ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 43 din data de 15.06.2016 pronunțată de Judecătoria Filiași în Dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. și art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 38 alin. (2) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 5 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Fundației pentru Promovarea sancțiunilor comunitare - B. și Direcției de Tineret și Sport Brașov pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 690 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2010 din 05.09.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților: C., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 20 C. pen. din 1969, raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) din același act normativ, uzul de fals, prev. de art. 291 C. pen. din 1969 și D., pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Prin Sentința penală nr. 58 din 11.09.2013 pronunțată de Judecătoria Filiași în Dosarul nr. x/2012, în timpul efectuării cercetării judecătorești s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în forma tentativei, prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. din 1969 în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în forma tentativei, prev. de art. 20 C. pen. din 1969, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 din același act normativ, pentru inculpatul C. și declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin Sentința penală nr. 561 din 04.12.2013 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a dispus restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale cu motivarea că cercetarea penală a fost efectuată de un alt organ decât cel competent, respectiv sesizarea instanței a fost făcută de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași și nu de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, calificat de Curtea de Apel Craiova prin Încheierea nr. 32 din 6 februarie 2014 ca fiind contestație, în condițiile intrării în vigoare a noului C. proc. pen., cale de atac ce a fost trimisă spre o nouă repartizare aleatorie la judecătorul de cameră preliminară.

Prin Sentința penală nr. 32 din 21 februarie 2014 Curtea de Apel Craiova a admis excepția de necompetență materială invocată în cauză și a declinat competența în soluționarea contestației în favoarea Tribunalului Dolj.

Tribunalul Dolj, prin Sentința penală nr. 71 din 1 mai 2014, și-a declinat la rându-i competența în favoarea Curții de Apel Craiova, constatându-se astfel ivit conflictul negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând conflictul de competență, a stabilit că judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Craiova este competent să soluționeze contestația.

Prin Încheierea nr. 385 din 30.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2014 a fost respinsă contestația formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, menținându-se soluția Tribunalului Dolj, secția penală, prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror.

Ulterior, prin Rechizitoriul nr. x/2010 din 20.11.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași au fost trimiți în judecată, în stare de libertate, inculpații C., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și uz de fals, prev. de art. 323 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) din C. pen. și respectiv a dispozițiilor art. 5 din C. pen. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în final cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (patru acte materiale), prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a dispozițiilor art. 5 din C. pen. și complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea în final a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr. x/230/2015.

În raport de materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut, printre altele, următoarele:

Fapta inculpatului A. de a întocmi și semna, în calitate de reprezentant al S.C. E. S.R.L., Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1990/14.07.2009 a unei linii de producție ambalaje speciale și mic mobilier în calitate de vânzător cu S.C. F. S.A. București, în calitate de cumpărător, de a dispune menționarea în Factura nr. 1353/15.07.2009, precum și în Avizul nr. 177/14.07.2009 emis de S.C. E. S.R.L. către același cumpărător a mențiunii că linia de producție este nouă, factură pe baza căreia s-au întocmit avizele de însoțire a mărfii nr. 200454, nr. 200455 din 15.07.2009, procesele-verbale de recepție nr. x, 4, 5, 6, 11, 12, 13 din 15.07.2009, evidențiate în Adresa nr. 2248/20.08.2009 în scopul dovedirii îndeplinirii obligației contractuale de către cumpărătorul S.C. F. S.A., s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) din C. pen., combinat cu art. 244 alin. (1), (2) din C. pen.

Astfel, a fost evident că prin intermediul martorului G., inculpatul A. a luat legătura cu inculpatul C. și a fost de acord cu întocmirea fictivă a contractului de vânzare-cumpărare.

În acest sens, dovadă au stat, coroborate, declarațiile analizate de instanță, dar și faptul că celălalt asociat al E., martorul H. nu a știu nimic despre existența contractului de vânzare-cumpărare încheiat între E. și F. sau cel de închiriere încheiat între I. și E.

Or, nu doar că a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu F., dar inculpatul A. a semnat și contractul de închiriere cu I., aflat la dosar de urmărire penală, cu doar 5 zile înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu F.

Această împrejurare a denotat în mod clar că inculpatul A. cunoștea situația privatizării I. de către F., a avut discuții cu inculpații C. și D., iar despre toate aceste discuții, celălalt acționar al E., H., nu a fost nici măcar informat.

Față de aceste împrejurări, a rezultat în mod clar că inculpatul A. a cunoscut fictivitatea operațiunilor juridice ce ar fi fost dovedite prin cele două contracte și nu se poate apăra că nu ar fi avut cum să știe la ce vor fi folosite aceste înscrisuri.

Fapta aceluiași inculpat de a atesta prin semnătură proprie primirea a șapte mijloace fixe menționate în avizul de însoțire a mărfii emis la data de 15.07.2009 de S.C I. S.A. către S.C. E. S.R.L, operațiune materială ce nu a avut loc. s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, deoarece după aplicarea semnăturii l-a încredințat pentru a fi evidențiat în contabilitate martorei J., iar la data de 22.10.2010 l-a prezentat organului de cercetare penală, pentru dovedirea desfășurării operațiunii de primire a celor șapte mijloace fixe.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute la art. 74 din C. pen.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. și art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, iar ca modalitate de executare, fiind îndeplinite condiții prev. de art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 5 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

S-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, este o persoană tânără, fiind la primul conflict cu legea penală, iar de la data săvârșirii faptelor nu a mai săvârșit alte infracțiuni, toate aceste împrejurări fiind apreciate de instanță ca făcând posibilă îndreptarea inculpatului fără executarea pedepsei în regim de detenție.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a declarat apel, printre alții, inculpatul A.

