ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.04.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2962/2004

HOTĂRÂRE
21.04.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2962/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

februarie 2002 la Tribunalul Municipiului București A.S.M.L. a chemat în

judecată S.C.F. C. și Ministerul Sănătății și Familiei, pentru ca pe baza

probelor ce se vor administra să se dispună: constatarea nulității absolute a

actului de naționalizare a Farmaciei „Panduri Sebastian Armășescu”,

naționalizarea făcându-se fără titlu valabil și obligarea pârâților de a plăti

despăgubiri, în conformitate cu valoarea inventarului alcătuit cu ocazia

efectuării naționalizării la data de 2 aprilie 1949.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că tatăl său, care a fost proprietarul și dirigintele farmaciei în

litigiu nu a primit despăgubiri ca urmare a naționalizării, fiind încălcate

astfel prevederile art. 11 din Decretul nr. 134/1949 și ca urmare transferul

dreptului de proprietate asupra Farmaciei Panduri nu a operat în mod valabil,

statul neexecutându-și contraprestația, aceea de a despăgubi pe proprietarul

naționalizat. Se solicită ca pentru acest motiv în conformitate cu art. 111 C.

proc. civ., raportat la art. 11 din Decretul nr. 134/1949 să se constate

nulitatea absolută a actului de naționalizare a farmaciei, naționalizarea

făcându-se fără titlu valabil, așa cum rezultă din prevederile art. 2 pct. a și

h din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 673 din 29

aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă, a fost respins

ca inadmisibil primul capăt de cerere și ca prescrisă cererea de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că cererea vizând constatarea nulității absolute a Decretului

nr. 134/1949 nu poate fi primită, singura sancțiune ce ar putea fi aplicabilă

pe cale judecătorească fiind neconstituționalitatea.

Cu privire la cererea de

despăgubiri, au fost avute în vedere prevederile art. 3 din Decretul nr.

167/1958, fiind depășit termenul de 3 ani.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 403 din

28 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă.

S-a avut în vedere, de asemenea, că

neplata despăgubirilor prevăzute de art. 11 din Decretul 134/1949 nu p oate

conduce la nelegalitatea titlului statului de preluare a farmaciei, iar un alt

motiv de nevalabilitate a titlului statului nu s-a invocat. Și pentru a nu se

înrăutăți situația apelantului în propria cale de atac, a fost menținută

soluția de respingere ca inadmisibil a primului capăt de cerere.

În legătură cu cererea de

despăgubiri, s-a reținut că în mod corect prima instanță a făcut aplicația art.

25 alin. (1) din Decretul 167/1958 de la a cărui intrare în vigoare începe să

curgă un nou termen de prescripție, în cazul prescripțiilor neîmplinite.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul a declarat recursul de față, întemeiat pe prevederile art. 304 pct.

4 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs vizează

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, „atribuind valoare legală unui

text de lege abrogat”. Se susține că deși Decretul 167/1958 nu a fost abrogat

expres, acest act normativ nu mai poate fi considerat „activ”, ieșind din

vigoare la data adoptării Constituției din 1991, deoarece contravine acesteia.

Cel de al doilea motiv de recurs

vizează neexaminarea de către instanța de apel a prevederilor aplicabile în

speță, cuprinse în Legea nr. 10 și 213/1998, susținându-se că în mod greșit

instanțele au reținut că s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului

de preluare prin naționalizare a farmaciei, în loc să se verifice dacă

preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins ca atare.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului rezultă că atât acțiunea, cât și concluziile scrise depuse în toate

fazele procesului precum și cererea de apel și recurs cuprind susțineri ale

reclamantului, din care nu rezultă că a solicitat constatarea preluării fără

titlu valabil a farmaciei, ci dimpotrivă că a solicitat constatarea nulității

absolute a actului de naționalizare, acesta fiind obiectul cererii, urmat de

motivarea că naționalizarea s-a făcut fără titlu valabil.

Dar, obiectul principal al

investirii instanței este acțiunea în despăgubiri, ca urmare a preluării

inventarului farmaciei, ce a aparținut tatălui reclamantului, după

naționalizare. De reținut, că în speță nu se revendică imobilul, localul farmaciei,

pentru că acesta a fost închiriat, ci se solicită despăgubiri pentru inventarul

farmaciei, preluat în anul 1949, cum ar fi: veselă, aparatura, ustensile,

medicamente, substanțe și droguri, materiale sanitare, articole de drogherie,

descrise în anexele 1 – 9 la procesul verbal de predare-preluare din 2 aprilie

bunuri mobile, acțiune supusă cu evidență termenului general de prescripție,

prevăzut de Decretul nr. 167/1958, act normativ în vigoare, ce nu a fost

abrogat pe nici o cale.

În raport de obiectul cererii, se

constată că nu sunt incidente în speță prevederile Legii nr. 10/2001 invocată

de reclamant, lege care astfel cum este definită și prin titlul său are în

vedere regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989. Ori, așa cum s-a arătat, autorul reclamantului

nu a fost deposedat de imobile, astfel că cererea formulată nu poate fi

fundamentată pe prevederile acestei legi.

Tot astfel, nu sunt incidente în

speță nici prevederile Legii nr. 213/1998, ce se referă la proprietatea publică

și regimul juridic al acesteia, ceea ce nu este cazul în speță.

Așa fiind, rezultă că recursul de

față nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare, fiind legală și temeinică

hotărârea recurată.

Respinge recursul

declarat de reclamantul A.S.M.L. împotriva deciziei nr. 403 din 28 octombrie

2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie

2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82450)
Reparații/despăgubiri solicitate, în baza Legii nr. 10/2001, pentru bunurile mobile preluate de stat din imobilul ce funcționa ca farmacie Cuprins pe materii : Drept civil. Măsuri reparatorii reglementate prin Legea nr. 10/2001. Bunuri mobi
ÎCCJ 2004-02-10
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1174/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 194 din 9 ianuarie 2002 la Tribunalul București, reclamanta S.A. a chemat în judecată S.C. O. S.A. București solicitând
ÎCCJ 2006-09-18
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7155/2006
Cu referire și la proba cu înscrisuri administrată, procese verbale din anii 1941, 1949 etc., instanța de fond a concluzionat că preluarea acestui imobil s-a realizat cu titlu valabil, decretul de naționalizare a farmaciilor apărând ca fiin
ÎCCJ 2004-04-30
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3162/2004
care a fost respins apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut, în esență, că Statul Român a preluat fără titlu valabil imobilul în discuție, în urma unei greșite aplicări a preve
ÎCCJ 2004-11-17
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6407/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 1 octombrie 1999, ulterior completată, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului București
Sursă