ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1396/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Galați, prin sentința

penală nr. 314 din 17 septembrie 2001, a schimbat încadrarea juridică din

infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în

infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 din

același cod și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. b

1

) C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen.,

a dispus achitarea inculpatului T.D.

În baza dispozițiilor art. 91 lit.

c) C. pen., a aplicat inculpatului o amendă cu caracter administrativ de

1.000.000 lei.

S-a reținut că, în cursul lunii

ianuarie 2000, martorul G.M. a hotărât împreună cu doi cetățeni italieni să

înființeze o societate mixtă, sens în care a căutat un spațiu adecvat

desfășurării activității de producție viitoare, spațiu ce l-a găsit într-o hală

a Fermei nr. 2 Umbrărești ce aparține S.C. A. SA Ivești.

Astfel, a luat legătura cu

directorul general al societății, inculpatul T.D., care i-a recomandat inițial

un spațiu în Ferma Viile. Martorul G.M. a vizitat împreună cu partenerul de

afaceri S.F. acest spațiu și constatând că este impracticabil i-au solicitat

inculpatului hala de la Ferma nr. 2 care avea ieșire la șoseaua națională. La

început, inculpatul a dorit să închirieze doar jumătate din capacitatea halei,

precizând orientativ o chirie de 300 dolari S.U.A./lună, pe termen de un an.

Spațiul a fost măsurat cu aproximație de economistul fermei, martorul T.S.

Martorul G.M. a fost de acord să

încheie contractul de închiriere în condițiile impuse de inculpat și l-a căutat

pe acesta de mai multe ori în perioada 24 februarie – 2 martie 2000. Inculpatul

venea în general la serviciu spre sfârșitul programului, iar în ziua de 1

martie când G.M. ar fi dorit să încheie contractul inculpatul nu se afla în

zonă. A doua zi, 2 martie 2000, G.M. l-a căutat din nou pe inculpat pe

telefonul mobil și aflând că este la sediul societății, s-a deplasat personal

și a așteptat până, în jurul orei 12,00, când a terminat de rezolvat problemele

curente, după care s-a procedat la perfectarea actului prin calcularea suprafeței,

completarea și semnarea (și de contabilul șef) a contractului nr. 444 din 2

martie 2000, având ca obiect închirierea unei magazii din cadrul Fermei nr. 2,

cu o suprafață de 695 mp, pe termen de un an de zile, contravaloarea chiriei

fiind de 209 dolari S.U.A./lunar. Plata urma a se face lunar la casieria

unității. Contractul de închiriere a fost semnat din partea societății de către

inculpat în calitate de director, de către contabilul șef al societății și de

martorul G.M. ca persoană fizică.

După înregistrarea și predarea unui

exemplar al contractului lui G.M., acesta a rămas în biroul inculpatului și i-a

înmânat un plic în care se găsea suma de 1000 dolari S.U.A., ce apoi a fost

preluată de organul de urmărire penală, prezent la fața locului.

S-a apreciat de instanță că fapta

inculpatului de a primi această sumă de bani după încheierea contractului de

închiriere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de primire de

foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 524/ A din 17 septembrie 2003, a admis apelul declarat de procuror,

a desființat în parte hotărârea de fond și în temeiul art. 254 alin. (1) C.

pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același

cod. Totodată, a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat.

S-a motivat, în esență, că starea de

fapt reținută în expozitivul rechizitoriului este confirmată de probele

administrate în cauză, în sensul că martorul G.M. i-a oferit inculpatului suma

de 200 dolari S.U.A. cu titlu de chirie și, în plus, 100 dolari S.U.A. pe lună

pentru el, inculpatul acceptând oferta și pretinzând în avans întreaga sumă

care i s-ar fi cuvenit pe timp de 5 ani, respectiv 6000 dolari S.U.A.

S-a conchis că

infracțiunea de luare de mită s-a consumat în momentul în care inculpatul a

acceptat promisiunea primirii banilor.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul, invocând motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 12 C. proc. pen.

Astfel, s-a susținut că instanța nu

s-a pronunțat asupra unor probe și asupra unor cereri esențiale ale

inculpatului iar, pe de altă parte nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de luare de mită. În subsidiar, s-a solicitat menținerea

hotărârii instanței de fond.

Recursul inculpatului este întemeiat

potrivit celor ce urmează.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Galați, prin ordonanța din 7 august 2000 (care nu a fost atașată dosarului de

urmărire penală) a dispus în baza dispozițiilor art. 262 pct. 2 lit. a) și art.

249, cu referire la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.D., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., pe motiv că susținerile

denunțătorului nu se mai coroborează cu alte mijloace de probă.

