ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3995/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 239 din 17

ianuarie 2003, Judecătoria sectorului 4 București a admis acțiunea formulată de

reclamanta Federația Sindicatelor Miniere a Cuprului din România, în

contradictoriu cu pârâta Fundația pentru Tineret a Municipiului București și în

consecință: a dispus evacuarea pârâtei din sediul Casei de Cultură Meridian

Club situată în sector 4 București; a obligat pârâta să pună la dispoziția

reclamantei documentele financiar-contabile și de administrare a imobilului.

În esență instanța de fond a reținut

că, în raport de prevederile H.G. nr. 607 din 4 noiembrie 1993, nu s-a transmis

în proprietatea pârâtei imobilul în litigiu potrivit Decretului-lege nr. 150

din 11 mai 1990 și nu există vreun alt temei juridic pentru ca pârâta să poată

invoca existența unui drept real și implicit, a unui titlu în baza căruia să

ocupe imobilul.

S-a mai reținut că, în raport de

prerogativele dreptului de administrare conferit de H.G. nr. 607/1993, conservarea,

întreținerea și folosința imobilului în litigiu, reclamanta are nevoie de predarea

tuturor evidențelor contabile și administrative reținute de pârâtă, inclusiv

contractele de închiriere și de prestări servicii încheiate.

Tribunalul București, prin decizia

civilă nr. 2306 din 4 decembrie 2002, secția a III-a civilă a respins apelul

formulat de pârâta Fundația pentru Tineret a Municipiului București, împotriva

sentinței civile nr. 239 din 17 ianuarie 2003 a Judecătoriei sectorului 4

București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, prin H.G. nr. 607/1993 s-a conferit reclamantei Federația

Sindicatelor Miniere a Cuprului, dreptul de administrare asupra imobilului în

litigiu Casa de Cultură Meridian Club București. Că în atare situație imobilul

în litigiu nu a făcut obiectul H.G. nr. 149/1990 s-au a Decretului-lege nr. 150/1990

prin care a fost trecut în proprietatea pârâtei, patrimoniul fostei U.T.C.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată a declarat recurs pârâta Fundația pentru Tineret a Municipiului

București, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală invocând prevederile

art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. deoarece:

- Printr-o interpretare greșită a

probelor administrate în cauză instanțele au ignorat faptul că în cauză nu

există nici un protocol de predare-primire încheiat între Ministerul Culturii

și reclamantă, cu privire la imobilul în litigiu, protocolul fiind o condiție

imperativă pentru punerea în aplicare a H.G. nr. 607/1993 act administrativ de

care se prevalează reclamanta;

- De vreme ce reclamanta nu a putut

să prezinte titlu de proprietate cu privire la imobilul în litigiu Casa de

Cultură Meridian Club instanțele în mod greșit au dispus evacuarea pârâtei din

imobilul în litigiu, în condițiile în care pârâta a făcut dovada dobândirii

imobilului în litigiu ca urmare a aplicării Decretului-lege nr. 150/1990

(protocol încheiat la 21 august 1990 cu C.A.T.T.)

Recursul este fondat.

Obiectul litigiului ce se poartă

între reclamanta Federația Sindicatelor Miniere a Cuprului din România și

pârâta Fundația pentru Tineret a Municipiului București, îl constituie

evacuarea pârâtei din Casa de Cultură Meridian Club situată în sector 4

București.

Pentru ca acțiunea în evacuare

formulată de reclamantă să fie admisibilă se impune ca obiectul litigiului Casa

de Cultură Meridian Club să aparțină reclamantei cu titlu de proprietate ori în

administrare.

Hotărârea nr. 607 din 4 noiembrie 1993

privind trecerea unui imobil în administrarea Federației Sindicatelor Miniere a

Cuprului din România, de care se prevalează reclamanta în sensul că imobilul în

litigiu Casa de Cultură Meridian Club situată în București, sector 4 se află în

administrarea sa potrivit art. 1 din actul normativ mai sus menționat, nu

conferă reclamantei dreptul de administrare, deoarece Ministerul Culturii la

rândul său nu avea dreptul de administrare asupra imobilului în litigiu la data

emiterii Hotărârii nr. 607/1993.

Ministerul Culturii nu a avut

niciodată în administrare imobilul în litigiu deoarece Hotărârea nr. 149 din 16

februarie 1990 privind trecerea patrimoniului Uniunii Tineretului Comunist în

administrarea unor ministere, organe centrale și locale, prin art. 1 lit. a), a

trecut în administrarea Ministerului Culturii, casele de cultură și cluburile

tineretului cu bunurile existente în dotarea acestora potrivit anexelor 1 și 2,

în mod provizoriu, însă anexele respective nu au fost niciodată publicate. Cum

anexele respective nu au fost publicate înseamnă că dreptul de administrare

asupra “caselor de cultură și cluburilor tineretului” nu s-a transmis niciodată

la Ministerul Culturii.

