ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5304/2003

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 64 din 19

februarie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul N.C. la 5 ani și 6

luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. și

la 6 luni închisoare în baza art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen.,

dispunând ca inculpatul, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să

execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare. A aplicat art. 71 și

64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a scăzut

din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, începând cu data de 28

ianuarie 2002 la zi, menținând starea de arest a inculpatului.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 92.459.000 lei despăgubiri civile către părțile civile P.C. și P.M. și

la câte 50 milioane lei, daune morale, fiecărei părți civile. S-a luat act că

P.P.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul a mai fost obligat la

18.456.944, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei P.M.C., către

partea civilă Spitalul de Urgență Bagdasar Arsene București.

În baza art. 113 alin. (1) și (3) C.

pen., s-a dispus luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical a

inculpatului până la însănătoșirea acestuia. S-au aplicat dispozițiile art. 429

alin. (2) C. proc. pen.

S-a dispus obligarea inculpatului la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 9 milioane lei.

Tribunalul a reținut că, în seara

zilei de 2 octombrie 2001, aflându-se pe terasa Restaurantului „E.” din Breaza,

inculpatul a provocat scandal, tulburând liniștea consumatorilor. Inculpatul a

lovit pe P.M.C. cu pumnul în față, ceea ce a determinat căderea acestuia cu

capul de zidul de beton de la intrare și treptele terasei. În urma leziunilor

provocate, victima a fost internată în spital, iar ulterior a decedat.

Prin decizia penală nr. 272 din 4

iunie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Prahova și de inculpatul N.C., a desființat, în parte,

sentința atacată și a constatat că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată

inculpatului în baza art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen., este

grațiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată. A atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din aceeași lege.

A majorat pedeapsa aplicată

inculpatului în baza art. 183 C. pen., de la 5 ani și 6 luni închisoare la 8

ani închisoare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. A computat

detenția de la 28 ianuarie 2002, până la zi. Au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de părțile civile P.C., P.M. și P.A.

Curtea de apel a considerat că pedeapsa

aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., este

excesiv de blândă în raport cu urmările produse și se impune majorarea

acesteia.

Referitor la pedeapsa aplicată în

baza art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen., a constatat că este

grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Instanța de apel a mai reținut că

despăgubirile civile au fost corect stabilite de prima instanță.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs inculpatul N.C., solicitând, în principal, casarea ambelor

hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond,

întrucât cauza s-a judecat în absența sa. A mai arătat că martorii au fost

audiați tot în absența sa, iar reaudierea lor nu a mai avut loc deoarece,

apărătorul său a renunțat la reaudiere. În subsidiar, a solicitat reducerea

pedepsei avându-se în vedere starea sănătății sale (schizofrenie paranoidă) și

comportarea sa anterioară săvârșirii faptelor.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele următoare:

Examinând încheierea din 11

februarie 2003, aflată în dosarul Tribunalului Prahova, în care au fost

consemnate dezbaterile, Curtea constată că susținerile recurentului

(referitoare la absența sa de la dezbateri) sunt contrare adevărului, deoarece

acesta a fost prezent la dezbaterea în fond a cauzei, în stare de arest, și a

avut, personal, ultimul cuvânt, fiind respectate, astfel, prevederile art. 314

alin. (2) și cele ale art. 341 C. proc. pen.

Inculpatul a fost, de asemenea,

prezent și la judecarea cauzei în apel, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei

penale nr. 272 din 4 iunie 2003, când a luat legătura cu apărătorul său ales și

în final a avut ultimul cuvânt.

Prin urmare, susținerile

recurentului sunt neadevărate și nu pot determina casarea hotărârilor atacate.

Referitor la audierea martorilor în

lipsa inculpatului și încălcarea dreptului la apărare prin nereaudierea

acestora, deși apărarea inculpatului a solicitat-o, Curtea constată că și

această susținere este contrară realității.

Astfel, examinând încheierea din 18

septembrie 2002, Curtea constată că însuși apărătorul inculpatului (care în

încheierea ședinței publice din 17 iulie 2002, când inculpatul a fost prezent,

este menționat că ar fi solicitat reaudierea martorilor ascultați în lipsa

inculpatului) a cerut rectificarea încheierii menționate susținând că nu a

solicitat reaudierea acestor martori, sens în care a și fost rectificată

încheierea din 17 iulie 2002.

Prin urmare, renunțând la reaudierea

martorilor, apărarea inculpatului nu mai poate solicita, în recurs, din nou,

reaudierea acestora, întrucât instanța de fond a aplicat corect dispozițiile

art. 329 C. proc. pen., referitoare la renunțarea la martori a părților.

Inculpatul nu poate invoca în

apărare propria renunțare la reaudierea martorilor, prezentând-o ca o încălcare

a drepturilor sale de către instanță, deoarece instanța nu i-a încălcat nici un

drept procesual, ci doar a luat act de susținerile apărătorului ales al

inculpatului.

Referitor la pedeapsa aplicată,

Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat, pedeapsa fiind bine

individualizată de instanța de apel.

Astfel, la stabilirea pedepsei s-a

ținut seama, atât de gradul de pericol social deosebit al infracțiunii de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen. (pedepsită

cu închisoarea de la 5 la 15 ani), faptă săvârșită de inculpat, cât și de

persoana infractorului, care a avut o comportare bună anterior săvârșirii

faptelor, aplicând o pedeapsă corespunzătoare de 8 ani închisoare.

În consecință, Curtea va respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 1.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 272 din 4 iunie 2003

a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 28 ianuarie 2002 la 19 noiembrie

2003.

Obligă recurentul inculpat să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 noiembrie 2003.