ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1396/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Galați, prin sentința penală nr. 314 din 17 septembrie 2001, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 din același cod și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., a dispus achitarea inculpatului T.D. În baza dispozițiilor art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului o amendă cu caracter administrativ de 1.000.000 lei. S-a reținut că, în cursul lunii ianuarie 2000, martorul G.M. a hotărât împreună cu doi cetățeni italieni să înființeze o societate mixtă, sens în care a căutat un spațiu adecvat desfășurării activității de producție viitoare, spațiu ce l-a găsit într-o hală a Fermei nr. 2 Umbrărești ce aparține S.C.

A. SA Ivești. Astfel, a luat legătura cu directorul general al societății, inculpatul T.D., care i-a recomandat inițial un spațiu în Ferma Viile. Martorul G.M. a vizitat împreună cu partenerul de afaceri S.F. acest spațiu și constatând că este impracticabil i-au solicitat inculpatului hala de la Ferma nr. 2 care avea ieșire la șoseaua națională. La început, inculpatul a dorit să închirieze doar jumătate din capacitatea halei, precizând orientativ o chirie de 300 dolari S.U.A./lună, pe termen de un an. Spațiul a fost măsurat cu aproximație de economistul fermei, martorul T.S. Martorul G.M. a fost de acord să încheie contractul de închiriere în condițiile impuse de inculpat și l-a căutat pe acesta de mai multe ori în perioada 24 februarie – 2 martie 2000. Inculpatul venea în general la serviciu spre sfârșitul programului, iar în ziua de 1 martie când G.M.

ar fi dorit să încheie contractul inculpatul nu se afla în zonă. A doua zi, 2 martie 2000, G.M. l-a căutat din nou pe inculpat pe telefonul mobil și aflând că este la sediul societății, s-a deplasat personal și a așteptat până, în jurul orei 12,00, când a terminat de rezolvat problemele curente, după care s-a procedat la perfectarea actului prin calcularea suprafeței, completarea și semnarea (și de contabilul șef) a contractului nr. 444 din 2 martie 2000, având ca obiect închirierea unei magazii din cadrul Fermei nr. 2, cu o suprafață de 695 mp, pe termen de un an de zile, contravaloarea chiriei fiind de 209 dolari S.U.A./lunar. Plata urma a se face lunar la casieria unității. Contractul de închiriere a fost semnat din partea societății de către inculpat în calitate de director, de către contabilul șef al societății și de martorul G.M.

ca persoană fizică. După înregistrarea și predarea unui exemplar al contractului lui G.M., acesta a rămas în biroul inculpatului și i-a înmânat un plic în care se găsea suma de 1000 dolari S.U.A., ce apoi a fost preluată de organul de urmărire penală, prezent la fața locului. S-a apreciat de instanță că fapta inculpatului de a primi această sumă de bani după încheierea contractului de închiriere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 524/ A din 17 septembrie 2003, a admis apelul declarat de procuror, a desființat în parte hotărârea de fond și în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod.

Totodată, a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat. S-a motivat, în esență, că starea de fapt reținută în expozitivul rechizitoriului este confirmată de probele administrate în cauză, în sensul că martorul G.M. i-a oferit inculpatului suma de 200 dolari S.U.A. cu titlu de chirie și, în plus, 100 dolari S.U.A. pe lună pentru el, inculpatul acceptând oferta și pretinzând în avans întreaga sumă care i s-ar fi cuvenit pe timp de 5 ani, respectiv 6000 dolari S.U.A. S-a conchis că infracțiunea de luare de mită s-a consumat în momentul în care inculpatul a acceptat promisiunea primirii banilor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, invocând motivele de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 12 C. proc.

pen. Astfel, s-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe și asupra unor cereri esențiale ale inculpatului iar, pe de altă parte nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. În subsidiar, s-a solicitat menținerea hotărârii instanței de fond. Recursul inculpatului este întemeiat potrivit celor ce urmează. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, prin ordonanța din 7 august 2000 (care nu a fost atașată dosarului de urmărire penală) a dispus în baza dispozițiilor art. 262 pct. 2 lit. a) și art. 249, cu referire la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., pe motiv că susținerile denunțătorului nu se mai coroborează cu alte mijloace de probă.

