ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5639/2004

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 58 din 11 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 4487/2003, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul N.F. A fost obligat revizuientul la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava sub nr. 4487 din 16 mai 2003, condamnatul N.F., deținut în Penitenciarul Botoșani, a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 106 din 29 octombrie 1997 a Tribunalului Suceava, modificată prin decizia penală nr. 182 din 3 noiembrie 1999 a Curții de Apel Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 4944 din 8 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție.

Cererea nefiind motivată de către revizuient, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în concluziile formulate și înaintate instanței, a solicitat respingerea acesteia. Oral, în instanță, precum și prin memoriile depuse, revizuientul a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. Astfel, revizuientul a susținut că printre lucrurile personale ale condamnatului B.E. a descoperit o scrisoare adresată acestuia de către deținutul S.I. (cu titlul „Salut J.”), în care acesta din urmă descria în amănunt unele fapte penale despre care afirma că personal le-a săvârșit; că, printre acestea, figura și fapta pentru care revizuientul a fost condamnat și în a cărei executare se afla.

Revizuientul a mai susținut că acest act constituie o împrejurare necunoscută de instanță la momentul soluționării cauzei. A mai arătat, de asemeni, că numiții H.G. și T.I. procuror și respectiv lucrător de poliție au comis infracțiunile de abuz în serviciu în cauza a cărei revizuire a solicitat-o, prin aceea că au procedat la audierea numiților J.L. și M.N. după pronunțarea hotărârii de către prima instanță. De asemeni, a mai invederat că unele acte procedurale, respectiv prelevarea amprentelor, recunoașterea sa din grup de persoane, pe baza unor fotografii, s-au făcut fără respectarea dispozițiilor legale. Având în vedere înscrisul nou depus de revizuient la dosarul cauzei, Tribunalul a admis proba cu martori solicitată de acesta și a procedat la audierea, în calitate de martori, a expeditorului scrisorii, respectiv a numitului S.I., precum și a numitului H.C.

În declarația dată în fața instanței, martorul S.I. a arătat că este autorul faptei, pentru care revizuientul a fost condamnat definitiv, relatând totodată și modul de comitere a acesteia. La termenul de judecată din data de 27 octombrie 2003, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 403 C. proc. pen., a admis în principiu cererea de revizuire, cu motivarea că în cauză s-au descoperit împrejurări noi, necunoscute de către instanțe la soluționarea cauzei, respectiv înscrisul depus de revizuient la dosar și care indică drept autor al faptei o altă persoană, respectiv pe numitul S.I. După admiterea în principiu, Tribunalul a procedat la readministrarea unor probe și la administrarea altora noi, la solicitarea revizuientului.

Astfel, au fost reaudiați: partea vătămată C.S., martorii H.V., L.M., M.N., S.C., C.L., S.E., C.I., B.D., și au fost audiați în calitate de martori B.E.J., D.E., B.F., T.D. și B.M. S-a solicitat, de asemenea, și fișa de cazier a numitului S.I. Din coroborarea tuturor acestor probe cu celelalte probatorii existente la dosarul cauzei, administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, prima instanță a ajuns la concluzia că cererea de revizuire formulată de condamnatul N.F. este nefondată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel revizuientul – condamnat N.F. care a reiterat motivele invocate în fața instanței de fond. Prin decizia penală nr. 216 din 12 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 2614/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul N.F.

A fost obligat apelantul – revizuient la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva decizie penale nr. 216 din 12 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs revizuientul N.F. care, prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, pct. 18, pct. 10 și pct. 17 1 C. proc. pen. Revizuientul a apreciat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că s-a comis o gravă eroare de fapt, în sensul că hotărârea se bazează pe o apreciere denaturată a probelor, pe constatări de fapt neconforme cu realitatea. Totodată, revizuientul a învederat că, în mod neprocedural a fost conservată sticla de rom pretins purtătoare de amprentă și că audierea martorilor J.L.

și M.N., după pronunțarea hotărârii de către prima instanță s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor procedurale, numiții H.G. și T.I. (procuror și respectiv lucrător de poliție) săvârșind infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Prin decizia penală nr. 182 din 3 noiembrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 1935/1999 și care a modificat în totalitate sentința penală nr. 106 din 29 octombrie 1997 a Tribunalului Suceava, inculpatul N.F.

a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13, art. 37 lit. a) și art. 65 C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării restului de pedeapsă de un an, 5 luni și 25 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 895/1994 a Judecătoriei Rădăuți, rest ce a fost adăugat la pedeapsa aplicată și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani, 5 luni și 25 zile în regim privativ de libertate. Prin decizia penală nr. 4944 din 8 decembrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 4496/1999, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

