ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 8 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 148/2024 din data de 09 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 69 din data de 22.03.2023, pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 de acte materiale) și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, comisă în formă continuată. În baza art. 67 alin. (1) și (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. și art. 289 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta – primar, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. și art. 289 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta – primar, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (44 acte materiale) și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, comisă în formă continuată.

În baza art. 38 alin. (1) și 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni, în total, va executa pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție. În baza art. 45 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. și art. 289 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta – primar, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. În baza art. 45 alin. (1) și (5) rap. la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. și art. 289 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta – primar, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Decizia ÎCCJ nr. 67 din 25.10.2022 pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și Decizia Curții Constituționale a României nr. 358 din 26 mai 2022, s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul A., a infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals intelectual, faptă prev. și ped. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Decizia ÎCCJ nr. 67 din 25.10.2022 pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și Decizia Curții Constituționale a României nr. 358 din 26 mai 2022, s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul A., a infracțiunii de instigare la infracțiunea de uz de fals, faptă prev. și ped. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 323 din C. pen. și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 19 și art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-au admis acțiunile civile exercitate de părțile civile B., C., D., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. și a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume: 3000 RON către partea civilă B., 5700 RON către partea civilă C., 1750 RON părții civile D., 900 RON părții civile S.C. E. S.R.L, 1500 RON părții civile S.C. F. S.R.L.

În baza art. 19 și art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă G. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3400 RON către această parte civilă.

S-au respins, ca nefondate, acțiunile civile exercitate în cauză de S.C. H.. S-au respins, ca inadmisibile, acțiunile civile exercitate în cauză de către martorii denunțători I. și J..

S-a constatat că persoanele vătămate K., L., M., N., O., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., R., S.C. S. S.R.L., T. și S.C. U. S.R.L. nu s-au constituit părți civile în prezenta cauză.

În temeiul dispozițiilor art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de bani pretinse/primite de la martorii denunțători I., administrator al S.C. V. S.R.L., și J., administrator al S.C. W. S.R.L. – 15.000 RON (10.000 primiți de la martorul denunțător I. în perioada anilor 2008 – 2017 și 5.000 RON primiți de la martorul denunțător J. în perioada anilor 2009 – 2018).

În temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 17.01.2020, dată în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și pus în executare de către organele de poliție prin procesul – verbal din data de 03.02.2020 (menținut prin încheierea nr. x din data de 14.04.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Olt), asupra bunurilor inculpatului A. – filele x – 195 d.u.p., vol. III – teren arabil intravilan în suprafață de 904 mp situată în tarlaua x parcela x; teren arabil extravilan în suprafață de 16.000 mp situat în tarlaua x, parcela x, număr cadastral x și cartea funciară x; teren arabil extravilan în suprafață de 2100 mp situat în tarlaua x, parcela x, număr cadastral x și cartea funciară x; teren arabil extravilan în suprafață de 1300 mp situat în tarlaua x, parcela x, număr cadastral x și cartea funciară x;teren arabil extravilan în suprafață de 1600 mp situat în tarlaua x/8, parcela x, număr cadastral x și cartea funciară x.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen., s-au desființat chitanțele întocmite în fals și care au fost folosite în activitatea infracțională, aflate în original și în copie la dosarul cauzei, astfel: chitanța nr. x/27.07.2017 – S.C. E. S.R.L., chitanța nr. x/03.08.2016 – S.C. E. S.R.L., chitanța nr. x/13.07.2015 – S.C. U. S.R.L., chitanța nr. x/17.07.2013 – S.C. U. S.R.L., chitanța nr. x/25.07.2014 – S.C. U. S.R.L. – filele x – 18, d.u.p., filele x ale chitanțierului pus la dispoziție de către organele de urmărire penală potrivit adresei nr. x/2018 din 13.05.2020 emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt – dosar instanță, vol. I.

În temeiul dispozițiilor art. 146 alin. (3) din C. proc. pen., suporturile materiale sau copiile acestora care conțin date rezultate din activitatea de supraveghere tehnică se conservă prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanței, în locuri speciale, cu asigurarea confidențialității. Chitanțierul pus la dispoziție de către organele de urmărire penală potrivit adresei nr. x/2018 din 13.05.2020 emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt – dosar instanță, vol. I (plicul nr. 2) și cardul de memorie marca x, cu capacitatea de 8 Gb și nr. x, ridicat de la martorul denunțător I., împreună cu procesul-verbal de ridicare a acestuia (plicul nr. x) rămân atașate dosarului cauzei, cel din urmă bun urmând a fi păstrat în condițiile art. 146 alin. (3) din C. proc. pen.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-au admis cererile formulate de părțile civile B. și D. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 5000 RON către prima parte civilă și la plata sumei de 2000 RON către cea de – a doua parte civilă cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de parte – onorariu avocat – chitanțe filele x – 83, dosar instanță, vol. III.

