ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 659/2003

R O M Â N I A S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr.331/A din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Galați . S-a prezentat recurentul inculpat T.D., asistat de apărător ales, avocat G.C. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Apărătorul ales al inculpatului, avocat G.C., a precizat că recursul se întemeiază pe prevederile art.385 9 pct.10, pct.13 și pct.17 din Codul de procedură penală și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond. Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului declarat de inculpat sub un singur aspect și anume, nulitatea absolută a deciziei pronunțate în apel, nefiind indicată fapta reținută în sarcina inculpatului, atât în considerente, cât și în dispozitiv și a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galați.

Inculpatul T.D., având ultimul cuvânt, a declarat că nu este vinovat. C U R T E A Asupra r ecursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția penală a Tribunalului Galați, prin sentința penală nr.314 din 17 septembrie 2001, a respins cererea inculpatului T.D. privind restituirea cauzei la procuror. În temeiul dispozițiilor art.334 din Codul de procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art.254 alin.1 din Codul penal, în infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută și pedepsită de art.256 din același cod și în baza acestei încadrări, conform art.11 pct.2 lit.a, coroborat cu art.10 alin.1 lit.b 1 din Codul de procedură penală și a art.18 1 din Codul penal, l-a achitat pe inculpatul T.D..

În temeiul art.91 lit.c din Codul penal, instanța a aplicat inculpatului o amendă cu caracter administrativ în sumă de 1.000.000 lei, iar în baza art.191 din Codul de procedură penală l-a obligat pe acesta la plata sumei de 4.000.000 lei către stat, cu titlul de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că, după încheierea contractului de închiriere nr.444 din 2 martie 2000, cu martorul G.M., având ca obiect închirierea unei magazii din cadrul Fermei nr.2 Umbrărești (cu o suprafață de 695 mp pe termen de un an de zile și cu o chirie de 209 dolari SUA pe lună) în calitatea ce o avea de director al S.C.AGR S.A. Ivești, căreia îi aparținea ferma, a primit într-un plic suma de 1000 dolari SUA.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul T.D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Parchetul a apreciat că, în mod greșit instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei în art.256 alin.1 din Codul penal, deoarece martorul G.M. împreună cu cetățenii italieni S.F.și L.P. au hotărât să constituie o societate mixtă româno-italiană al cărei obiect de activitate urma să fie realizarea de produse din mase plastice. Pentru că aveau nevoie de un spațiu corespunzător, sarcina de a-l găsi i-a revenit lui G.M., cel care l-a contactat pe inculpat, director general la S.C.AGR S.A. Ivești, pe care nu l-a cunoscut până la acea dată.

Inculpatul a oferit la început un spațiu cu care întreprinzătorii nu au fost mulțumiți, oferindu-i 200 de dolari chirie și 100 de dolari pentru el, iar, ulterior, martorul G.M. a revenit asupra acestei oferte, acceptată de inculpat, solicitându-i, în avans, suma de 6000 de dolari, ce i s-ar fi cuvenit pentru închirierea spațiului pe 5 ani. În urma acestei înțelegeri, G.M. a depus două cereri, la care nu a primit nici un răspuns de la inculpat, întrucât acesta se temea că nu va primi suma promisă, situație care l-a determinat pe martor să-l denunțe pe inculpat la organele de procuratură, care au organizat flagrantul cu marcarea criminalistică a sumei de 1000 dolari, compusă din bancnote a câte 100 dolari.

Printr-un al doilea motiv de apel, parchetul a considerat sentința ca nelegală și netemeinică în ce privește soluția de achitare în baza art.10 alin.1 lit.b 1 din Codul de procedură penală, solicitând ca prin admiterea apelului și desființarea hotărârii să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.254 alin.1 din Codul penal. La rândul său, inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, deoarece în mod greșit nu s-a dispus restituirea cauzei la procuror, conform art.333 din Codul de procedură penală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, trebuie achitat în baza art.11 pct.2 lit.a, coroborat cu art.10 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, pentru infracțiunea prevăzută de art.256 alin.1 din Codul penal, întrucât suma de 1000 dolari reprezintă împrumutul pe care i l-a dat, la 29 februarie 2000, cetățeanului italian S.F., căruia i se furase această sumă, în timp ce se afla pe teritoriul țării noastre.

Curtea de Apel Galați, Secția penală, prin decizia penală nr.331 din 24 mai 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, a desființat în parte sentința penală și a condamnat pe inculpat la o pedeapsă cu închisoare de 3 ani și 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal. Potrivit art.71 din Codul penal, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 din același cod și a respins ca nefondat apelul declarat de acesta.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care consideră decizia netemeinică și nelegală, cu invocarea cazurilor de recurs prevăzute de art.385 9 alin.1, pct.10, pct.13 și pct.17 din Codul de procedură penală, solicitând ca, prin admiterea recursului și casarea deciziei, să se dispună, în principal, achitarea sa, deoarece a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută în legea penală, iar, în subsidiar, să se mențină soluția primei instanțe. Totodată, inculpatul a menționat și faptul că, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, fără însă a se pronunța în dispozitiv asupra admiterii sau respingerii unor probe solicitate în apărare și fără a se indica pentru ce infracțiune este condamnat.

Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis. 1. În acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.379 din Codul de procedură penală, referitoare la „Soluțiile la judecata în apel”, instanța, judecând apelul pronunță una dintre soluțiile menționate la pct.1 sau 2, respectiv, respinge sau admite apelul. În situația în care admite apelul și desființează sentința primei instanțe, numai în ce privește latura penală (art.382 alin.2 teza a doua), pronunțând o nouă hotărâre, instanța de apel procedează potrivit art.345 și urm.privind judecata în fond, iar conform art.383 decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere, temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la admiterea apelului, precum și „temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluțiile prevăzute de art.379 pct.2”.

Totodată, date fiind dispozițiile de trimitere la judecata în fond, în art.357 se precizează că: „Dispozitivul trebuie să cuprindă ... soluția dată de instanță cu privire la infracțiune, indicându-se, în caz de condamnare, denumirea acesteia și textul de lege în care se încadrează ...” 2. Revenind la cauză, se constată, din examinarea minutei (fila 25 verso) și a dispozitivului deciziei, că instanța de control judiciar, admițând apelul parchetului și desființând sentința primei instanțe, numai în ce privește latura penală, a condamnat pe inculpatul T.D., fără să menționeze denumirea infracțiunii și textul de lege în care se încadrează.

Această omisiune este sancționată de legiuitor, conform art.197 alin.1 din Codul de procedură penală, cu nulitatea hotărârii, deoarece prin încălcarea prevederilor art.357 alin.1 din același cod, s-a adus, în mod evident, o vătămare intereselor legale ale inculpatului, care nu și-a putut formula apărările necesare în raport cu fapta (nenominalizată) pentru care a fost condamnat de către instanța de apel, cu atât mai mult cu cât a fost trimis în judecată sub o calificare juridică, ce a fost schimbată de prima instanță. Față de această situație, Curtea constată că, examinarea celorlalte motive de recurs nu se mai impune, ele urmând a fi avute în vedere cu prilejul rejudecării cauzei.

În consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs prevăzut de art.385 9 alin.1 pct.17 1 teza întâi din Codul de procedură penală, în baza art.385 15 alin.1 pct.2 lit.c din același cod va admite recursul declarat de inculpatul T.D., va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galați. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr.331/A din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Galați. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galați. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2003.