ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5757/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată sub nr. 275/P/F/2003 la Curtea de Apel Brașov, petentul Ț.V., a solicitat anularea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție dată în dosarul cu nr. 55331/13665/2002 și restituirea acestuia la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pentru continuarea cercetărilor și trimiterea în judecată a judecătorului H.M., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin rezoluția atacată au fost menținute soluțiile pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 247/P/2002 și de către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 989/II/2/2002, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul H.M.

de la Judecătoria Brașov, deși din dovezile pe care le-a făcut a demonstrat că numitul judecător se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 246 C. pen. În concret, petentul a arătat că prin respingerea cererii de intabulare a dreptului de proprietate de către judecătorul H.M., pe care a formulat-o în anul 1998, prin o motivare superficială și nesusținută de acte, precum și prin respingerea acțiunii de rectificare a cărții funciare, pronunțată de același judecător, i-au fost aduse prejudicii importante, cu privire la patrimoniul său imobiliar pe care nu a putut să și-l întregească, deși dovezile făcute îi permiteau acest lucru. Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin încheierea din 25 aprilie 2003, a respins plângerea formulată de petentul Ț.V., prin care a solicitat infirmarea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, dată în dosarul nr. 55331/13655/2002.

Ca urmare a respingerii cererii petentul a fost obligat să plătească statului suma de 300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În motivarea acestei încheieri, instanța de judecată, Curtea de Apel Brașov, a arătat că din actele și lucrările dosarului se constată că între petentul Ț.V. și numitul M.A. au existat mai multe litigii civile ce au avut drept obiect drepturi de proprietate, asupra unor imobile înscrise în Cartea funciară 19121 și 10095 Brașov. S-a mai arătat că deși există o hotărâre judecătorească, sentința civilă nr. 8490/1993 a Judecătoriei Brașov modificată prin decizia civilă nr. 2001/2003 a Tribunalului Brașov, prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate a C.A.P.S., de la care terenurile au fost cumpărate de petent prin licitație în anul 1991, ca urmare a dobândirii dreptului de proprietate a unei suprafețe de teren în aceeași zonă de către numitul M.A., cu ocazia intabulării acestuia din urmă a fost cuprins și terenul petentului.

Pentru a se stabili care este situația reală, în cauză s-a efectuat o expertiză topografică, care a stabilit că terenul pretins de petent se suprapune cu o dezmembrare anterioară, împrejurare, care a dus la respingerea cererii de intabulare formulată de petent, prin încheierea din 4 februarie 1000, pronunțată în dosarul nr. 18324/1998 a Biroului de Carte funciară a Judecătoriei Brașov, semnată de către judecătorul delegat H.M. În motivarea cererii de respingere a înscrierii în cartea funciară s-a arătat, că aceasta nu poate avea loc, deoarece există o împiedicare care nu permite acest lucru și anume existența dreptului real de proprietate aparținând numitului M.A.

și care, potrivit principiului constitutiv de drept, consacrat de sistemul de publicitate al cărților funciare din Ardeal, în conformitate cu care proprietatea se consideră dobândită numai după înscrierea în evidențele de publicitate imobiliară, nefiind admisă pe cale necontencioasă, specifică activității de carte funciară, o nouă înscriere. S-a mai reținut că petentul a mai formulat și o acțiune de rectificare a cărții funciare, care a fost respinsă de același judecător, pentru lipsa dovezilor privind actul translativ de proprietate. Față de cele mai sus arătate, s-a concluzionat că în cauză în mod corect nu s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva judecătorului H.M., din moment ce acesta a pronunțat hotărâri în conformitate cu actele avute la dispoziție, respingerea cererilor petentului datorându-se unor situații care împiedicau pronunțarea unor hotărâri favorabile, din moment ce situația imobilelor a căror intabulare se cerea era neclară.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul Ț.V. pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în cauză sunt dovezi suficiente care dovedesc reaua credință a judecătorului H.M., care prin modul de soluționare a cererilor ce i-au fost adresate i-au cauzat prejudicii în legătură cu drepturile sale patrimoniale. S-a solicitat casarea încheierii pronunțată de către Curtea de Apel Brașov și restituirea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în vederea întocmirii rechizitoriului și trimiterii în judecată a judecătorului H.M., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale, prevăzute de art. 246 C. pen. Recursul este nefondat.

Din verificarea actelor și lucrărilor efectuate atât la organul de urmărire penală cât și la instanța de judecată, se constată că, de mai mulți ani între petent, pe de o parte, și numitul M.A., pe de altă parte, au avut loc numeroase litigii în legătură cu dreptul de proprietate asupra unor imobile. Considerându-se proprietar asupra unor imobile dobândite prin cumpărare, petentul s-a adresat Judecătoriei Brașov să procedeze la intabularea dreptului său de proprietate, în cartea funciară. Cu ocazia soluționării cererii, judecătorul H.M., constatând că există opoziția la înscriere, constând în aceea că asupra aceluiași imobil a pretins, cu acte, un drept de proprietate și numitul M.A., a dispus respingerea cererii petentului, până la lămurirea definitivă a conflictului ivit.

Pentru aceleași motive, a fost respinsă, de către același judecător, și contestația petentului pentru refuzul înscrierii dreptului său în cartea funciară. Prin urmare, respingerea cererilor formulate de petent de către judecătorul H.M., datorându-se unor situații reale existente la data soluționării lor, nu pot fi interpretate ca acte de rea credință a acestuia, mai corect spus drept abuzuri în sarcina petentului, chiar dacă ulterior s-a dovedit temeinicia susținerilor sale. În consecință, neexistând dovezi care să justifice că prin modul de soluționare a cererilor petentului, judecătorul H.M. cu bună știință a adus atingere drepturilor patrimoniale ale acestuia, urmează a se constata că recursul declarat de acesta este nefondat și a fi respins ca atare.

Urmare a respingerii recursului, petentul aflându-se în culpă procesuală urmează a fi obligat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de soluționarea prezentei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul Ț.V., împotriva încheierii din 25 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 275/P/F/2003, privind pe intimatul H.M. Obligă pe recurent la plata sumei de 100.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2003.