S-au respins, ca inadmisibile, cererile formulate de către martorii denunțători I. și J. de obligare a inculpatului la plata unor sume de bani cu titlu de onorariu avocat – chitanțe dosar instanță, vol. III.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 148 din data de 09 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 69 din data de 22.03.2023, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2020. S-a desființat, în parte, sentința, pe latură penală, și,rejudecând, s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, și s-au repus în individualitatea lor pedepsele.

În baza art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul A. pentru infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu paic art. 35 alin. (1) din C. pen. (44 acte materiale).

S-a menținut pedeapsa principală de 4 ani închisoare, precum și pedepsele complementare și accesorii, aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 acte materiale), cu executare în regim de detenție, conform art. 60 din C. pen.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței, care nu contravin prezentei decizii, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 148 din data de 09 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost comunicată, printre alții, către inculpatul A. la data de 15.02.2024 la penitenciar.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 17.03.2024, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 148 din data de 09 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 12.03.2024.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 19.03.2024, părților civile B. la data de 19.03.2024, C. la data de 19.03.2024, G. la data de 19.03.2024, X. prin reprezentant la data de 19.03.2024, S.C. Y. S.R.L. la data de 20.03.2024, T. la data de 19.03.2024, R. la data de 19.03.2024, S.C. Z. și Borduri S.R.L. la data de 19.03.2024, S.C. Q. S.R.L. la data de 19.03.2024, S.C. P. S.R.L. la data de 19.03.2024, S.C. F. S.R.L. la data de 19.03.2024, S.C. H. la data de 19.03.2024, S.C. U. S.R.L. la data de 21.03.2024, S.C. AA. S.R.L. la data de 19.03.2024, N. la data de 19.03.2024, L. la data de 19.03.2024, O. la data de 19.03.2024, M. la data de 19.03.2024, K. la data de 19.03.2024, I. la data de 19.03.2024, J. la data de 19.03.2024, BB. la data de 19.03.2024, D. la data de 19.03.2024 și S.C. S. S.R.L. la data de 25.03.2024.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 21.05.2024

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de recurs în casație prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.

În principal, a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., susținând că este mai presus de orice dubiu că fapta pentru care a fost condamnat definitiv nu este prevăzută de legea penală, fiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. În subsidiar, a solicitat rejudecarea cauzei de către instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Craiova.

S-a menționat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a recursului în casație, solicitând admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării, făcând trimitere la Decizia nr. 631/2014 a Curții Constituționale a României, precum și la Hotărârea din 17 mai 2010 pronunțată în cauza Kononov vs Letonia, paragraful 185.

Pentru a fi relevante din perspectivă penală, faptele trebuie să corespundă descrierii sau modelului abstract din norma de incriminare, trebuie să fie tipice. Tipicitatea este tocmai această corespondență, concordanță între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare și fapta concret săvârșită. Pentru a interveni răspunderea penală trebuie să existe o concordanță între trăsăturile faptei concrete și trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare. Cu alte cuvinte, o faptă constituie infracțiune doar dacă sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale infracțiunii.

S-a subliniat că faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită din moment ce actele de conduită care i-au fost imputate nu se circumscriu atribuțiilor de serviciu pe care le-a avut în calitate de primar al Comunei Gostavățu, fiind mai presus de orice dubiu faptul că nu avea ca atribuție de serviciu strângerea sumelor de bani necesare organizării bâlciurilor în comună. A fost condamnat pentru infracțiunea de luare de mită, deși lipsesc elemente constitutive ale acestei infracțiuni, iar acest impediment la punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale este conținut în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta săvârșită nefiind de natură penală.

Din analiza normei de incriminare, rezultă că, pentru a subzista infracțiunea de luare de mită, trebuie relevate din punct de vedere obiectiv, conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu banii sau foloasele, primirea, acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, conduita proprie a persoanei acuzate, în legătură cu actele de serviciu, constând în îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, realizarea unor acte contrare acestora, legătura dintre banii sau foloasele necuvenite și actul de serviciu. Banii sau foloasele trebuie să fie pretinse, primite cu titlu de contra echivalent al conduitei, pe care făptuitorul se angajează să o aibă, și anume pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unui act de serviciu, iar dacă legătura lipsește, fapta nu are caracter penal.

