ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2962/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2962/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 19
februarie 2002 la Tribunalul Municipiului București A.S.M.L. a chemat în
judecată S.C.F. C. și Ministerul Sănătății și Familiei, pentru ca pe baza
probelor ce se vor administra să se dispună: constatarea nulității absolute a
actului de naționalizare a Farmaciei „Panduri Sebastian Armășescu”,
naționalizarea făcându-se fără titlu valabil și obligarea pârâților de a plăti
despăgubiri, în conformitate cu valoarea inventarului alcătuit cu ocazia
efectuării naționalizării la data de 2 aprilie 1949.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că tatăl său, care a fost proprietarul și dirigintele farmaciei în
litigiu nu a primit despăgubiri ca urmare a naționalizării, fiind încălcate
astfel prevederile art. 11 din Decretul nr. 134/1949 și ca urmare transferul
dreptului de proprietate asupra Farmaciei Panduri nu a operat în mod valabil,
statul neexecutându-și contraprestația, aceea de a despăgubi pe proprietarul
naționalizat. Se solicită ca pentru acest motiv în conformitate cu art. 111 C.
proc. civ., raportat la art. 11 din Decretul nr. 134/1949 să se constate
nulitatea absolută a actului de naționalizare a farmaciei, naționalizarea
făcându-se fără titlu valabil, așa cum rezultă din prevederile art. 2 pct. a și
h din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 673 din 29
aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă, a fost respins
ca inadmisibil primul capăt de cerere și ca prescrisă cererea de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că cererea vizând constatarea nulității absolute a Decretului
nr. 134/1949 nu poate fi primită, singura sancțiune ce ar putea fi aplicabilă
pe cale judecătorească fiind neconstituționalitatea.
Cu privire la cererea de
despăgubiri, au fost avute în vedere prevederile art. 3 din Decretul nr.
167/1958, fiind depășit termenul de 3 ani.
Apelul declarat de reclamant
împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 403 din
28 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă.
S-a avut în vedere, de asemenea, că
neplata despăgubirilor prevăzute de art. 11 din Decretul 134/1949 nu p oate
conduce la nelegalitatea titlului statului de preluare a farmaciei, iar un alt
motiv de nevalabilitate a titlului statului nu s-a invocat. Și pentru a nu se
înrăutăți situația apelantului în propria cale de atac, a fost menținută
soluția de respingere ca inadmisibil a primului capăt de cerere.
În legătură cu cererea de
despăgubiri, s-a reținut că în mod corect prima instanță a făcut aplicația art.
25 alin. (1) din Decretul 167/1958 de la a cărui intrare în vigoare începe să
curgă un nou termen de prescripție, în cazul prescripțiilor neîmplinite.
Împotriva acestei hotărâri,
reclamantul a declarat recursul de față, întemeiat pe prevederile art. 304 pct.
4 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs vizează
depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, „atribuind valoare legală unui
text de lege abrogat”. Se susține că deși Decretul 167/1958 nu a fost abrogat
expres, acest act normativ nu mai poate fi considerat „activ”, ieșind din
vigoare la data adoptării Constituției din 1991, deoarece contravine acesteia.
Cel de al doilea motiv de recurs
vizează neexaminarea de către instanța de apel a prevederilor aplicabile în
speță, cuprinse în Legea nr. 10 și 213/1998, susținându-se că în mod greșit
instanțele au reținut că s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului
de preluare prin naționalizare a farmaciei, în loc să se verifice dacă
preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil.
Recursul nu este întemeiat, urmând a
fi respins ca atare.
Din analiza actelor și lucrărilor
dosarului rezultă că atât acțiunea, cât și concluziile scrise depuse în toate
fazele procesului precum și cererea de apel și recurs cuprind susțineri ale
reclamantului, din care nu rezultă că a solicitat constatarea preluării fără
titlu valabil a farmaciei, ci dimpotrivă că a solicitat constatarea nulității
absolute a actului de naționalizare, acesta fiind obiectul cererii, urmat de
motivarea că naționalizarea s-a făcut fără titlu valabil.
Dar, obiectul principal al
investirii instanței este acțiunea în despăgubiri, ca urmare a preluării
inventarului farmaciei, ce a aparținut tatălui reclamantului, după
naționalizare. De reținut, că în speță nu se revendică imobilul, localul farmaciei,
pentru că acesta a fost închiriat, ci se solicită despăgubiri pentru inventarul
farmaciei, preluat în anul 1949, cum ar fi: veselă, aparatura, ustensile,
medicamente, substanțe și droguri, materiale sanitare, articole de drogherie,
descrise în anexele 1 – 9 la procesul verbal de predare-preluare din 2 aprilie
Este vorba deci de plata despăgubirilor derivând din preluarea unor
bunuri mobile, acțiune supusă cu evidență termenului general de prescripție,
prevăzut de Decretul nr. 167/1958, act normativ în vigoare, ce nu a fost
abrogat pe nici o cale.
În raport de obiectul cererii, se
constată că nu sunt incidente în speță prevederile Legii nr. 10/2001 invocată
de reclamant, lege care astfel cum este definită și prin titlul său are în
vedere regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 – 22 decembrie 1989. Ori, așa cum s-a arătat, autorul reclamantului
nu a fost deposedat de imobile, astfel că cererea formulată nu poate fi
fundamentată pe prevederile acestei legi.
Tot astfel, nu sunt incidente în
speță nici prevederile Legii nr. 213/1998, ce se referă la proprietatea publică
și regimul juridic al acesteia, ceea ce nu este cazul în speță.
Așa fiind, rezultă că recursul de
față nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare, fiind legală și temeinică
hotărârea recurată.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul
declarat de reclamantul A.S.M.L. împotriva deciziei nr. 403 din 28 octombrie
2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie
2004.