedeapsa” și, în consecință, nu pentru alte motive.

Concluzii, așa cum sunt în cazul de

față „afecțiunea prezentată poate fi tratată în rețeaua medicală D.G.P.” sau

„se recomandă internarea într-o clinică a Ministerului Sănătății în vederea

lărgirii explorărilor” pot fi argumente ale serviciului medico-legal pentru a

concluziona că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate

de a continua executarea pedepsei.

Pe de altă parte, este posibil ca

anumite boli, în principiu, să poată fi tratate în rețeaua medicală a

penitenciarelor dar, în raport de stadiul concret al bolii de care suferă

condamnatul, acesta să fie totuși în imposibilitate de a continua executarea

pedepsei.

De aceea, concluziile raportului de

expertiză medico-legală trebuiesc formulate, în sensul că cel condamnat suferă

sau nu suferă, după caz, de una sau mai multe boli, cu menționarea acestora,

care îl pun sau nu-l pun, în imposibilitate de a continua executarea pedepsei

la care a fost condamnat, boala sau bolile respective putând sau neputând fi

tratate în rețeaua medicală a D.G.P., în raport de stadiul de evoluție a bolii

și de starea generală a sănătății condamnatului.

Pentru considerentele analizate, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

Curtea urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Bacău, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 27 din

27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Bacău, privind pe inculpatul A.C.

Casează decizia atacată și trimite

cauza pentru rejudecarea apelului declarat de condamnatul A.C. la Curtea de

Apel Bacău.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 aprilie 2004.