Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2004
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6154/2004

HOTĂRÂRE
09.11.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6154/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 24 noiembrie 2000 sub nr. 21941 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamanții: B.V., ș.a., toți cu domiciliu ales în Timișoara, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să le restituie sumele încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din venitul brut, cu titlu de contribuție pentru asigurări de sănătate, de la 1 ianuarie 1998 și până la zi, reactualizat în funcție de coeficientul de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată în esență că prin Legea nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, precum și pentru familiile lor. Că, aceste prevederi legale au caracter special și ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1997 privind asistența medicală, lege care are un caracter general. Prin întâmpinare, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanții nu fac parte din categoriile exceptate de la plata contribuției de asigurări de sănătate, enumerate la art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, iar pe de altă parte, magistrații și personalul auxiliar de specialitate pot beneficia de asistența medicală gratuită doar dacă fac dovada contribuției lunare.

Prin sentința civilă nr. 1894 din 9 februarie 2001, Judecătoria Timișoara, a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâți la restituirea sumelor reținute, începând cu data de 1 ianuarie 1998, cu titlu de contribuție de asigurare pentru sănătate, precum și să nu mai efectueze pentru viitor asemenea rețineri din salariile brute ale reclamanților; a respins capătul de cerere privind reactualizarea creanțelor; a respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia; a respins cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistența medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate. Tribunalul Timiș, prin decizia civilă nr. 907 din 18 mai 2001 a admis recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a casat sentința instanței de fond și, rejudecând cauza, a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Prin decizia nr. 43 din 27 ianuarie 2003 Tribunalul Timiș a admis cererea de revizuire formulată de reclamanți și a schimbat în totalitate decizia nr. 907 din 18 mai 2001, în sensul că a respins recursurile declarate în cauză de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că înscrisul nou invocat de reclamanți, decizia civilă nr. 1596 din 19 aprilie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 879/2002 prin care s-a respins recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 751 din 16 noiembrie 2001 a Tribunalului Satu Mare, într-o cauză identică,– îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 43 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Timiș, considerând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Că hotărârea nu putea fi revizuită pe baza unei hotărâri judecătorești pronunțate ulterior, deoarece prin ipoteză „actul nou” nu a existat la data pronunțării hotărârii ce s-a cerut a fi revizuită.

S-a mai reținut și faptul că înscrisul „nou” invocat nu are caracter determinant, neexistând temeiuri pentru a se crede că, dacă instanța l-ar fi cunoscut cu ocazia soluționării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată, avându-se în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, în soluționarea recursului în anulare, nu au caracter obligatoriu pentru celelalte instanțe judecătorești. Cu privire la fondul litigiului, se susține în recursul în anulare că, printr-o interpretare sistematică a actelor normative în ordinea lor cronologică: art. 99 din Legea nr. 92/1992, HG nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Că, printre categoriile de persoane exceptate de la prevederile Legii nr. 145/1997, nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate. Prin urmare, magistrații nu sunt scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Recursul în anulare este fondat. În sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră. Prin urmare, nu se poate cere revizuirea pe baza unui înscris apărut după darea hotărârii, ceea ce înseamnă că intervenirea deciziei civile nr. 1596 din 19 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, după soluționarea litigiului de fond, decizia civilă nr. 907 din 18 mai 2001 a Tribunalului Timiș, nu constituie temei de revizuire a acestei din urmă decizii.

În ce privește fondul litigiului, este de reținut faptul că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea acestora fiind însă diferită. Astfel, printr-o interpretare sistematică în ordinea cronologică a dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate, urmează a se reține următoarele. În conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în al doilea alineat al art. 99 din actul normativ menționat.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 H.G. nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 199 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998. În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri care nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Prin urmare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”, a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118/30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992, alin. (1) al art. 99 are următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor asigurării sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate. Așa fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa decizia nr. 43 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Timiș.

Se va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienții-reclamanți.

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 43/R din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Timiș pe care o casează. Respinge, ca nefondată cererea de revizuire, formulată de revizuienții-reclamanți B.V., ș.a. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7113/2005
instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, care, prin decizia nr. 2176 din 27 octombrie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
ÎCCJ 2004-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 880/2004
nt. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, con
ÎCCJ 2004-02-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1312/2004
. (2) din Legea nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, precum și că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata un
ÎCCJ 2004-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1210/2004
reclamantei, în locul pârâților, suma de 1.762.050 lei cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în procent de 7 % lunar începând cu luna octombrie 2000 și până în luna martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conf
ÎCCJ 2004-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3471/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința civilă nr. 189 din 17 mai 2002 Ministerul Justiției a fost obligat să restituie reclamanților, judecători la instanțele din Mu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă