ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5304/2003

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 64 din 19 februarie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul N.C. la 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. și la 6 luni închisoare în baza art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen., dispunând ca inculpatul, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare. A aplicat art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, începând cu data de 28 ianuarie 2002 la zi, menținând starea de arest a inculpatului. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 92.459.000 lei despăgubiri civile către părțile civile P.C.

și P.M. și la câte 50 milioane lei, daune morale, fiecărei părți civile. S-a luat act că P.P.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Inculpatul a mai fost obligat la 18.456.944, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei P.M.C., către partea civilă Spitalul de Urgență Bagdasar Arsene București. În baza art. 113 alin. (1) și (3) C. pen., s-a dispus luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical a inculpatului până la însănătoșirea acestuia. S-au aplicat dispozițiile art. 429 alin. (2) C. proc. pen. S-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 9 milioane lei. Tribunalul a reținut că, în seara zilei de 2 octombrie 2001, aflându-se pe terasa Restaurantului „E.” din Breaza, inculpatul a provocat scandal, tulburând liniștea consumatorilor.

Inculpatul a lovit pe P.M.C. cu pumnul în față, ceea ce a determinat căderea acestuia cu capul de zidul de beton de la intrare și treptele terasei. În urma leziunilor provocate, victima a fost internată în spital, iar ulterior a decedat. Prin decizia penală nr. 272 din 4 iunie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de inculpatul N.C., a desființat, în parte, sentința atacată și a constatat că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului în baza art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen., este grațiată conform art. 1 din Legea nr. 543/2002, modificată. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din aceeași lege.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului în baza art. 183 C. pen., de la 5 ani și 6 luni închisoare la 8 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. A computat detenția de la 28 ianuarie 2002, până la zi. Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de părțile civile P.C., P.M. și P.A. Curtea de apel a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., este excesiv de blândă în raport cu urmările produse și se impune majorarea acesteia. Referitor la pedeapsa aplicată în baza art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen., a constatat că este grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002. Instanța de apel a mai reținut că despăgubirile civile au fost corect stabilite de prima instanță.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul N.C., solicitând, în principal, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, întrucât cauza s-a judecat în absența sa. A mai arătat că martorii au fost audiați tot în absența sa, iar reaudierea lor nu a mai avut loc deoarece, apărătorul său a renunțat la reaudiere. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei avându-se în vedere starea sănătății sale (schizofrenie paranoidă) și comportarea sa anterioară săvârșirii faptelor.

Recursul este nefondat, pentru considerentele următoare: Examinând încheierea din 11 februarie 2003, aflată în dosarul Tribunalului Prahova, în care au fost consemnate dezbaterile, Curtea constată că susținerile recurentului (referitoare la absența sa de la dezbateri) sunt contrare adevărului, deoarece acesta a fost prezent la dezbaterea în fond a cauzei, în stare de arest, și a avut, personal, ultimul cuvânt, fiind respectate, astfel, prevederile art. 314 alin. (2) și cele ale art. 341 C. proc. pen. Inculpatul a fost, de asemenea, prezent și la judecarea cauzei în apel, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr. 272 din 4 iunie 2003, când a luat legătura cu apărătorul său ales și în final a avut ultimul cuvânt.

Prin urmare, susținerile recurentului sunt neadevărate și nu pot determina casarea hotărârilor atacate. Referitor la audierea martorilor în lipsa inculpatului și încălcarea dreptului la apărare prin nereaudierea acestora, deși apărarea inculpatului a solicitat-o, Curtea constată că și această susținere este contrară realității.

Astfel, examinând încheierea din 18 septembrie 2002, Curtea constată că însuși apărătorul inculpatului (care în încheierea ședinței publice din 17 iulie 2002, când inculpatul a fost prezent, este menționat că ar fi solicitat reaudierea martorilor ascultați în lipsa inculpatului) a cerut rectificarea încheierii menționate susținând că nu a solicitat reaudierea acestor martori, sens în care a și fost rectificată încheierea din 17 iulie 2002. Prin urmare, renunțând la reaudierea martorilor, apărarea inculpatului nu mai poate solicita, în recurs, din nou, reaudierea acestora, întrucât instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 329 C. proc. pen., referitoare la renunțarea la martori a părților.

Inculpatul nu poate invoca în apărare propria renunțare la reaudierea martorilor, prezentând-o ca o încălcare a drepturilor sale de către instanță, deoarece instanța nu i-a încălcat nici un drept procesual, ci doar a luat act de susținerile apărătorului ales al inculpatului. Referitor la pedeapsa aplicată, Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat, pedeapsa fiind bine individualizată de instanța de apel. Astfel, la stabilirea pedepsei s-a ținut seama, atât de gradul de pericol social deosebit al infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen. (pedepsită cu închisoarea de la 5 la 15 ani), faptă săvârșită de inculpat, cât și de persoana infractorului, care a avut o comportare bună anterior săvârșirii faptelor, aplicând o pedeapsă corespunzătoare de 8 ani închisoare.

În consecință, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 272 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 28 ianuarie 2002 la 19 noiembrie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2003.