ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2250/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 254 din 2

aprilie 2003, Tribunalul Timiș a condamnat, între alții, pe inculpatul C.S. la:

- 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen.,

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

încercare de 2 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului

asupra prevederilor art. 83 C. pen.

Din pedeapsa aplicată, s-a dedus

timpul executat prin arest preventiv de la 4 februarie 2002, până la 9

februarie 2002.

Prin aceeași sentință, inculpatul a

fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare.

S-a dispus ca plata sumei de 300.000

lei, ce reprezintă onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului,

către Baroul Timișoara, să se facă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În luna februarie 2001, inculpatul J.M.

(condamnat în cauză) a înființat firma SC G.M. SRL, cu sediul în Moldova Nouă,

la care era asociat unic și administrator, având ca obiect de activitate,

printre altele, intermedierea obținerii de locuri de muncă în străinătate.

La începutul lunii august 2001,

inculpatul a deschis un punct de lucru a firmei la Timișoara.

În cursul lunii iunie 2001,

inculpatul J.M. l-a cunoscut pe inculpatul A.P., cetățean italian, de asemenea

condamnat în cauză, care era asociat unic și administrator la SC E.T., cu

sediul în Italia, orașul Milano, care angaja personal în străinătate în

domeniul ecologiei comunale. Cu acest prilej cei doi s-au înțeles ca firma

aparținând inculpatului J.M. să recruteze oameni din România, pe care firma E.T.,

să-i angajeze și să-i școlarizeze, urmând a desfășura activități în domeniul

ecologic în Italia sau alte țări din Europa.

În baza aceleiași înțelegeri,

începând cu luna august 2001, inculpatul J.M. a publicat mai multe anunțuri în

ziare sau posturi de televiziune, prin care făcea cunoscut recrutarea de

persoane, întocmind liste cu acestea, fie la sediul societății din Moldova

Nouă, fie la punctul de lucru din Timișoara.

Pentru eficiența recrutării, sub

aspectul rapidității, inculpatul J.M. a folosit un număr de 18 colaboratori în

toată țara.

În vederea desfășurării activității

de recrutare de persoane, firma inculpatului J.M. avea nevoie de acreditare din

partea Ministerului Muncii, pentru obținerea căreia însă trebuia depusă o

documentare conformă normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 156/2000,

care trebuia să cuprindă și o dovadă care să atesta bonitatea societății.

Pentru obținerea scrisorii de

bonitate din partea B.C.R., Agenția Moldova Nouă, inculpatul J.M. s-a prezentat

la sediul acesteia, împreună cu numita S.C., fostă secretară la SC G.M. SRL,

unde a luat legătura cu inculpatul C.S., funcționar la această bancă.

La cererea inculpatului J.M.,

inculpatul C.S. i-a eliberat scrisoarea nr. 2867 din 23 august 2001, prin care

se atestă, în mod fals, că societatea aparținând lui J.M. are constituție

financiară bună, prezentând chiar o rată a profitului de 102,84 %.

În cursul urmăririi penale s-a făcut

o expertiză contabilă, din care rezultă că rata profitului societății SC G.M.,

nu era nici măcar satisfăcătoare, iar societatea, în realitate, nu a avut nici

un fel de activitate, fapt recunoscut și de inculpat.

Inculpatul C.S. a recunoscut că nu a

făcut nici un calcul privind activitatea firmei, semnând la rubrica ofițer

credit cât și la rubrica director, care se afla în concediu.

După obținerea scrisorii de

bonitate, în condițiile arătate, la data de 28 august 2001, inculpatul J.M.,

însoțit tot de S.C., a depus la sediul M.M.S. din București, o documentație în

care se găsea și scrisoarea de bonitate falsă, în vederea obținerii

acreditării.

În baza acestei documentații, la

data de 6 noiembrie 2001, M.M.S.S., Direcția Generală a Forței de Muncă, a emis

certificatul de acreditare.

