ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 510/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 510/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

R  O  M    N  I  A

Decizia nr.510

Dosar nr.1822/2002

La 7 ianuarie

2003 s-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei

penale nr.107 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj,

Dezbaterile au fost consemnate în încheiere cu data

de 7 ianuarie 2001 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 21 ianuarie 2003; 28 ianuarie

2003; 4 februarie 2003.

C  U  R  T  E  A,

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.343 din 12 decembrie 2001 Tribunalul

Maramureș a condamnat pe inculpatul B.V. pentru săvârșirea infracțiunii

de :

- lovire prevăzută de art.180 alin.2 la 3 luni închisoare ;

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o

persoană care se află în stare de ebrietate prevăzută și pedepsită de art.37

alin.1 din Decretul nr.328/1966 la 1 an închisoare.

- părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de

poliție prevăzută și pedepsită de art.38 alin.1 din Decretul nr.328/1966 la 6

luni închisoare.

- ultraj prevăzută și pedepsită de art.239 alin.1 și 3 Cod penal

la 1 an închisoare.

În baza art.33 lit.a și b, art.34 lit.b Cod penal, s-a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare iar în temeiul art.81 și

82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

durata termenului de încercare de 3 ani.

Conform art.359 alin.1 Cod procedură penală, s-a atras atenția

inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.

În baza art.14 Cod procedură penală și art.998 Cod civil,

inculpatul a fost obligat să plătească părții civile V.A., pe seama minorului V.B.I.

suma de 10.000.000 lei daune morale.

S-a respins ca nefondate cererile părților vătămate S.B.S. și

S.F., de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor pentru daune morale.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr.254/2000 din 3

octombrie 2000 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată a inculpatului B.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire

prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal ; conducere pe drumurile publice a

unui autovehicul de către o persoană care se afla în stare de ebrietate

prevăzută și pedepsită de art.37 alin.1 din Decretul nr.328/1966 ;

părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție

prevăzută de art.38 alin.1 din Decretul nr.328/1966 ; ultraj prevăzută și

pedepsită de art.239 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.33 lit.a și b Cod

penal.

S-a reținut că la data de 13 mai 2000, în jurul orei 19

00

după ce a consumat o mare cantitate de băuturi alcoolice, inculpatul, care era

în stare de ebrietate în timp ce încerca să-și parcheze  autoturismul mai

aproape de intrarea din spate a localului proprietatea sa, s-a luat cu

autoturismul după minorul V.B.I., în vârstă de 12 ani, care era cu bicicleta

și, l-a lovit, motiv pentru care minorul s-a dezechilibrat și a căzut, suferind

leziuni vindecabile în 7-8 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit

locul accidentului, intrând în local.

Fiind sesizate organele de poliție, la fața locului s-a deplasat

părțile vătămate S.S., care, găsindu-l pe inculpat în incinta localului, l-au

condus la Spitalul Județean Baia Mare dar pe drum, în autoturism, acesta le-a

adresat cuvinte jignitoare, insultându-l.

Numitul V.A. reprezentantul legal al minoruluiV.B.I. s-a

constituit, parțial, parte civilă în cauză cu suma de 20.000.000 lei, dar,

ulterior și-a redus pretențiile civile formulate la suma de 10.000.000 lei,

reprezentând despăgubirile civile pentru daune morale.

În cauză au formulat pretenții civile și  părțile vătămate S.S.

și S.F. care au solicitat ca acesta să fie obligat să le plătească câte 500.000

lei despăgubiri civile pentru daune morale, sumă cu privire la care au declarat

că intenționează să o doneze la o casă de copii din Baia Mare.

În cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea

inculpatului B.V. care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, părților

vătămate S.S.B. și S.F. persoanei vătămateV.B.I. precum și a martorilor.

Judecând cauza, din ansamblul probelor administrate instanța a

reținut în fapt și în drept următoarele :

Inculpatul B.V. este administrator la SC « C »  SRL în

subordinea căruia funcționează și barul

„A.T” la parterul unui

bloc.

