ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2962/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 februarie 2002 la Tribunalul Municipiului București A.S.M.L. a chemat în judecată S.C.F.

C. și Ministerul Sănătății și Familiei, pentru ca pe baza probelor ce se vor administra să se dispună: constatarea nulității absolute a actului de naționalizare a Farmaciei „Panduri Sebastian Armășescu”, naționalizarea făcându-se fără titlu valabil și obligarea pârâților de a plăti despăgubiri, în conformitate cu valoarea inventarului alcătuit cu ocazia efectuării naționalizării la data de 2 aprilie 1949. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, care a fost proprietarul și dirigintele farmaciei în litigiu nu a primit despăgubiri ca urmare a naționalizării, fiind încălcate astfel prevederile art. 11 din Decretul nr. 134/1949 și ca urmare transferul dreptului de proprietate asupra Farmaciei Panduri nu a operat în mod valabil, statul neexecutându-și contraprestația, aceea de a despăgubi pe proprietarul naționalizat.

Se solicită ca pentru acest motiv în conformitate cu art. 111 C. proc. civ., raportat la art. 11 din Decretul nr. 134/1949 să se constate nulitatea absolută a actului de naționalizare a farmaciei, naționalizarea făcându-se fără titlu valabil, așa cum rezultă din prevederile art. 2 pct. a și h din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 673 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă, a fost respins ca inadmisibil primul capăt de cerere și ca prescrisă cererea de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cererea vizând constatarea nulității absolute a Decretului nr. 134/1949 nu poate fi primită, singura sancțiune ce ar putea fi aplicabilă pe cale judecătorească fiind neconstituționalitatea.

Cu privire la cererea de despăgubiri, au fost avute în vedere prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, fiind depășit termenul de 3 ani. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 403 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă. S-a avut în vedere, de asemenea, că neplata despăgubirilor prevăzute de art. 11 din Decretul 134/1949 nu p oate conduce la nelegalitatea titlului statului de preluare a farmaciei, iar un alt motiv de nevalabilitate a titlului statului nu s-a invocat. Și pentru a nu se înrăutăți situația apelantului în propria cale de atac, a fost menținută soluția de respingere ca inadmisibil a primului capăt de cerere.

În legătură cu cererea de despăgubiri, s-a reținut că în mod corect prima instanță a făcut aplicația art. 25 alin. (1) din Decretul 167/1958 de la a cărui intrare în vigoare începe să curgă un nou termen de prescripție, în cazul prescripțiilor neîmplinite. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recursul de față, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Primul motiv de recurs vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, „atribuind valoare legală unui text de lege abrogat”. Se susține că deși Decretul 167/1958 nu a fost abrogat expres, acest act normativ nu mai poate fi considerat „activ”, ieșind din vigoare la data adoptării Constituției din 1991, deoarece contravine acesteia.

Cel de al doilea motiv de recurs vizează neexaminarea de către instanța de apel a prevederilor aplicabile în speță, cuprinse în Legea nr. 10 și 213/1998, susținându-se că în mod greșit instanțele au reținut că s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului de preluare prin naționalizare a farmaciei, în loc să se verifice dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil. Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că atât acțiunea, cât și concluziile scrise depuse în toate fazele procesului precum și cererea de apel și recurs cuprind susțineri ale reclamantului, din care nu rezultă că a solicitat constatarea preluării fără titlu valabil a farmaciei, ci dimpotrivă că a solicitat constatarea nulității absolute a actului de naționalizare, acesta fiind obiectul cererii, urmat de motivarea că naționalizarea s-a făcut fără titlu valabil.

Dar, obiectul principal al investirii instanței este acțiunea în despăgubiri, ca urmare a preluării inventarului farmaciei, ce a aparținut tatălui reclamantului, după naționalizare. De reținut, că în speță nu se revendică imobilul, localul farmaciei, pentru că acesta a fost închiriat, ci se solicită despăgubiri pentru inventarul farmaciei, preluat în anul 1949, cum ar fi: veselă, aparatura, ustensile, medicamente, substanțe și droguri, materiale sanitare, articole de drogherie, descrise în anexele 1 – 9 la procesul verbal de predare-preluare din 2 aprilie 1949. Este vorba deci de plata despăgubirilor derivând din preluarea unor bunuri mobile, acțiune supusă cu evidență termenului general de prescripție, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, act normativ în vigoare, ce nu a fost abrogat pe nici o cale.

În raport de obiectul cererii, se constată că nu sunt incidente în speță prevederile Legii nr. 10/2001 invocată de reclamant, lege care astfel cum este definită și prin titlul său are în vedere regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Ori, așa cum s-a arătat, autorul reclamantului nu a fost deposedat de imobile, astfel că cererea formulată nu poate fi fundamentată pe prevederile acestei legi. Tot astfel, nu sunt incidente în speță nici prevederile Legii nr. 213/1998, ce se referă la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, ceea ce nu este cazul în speță. Așa fiind, rezultă că recursul de față nu este întemeiat, urmând a fi respins ca atare, fiind legală și temeinică hotărârea recurată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul A.S.M.L. împotriva deciziei nr. 403 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.