În baza acestei acreditări, la data

de 13 noiembrie 2001, s-a încheiat și s-a înregistrat la M.M.S.S., un contract

intervenit între SC G.M. și SC E.T., ce avea ca obiect selectarea și recrutarea

forței de muncă.

Prin adresa M.M.S.A. nr. 805 din 19

noiembrie 2001, s-a comunicat către SC G.M., faptul că după primirea

certificatului de acreditare, agenții pentru recrutarea forței de muncă, pot

trimite cetățeni români, pentru a fi angajați în străinătate, numai după

verificarea contractelor și certificarea condițiilor, prevăzute de art. 10 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 156/2000.

Totodată, s-a făcut cunoscut că

agentul de ocupare este obligat să solicite eliberarea unei adeverințe de la

Direcția Generală de Evidență Informatizată a persoanei, pentru a obține o

dovadă din care să rezulte că solicitantul nu are interdicție legală de a

părăsi localitatea.

Inculpatul J.M., nu a dat curs

acestor obligații, procedând la recrutarea de persoane.

S-a concluzionat că fapta

inculpatului C.S. de a elibera scrisoarea, prin care s-a atestat că societatea

inculpatului J.M. avea o situație financiară bună, fapt care nu corespunde

realității, întrunește elementele infracțiunii de fals intelectual, în

înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 289 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat apel inculpatul C.S., pe care a criticat-o, cu privire la greșita sa

condamnare, solicitând a se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., respectiv că fapta

nu prezenta pericolul social al unei infracțiuni.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 433/ A din 26 noiembrie 2003, a respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul C.S.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că „Și inculpatul C.S. se face vinovat de comiterea

infracțiunii de fals intelectual și ținând seama de funcția pe care a

deținut-o, consecințele faptei sale, pedeapsa aplicată este corect individualizată,

neputându-se reține că fapta acestuia nu prezenta pericolul social al unei

infracțiuni”.

Decizia Curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul C.S., pe care a criticat-o pentru același

motiv invocat și la judecata în calea de atac a apelului, respectiv constatarea

că fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, pentru care a

fost trimis în judecată și pe cale de consecință să se dispună achitarea, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen., cu referire la art. 18

1

C. pen.

Recursul declarat de inculpatul C.S.

este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că instanțele de fond și apel au reținut în mod corect

vinovăția inculpatului, probele administrate în acest sens fiind de netăgăduit,

iar fapta a fost încadrată în textul de lege corespunzător, pentru care i-a

aplicat o pedeapsă, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen.

În ce privește motivul de recurs

invocat de inculpat, prin care se solicită a se constata că fapta comisă de el

nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, nu poate fi primită.

Fapta acestuia de a elibera o

scrisoare prin care atestă o situație de fapt neconformă cu realitatea,

respectiv faptul că societatea administrată de inculpatul J.M. are o situație

financiară bună, mai mult chiar făcând precizarea că aceasta are o rată a

profitului acceptabilă, scrisoare pe baza căreia ulterior au fost obținute

autorizații de la organele centrale ale administrației și pe baza cărora

inculpații J.M. și A.P. au desfășurat activități de inducere în eroare a unui

număr mare de persoane, de la care au primit sume, în medie de câte 400 dolari,

cu promisiunea de a le oferi locuri de muncă în străinătate, nu poate fi

considerată ca fiind lipsită de pericolul social al unei infracțiuni și prin

urmare condamnarea sa, pentru infracțiunea de fals intelectual, este corectă.

De datele ce caracterizează persoana

inculpatului, instanțele au ținut seama la individualizarea pedepsei, care a

fost stabilită la limita minimă a textului de lege incriminator, iar în ce

privește executarea, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., fără ca

însă acestea să poată duce la concluzia că fapta în sine, prin modul în care a

fost comisă și consecințele produse, nu prezenta pericolul social al

infracțiunii.

Pentru considerentele arătate, având

în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și de prevederile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor

motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că

recursul declarat de inculpatul C.S. este nefondat și a fi respins ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 433/ A din 26

noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 4 februarie 2002, la 9 februarie 2002.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 aprilie 2004.