De asemenea, inculpatul este posesor al permisului de conducere

categoria „B” și are în proprietate autoturismul marca „F.C.” cu nr.de

înmatriculare MM-77-DAN.

La data de 13 mai 2000, între orele 10 – 18

00

inculpatul organizând o masă de protocol la localul proprietatea sa, a consumat

o mare cantitate de băuturi alcoolice, după aprecierea martorei C.R. – barmana

care l-a servit – între un litru și un litru și jumătate de țuică, astfel că a

ajuns într-o vădită stare de ebrietate.

După ora 18

00

inculpatul a ieșit în spatele blocului

și s-a urcat la volanul autoturismului cu intenția de a-l parca mai aproape de

intrarea în local, timp în care minorul V.B.I., în vârstă de 12 ani, a

înconjurat autoturismul cu bicicleta.

Deranjat de joaca copilului, inculpatul s-a urcat la volan și

s-a luat cu autoturismul după el și l-a urmărit pe aleea din spatele blocurilor

pe o distanță de 120 metri, iar când l-a ajuns l-a lovit cu autoturismul în

roata din spate a bicicletei, motiv pentru care minorul s-a dezechilibrat și a

căzut, suferind leziuni vindecabile în 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Apoi, inculpatul a coborât din autoturism și a ridicat mâna, cu

intenția de a-l lovi pe minor, dar s-a răzgândit, după care s-a urcat din nou

la volanul autoturismului și s-a deplasat cu autoturismul până în spatele

localului proprietatea sa, unde l-a parcat iar el a intrat în local.

După accident, minorul V.B.I. a fost dus la spital de către

părinții săi, care au sesizat organele de poliție.

La fața locului s-au deplasat părțile vătămate S.S. și S.F.,

subofițeri în cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, care au constatat că

autorul părăsise locul accidentului, dar, pe baza relatărilor celor prezenți au

stabilit că accidentul a fost comis intenționat de către inculpat, care era în

stare de ebrietate și că acesta se află în barul proprietatea sa.

În

consecință, cei doi lucrători  de poliție au intrat în barul proprietatea

inculpatului și în cele din urmă, au reușit să-l convingă să-i însoțească, dar

pe drum, în autoturism, inculpatul dându-și seama că poliștii îl duc la spital

în vederea recoltării probelor biologice, i-a amenințat și insultat.

După ce au ajuns la spital, inculpatul a acceptat cu mare

greutate să i se recolteze probe biologice.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică, alcoolemia

inculpatului a fost de 1,20 grame la mie, la ora 21

00

și de 1,00

grame la mie la ora 22

32

.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat să

fie achitat pentru toate infracțiunile ce au format obiectul trimiterii sale în

judecată.

Tribunalul Maramureș l-a condamnat însă pe inculpat pentru toate

infracțiunile pentru care a fost  trimis în judecată, apreciindu-le ca fiind

dovedite, conform cu toate probele administrate în cauză, iar la

individualizarea pedepselor s-a ținut seama de gradul concret de pericol social

al faptelor săvârșite, de urmările lor, precum și de persoana inculpatului care

nu posedă antecedente penale, și anterior a avut o comportare bună.

Raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale și suferințele

părții civile s-a apreciat că suma de 10.000.000 lei cu titlu de daune morale

este justificat.

Împotriva  sentinței, în termen legal, a declarat apel

inculpatul, criticând soluția sub aspectul netemeiniciei și a nelegalității,

solicitând achitarea pentru toate infracțiunile pe motiv că nu se face vinovat

de săvârșirea acesteia.

Prin decizia penală

nr.107 din 18 aprilie 2002, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul B.V., apreciind ca fiind legală și temeinică soluția

pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul B.V., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe

fond, trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, cu completarea

probelor administrate, conform notelor scrise depuse la dosar.

Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul

este nefondat pentru următoarele motive:

Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor

comise de către acesta.

Așa încât, susținerile inculpatului în sensul că nu ar fi comis

faptele, că i s-a înscenat acest dosar și solicitarea în sensul reluării

judecății la instanța de fond, cu admiterea unor noi probe, apar ca fiind

nefondate și nu pot fi primite.