În speță, în mod corect s-a reținut că în perioada analizată a avut calitatea de primar al comunei Gostavățu, județ Olt și în mod corect s-a reținut că nu avea ca atribuție organizarea bâlciului din comună, eveniment care a fost organizat întotdeauna în comună și înainte ca acesta să devin primar. Nu a avut ca atribuții de serviciu aplicarea de sancțiuni contravenționale, darea în debit a proceselor-verbale contravenționale, nici dispoziția de efectuare a unor lucrări, săparea de șanțuri sau emiterea acordului de funcționare a societăților comercial, iar în privința atribuțiilor de stare civilă s-a reținut că în calitate de primar ar fi refuzat să oficieze o căsătorie în data de 10.11.2017, solicitată de martorul denunțător J., deși la nivelul comunei, funcționarul public CC. avea calitatea de ofițer de stare civilă delegat.

Actele de conduită nu se circumscriu laturii obiective a infracțiunii de luare de mită. Nu numai că organizarea bâlciului și implicit strângerea unor sume de bani în completarea celor stabilite în bugetul pentru organizarea acestui eveniment nu intră în atribuțiile sale de serviciu ci, mai mult, nu intră în atribuțiile de serviciu premisele reținute în hotărâre, care au fost calificate ca și scop. Primarul nu are în sfera atribuțiilor sale verificarea activității societăților comerciale ori posibilitatea împiedicării funcționării acestora. Societățile comerciale își desfășoară activitatea potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, iar primarul nu are vreo atribuție de serviciu care să interfereze cu funcționarea societăților comerciale. Consiliul Local Gostavățu, prin hotărâre, a decis ca societățile comerciale care își desfășoară activitatea pe raza comunei Gostavățu să depună înscrisuri care să ateste că funcționează legal, însă nu a avut ca atribuție de serviciu verificarea legalității funcționării unor societăți comerciale, iar acordurile emise în baza hotărârilor Consiliului Local Gostavățu atestau numai că societățile comerciale îndeplineau condițiile legale pentru a desfășura activități specifice. Referitor la dispunerea efectuării de lucrări, în concret, s-a făcut referire în acuzație la săparea de șanțuri, ceea ce nu intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale primarului. Dispunerea efectuării unor lucrări de sistematizare și implicit a tuturor activităților aferente sistematizării este de competența exclusivă a Consiliului Local al unității Administrației Teritoriale.

A solicitat să se constate faptul că toate argumentele invocate sunt viabile și se impune admiterea recursului în casație.

În cauză, la data de 26.03.2024, partea civilă B. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului în casație, ca nefondat.

În esență, a susținut că din motivarea recursului în casație, rezultă că inculpatul a arătat că faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, întrucât actele de conduita ce i-au fost imputate nu se circumscriu atribuțiilor de serviciu pe care acesta le-a avut în calitate de primar al comunei Gostavățu. Astfel, s-a precizat că se face trimitere la situația de fapt și la probatoriul administrat în cauză, arătând că nu avea atribuții de serviciu în legătură cu organizarea bâlciului, cu aplicarea de sancțiuni contravenționale, dare în debit a proceselor-verbale contravenționale și nici de a da dispoziția de efectuarea unor lucrări, aceste atribuții fiind delegate altor lucrători din aparatul primăriei.

În prezenta cauză, recurentul inculpat a invocat formal nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât criticile formulate, referitoare la nelegala condamnare pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, vizează, în esență, reevaluarea stării de fapt, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal. Or, stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, care devoluează cauza în fapt și în drept, doar în cazul acestora fiind posibilă administrarea de probe pentru corectă și completă stabilire a faptelor, prin urmare, s-a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, hotărârea instanței de fond, cât și a instanței de apel fiind legale.

Prin încheierea din 21 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 148/2024 din data de 09 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători și s-a acordat termen la data de 24 septembrie 2024 cu citarea recurentului-inculpat A..

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește și condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Din examinarea cererii de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele (A.) încarcerat în Penitenciarul Craiova și hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 148 din data de 09 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, cererea fiind semnată de apărătorul inculpatului, avocat DD., cu delegație aflată la dosarul cauzei.