Mai mult, Hotărârea nr. 607/1993

prin art. 1 a condiționat trecerea imobilului în litigiu din administrarea

Ministerului Culturii în administrarea reclamantei Federația Sindicatelor

Miniere a Cuprului din România, de întocmirea unui protocol de predare-primire

între cele două părți. Or, în cauză nu s-a întocmit un astfel de protocol între

reclamantă și Ministerul Culturii.

Protocolul invocat de reclamantă s-a

încheiat între reclamantă și Casa de Cultură Meridian Club. Faptul că pe adresa

nr. 120 din ianuarie 1994 emisă de reclamantă prin care se transmite salutul

reclamantei, Ministerul Culturii pentru transmiterea imobilului litigios în

administrarea reclamantei și pe care se află ștampila Ministerului Culturii nu

conferă protocolului mai sus menționat valoarea juridică, deoarece părți în

protocolul respectiv trebuia să fie, reclamanta și Ministerul Culturii.

Mai mult, prin art. 2 și art. 6 din

Decretului-lege nr. 150 din 11 mai 1990, privind înființarea fundațiilor pentru

tineret, bunurile inclusiv fondurile bănești ce au aparținut fostelor

organizații ale tineretului comunist, au trecut în proprietatea organizațiilor

de tineret nou înființate. Art. 8 din același act normativ prevede că orice dispoziție

contrară prezentului decret-lege se abrogă. Deci, prevederea din art. 1 lit. a)

cuprinsă în Hotărârea nr. 149/1990 a fost abrogată prin dispozițiile cuprinse

în Decretul-lege nr. 150/1990.

În sprijinul susținerii potrivit

căreia imobilul în litigiu nu a fost niciodată în administrarea Ministerului

Culturii este și Hotărârea nr. 391 din 10 aprilie 1990 privind administrarea

provizorie a caselor, cluburilor și bazelor de agrement pentru tineret de către

Compania Autonomă de Turism pentru Tineret, care în art. 1 menționează că se

trec în administrarea provizorie a Companiei Autonome de Turism pentru Tineret,

casele, cluburile și bazele de agrement pentru tineret care au aparținut

fostelor comitete județene ale U.T.C.

Ca urmare a aplicării Decretului nr.

150/1990 s-a întocmit Protocolul din 21 august 1990 între Compania Autonomă de

Turism pentru Tineret și Fundația pentru Tineret a Municipiului București.

Potrivit protocolului menționat,

Fundației pentru Tineret a Municipiului București, i-au fost predate, casele de

cultură ce au aparținut fostului U.T.C. București, printre acestea aflându-se

și imobilul în litigiu cu subtitulatura “Tehnic – Club” situat în București.

De altfel, din Memoriu ce cuprinde

inventarierea fondurilor fixe din patrimoniul fostului U.T.C., rezultă că

imobilul în litigiu a făcut parte din patrimoniul U.T.C. până la desființarea

acestuia, poziția 5 anexa 41.

În contextul celor menționate mai

sus sunt și prevederilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146 din 1

aprilie 2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și

a municipiului București și al Fundației Naționale pentru tineret, potrivit cu

care, bunurile care au aparținut la data de 22 decembrie 1989 fostei U.T.C.,

preluate de fundațiile județene pentru tineret și a municipiului București,

rămân proprietatea acestora, iar în cazul în care ulterior au căpătat o altă

destinație, se reintegrează necondiționat și fără plată în patrimoniul

fundațiilor județene pentru tineret respective sau municipiului București, ce

se constituie ca succesoare de drept. De aceeași reintegrare beneficiază și

bunurile, care nu au fost preluate conform dispozițiilor Decretului nr.

150/1990 și care au trecut în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.

Prin urmare, din analiza sistematică

în ordinea cronologică a actelor normative mai sus enunțate, rezultă că

reclamanta nu a avut niciodată dreptul de administrare asupra imobilului în

litigiu.

Pentru toate aceste considerente

Înalta Curte, reține că motivele de recurs invocate se circumscriu temeiurilor

de drept prevăzute de art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ. și în consecință, se va

admite ca fondat recursul declarat de pârâta Fundația pentru Tineret a

municipiului București împotriva deciziei civile nr. 2306 din 4 decembrie 2004

a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o casează. Se va

admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 239 din 17

ianuarie 2003 a Judecătoriei sector 4 București și pe fond se va respinge

acțiunea de evacuare formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Fundația

pentru Tineret a Municipiului București împotriva deciziei nr. 2306/A din 4

decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o

casează.

Admite apelul declarat de pârâta

Fundația pentru Tineret a Municipiului București împotriva sentinței civile nr.

239 din 17 ianuarie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 București, și, pe fond,

respinge acțiunea de evacuare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2004.