S-a reținut că, după ce, în prealabil, a studiat locul unde partea vătămată C.S. este angajată, comportamentul ei, traseul parcurs de aceasta, programul și domiciliul său, în seara de 8 octombrie 1996, în jurul orelor 21,30, inculpatul, mascat cu un batic, îmbrăcat cu o geacă și având mănuși, a așteptat-o pe palierul unui etaj al blocului în care aceasta locuia. Observând că partea vătămată a intrat în bloc, inculpatul a abandonat sticla din care consuma băuturi alcoolice și i-a ieșit în față părții vătămate, pe care, după ce a lovit-o, a deposedat-o de sacoșa în care aceasta avea suma de 5.940.000 lei, reprezentând încasările curente ale firmei la care partea vătămată era angajată. În urma loviturilor ce i-au fost aplicate, partea vătămată a suferit leziuni, pentru a căror vindecare a necesitat 12 – 15 zile de îngrijiri medicale.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că, susținerile martorului S.I., în sensul că el este autorul faptei pentru care revizuientul a fost condamnat nu sunt confirmate de nici una din probele readministrate și respectiv administrate după admiterea în principiu a cererii de revizuire ci, dimpotrivă sunt contrazise de acest ansamblu probator, care îl indică pe revizuient ca autor al infracțiunii. Deși revizuientul a arătat că, în seara de 8 octombrie 1996, începând cu orele 20,00 și până a doua zi s-a aflat în comuna Pătrăuții Vechi, la numitul I.A., audiați de către organele de urmărire penală la datele de 23 ianuarie 1997, respectiv 24 ianuarie 1997, atât martorul I.A., cât și martora I.O.

au precizat că, într-adevăr, revizuientul a fost la domiciliul lor într-o seară de la începutul lunii octombrie, fără a putea menționa cu exactitate data. Ulterior, în fața instanței, aceiași martori au invederat, cu precizie data de 8 octombrie 1997 ca fiind cea în care revizuientul i-a vizitat. Or, primele declarații se situează mai aproape de momentul săvârșirii faptei, presupunând o atitudine sinceră a martorilor. Ca atare, nu se poate reține ca fiind certă prezența inculpatului la familia I. în seara de 8 octombrie 1996. Deși revizuientul a susținut că, în seara de 8 octombrie 1996, ar fi încasat de la numitul B.G. suma de 1.000.000 lei reprezentând contravaloarea unor obiecte de mobilier, fiind audiat, martorul B.G.

a infirmat apărarea formulată de acesta precizând că tranzacția a avut loc, în jurul datei de 2000 sau 25 septembrie 1996. Totodată, martorul Ț.G. a relatat că revizuientul s-a interesat de persoana părții vătămate C.S., cu câteva zile înainte, aspect recunoscut de inculpat, dar motivat prin aceea că dorea să o cunoască. Martorul l-a informat și cu privire la adresa părții vătămate. Același martor a relatat că, în seara de 8 octombrie 1996, i-a împrumutat inculpatului o geacă, acesta spunându-i că „merge la o șustă”, geacă pe care nu i-a mai înapoiat-o. Martorul H.I. a relatat că, la data de 8 octombrie 1996, după ora 20,00, i-a vândut revizuientului poliuretan pentru tapițerie, contra sumei de 200.000 lei.

În aceeași seară, fără a putea preciza însă cu exactitate ora, revizuientul s-a întâlnit cu martorul M.N., căruia i-a relatat că, tocmai cumpărase niște poliuretan, arătându-i totodată că se află în posesia unei sume de bani, depozitată într-o sacoșă de plastic. Deși ulterior, în fața instanței și-a schimbat depoziția, cu motivarea că a fost constrâns de organele de poliție să declare astfel (fără însă să facă vreo dovadă în acest sens), martorul S.E.M. a relatat că, prin luna octombrie 1996, N.F. a venit în municipiul Iași, deoarece era urmărit de Poliția municipiului Rădăuți, întrucât săvârșise un act ilegal asupra unei femei în municipiul Rădăuți, fără a face alte precizări. Deși este real faptul că partea vătămată nu a putut preciza dacă revizuientul este autorul infracțiunii, trebuie avut în vedere că acesta avea fața acoperită cu un batic și că activitatea infracțională a fost de scurtă durată, creându-i părții vătămate o stare de emoție puternică.

