ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6154/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24

noiembrie 2000 sub nr. 21941 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamanții: B.V.,

ș.a., toți cu domiciliu ales în Timișoara, la sediul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Timiș, au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să le restituie sumele

încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din venitul brut, cu titlu

de contribuție pentru asigurări de sănătate, de la 1 ianuarie 1998 și până la

zi, reactualizat în funcție de coeficientul de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată

în esență că prin Legea nr. 92/1992 și O.G. nr. 409/1998 s-a instituit

gratuitatea asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate, precum și pentru familiile lor. Că, aceste prevederi legale au

caracter special și ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1997 privind

asistența medicală, lege care are un caracter general.

Prin întâmpinare, Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat respingerea acțiunii, arătând că

reclamanții nu fac parte din categoriile exceptate de la plata contribuției de

asigurări de sănătate, enumerate la art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997,

iar pe de altă parte, magistrații și personalul auxiliar de specialitate pot

beneficia de asistența medicală gratuită doar dacă fac dovada contribuției

lunare.

Prin sentința civilă nr. 1894 din 9

februarie 2001, Judecătoria Timișoara, a admis în parte acțiunea, a obligat pe

pârâți la restituirea sumelor reținute, începând cu data de 1 ianuarie 1998, cu

titlu de contribuție de asigurare pentru sănătate, precum și să nu mai

efectueze pentru viitor asemenea rețineri din salariile brute ale

reclamanților; a respins capătul de cerere privind reactualizarea creanțelor; a

respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității

procesuale pasive a acestuia; a respins cererea de chemare în garanție

formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau

soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de

asistența medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează

acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări

sociale de sănătate.

Tribunalul Timiș, prin decizia

civilă nr. 907 din 18 mai 2001 a admis recursurile declarate de Ministerul

Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.,

a casat sentința instanței de fond și, rejudecând cauza, a respins acțiunea

formulată de reclamanți.

Prin decizia nr. 43 din 27 ianuarie

2003 Tribunalul Timiș a admis cererea de revizuire formulată de reclamanți și a

schimbat în totalitate decizia nr. 907 din 18 mai 2001, în sensul că a respins

recursurile declarate în cauză de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că înscrisul nou invocat de reclamanți, decizia civilă nr. 1596 din 19

aprilie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 879/2002

prin care s-a respins recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile

nr. 751 din 16 noiembrie 2001 a Tribunalului Satu Mare, într-o cauză identică,–

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat

recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 43 din 27 ianuarie 2003 a

Tribunalului Timiș, considerând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Că hotărârea nu putea fi revizuită pe baza unei hotărâri judecătorești

pronunțate ulterior, deoarece prin ipoteză „actul nou” nu a existat la data

pronunțării hotărârii ce s-a cerut a fi revizuită.

S-a mai reținut și faptul că

înscrisul „nou” invocat nu are caracter determinant, neexistând temeiuri pentru

a se crede că, dacă instanța l-ar fi cunoscut cu ocazia soluționării pricinii,

soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată, avându-se în vedere că

hotărârile pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, în soluționarea recursului

în anulare, nu au caracter obligatoriu pentru celelalte instanțe judecătorești.

Cu privire la fondul litigiului, se

susține în recursul în anulare că, printr-o interpretare sistematică a actelor

normative în ordinea lor cronologică: art. 99 din Legea nr. 92/1992, HG nr.

409/1998 precum și Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că

acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997,

rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la

asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în

contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Că, printre categoriile de

persoane exceptate de la prevederile Legii nr. 145/1997, nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate. Prin urmare, magistrații nu

sunt scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de

sănătate.

Recursul în anulare este fondat.

În sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a

existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe

care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea

adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră. Prin urmare, nu se poate cere

revizuirea pe baza unui înscris apărut după darea hotărârii, ceea ce înseamnă

că intervenirea deciziei civile nr. 1596 din 19 aprilie 2002 a Curții Supreme

de Justiție, după soluționarea litigiului de fond, decizia civilă nr. 907 din 18

mai 2001 a Tribunalului Timiș, nu constituie temei de revizuire a acestei din

urmă decizii.

În ce privește fondul litigiului,

este de reținut faptul că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și

în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi

legale, interpretarea acestora fiind însă diferită.

Astfel, printr-o interpretare

sistematică în ordinea cronologică a dispozițiilor cuprinse în actele normative

care vor fi analizate, urmează a se reține următoarele.

În conformitate cu art. 99 din Legea

nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997 magistrații beneficiază

în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în al doilea alineat

al art. 99 din actul normativ menționat.

În acest sens Guvernul a emis la

data de 20 iulie 1998 H.G. nr. 409 care, în art. 1 arată fără echivoc că de

aceste gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de

sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, același

lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 199

emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, trebuie avute în

vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul

gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în

condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării

pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară iar în alineatul al doilea

arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru

asigurările sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași

lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără

plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Cu alte cuvinte, din interpretarea

acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care

este voința sa, anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și

personalul auxiliar de specialitate să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i

în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru

pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au

venituri care nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Prin urmare, instanțele care au

reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în

condițiile Legii nr. 145/1997”, a fost necesară pentru a atesta existența și

raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au

interpretat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial

legea ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte

menționate urmează a mai reține că anterior soluționării irevocabile a cauzei,

prin Legea nr. 118/30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11

noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992, alin. (1)

al art. 99 are următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii

precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora,

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în

condițiile respectării dispozițiilor asigurării sociale de sănătate”, ceea ce

demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că

gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru

asigurări sociale de sănătate.

Așa fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a

se admite recursul în anulare, a se casa decizia nr. 43 din 27 ianuarie 2003 a

Tribunalului Timiș. Se va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată

de revizuienții-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 43/R din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Timiș

pe care o casează.

Respinge, ca nefondată cererea de

revizuire, formulată de revizuienții-reclamanți B.V., ș.a.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2004.