Cu privire la cazul de recurs în casație prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., procedând la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că din modul în care recurentul inculpat A. a formulat motivele de recurs în casație, argumentele dezvoltate ce vizează greșita condamnare pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele de tipicitate sub aspectul laturii obiective deoarece nu avea ca atribuții de serviciu aplicarea de sancțiuni contravenționale, darea în debit a proceselor-verbale contravenționale, dispoziția de efectuare a unor lucrări sau emiterea acordului de funcționare a societăților comerciale și nici atribuții de stare civilă se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, a admis-o în principiu și s-a acordat termen la data de 24 septembrie 2024.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 148/2024 din data de 09 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea stării de fapt ce a intrat în autoritatea de lucru judecat.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În cauză, recurentul A. a invocat cazul de recurs în casație prev de 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege", cum de altfel solicită și inculpatul A. în cererea de recurs în casație formulată.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susținut, în esență, că fapta nu este prevăzută de legea penală, întrucât actele de conduită imputate nu se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

Înalta Curte constată că fondul criticilor formulate pe calea recursului în casație de inculpatul A. pornește de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției acestuia. Înalta Curtea reamintește faptul că din jurisprudența actuală rezultă că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Jurisprudența constantă a instanței supreme a statuat că acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În consecință, acest caz de recurs în casație permite instanței de casație să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

De asemenea, Înalta Curtea reamintește faptul că din jurisprudența actuală rezultă că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.." (deciziile nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020 etc.).

Înalta Curte constată că prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpatul A., în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă acestuia în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită în formă continuată, cu consecința achitării, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, în sarcina inculpatului A. s-a reținut că în perioada 2008-2018, în calitate de primar al comunei Gostavățu, a condiționat reprezentanții unor societăți comerciale cu sedii sau puncte de lucru în comuna Gostavățu, respectiv pe martorul denunțător I. –administrator la S.C. V. S.R.L. (11 acte materiale, în total suma de 11.000 RON) și numitul J. – administrator S.C. W. S.R.L. (12 acte materiale, din care suma de 5.000 RON (10 acte materiale), precum și o bicicletă (1 act material) și un frigider (1 act material), pentru a nu fi sancționați contravențional, pentru a nu fi date în debit actele de sancționare și pentru a nu fi împiedicați să își desfășoare diferitele activități ce formează obiectul de activitate al societăților acestora de pe raza comunei, să achite, personal sau prin persoane interpuse, anual, diverse sume de bani (folosite pentru nevoi personale) cu valoarea cuprinsă între 500-1000 RON sau alte bunuri către acesta, sub pretextul că sumele de bani sunt necesare pentru organizarea bâlciului din comună, deși la primărie exista prevedere bugetară pentru organizarea bâlciului din comună, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri - întocmirea unor procese-verbale de sancționare contravențională, nedarea în debit a amenzilor contravenționale aplicate, efectuarea unor lucrări în zona societăților administrate de către martori, lucrări care ori nu erau necesare ori, deși erau necesare, nu mai erau executate după ce martorii denunțători făceau plățile pretinse de către inculpat sub motivul mincinos că aceste plăți ar fi necesare organizării bâlciului; neîndeplinirea unor atribuții de stare civilă, emiterea acordului de funcționare a societăților comerciale, acord care, începând cu anul 2019, după încetarea plăților de către martorii denunțători, sub diferite pretexte, nu a mai fost emis potrivit adresei nr. x din 04.03.2020 a Primăriei comunei Gostavățu.

Prin urmare, astfel cum au fost formulate motivele de recurs în casație în cauză, care în concret se referă la circumstanțele comiterii faptelor pentru care a fost condamnat recurentul, Înalta Curte constată că analiza ce se solicită a fi făcută de instanța de casație vizează starea de fapt reținută în cauză și interpretarea dată probatoriului de către instanțe, anterior menționată, ceea ce presupune, în mod implicit, reevaluarea elementelor de fapt reținute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea penală definitivă. Starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, forma de vinovăție și încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Așa cum s-a arătat, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege însemnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În concluzie, Înalta Curte constată că, fondul criticilor formulate prin motivele de recurs în casație invocate de inculpatul A. vizând lipsa laturii obiective a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, are ca premisă negarea bazei factuale care a condus la reținerea faptelor în sarcina acestuia. În același timp, Înalta Curte reține că recurentul a invocat doar formal nelegalitatea hotărârii atacate, în realitate criticile acestuia vizând netemeinicia raționamentului instanței de fond și de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracțiunii de luare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

În consecință, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de normele de incriminare, iar motivele invocate în susținerea recursului în casație nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanța de apel a reținut, pe baza probelor din dosar, starea de fapt.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 148/2024 din data de 09 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Față de soluția dispusă, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 148/2024 din data de 09 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2024.