ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4849/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la 25 septembrie 2001, reclamanta R.N.P. a chemat în judecată pe

pârâta SC S. SA pentru obligarea acesteia să restituie în natură imobilul

proprietatea sa, deținut de pârâtă în mod abuziv și să se anuleze decizia nr.

809 din 27 august 2001, prin care s-a respins notificarea nr. 2098/608/2001 de

restituire în natură formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Imobilul pretins se află în București și se

compune din 1553,68 mp teren, 2 corpuri de clădire, un corp demisol, parter și

etaj.

Reclamanta și-a completat ulterior acțiunea,

solicitând constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare nr. 82

din 18 mai 1999 cu privire la imobilul în litigiu.

Tribunalul București, secția a V-a civilă și de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 414 din 10 mai 2002 a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei R.N.P., D.S.

București și a respins acțiunea, ca fiind făcută de o persoană fără această

calitate.

Pentru a pronunța soluția tribunalul a reținut

că potrivit actului de vânzare-cumpărare nr. 55936 din 9 noiembrie 1945,

prezentat ca titlu în justificarea revendicării, cumpărătorul imobilului a fost

Administrația Casei Pădurilor Statului, iar reclamanta R.N.P., D.S. București,

nu a produs nici un document din care să rezulte că ar fi succesoarea

cumpărătorului. Tribunalul a mai reținut următoarele: „Casa Autonomă a

Pădurilor Statului s-a desființat în 1948 conform deciziei Tribunalului Ilfov

nr. 301 din 14 februarie 1947, iar imobilul a rămas în proprietatea statului,

ceea ce nu presupune o preluare abuzivă de patrimoniu”

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia nr. 519 A din 13 decembrie 2002 a respins ca nefondat apelul

declarat de R.N.P., D.S. București pentru că nu s-a făcut dovada că

reclamantele sunt succesoarele proprietarului imobilului, pentru a-l revendica.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs

reclamantele, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În argumentarea recursului în esență s-a

criticat soluția pentru neindicarea motivelor pe care se sprijină hotărârea

pentru respingerea acțiunii prin soluționarea unei excepții în care nu s-a mai

insistat, pentru greșita aplicare a Legii nr. 10/2001 și pentru ignorarea unor

probe și nepronunțarea instanței cu privire la compararea de titluri solicitată

în precizarea acțiunii.

Reclamanta a arătat că a făcut dovada că

imobilul a fost cumpărat cu destinația expresă de sediu administrativ al D.R.S.

București, că instanțele au ignorat titlurile prezentate, actul de

vânzare-cumpărare și procesul-verbal de transcripție imobiliară și că nu s-a

procedat la compararea titlurilor pentru a se vedea că titlul reclamantei este

mai bine conturat.

Intimata-pârâtă SC S. SA București a invocat

excepția inadmisibilității recursului ca fiind formulat de o persoană fără

calitate procesuală activă, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 184/2002, care

au prevăzut în mod expres că ministerul, instituțiile statului, regiile

autonome nu mai au calitate de persoane îndreptățite să revendice bunuri în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Excepția inadmisibilității recursului formulat

de reclamantă este neîntemeiată și se va respinge. Acțiunea a fost legal

formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 fiind introdusă la data de

25 septembrie 2001. Modificarea adusă acestui act normativ pe parcursul

procesului prin apariția O.G. sau O.U.G. 184 la 12 decembrie 2002 nu schimbă

drepturile conferite de actul normativ în vigoare la momentul încheierii

actului și nici drepturile la căile de atac prevăzute de Codul de procedură

civilă părților din proces.

Recursul este neîntemeiat și se va respinge

pentru considerentele ce urmează.

De esența acțiunii în revendicare este probarea

cu prioritate a calității de titular sau succesor al titularului dreptului de

proprietate pretins.

Instanțele în mod justificat au dat prioritate

acestui aspect tradus procedural în existența sau inexistența capacității

procesuale active și au soluționat corect excepția în funcție de probele administrate

în cauză.

Titlul de proprietate invocat de petentă, act de

vânzare-cumpărare nr. 55936 din 9 noiembrie 1945, probează dreptul de

proprietate asupra imobilului teren 1553,68 mp și clădiri situate în București,

str. P.T. colț cu str. T., în persoana cumpărătorului Administrația Casei

Pădurilor Statului. Acest proprietar, conform procesului-verbal emis de Comisia

pentru înființarea Cărților Funciare București privind imobilul din str. T., a

fost trecut în cartea funciară.

Aceste probe au fost examinate în cuprinsul

hotărârilor și au stat la baza argumentării că în lipsa unor dovezi care să

probeze identitatea sau continuarea personalității juridice între cumpărătorul

Administrația Casei Pădurilor Statului și petenta din prezenta acțiune, R.N.P.,

D.S. București, aceasta din urmă nu are capacitate procesuală activă.

Sub acest aspect instanțele au făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor legale, art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 fiind

precis și explicit în stabilirea condițiilor în care persoanele juridice sunt

îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după

caz, prin echivalent.

Ca urmare, acțiunea fiind soluționată pe calea

acestei excepții, orice discuție cu privire la petitul acțiunii principale,

secundare, conexe, etc. este de prisos.

Raportat la criteriile verificate de instanță în

examinarea cererilor de restituire, împrejurarea că nu s-a mai insistat în

excepția lipsei calității procesuale active, nu duce la concluzia că instanța

s-a pronunțat ultra petita câtă vreme acest aspect, de ordine publică, este

necesar a fi verificat în mod obligatoriu de către instanță, cu prioritate.

Cât privește critica potrivit căreia instanța nu

s-a pronunțat cu privire la compararea de titluri solicitată nici aceasta nu

este întemeiată. Instanța soluționând excepția, s-a pronunțat implicit și

asupra acestui aspect în sensul că a constatat că reclamanta nu a produs, în

persoana sa, nici un titlu, explicând de ce contractul de vânzare-cumpărare din

1945 nu poate fi considerat titlul reclamantei.

Pentru considerentele arătate se va respinge ca

nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția de inadmisibilitate a

recursului formulată de pârâtul SC S. SA București.

Respinge ca nefondat recursul formulat de R.N.P.

București și D.S. București împotriva deciziei civile nr. 519/A din 13

decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2004.