Apelul inculpatului A. a privit nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond, determinată de greșita interpretare a probelor administrate.

S-a menționat că în mod greșit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, deși nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii, astfel încât în cauză erau aplicabile dispozițiile fie ale art. 16 lit. b) fie art. 16 lit. c) C. proc. pen.

Starea de fapt reținută în rechizitoriu, cât și de către instanța de fond pornește de la premisa încheierii contractului de vânzare-cumpărare al liniei de producție, în mod fictiv, susținere ce ar fi impus reținerea și a infracțiunii de evaziune fiscală în sarcina societății conduse de apelant, S.C. E. S.R.L.

Atâta timp cât nu s-a reținut și această infracțiune în sarcina societății inculpatului nu poate fi susținută nici starea de fapt expusă de instanța de fond.

Hotărârea se întemeiază pe mijloace de probă excluse de către judecătorul de cameră preliminară, aceasta ducând la nelegalitatea soluției pronunțate.

În prima fază procesuală, anterior pronunțării Sentinței nr. 561 din 04 decembrie 2013, sentință prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, cercetarea penală fiind efectuată de un organ necompetent, apelantul inculpat A. a avut calitatea de martor, abia cu prilejul reluării urmăririi penale acesta dobândind calitatea de inculpat, pentru ca în procedura camerei preliminare, procedură instituită de noul C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară să admită cereri și excepții formulate de părți, să constate neregularitatea rechizitoriului, emis la 20 noiembrie 2015, în măsura în care se referă la probe și mijloace de probă administrate în perioada 22 octombrie 2010 - 7 aprilie 2015.

Soluția primului judecător de cameră preliminară a fost modificată de către Tribunalul Dolj, care a respins ca nefondate cererile și excepțiile invocate de inculpații C. și D., fără însă a menționa situația inculpatului apelant A. Or, soluția primului judecător de cameră preliminară semnifică înlăturarea probelor și mijloacelor de probă administrate, astfel cum s-a arătat în încheierea din 09 ianuarie 2016. De aceea utilizarea probelor prohibite de primul judecător de cameră preliminară față de apelantul inculpat, inclusiv depoziția dată în calitate de martor este nelegală, determinând lipsa de fundament a acuzațiilor.

Referitor la temeinicia acuzației de complicitate la infracțiunea de înșelăciune s-a adus și o altă critică de către apelant, respectiv inexistența probelor în săvârșirea acestei fapte, respectiv a unei înțelegeri între apelant și reprezentanții S.C. F. S.A. în vederea inducerii în eroare a statului în procesul de privatizare.

Atâta timp cât nu s-a dovedit că inculpatul apelant a înlesnit săvârșirea infracțiunii de înșelăciune având reprezentarea că fapta sa va constitui un ajutor dat autorului în comiterea acestei infracțiuni, dorind producerea acelui rezultat sau acceptând eventualitatea producerii sale, instanța nu poate reține această infracțiune în sarcina sa în absența oricărui mijloc de probă.

Nu au fost administrate dovezi care să probeze înțelegea dintre apelant și inculpatul C., cu atât mai mult cu cât rezoluția infracțională a acestuia din urmă s-a manifestat la 20 august 2009, odată cu depunerea actelor necesare în procesul de privatizare și asumat în acest scop, cu mult peste data la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare și s-a stornat factura aferentă, respectiv 15 iulie 2009.

Apelantul A. a învederat absența calității subiectului activ la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, atâta timp cât calitatea de inculpat o are C. și nu societatea comercială S.C. F. S.A., societate angajată în procesul de privatizare a societății din Filiași.

De asemenea, apelantul a arătat că atâta timp cât inculpatul C. nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile asumate cu ocazia încheierii contractului, respectiv neplata prețului, faptul neexecutării are consecințe numai pe planul răspunderii civile contractuale și nu pe plan penal, cum greșit a reținut instanța de fond. Atâta timp cât nu există probe sub aspectul conivenței în săvârșirea faptelor penale, se va privi contractul de vânzare-cumpărare numai din punct de vedere al răspunderii civile contractuale.

Mențiunea existentă în contractul de vânzare-cumpărare privind linia de producție este nouă corespunde întru totul realității, atâta timp cât utilajele nu au fost incluse în procesul de producție.

De aceea, apelantul A. caracterizează participația sa ca fiind o tentativă absolut improprie în condițiile în care nu există dovada transmiterii liniei de fabricație în actele înaintate O.P.S.P.I., factura storno a fost înregistrată în contabilitatea S.C. F. S.A. din inițiativa acestuia din urmă, iar notificările prin care se solicită plata s-au regăsit de asemenea în contabilitatea și evidențele S.C. F. S.A.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținută în sarcina sa, apelantul a invocat diferența de regim juridic a infracțiunilor reglementate de dispozițiile vechiul C. pen., art. 290, față de dispozițiile actualului C. pen. art. 322.