Astfel, cu privire la locul accidentului și autoturismul

implicat în accident, apare cu certitudine din probele dosarului că partea

vătămată a fost urmărită și, în final, lovită de un autoturism verde marca Fiat

Croma, cu număr de înmatriculare MM-77-DAN, fiind condus de inculpatul B.V.,

patronul localului „A.T.” cu privire la locul accidentului, reztultă că este

vorba de o alee din spatele blocului cu nr.25, situat în B-dul.Traian din Baia

Mare.

În acest sens, aspectele menționate sunt probate cu declarațiile

martorilor C.P. (fila 36 din dos.de urm.pen.), V.A.  (fila 29 din dos.de

urm.pen.), declarația părții vătămate V.B.I. (fila 23 din dos.de urm.pen.)

declarațiile cadrelor de poliție care au sosit la fața locului și au investigat

situația, respectiv S.F. (fila 19 din dos.de urm.pen.), S.B.S. (fila 17 din

dos.de urm.pen.).

Aceste declarații au fost coroborate și cu ceritifcatul

medico-legal nr.285 din 15 mai 2000 din care rezultă că minorul V.B.I. a fost

victima unui accident rutier, iar leziunile suferite pot data din 13 mai 2000,

timpul de îngrijire necesar fiind de 7-8 zile.

Toți martorii au declarat că în data de 13 mai 2000, inculpatul B.V.,

fiind la volanul mașinii Fiat Croma cu nr.MM-77-DAN, l-a urmărit pe minor V.B.I.,

aflat pe bicicletă, în spatele blocului nr.25 din B-dul.Traian, l-a lovit, după

care a coborât din mașină, l-a amenințat și a plecat, lăsând-o pe partea

vătămată acolo unde a căzut, deși era accidentată.

Martorele C.R. (barman-ospătar la localul condus de inculpat,

declarație fila 31 din dos.de urm.pen.) și M.V. (vânzătoare în același local,

declarație fila 35 din dos.de urm.pen.)

au declarat

că inculpatul

pe parcursul zilei respective consumase o mare

cantitate de alcool (circa un litru și jumătate de țuică); de asemenea,

procesul verbal de recoltare a probelor biologice (fila 11 din dos. de

urm.pen.) indică faptul că inculpatul prezenta, la orele 21

00

, un

grad de intoxicare  cu alcool de 1,20 gr.%

0

, iar la orele 22

30

,

de 1,00 %

0

.

În ce privește infracțiunea

de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție,

trebuie menționat că nu are relevanță distanța la care este situat locul unde

s-a refugiat autorul accidentului, elementul material al infracțiunii

realizându-se prin îndepărtarea conducătorului auto de locul accidentului cu

intenția de a împiedica sau îngreuna activitatea organelor abilitate în ancheta

în legătură cu acel accident, ceea ce s-a și întâmplat în speță.

Nici

susținerea inculpatului în sensul că lucrătorii de poliție (părți vătămate)

și-au depășit atribuțiile de serviciu, nu este fondată, întrucât, față de cele

constatate la locul producerii accidentului, aceștia erau îndreptățiți să-l

conducă pe inculpat la spital în vederea recoltării probelor biologice și

stabilirii alcoolemiei inculpatului.

Cât privește atitudinea

inculpatului față de organele de poliție care au cercetat cazul, s-a reținut că

inculpatul le-a adresat cuvintele jignitoare și  s-a opus recoltării probelor

biologice, așa cum, de altfel, rezultă din propria sa declarație (fila 44 din

dos.de urm.pen.), declarațiile polițiștilor (filele 17 și 19 din dos.de

urm.pen.), cât și declarațiile martorului V.E. (fila 33 din dos.de urm.pen.)

Așa

încât, în cauză este probată și infracțiunea de ultraj, reținută în sarcina

inculpatului.

Față

de aceste considerente, se constată că în cauză nu se impune administrarea unor

probe noi, fiind lămurite toate aspectele, susținerile inculpatului și recursul

formulat de acesta urmând a fi respins, ca nefondat, conform dispozitivului.

Văzând

și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale

nr.107 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Obligă pe recurent la

1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 februarie 2003.