Ulterior, prin ordonanța din 25 septembrie 2000, procurorul șef de secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, a dispus infirmarea ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, redeschiderea și reluarea urmăririi penale față de învinuitul T.D., anchetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, urmând a se administra următoarele probe: - audierea cetățenilor italieni S.F. și L.P. cu privire la condițiile încheierii contractului de închiriere și destinația sumei de 1000 dolari S.U.A.; - ridicarea foilor de parcurs pentru zilele de 23 și 24 februarie 2000 întocmite de B.S. (conducător auto pe autovehiculul S.C. A. SA Ivești) și reaudierea acestuia cu privire la ceea ce a făcut în zilele respective; - efectuarea de confruntări între învinuit și martorii H.I., T.S.

cu privire la încunoștințarea acestora de învinuit despre încheierea contractului de închiriere; - reaudierea învinuitului cu privire la proveniența sumei de 1000 dolari S.U.A., pe care i-a împrumutat-o denunțătorului și pe care o avea asupra lui în ziua de 23 sau 24 februarie 2000; de când îl cunoștea pe G.M.; ce l-a făcut să împrumute o sumă mare de bani fără dovezi. Rezumându-se numai la reaudierea inculpatului și a câtorva dintre martori, același procuror șef de secție (pe baza aceluiași probatoriu controversat) a întocmit rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită, fără a justifica neadministrarea celorlalte probe (audierea cetățenilor italieni, confruntări) dispuse prin ordonanță și considerate esențiale pentru dezlegarea cauzei.

Deși în cursul judecării cauzei la instanța de fond inculpatul a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, în sensul în care chiar organul de urmărire penală l-a dispus, cererea i-a fost respinsă cu motivarea că instanța „poate și trebuie să administreze toate probele pe baza cărora să-și formeze convingerea vinovăției sau nevinovăției inculpatului”. Cu toate acestea, probele menționate nu au fost administrate, concluziile instanțelor (fond și apel) fiind esențial deosebite. Astfel, interpretând singura probă directă (declarațiile denunțătorului G.M., și ele oscilante), instanța de fond a considerat că inculpatul a comis infracțiunea de primire de foloase necuvenite, în timp ce instanța de apel a considerat că acesta a săvârșit infracțiunea de luare de mită.

Este deci evident că mărturiile cetățenilor italieni ar fi avut importanță deosebită fie în susținerea denunțătorului, fie în confirmarea celor declarate de inculpat în sensul că suma de 1000 dolari S.U.A. provenea de la restituirea împrumutului pentru unul dintre cei doi martori, sumă ce a fost dată lui G.M. Față de această situație, concluzia care se impune este aceea de admitere a recursului, a casării hotărârilor pronunțate și a restituirii cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale în sensul în care el a dispus-o cu ocazia emiterii ordonanței din 25 septembrie 2000. De altfel, această concluzie este conformă cu dispozițiile art. 273 C. proc.

pen., potrivit cărora, nedeschiderea urmăririi penale în cazul în care s-a dispus încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire are loc dacă ulterior se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire. Întrucât scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului s-a dispus în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), considerându-se că susținerile denunțătorului nu se mai coroborează cu alte mijloace de probă și probabil a existat un împrumut acordat de inculpat (lipsește ordonanța de scoatere de sub urmărire), nedeschiderea urmăririi penale nu se putea face decât dacă s-ar fi constatat ulterior că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestei măsuri.

Or, procurorul care a ordonat redeschiderea și reluarea urmăririi penale a dispus și administrarea unor probe pe baza cărora să se poată concluziona la inexistența, în fapt, a cazului care a determinat scoaterea, administrarea acestor probe devenind astfel obligatorie pentru organul de urmărire penală. Ca atare, admițându-se recursul inculpatului, potrivit celor menționate, vor fi casate hotărârile pronunțate și, în temeiul art. 333 C. proc. pen., se va restitui cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru completarea urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr. 524 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Galați. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 314 din 17 septembrie 2001 a Tribunalului Galați și în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituie cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru completarea urmăririi penale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2004.