În dovedirea vinovăției inculpatului, o probă științifică care nu poate fi înlăturată o constituie amprenta digitală prelevată de pe sticla de rom găsită la locul faptei. Deși revizuientul a susținut că, nu au fost respectate normele de procedură la prelevarea amprentei, aceasta fiind contrafăcută, utilizându-se fișa decadactilară a inculpatului aflată în arhivele poliției, această susținere este contrazisă de actele existente la dosar, respectiv procesul – verbal de cercetare a locului faptei, încheiat cu participarea martorilor asistenți G.M. și L.M., adresa Poliției municipiului Rădăuți de înaintare către F.P.C., la data de 9 octombrie 1996 (deci imediat după comiterea faptei), a urmei papilare, raportul de constatare tehnico – științifică și raportul de expertiză criminalistică, ultimul efectuat la L.I.E.C.

București. Împrejurarea că sticla din care inculpatul a consumat băuturi alcoolice nu a putut fi prezentată în fața instanțelor, precum și faptul că martorul T.D., nu a mai putut relata cu precizie toate detaliile de la momentul cercetării la fața locului, dată fiind, durata mare de timp scursă, nu conduc la concluzia inexistenței vinovăției inculpatului, întrucât amprenta digitală a fost luată și conservată, pe baza ei efectuându-se expertiza criminalistică. Deși martorul S.I. s-a autodenunțat ca autor al faptei, descriind-o cu lux de amănunte, Înalta Curte are în vedere că, afirmațiile sale nu sunt susținute de nici una dintre probele readministrate, respectiv nou administrate în cauză. Cum o declarație de recunoaștere, fără nici un element care să o susțină, nu poate prin ea însăși să dovedească vinovăția unei persoane, și cum numitul S.I.

a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea, printre care și pentru o infracțiune concurentă cu fapta a cărei săvârșire „o recunoaște”, toate acestea sunt elemente de natură a înlătura ca nesinceră această declarație. Deși înscrisul intitulat „Salut J.”, conține o descriere a unei fapte comise pe raza municipiului Rădăuți, cu un mod de operare similar celui reținut în hotărârea de condamnare a revizuientului, acest aspect nu este de natură să conducă, doar prin el însuși, la certitudinea că există identitate de fapte și nici nu înlătură posibilitatea unei reconstituiri de probe, în condițiile în care nici o altă probă administrată nu conduce la concluzia vinovăției martorului S.I., în ce privește fapta pentru care revizuientul a fost condamnat.

Pe de altă parte, potrivit art. 394 lit. a), b) și d) C. proc. pen., invocate în prezenta cauză ca motive de revizuire, o hotărâre definitivă poate fi revizuită dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; dacă un martor, un expert, sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, dacă un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat cercetarea penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen., cazul de la lit. a) (fapte sau împrejurări noi) constituie motiv de revizuire, doar dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

În cauză, după cum s-a arătat anterior au fost administrate numeroase probe care coroborate îl încriminează ca autor pe revizuient (declarațiile martorilor, ale părții vătămate, expertiza criminalistică efectuată de L.I.E.C. – București). În aceste împrejurări, scrisoarea expediată de numitul S.I. nu este confirmată de nici o altă probă din dosar și drept consecință, ea nu poate duce la revizuirea hotărârii, în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b) și d) C. proc. pen., invocate de recurent, nu sunt nici ele incidente în cauză. Potrivit art. 395 alin. (1) C. proc. pen., mărturia mincinoasă, o altă infracțiune comisă de un membru al completului de judecată, de procuror sau de persoana ce a efectuat acte de cercetare penală, când sunt invocate drept temei de revizuire, nu pot fi dovedite decât printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanța procurorului.

Doar un proces separat ar putea asigura stabilirea certă și cu toate garanțiile procesuale a comiterii unei eventuale infracțiuni de mărturie mincinoasă sau abuz în serviciu, asigurând astfel părților și dreptul de a exercita toate căile de atac prevăzute de lege. Este adevărat că art. 395 alin. (2) C. proc. pen., admite că mărturia mincinoasă se poate constata în procedura de revizuire și prin alte dovezi decât o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului. Aceasta este însă posibil doar atunci când hotărârea judecătorească sau ordonanța nu se pot obține, pentru că organele respective nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei (exemplu: martorul care între timp a decedat și împotriva lui nu se poate desfășura procesul penal pentru mărturie mincinoasă).

Or, în cauza de față nu s-a făcut dovada că instanța sau procurorul au fost investiți cu vreuna dintre infracțiunile la care se referă art. 394 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen., și că aceste organe au confirmat că nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei. Drept urmare, situațiile menționate nu se pot constata în procedura de revizuire. Cum în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.F. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul – revizuient să plătească statului suma de 1.000.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.F. împotriva deciziei penale nr. 216 din 12 iulie 2004 a Curții de Apel Suceava. Obligă recurentul condamnat să plătească suma de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 noiembrie 2004.