Dacă în reglementarea anterioară elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu era definit prin raportare la elementul material al infracțiunii de fals intelectual, ci doar la cel al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în actuala reglementare falsul în înscrisuri sub semnătură privată se raportează la ambele infracțiuni, respectiv atât la elementul material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, cât și la elementul material al infracțiunii de fals intelectual.

Or, reținându-se în sarcina inculpatului infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în condițiile vechiul C. pen., semnarea avizului nu poate fi calificată ca alterare, contrafacerea scrierii sau a subscrierii, ceea ce impune achitarea inculpatului în condițiile art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Cu prilejul soluționării apelului declarat în cauză, inculpatul A. a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul C. în primăvara anului 2009, iar în luna iulie 2009, la sediul societății sale s-au prezentat două persoane interesate de cumpărarea liniei tehnologice deținute, persoanele susținând că inculpatul C. este cel care le comunicase intenția de vânzare.

Detaliile operațiunii de vânzare-cumpărare au fost stabilite de către asociatul său, astfel încât inculpatul a menționat că nu le cunoaște în mod detaliat, arătând totodată că s-a întâlnit cu inculpatul D. și a discutat despre încheierea spațiului comercial, dar nu poate preciza împrejurările în care cei doi au intrat în contact, telefonic sau în mod direct, prin intermediul inculpatului C. sau al altor persoane.

Vânzarea utilajelor nu este detaliată de inculpatul A. în măsura în care de încheierea contractului s-a ocupat asociatul firmei și martora J.

Martorul H., asociat al S.C. E. S.R.L. București la data faptelor detaliate, a arătat că împreună cu inculpatul A. au hotărât să vândă utilajele de producție și să închirieze hala de producție, însă în vânzarea utilajelor inculpatul A. este cel care a purtat tratativele cu reprezentanții S.C. F. S.A., tot acesta fiind cel care a hotărât închirierea spațiului.

Martorele K. și L., în declarațiile date, au relatat aspectele expuse și anterior în cauză.

De asemenea martora M. și martorul N. au relevat aspecte susținute și anterior în cauză, împrejurări legate de realizarea investițiilor în cel de-al treilea an.

Raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză a concluzionat că semnătura existentă pe avizul de însoțire a mărfii aparține inculpatului A.

Analizând motivele de apel invocate, hotărârea instanței de fond, precum și probele administrate în apel, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor 417 și următoarele C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

S-a apreciat că sunt lipsite de temeinicie criticile inculpatului A. privind nelegalitatea fazei de urmărire penală, modul de administrare a probelor și efectuării actelor procedurale.

În condițiile în care, în primul ciclu procesual al urmăririi penale, în care inculpatul A. a figurat ca martor, pentru ca numai după reluarea urmăririi penale să dobândească calitatea de inculpat, se poate ușor observa că soluția luată de primul judecător de cameră preliminară, odată cu pronunțarea încheierii din 30 septembrie 2014 prin care s-a dispus reluarea urmăririi penale, nu-l vizează pe acest inculpat, atâta timp cât acesta nu are calitatea de parte în prim ciclu procesual.

Dobândind calitatea de inculpat abia după reluarea urmăririi penale dispusă prin încheierea din 30 septembrie 2014 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții de apel, este fără îndoială că numai acesta este momentul procesual în raport de care actele procesuale și procedurale efectuate după această dată, pot fi contestate de inculpatul A., aspect reținut în mod corect de judecătorul de cameră preliminară care a soluționat contestația, atunci când, ca urmare a admiterii căii de atac, a admis cererile și excepțiile invocate de inculpații C. și D., singurele persoane ce aveau calitatea de părți în procesul penal la acel moment.

Pare ca lipsită de interes, în aceste condiții, susținerea inculpatului A. privind neregularitățile actelor de urmărire penală, în condițiile în care, în raport de acesta nu se declanșase urmărirea penală.

Cu privire la aspectele sesizate de inculpați la interpretarea probatoriilor și a dispozițiilor legale incidente, s-au reținut următoarele:

Infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de înșelăciune presupune o acțiune de inducere în eroare, acțiunea de a face să se creadă ca reală, existentă, o faptă sau împrejurarea care nu există, care a fost inventată sau scornită.

Pentru inducerea în eroare este necesar ca făptuitorul să folosească anumite mijloace apte să ducă la rezultatul pe care îl dorește. Aptitudinea unui mijloc de a induce în eroare depinde nu numai de împrejurările concrete în care este folosit, ci și de persoana victimei.

Acela care plăsmuiește un act sub semnătură privată sau care se folosește de un astfel de act pe care îl folosește pentru inducerea în eroare a unei persoane în vederea determinării acesteia să încheiere o convenție păgubitoare pentru ea, este autorul infracțiunii de înșelăciune.

Atunci când mijloacele folosite de inculpat, deși apte de a induce în eroare, nu-și produc efectul păgubitor din cauze externe inculpatului, există o tentativă la infracțiunea de înșelăciune.

În raport de aspectele impuse de reglementarea legală a infracțiunii de înșelăciune, de conceptele cristalizate de practica judiciară în materie, pe de o parte, iar pe de altă parte de starea de fapt reținută în cauză, Curtea de Apel Craiova a constatat că prima instanță a asigurat o interpretare judicioasă, coroborată a probelor, reflectând adevărul judiciar dedus din analiza probelor.