Ulterior, prin ordonanța din 25

septembrie 2000, procurorul șef de secție la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Galați, a dispus infirmarea ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul

Galați, redeschiderea și reluarea urmăririi penale față de învinuitul T.D.,

anchetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, urmând a se

administra următoarele probe:

- audierea cetățenilor italieni S.F.

și L.P. cu privire la condițiile încheierii contractului de închiriere și

destinația sumei de 1000 dolari S.U.A.;

- ridicarea foilor de parcurs pentru

zilele de 23 și 24 februarie 2000 întocmite de B.S. (conducător auto pe

autovehiculul S.C. A. SA Ivești) și reaudierea acestuia cu privire la ceea ce a

făcut în zilele respective;

- efectuarea de confruntări între

învinuit și martorii H.I., T.S. cu privire la încunoștințarea acestora de

învinuit despre încheierea contractului de închiriere;

- reaudierea învinuitului cu privire

la proveniența sumei de 1000 dolari S.U.A., pe care i-a împrumutat-o

denunțătorului și pe care o avea asupra lui în ziua de 23 sau 24 februarie

2000; de când îl cunoștea pe G.M.; ce l-a făcut să împrumute o sumă mare de

bani fără dovezi.

Rezumându-se numai la reaudierea

inculpatului și a câtorva dintre martori, același procuror șef de secție (pe

baza aceluiași probatoriu controversat) a întocmit rechizitoriul și a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită,

fără a justifica neadministrarea celorlalte probe (audierea cetățenilor

italieni, confruntări) dispuse prin ordonanță și considerate esențiale pentru

dezlegarea cauzei.

Deși în cursul judecării cauzei la

instanța de fond inculpatul a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru

completarea urmăririi penale, în sensul în care chiar organul de urmărire

penală l-a dispus, cererea i-a fost respinsă cu motivarea că instanța „poate și

trebuie să administreze toate probele pe baza cărora să-și formeze convingerea

vinovăției sau nevinovăției inculpatului”.

Cu toate acestea, probele menționate

nu au fost administrate, concluziile instanțelor (fond și apel) fiind esențial

deosebite.

Astfel, interpretând singura probă

directă (declarațiile denunțătorului G.M., și ele oscilante), instanța de fond

a considerat că inculpatul a comis infracțiunea de primire de foloase

necuvenite, în timp ce instanța de apel a considerat că acesta a săvârșit

infracțiunea de luare de mită.

Este deci evident că mărturiile

cetățenilor italieni ar fi avut importanță deosebită fie în susținerea

denunțătorului, fie în confirmarea celor declarate de inculpat în sensul că

suma de 1000 dolari S.U.A. provenea de la restituirea împrumutului pentru unul

dintre cei doi martori, sumă ce a fost dată lui G.M.

Față de această situație, concluzia

care se impune este aceea de admitere a recursului, a casării hotărârilor

pronunțate și a restituirii cauzei la procuror pentru completarea urmăririi

penale în sensul în care el a dispus-o cu ocazia emiterii ordonanței din 25

septembrie 2000.

De altfel, această concluzie este

conformă cu dispozițiile art. 273 C. proc. pen., potrivit cărora, nedeschiderea

urmăririi penale în cazul în care s-a dispus încetarea urmăririi penale sau

scoaterea de sub urmărire are loc dacă ulterior se constată că nu a existat în

fapt cazul care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut

împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire.

Întrucât scoaterea de sub urmărire

penală a inculpatului s-a dispus în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) din C.

proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), considerându-se că

susținerile denunțătorului nu se mai coroborează cu alte mijloace de probă și

probabil a existat un împrumut acordat de inculpat (lipsește ordonanța de

scoatere de sub urmărire), nedeschiderea urmăririi penale nu se putea face

decât dacă s-ar fi constatat ulterior că nu a existat în fapt cazul care a

determinat luarea acestei măsuri.

Or, procurorul care a ordonat

redeschiderea și reluarea urmăririi penale a dispus și administrarea unor probe

pe baza cărora să se poată concluziona la inexistența, în fapt, a cazului care

a determinat scoaterea, administrarea acestor probe devenind astfel obligatorie

pentru organul de urmărire penală.

Ca atare, admițându-se recursul

inculpatului, potrivit celor menționate, vor fi casate hotărârile pronunțate

și, în temeiul art. 333 C. proc. pen., se va restitui cauza la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Galați pentru completarea urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr. 524 din 17 septembrie 2003 a

Curții de Apel Galați.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 314 din 17 septembrie 2001 a Tribunalului Galați și în temeiul art.

333 C. proc. pen., restituie cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Galați pentru completarea urmăririi penale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 martie 2004.