ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2250/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 254 din 2 aprilie 2003, Tribunalul Timiș a condamnat, între alții, pe inculpatul C.S. la: - 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. În baza art. 81 și art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. Din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul executat prin arest preventiv de la 4 februarie 2002, până la 9 februarie 2002. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a dispus ca plata sumei de 300.000 lei, ce reprezintă onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, către Baroul Timișoara, să se facă din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: În luna februarie 2001, inculpatul J.M. (condamnat în cauză) a înființat firma SC G.M. SRL, cu sediul în Moldova Nouă, la care era asociat unic și administrator, având ca obiect de activitate, printre altele, intermedierea obținerii de locuri de muncă în străinătate. La începutul lunii august 2001, inculpatul a deschis un punct de lucru a firmei la Timișoara. În cursul lunii iunie 2001, inculpatul J.M. l-a cunoscut pe inculpatul A.P., cetățean italian, de asemenea condamnat în cauză, care era asociat unic și administrator la SC E.T., cu sediul în Italia, orașul Milano, care angaja personal în străinătate în domeniul ecologiei comunale.

Cu acest prilej cei doi s-au înțeles ca firma aparținând inculpatului J.M. să recruteze oameni din România, pe care firma E.T., să-i angajeze și să-i școlarizeze, urmând a desfășura activități în domeniul ecologic în Italia sau alte țări din Europa. În baza aceleiași înțelegeri, începând cu luna august 2001, inculpatul J.M. a publicat mai multe anunțuri în ziare sau posturi de televiziune, prin care făcea cunoscut recrutarea de persoane, întocmind liste cu acestea, fie la sediul societății din Moldova Nouă, fie la punctul de lucru din Timișoara. Pentru eficiența recrutării, sub aspectul rapidității, inculpatul J.M. a folosit un număr de 18 colaboratori în toată țara. În vederea desfășurării activității de recrutare de persoane, firma inculpatului J.M.

avea nevoie de acreditare din partea Ministerului Muncii, pentru obținerea căreia însă trebuia depusă o documentare conformă normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 156/2000, care trebuia să cuprindă și o dovadă care să atesta bonitatea societății. Pentru obținerea scrisorii de bonitate din partea B.C.R., Agenția Moldova Nouă, inculpatul J.M. s-a prezentat la sediul acesteia, împreună cu numita S.C., fostă secretară la SC G.M. SRL, unde a luat legătura cu inculpatul C.S., funcționar la această bancă. La cererea inculpatului J.M., inculpatul C.S. i-a eliberat scrisoarea nr. 2867 din 23 august 2001, prin care se atestă, în mod fals, că societatea aparținând lui J.M.

are constituție financiară bună, prezentând chiar o rată a profitului de 102,84 %. În cursul urmăririi penale s-a făcut o expertiză contabilă, din care rezultă că rata profitului societății SC G.M., nu era nici măcar satisfăcătoare, iar societatea, în realitate, nu a avut nici un fel de activitate, fapt recunoscut și de inculpat. Inculpatul C.S. a recunoscut că nu a făcut nici un calcul privind activitatea firmei, semnând la rubrica ofițer credit cât și la rubrica director, care se afla în concediu. După obținerea scrisorii de bonitate, în condițiile arătate, la data de 28 august 2001, inculpatul J.M., însoțit tot de S.C., a depus la sediul M.M.S. din București, o documentație în care se găsea și scrisoarea de bonitate falsă, în vederea obținerii acreditării.

În baza acestei documentații, la data de 6 noiembrie 2001, M.M.S.S., Direcția Generală a Forței de Muncă, a emis certificatul de acreditare. În baza acestei acreditări, la data de 13 noiembrie 2001, s-a încheiat și s-a înregistrat la M.M.S.S., un contract intervenit între SC G.M. și SC E.T., ce avea ca obiect selectarea și recrutarea forței de muncă. Prin adresa M.M.S.A. nr. 805 din 19 noiembrie 2001, s-a comunicat către SC G.M., faptul că după primirea certificatului de acreditare, agenții pentru recrutarea forței de muncă, pot trimite cetățeni români, pentru a fi angajați în străinătate, numai după verificarea contractelor și certificarea condițiilor, prevăzute de art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 156/2000.

Totodată, s-a făcut cunoscut că agentul de ocupare este obligat să solicite eliberarea unei adeverințe de la Direcția Generală de Evidență Informatizată a persoanei, pentru a obține o dovadă din care să rezulte că solicitantul nu are interdicție legală de a părăsi localitatea. Inculpatul J.M., nu a dat curs acestor obligații, procedând la recrutarea de persoane. S-a concluzionat că fapta inculpatului C.S. de a elibera scrisoarea, prin care s-a atestat că societatea inculpatului J.M. avea o situație financiară bună, fapt care nu corespunde realității, întrunește elementele infracțiunii de fals intelectual, în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 289 C. pen. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul C.S., pe care a criticat-o, cu privire la greșita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., respectiv că fapta nu prezenta pericolul social al unei infracțiuni. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 433/ A din 26 noiembrie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.S. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că „Și inculpatul C.S. se face vinovat de comiterea infracțiunii de fals intelectual și ținând seama de funcția pe care a deținut-o, consecințele faptei sale, pedeapsa aplicată este corect individualizată, neputându-se reține că fapta acestuia nu prezenta pericolul social al unei infracțiuni”. Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul C.S., pe care a criticat-o pentru același motiv invocat și la judecata în calea de atac a apelului, respectiv constatarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, pentru care a fost trimis în judecată și pe cale de consecință să se dispună achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., cu referire la art. 18 1 C. pen. Recursul declarat de inculpatul C.S. este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că instanțele de fond și apel au reținut în mod corect vinovăția inculpatului, probele administrate în acest sens fiind de netăgăduit, iar fapta a fost încadrată în textul de lege corespunzător, pentru care i-a aplicat o pedeapsă, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. În ce privește motivul de recurs invocat de inculpat, prin care se solicită a se constata că fapta comisă de el nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, nu poate fi primită. Fapta acestuia de a elibera o scrisoare prin care atestă o situație de fapt neconformă cu realitatea, respectiv faptul că societatea administrată de inculpatul J.M.

are o situație financiară bună, mai mult chiar făcând precizarea că aceasta are o rată a profitului acceptabilă, scrisoare pe baza căreia ulterior au fost obținute autorizații de la organele centrale ale administrației și pe baza cărora inculpații J.M. și A.P. au desfășurat activități de inducere în eroare a unui număr mare de persoane, de la care au primit sume, în medie de câte 400 dolari, cu promisiunea de a le oferi locuri de muncă în străinătate, nu poate fi considerată ca fiind lipsită de pericolul social al unei infracțiuni și prin urmare condamnarea sa, pentru infracțiunea de fals intelectual, este corectă.

De datele ce caracterizează persoana inculpatului, instanțele au ținut seama la individualizarea pedepsei, care a fost stabilită la limita minimă a textului de lege incriminator, iar în ce privește executarea, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., fără ca însă acestea să poată duce la concluzia că fapta în sine, prin modul în care a fost comisă și consecințele produse, nu prezenta pericolul social al infracțiunii. Pentru considerentele arătate, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și de prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.S.

este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 433/ A din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 4 februarie 2002, la 9 februarie 2002. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2004.