În realizarea procesului de privatizare, capitalul social al S.C. I. a fost dematerializat în 1.359.516 acțiuni nominative, libere de sarcini, acțiuni evaluate la valoarea de 3.398.790 RON, acțiunile formând obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Ministerul Economiei și Comerțului prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (devenit Departamentul pentru Privatizare și Administrația Participațiilor Statului) și S.C. F. S.A. Pașcani.

Potrivit contractului încheiat, cumpărătorul S.C. F. S.A. Pașcani se obliga să efectueze în societate, din surse proprii sau atrase pe numele său sau pe seama sa, pe o perioadă de trei ani începând cu data transferului de proprietate asupra acțiunilor, investiții în valoare de 1.077.242 euro, care reprezintă aportul la capitalul social, operațiune derulată de-a lungul a trei ani, calificați, investițional.

În primii doi ani investiționali S.C. F. S.A. Pașcani și-a îndeplinit întocmai obligațiunile contractuale, majorând astfel capitalul social al S.C. I. cu valorile convenite, însă în cel de-al treilea an investițional societatea cumpărătoare nu și-a mai îndeplinit obligațiile asumate.

Urma ca S.C. F. S.A. Pașcani să investească în societatea supusă privatizării valoarea de 344,238 euro, reprezentată de investiții - aport în natură, sume de bani, dividende, operațiuni de leasing, parte din profit și altele.

Pentru a nu opera rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor, în contract fiind prevăzut un pact comisoriu de gradul IV, în condițiile în care nu sunt realizate investițiile convenite, spre finele anului III investițional (19 iulie 2008 - 19 iulie 2009), au fost prezentate de către reprezentantul cumpărătorului, menționat în contract, inculpatul C. către autoritatea statului, o serie de documente menite a face dovada realizării planului investițional, contrar însă realității.

Astfel, a fost depusă la autoritatea contractantă de către inculpatul C. documentația privind transferul celor șapte utilaje de la S.C. F. S.A. Pașcani la S.C. I. - contractul de vânzare-cumpărare, factura aferentă, avizele de însoțire a mărfii, procesele-verbale de recepție, cele 14 bilete la ordin girate în favoarea S.C. I., Anexa completată de inculpatul D., directorul societății comerciale supusă privatizării prin care se atestă realizarea corespunzătoare a investițiilor pe anul III, certificatul din 20 iulie 2009 întocmit de comisia de cenzori, emis în baza Anexei, adresa din 28 septembrie 2009 a S.C. O. S.A. Pașcani, prin care se confirmă realizarea sarcinilor contractuale, declarația autentică pe propria răspundere a inculpatului C. privind realizarea investițiilor prevăzute în contract, datată 24 august 2009.

Întreaga documentație prezentată la autoritatea contractantă nu pune sub semnul întrebării activitatea inculpatului C. de a prezenta ca realizate investițiile din ultimul an prevăzute în contract, intenția inculpatului fiind evidentă de a atesta ca reale investițiile sub forma utilajelor și a biletelor la ordin, așa cum rezultă și din declarația dată de acesta în fața notarului public.

Ceea ce contestă inculpatul C. este cunoașterea caracterului fictiv al acestor aporturi. Însă, probele dosarului îl contrazic, în afara oricărui dubiu, cum corect instanța de fond a interpretat probele dosarului. Coincidențele, calificate de inculpat ca fiind accidentale, fără valoare juridică, confirmă manoperele delictuale ale inculpatului de a prezenta ca reale investițiile.

Astfel, încheierea, la date apropiate a contractului de vânzare-cumpărare a utilajelor, a contractului de închiriere cu data ce semnifică încheierea anului investițional, sunt operațiuni menite de a preîntâmpina pierderea acțiunilor societății privatizate, odată cu neexecutarea obligațiilor contractului de privatizare.

Deși s-a susținut de inculpatul C. că societatea cumpărătoare S.C. F. S.A. Pașcani deținea la acea dată utilaje performante, capabile oricând să reprezinte investiții la S.C. I., totuși, nu au fost folosite aceste utilaje, ci s-a recurs la linia tehnologică aparținând S.C. E. S.R.L. București, care inițial a fost cumpărată pentru a fi dusă la Filiași, apoi pentru a fi depozitată la București, din lipsa spațiului de depozitare la societatea privatizată, singurele părți ce cunosc despre existența simulată a celor două contracte fiind cei trei inculpați, celelalte persoane, în mare parte martorii din cauza de față, participând numai la etape din respectivul proces.

Modalitatea în care s-a încheiat contractul de închiriere, plata chiriei urmând să se facă după cel de-al doilea an de folosire a spațiului, contravine oricărui spirit comercial, reclamat cu vehemență de inculpați în celelalte operațiuni comerciale derulate.

Astfel, neplata utilajelor a dus la stornarea facturii la doar câteva zile după încheierea contractului de vânzare-cumpărare și data depunerii adresei de către autoritatea statul, inculpatul A. afirmând că s-a temut de pierderea banilor, însă a înțeles să închirieze spațiul în mod gratuit o bună bucată de timp.

