ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2287/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 284 din 28

octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 6346/2002 a fost

respinsă contestația formulată de G.C.D., împotriva executării sentinței penale

nr. 186/2000 a aceleiași instanțe, prin care acesta a fost condamnat la 4 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin.

(1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că nu sunt întrunite condițiile, prevăzute de art. 461 lit.

d) C. proc. pen., întrucât neaplicarea dispozițiilor privitoare la suspendarea

condiționată a executării pedepsei, invocată de condamnat, nu poate fi

considerat incident intervenit în timpul executării.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizie

penală nr. 504/ A din 19 decembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin

care condamnatul, invocând prevederile art. 15 C. pen. și art. 461 lit. d) C.

proc. pen., a cerut suspendarea condiționată a executării pedepsei, ori

executarea acesteia la locul de muncă.

Împotriva menționatelor hotărâri,

condamnatul G.C.D. a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

alin. (1)

pct. 17

1

C. proc. pen., susținând, că cele două instanțe au

interpretat greșit prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 461 lit. d) C. proc.

pen., pe calea contestației la executare se poate invoca, printre altele, și

orice cauză se stingere ori de micșorare a pedepsei.

Pe de altă parte, art. 15 C. pen.,

reglementează principiul aplicării legii mai favorabile în cazul pedepselor

definitive, acesta presupunând intervenția unei legi care prevede o pedeapsă

mai ușoară, situație care poate fi invocată pe calea contestației la executare,

prevăzută de art. 461 lit. d) C. proc. pen.

Cum însă, în cazul pedepselor

definitive, aplicarea legii mai favorabile este facultativă, având în vedere

gravitatea infracțiunilor săvârșite, constând în participarea la sustragerea

unor autoturisme din locuri publice, dezmembrarea și valorificarea lor, în

cadrul unui grup organizat de infractori, specializat în comiterea acestui gen

de fapte, cât și conduita inculpatului, care nu posedă antecedente penale, în

cauză nu se justifică schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicată

condamnatului.

În consecință, recursul formulat de

condamnatul G.C.D., nefiind întemeiat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., urmează a fi respins, ca atare, cu obligarea recurentului la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul G.C.D. împotriva deciziei penale nr. 504/ A din 19

decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă condamnatul la plata sumei de

500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 mai 2003.