Inculpații nu au explicat contradicția evidentă existentă între operațiunea de livrare a utilajelor, confirmată în actele de livrare false și operațiunea de depozitare a acestora la vânzător, evident cele două operațiuni excluzându-se reciproc.

S-a reținut că apărările formulate sunt de circumstanță, fiind construite de inculpați pentru a crea o aparență de legalitate a operațiunilor efectuare în vederea creării unei realități fictive.

Deși inculpatul C. a negat, începând cu anul 2008, implicarea sa în activitatea S.C. F. S.A. Pașcani, inculpatul D. a infirmat această lipsă de interes a inculpatului, cel puțin pentru activitatea S.C. I.

Și inculpatul A. a descris întâlnirea cu acest inculpat, discuțiile purtate despre linia de producție, martorii G. și P. descriind, în detaliu, contribuția inculpatului C. în procurarea liniei de producție.

Totodată, angajații S.C. I. au confirmat prezența inculpatului C. la societatea supusă privatizării.

Că nu este așa cum susține inculpatul C. a rezultat, în mod evident, din modul în care biletele la ordin au fost girate de S.C. F. S.A. Pașcani către S.C. I., deși raportul comercial principal a fost încheiat între împrumutătoarea S.C. Q. S.R.L. și împrumutata S.C. I.

Decizia girării biletelor la ordin a aparținut inculpatului C., așa cum acesta a recunoscut în declarația dată la instanța de fond, în condițiile în care cunoștea problemele financiare ale societății supuse privatizării.

S-a observat că, de această dată inculpatul C. și-a recunoscut implicarea în conducerea activității, atât la S.C. F. S.A., dar și la S.C. I., căci biletele la ordin au fost girate de o societate către cealaltă, decizia girului aparținând inculpatului C.

Recurgerea la girul biletelor la ordin, interpunerea S.C. F. în raportul comercial principal și folosirea acestor bilete la ordin pentru a demonstra aportul financiar la privatizare, nu poate demonstra decât efectuarea activităților de către inculpatul C., de a convinge autoritatea contractantă asupra realității investițiilor, cum însuși inculpatul a declarat atunci când a depus documentația aferentă.

Că această operațiune, departe de a fi în interesul S.C. I. a fost demonstrată de executarea silită a bunurilor acestei societăți în urma procesului declanșat de către societatea împrumutătoare S.C. Q. S.R.L., căci indiferent de existența girului, S.C. I. a rămas societatea împrumutată, datoare a restitui suma acordată în condițiile contractului de împrumut.

Operațiunea de girare nu a făcut decât ca banii împrumutați în numele său să-i vină prin intervenția și la dispoziția giratarului, acesta din urmă nedatorând împrumutătorului vreo sumă de bani sau alte obligații.

Fără a lansa supoziții asupra intenției inculpaților, alături de martorul G., administratorul S.C. Q. S.R.L. privind soarta S.C. I., avându-se în vedere derularea contractului de privatizare, analizându-se operațiunile specifice acestei activități, se observă activitățile concurente ale celor trei inculpați, inculpatul C. fiind ajutat de către inculpații D. și A., aceștia din urmă înlesnind activitatea de inducere în eroare a autorității statului în derularea contractului de privatizare. Se observă astfel că inculpații au contribuit la realizarea manoperelor dolosive prin ajutorul acordat inculpatului C.

Inculpatul D. a participat la "livrarea" utilajelor, semnând avizele de însoțire a mărfii, deși a cunoscut că acestea nu au fost transferate în realitate societății pe care o conducea, a dat dispoziție de întocmire a notelor de recepție angajaților săi, a completat anexa care a fost depusă în documentația către O.P.S.P.I., a încheiat contractul de închiriere pentru depozitarea acelorași bunuri care au format și obiectul livrării.

Inculpatul A., împreună cu inculpatul C., așa cum confirmat cel de-al doilea asociat al S.C. E. S.R.L. precum și martorii G. și P., au convenit asupra procurării liniei de producție, aspectele întâlnirii fiind relatate de martorii L. și R.

Același inculpat este reprezentantul S.C. E. S.R.L. București, calitate în care semnează atât contractul de vânzare-cumpărare, cât și contractul de închiriere, dar și avizul de însoțire a mărfii emise de S.C. I. sub nr. 0200098 din 15 iulie 2009, potrivit căruia bunurile sunt relivrate vânzătorului, utilaje vândute și livrate cumpărătorului cu o zi în urmă.

Deși s-a susținut de inculpatul A. că stornarea facturii a survenit în condițiile neplății prețului, totuși marfa a fost "livrată" fără efectuarea plății, pentru aceeași marfă fiind încheiat un contract de închiriere, în condiții de gratuitate pe o perioadă de cel puțin 2 ani.

Niciuna din situațiile prezentate nu o motivează, în mod real, pe cealaltă, dimpotrivă, toată această construcție juridică (încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, închiriere, facturi, livrare de marfă, returnare, ștornare, închiriere) prin contradicțiile inerente, conduce la concluzia caracterului fals al susținerilor inculpaților.

O practică apreciată de inculpați, în apărările formulate, este inculparea altor persoane în activitățile pe care le derulează, inculpatul C. a acuzat lucrătorii din cadrul departamentelor S.C. F. S.A. Pașcani, responsabile cu privatizarea, inculpatul D. pe cele două angajate responsabile de întocmirea actelor contabile, iar inculpatul A. pe martora J. ce singură menționează "linie tehnologică nouă".

Însă toate aceste persoane au lucrat sub indicațiile și supravegherea inculpaților, aceștia fiind singurii care cunoșteau și urmăreau executarea operațiunilor, semnificația acestora în integralitate.

Mențiunea "linie tehnologică nouă" nu poate primi decât interpretarea dată de instanța de fond, în măsura în care, în mod direct, unei facturi nu-i sunt proprii astfel de însemnări, iar martora J. precum și cel de-al doilea asociat al firmei, au confirmat că mențiunea respectivă a fost trecută în acte, la sugestia inculpatului C.

Modalitățile alternative privind situația utilajelor au creat suspiciuni asupra realității operațiunilor adevărate dintre actorii ce urmăresc patrimoniul I., ambiguitate menită a pune și autoritatea statului, parte a contractului de privatizare, ca odată cu verificarea documentației de privatizare să observe insuficiența documentației, implicit a neexecutării obligațiilor contractuale, contrar susținerilor reprezentantului S.C. F. S.A. Pașcani, inculpatul C., în respectiva operațiune.

Departe de a fi o tentativă absolut improprie, activitatea inculpaților este menită a convinge asupra realității achizițiilor, iar în măsura în care acest lucru nu este posibil, inculpații oferă o altă ipoteză de lucru, în încercarea vigilenței lucrătorilor statului, explicație pentru actele juridice diferite încheiate cu privire la achiziții.

De aceea, s-a apreciat că starea de fapt și dispozițiile legale corelative acesteia au fost corect reținute de instanța de fond, ce și-a argumentat soluția în detaliu, realizând o analiză a probelor, apreciate că se circumscriu variantei de interpretare, cea mai apropiată adevărului judiciar.

Faptul că o serie de probe, declarații de martori, au o greutate probatorie mai mare, nu demonstrează decât îndeplinirea rolului de către judecător, acela de a discerne și a-și forma convingerea asupra faptelor penale cercetate, a întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor asupra vinovăției inculpaților, a temeiniciei antrenării răspunderii penale.

S-a susținut de inculpatul D. că există o singură infracțiune de fals, atâta timp cât cele patru acte materiale au fost realizare în scopul înșelării părții civile, contrar însă stării de fapt.

Fiecare act material îndeplinit s-a constituit însă în fapte distincte, realizate în baza unor rezoluții infracționale unice. Este adevărat, actele false sunt prezentate odată cu adresa ce atestă în mod real realizarea investițiilor, dar fiecare act a fost întocmit nu în baza unei unități a actului de conduită, ci a unei pluralități de acte sau activități.

Astfel, actele ce privesc livrarea mărfurilor au fost întocmite în condițiile încheierii contractului de vânzare-cumpărare, avizele de însoțire a mărfii, transportul mărfii către vânzător, ce par a infirma prima livrare și a afirma existența altor raporturi comerciale, iar anexa prezentată la autoritatea statului a fost realizată în scopul evident de a confirma investițiile.

Tocmai caracterul complex al realității create prin concursul inculpaților a lipsit de unitate infracțiunea de fals ca unitate materială, idee acreditată de inculpatul D. și i-a asigurat caracterul de infracțiune continuată.

S-a subliniat că, în ceea ce privește temeinicia acțiunii penale deduse judecății, activitățile desfășurate de inculpatul D. sunt acte evidente de complicitate, contrar motivelor de apel invocate.

Inculpatul a participat atât la derularea contractului de vânzare-cumpărare, precum și la încheierea contractului de închiriere, deși a cunoscut caracterul fictiv al operațiunilor comerciale, cum știa și faptul că a împrumutat sumele de bani de la S.C. Q. S.R.L., în baza contractului de împrumut și actului adițional, semnând în calitate de reprezentant al S.C. I., a acceptat și primit banii prin intermediul girului, cunoscând că respectivele bilete la ordin sunt prezentate ca dovezi ale investiției financiare, atunci când a întocmit anexa prezentată autorităților statului.

Deși criza economică și financiară declanșată în anul 2008 poate justifica înstrăinarea unei afaceri, inclusiv a utilajelor de producție, modalitatea în care reprezentantul S.C. E. S.R.L. București, inculpatul A., a înțeles să înstrăineze mijloacele de producție dovedește că intenția înstrăinării nu a fost respectivul eveniment economic, ci acțiunea frauduloasă, de conivență cu inculpații C. și D. de a folosi bunurile societății sale cu titlu de aport în natură pentru societatea supusă privatizării, însă în mod fals.

Fără a mei relua multitudinea operațiunilor efectuate cu respectivele mijloace de producție, în realitate bunurile nepărăsind incinta depozitului aparținând S.C. E. S.R.L. București, probele cauzei au demonstrat că inculpatul A. a folosit respectivele bunuri pentru a înlesni activitățile celorlalți doi inculpați în demonstrarea realității investițiilor.

În cazul inculpatului A. devenit parte în proces, după reluarea urmăririi penale, s-a observat că împotriva acestuia nu au fost folosite probe nelegale, deci nici declarația dată de acesta în calitate de martor, dimpotrivă toate probele cauzei, începând cu reluarea urmăririi penale, au fost administrate în condiții de contradictorialitate, inculpatul având pe parcursul procesului penal posibilitatea de administrare a probelor și readministrare, drept la care, de altfel a recurs.

Infracțiunea de înșelăciune nu este condiționată de existența infracțiunii de evaziune fiscală, nici din punct de vedere legal și nici etiologic, fiecare având o existență de sine stătătoare, independentă.

S-a apreciat că este neîntemeiată susținerea inculpatului A., în sensul că reglementarea diferită a falsului în înscrisuri sub semnătură privată în vechea reglementare (art. 290 C. pen. din 1969 - falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate la art. 288 C. pen. (fals material în înscrisuri oficiale) dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice) față de dispozițiile actuale (art. 322 C. pen. - falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile prevăzute în art. 320 (fals material în înscrisuri oficiale) sau art. 321 C. pen. (fals intelectual) dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat, ori îl încredințează altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecințe juridice) este de natură a-l exonera pe acesta de răspunderea penală pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a reținut că noua reglementare a fost determinată de rațiuni practice, când înscrisurile sub semnătură privată adeseori sunt întocmite pe formulare tipizate, îndeosebi în materie comercială, cum este și speța dedusă judecății, fiind falsificat un aviz de însoțire a mărfii.

Or, în condițiile în care fapta a fost săvârșită sub regimul vechiul C. pen., când falsificarea presupunea modalitățile falsului material în înscrisuri oficiale, se observă că falsificarea operațiunii comerciale menționată în avizul de expediție, livrarea mărfii atestată în mod fals, îmbracă forma falsului intelectual, modalitate care însă la data săvârșirii faptei nu intra între elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În absența dispozițiilor legale ce sancționează falsul în înscrisuri sub semnătură privată în modalitatea falsului intelectual, inculpatul A. a solicita achitarea, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Instanța de apel a reținut că susținerea inculpatului este contrazisă de practica judiciară și de reglementarea legală, atâta timp cât art. 288 C. pen. din 1969 sancționa atât acțiunea de falsificare ce poate fi executată prin contrafacere, imitare, scriere sau a semnăturii înscrisului oficial, prin alterare, dar și fapta de plăsmuire întru totul a unui înscris prin inserarea unor elemente false.

Reținând infracțiunile în sarcina inculpaților în modalitatea arătată, în cauză găsindu-și aplicare principiul legii mai favorabile, s-a reținut că nu prezintă relevanță în cauză criticile privind intervenirea prescripției răspunderii penale cu privire la infracțiunea de fals, căci legea penală nouă este mai favorabilă, inclusiv sub aspectul prescripției răspunderii penale.

S-a reținut că sunt întemeiate criticile aduse de parchet și inculpați privind durata termenului de supraveghere, în condițiile în care acesta a fost stabilit în mod nelegal de către instanța de fond, ceea ce impune reducerea termenului de supraveghere în conformitate cu dispozițiile art. 92 C. pen.

S-a apreciat că sunt nefondate criticile de netemeinicie invocate de parchet privind regimul sancționator aplicat fiecărui inculpat în parte, fiind vorba de infracțiuni deosebit de grave, prin consecințe, atât din punct de vedere economic cât și social, iar modalitatea în care s-a conlucrat și s-a acționat de inculpați denotă un grad de pericol social sporit.

În același timp, s-a avut în vedere că de la data săvârșirii faptelor penale cercetate - iulie 2009, a trecut o perioadă relativ lungă, timp în care impactul social al faptelor s-a atenuat într-o oarecare măsură, iar persoana fiecărui inculpat în parte, gradul ridicat de instrucție, nivelul ridicat de inserție socială, responsabilitățile asumate de inculpați la nivel social cât și familial, întemeiază individualizarea judiciară realizată de către prima instanță atunci când a aplicat pedepsele inculpaților, în cuantumul arătat, dar și în alegerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, ca modalitate de executare a pedepselor.

Drept urmare, prin Decizia penală nr. 1254 din 07 iulie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, printre altele, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași și de inculpații C., A. și D. împotriva Sentinței penale nr. 43 din data de 15.07.2016 pronunțată de Judecătoria Filiași în Dosarul nr. x/2015, s-a desființat în parte sentința instanței de fond și s-a redus la 2 ani durata termenului de supraveghere stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 92 C. pen. pentru inculpatul A.

Împotriva Deciziei penale nr. 1254 din 07 iulie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a declarat recurs în casație inculpatul A.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a făcut o prezentare a situației de fapt și a materialului probator administrat în cauză, efectuând o analiză proprie a probelor.

În esență, s-a considerat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea (complicitate la tentativă de înșelăciune prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) nu sunt prevăzute de legea penală, în sensul că nu întrunesc elementele de tipicitate pentru a fi considerate fapte prevăzute de legea penală, sub aspectul subiectului activ, a elementului material al laturii obiective, a urmării imediate și a raportului de cauzalitate, precum și sub aspectul laturii subiective, nefiind întrunite condițiile cerute de legea penală sub aspectul formei de vinovăție apte să angajeze răspunderea penală.

Cu privire la infracțiunea la înșelăciune, rămasă în forma tentată, faptă comisă în forma de participație a complicității, a arătat recurentul că i se impută două acțiuni: întocmirea și semnarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cumpărătoarea S.C. F. S.A. și vânzătoarea S.C. E. S.R.L. și împrejurarea că ar fi dispus menționarea, în cuprinsul Facturii fiscale nr. x/15.07.2009, precum și în cuprinsul Avizului nr. 177/14.07.2009 emis de S.C. E. S.R.L. către același cumpărător, că linia de producție este nouă.

Recurentul a apreciat că i se impută o situație de fapt perfect legală, care nu poate întruni elementele constitutive nici ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, nici ale unei alte infracțiuni. Deși s-a reținut ca formă de participație complicitatea, raportat la fapta autorului C., s-a solicitat să se observe că nu există nici un mijloc de probă din care să rezulte că A. a avut vreo discuție cu reprezentanții S.C. F. S.A. sau alte persoane din cadrul societății în legătură cu presupusa intenție a acestora de inducere în eroare a O.P.S.P.I. sau/și de modalitatea concretă în care se va realiza această inducere în eroare, respectiv prin cele două acțiuni.

În ceea ce privește complicitatea, ca formă de participație la săvârșirea unei infracțiuni, complicele trebuie să cunoască activitatea autorului și să prevadă ca cert sau eventual rezultatul ei socialmente periculos; el are, de asemenea, conștiința că prin activitatea sa contribuie la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, de către autor și - dorind sau numai acceptând să coopereze la comiterea ei - vrea să desfășoare acea activitate.

Conform jurisprudenței instanței supreme, nu există complicitate decât dacă cel care ajută sau înlesnește săvârșirea unei infracțiuni are reprezentarea că fapta sa va constitui un ajutor dat autorului în comiterea acelei infracțiuni și dorește producerea acestui rezultat sau acceptă eventualitatea sa.

Or, având în vedere aceste aspecte, se impunea ca la dosarul cauzei să existe cel puțin o probă pozitivă care să fundamenteze raționamentul instanței de fond, în sensul că A. ar fi cunoscut intenția lui C. de a induce în eroare O.P.S.P.I. și că a avut reprezentarea că încheierea contractului de vânzare-cumpărare și ulterior emiterea facturii fiscale cu mențiunea respectivă reprezintă un ajutor dat autorului la materializarea rezoluției infracționale.

În speță, pe lângă faptul că nu există niciun mijloc de probă în acest sens, instanța de apel nu a enunțat raționamentul logico-juridic care a stat la baza formării acestei concluzii. Instanța de apel, din contră, a arătat o conivență eventuală, cu privire la inserarea mențiunii linie fabricație nouă, între martora J. și inculpatul C., nicidecum a lui A.

S-a apreciat că nici Ministerul Public, nici instanța de fond și nici cea de apel nu au făcut trimitere la vreun ajutor material ori moral oferit de A. cu ocazia redactării sau depunerii adresei din 20.08.2009.

În ceea ce privește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de înșelăciune, raportat la subiectul activ, s-a arătat că legea indică ca acesta poate fi orice persoană (fizică ori juridică) care răspunde penal. Există însă, o condiție intrinsecă, aceea ca persoana care desfășoară manoperele ilicite să încerce sau să se afle în desfășurarea unui raport contractual cu persoana vătămată de la care ar urma să obțină folosul material.

Dacă s-ar presupune, reductio ad absurdum, că acuzațiile formulate împotriva autorului C. și complicelui A. corespund realității, fiind totuși vorba de o tentativă la înșelăciune în convenții, subiectul activ ar fi putut fi, exclusiv, partenerul contractual al O.P.S.P.I., respectiv societatea S.C. F. S.A., iar nu persoana fizică C.. Pe cale de consecință, eventualele acte de complicitate ale lui A. ar putea fi doar cele raportate la acțiunile persoanei juridice S.C. F. S.A., acțiuni circumscrise adresei din 20.08.2009. Nici în acest caz nu s-ar putea vorbi despre o complicitate a lui A., ci o eventuală și ipotetică complicitate a S.C. E. S.R.L., atâta vreme cât contractul de vânzare-cumpărare din 14.07.2009 are ca părți cele două societăți comerciale, iar emitentul facturii fiscale din 15.07.2009 nu este A., ci aceeași societate S.C. E. S.R.L.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune constă în ajutorul dat autorului în scopul inducerii în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Referitor la acest presupus ajutor reținut în sarcina inculpatului A., s-a apreciat de către instanța de apel că a fost realizat prin două acțiuni, prima fiind reprezentată de întocmirea și semnarea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1990/14.07.2009 a liniei de producție ambalaje speciale și mic mobilier cu S.C. F. S.A., în calitate de cumpărătoare.

Contractul de vânzare-cumpărare este un act juridic ce consfințește voința părților cu privire la transmiterea proprietății de la vânzător la cumpărător, asupra unui bun, în speță, mobil - utilaje, în schimbul unei sume de bani. În virtutea principiului libertății contractuale, părțile sunt libere să stabilească condițiile în care va opera transferul dreptului de proprietate, în speță, acestea au convenit ca transferul să se realizeze în momentul plății prețului. Sancțiunea prevăzută de legislația civilă, în situația în care una dintre părțile contractului nu își îndeplinește din culpă, obligațiile contractuale este, în cazul contractelor cu executare succ