ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 659/2003

R  O  M    N  I  A

S-a luat

în examinare recursul declarat

de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr.331/A din 24 iunie 2002 a

Curții de Apel

Galați

.

S-a

prezentat recurentul inculpat T.D., asistat de apărător ales, avocat G.C.

Procedura

de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul

ales al inculpatului, avocat G.C., a precizat că recursul se

întemeiază pe prevederile art.385

9

pct.10, pct.13 și

pct.17 din Codul de procedură penală și a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei atacate și menținerea soluției

pronunțată de instanța de fond.

Procurorul

a pus concluzii de admitere a recursului declarat de inculpat sub un singur

aspect și anume, nulitatea absolută a deciziei pronunțate în

apel, nefiind indicată fapta reținută în sarcina inculpatului,

atât în considerente, cât și în dispozitiv și a solicitat casarea

deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la

Curtea de Apel Galați.

Inculpatul

T.D., având ultimul cuvânt, a declarat că nu este vinovat.

C  U  R  T  E  A

Asupra

r

ecursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Secția

penală a Tribunalului Galați, prin sentința penală nr.314

din 17 septembrie 2001, a respins cererea inculpatului T.D.  privind

restituirea cauzei la procuror.

În

temeiul dispozițiilor art.334 din Codul de procedură penală a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de

luare de mită, prevăzută și pedepsită de art.254

alin.1 din Codul penal, în infracțiunea de primire de foloase necuvenite,

prevăzută și pedepsită de art.256 din același cod

și în baza acestei încadrări, conform art.11 pct.2 lit.a, coroborat

cu art.10 alin.1 lit.b

1

din Codul de procedură penală

și a art.18

1

din Codul penal, l-a achitat pe inculpatul T.D..

În

temeiul art.91 lit.c din Codul penal, instanța a aplicat inculpatului o

amendă cu caracter administrativ în sumă de 1.000.000 lei, iar în

baza art.191 din Codul de procedură penală l-a obligat pe acesta la

plata sumei de 4.000.000 lei către stat, cu titlul de cheltuieli

judiciare.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că, după

încheierea contractului de închiriere nr.444 din 2 martie 2000, cu martorul G.M.,

având ca obiect închirierea unei magazii din cadrul Fermei nr.2

Umbrărești (cu o suprafață de 695 mp pe termen de un an de

zile și cu o chirie de 209 dolari SUA pe lună) în calitatea ce o avea

de director al S.C.AGR S.A. Ivești, căreia îi aparținea ferma, a

primit într-un plic suma de 1000 dolari SUA.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe

lângă Tribunalul Galați și inculpatul T.D., criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

Parchetul

a apreciat că, în mod greșit instanța de fond a schimbat

încadrarea juridică a faptei în art.256 alin.1 din Codul penal, deoarece

martorul G.M. împreună cu cetățenii italieni S.F.și L.P. au

hotărât să constituie o societate mixtă româno-italiană al

cărei obiect de activitate urma să fie realizarea de produse din mase

plastice. Pentru că aveau nevoie de un spațiu corespunzător,

sarcina de a-l găsi i-a revenit lui G.M., cel care l-a contactat pe inculpat,

director general la S.C.AGR S.A. Ivești, pe care nu l-a cunoscut până

la acea dată.

Inculpatul

a oferit la început un spațiu cu care întreprinzătorii nu au fost

mulțumiți, oferindu-i 200 de dolari chirie și 100 de dolari

pentru el, iar, ulterior, martorul G.M. a revenit asupra acestei oferte,

acceptată de inculpat, solicitându-i, în avans, suma de 6000 de dolari, ce

i s-ar fi cuvenit pentru închirierea spațiului pe 5 ani.

În

urma acestei înțelegeri, G.M. a depus două cereri, la care nu a

primit nici un răspuns de la inculpat, întrucât acesta se temea că nu

va primi suma promisă, situație care l-a determinat pe martor

să-l denunțe pe inculpat la organele de procuratură, care au

organizat flagrantul cu marcarea criminalistică a sumei de 1000 dolari,

compusă din bancnote a câte 100 dolari.

Printr-un

al doilea motiv de apel, parchetul a considerat sentința ca nelegală

și netemeinică în ce privește soluția de achitare în baza

art.10 alin.1 lit.b

1

din Codul de procedură penală,

solicitând ca prin admiterea apelului și desființarea hotărârii

să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art.254 alin.1 din Codul penal.

La

rândul său, inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie

și nelegalitate, deoarece în mod greșit nu s-a dispus restituirea

cauzei la procuror, conform art.333 din Codul de procedură penală, pe

de o parte, iar, pe de altă parte, trebuie achitat în baza art.11 pct.2

lit.a, coroborat cu art.10 alin.1 lit.a din Codul de procedură

penală, pentru infracțiunea prevăzută de art.256 alin.1 din

Codul penal, întrucât suma de 1000 dolari reprezintă împrumutul pe care i

l-a dat, la 29 februarie 2000, cetățeanului italian S.F., căruia

i se furase această sumă, în timp ce se afla pe teritoriul

țării noastre.

Curtea

de Apel Galați, Secția penală, prin decizia penală nr.331

din 24 mai 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Galați, a desființat în parte sentința penală

și a condamnat pe inculpat la o pedeapsă cu închisoare de 3 ani

și 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal.

Potrivit

art.71 din Codul penal, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 din același cod

și a respins ca nefondat apelul declarat de acesta.

În

termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care consideră decizia

netemeinică și nelegală, cu invocarea cazurilor de recurs

prevăzute de art.385

9

alin.1, pct.10, pct.13 și pct.17 din

Codul de procedură penală, solicitând ca, prin admiterea recursului

și casarea deciziei, să se dispună, în principal, achitarea  sa,

deoarece a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută

în legea penală, iar, în subsidiar, să se mențină

soluția primei instanțe.

Totodată,

inculpatul a menționat și faptul că, a fost condamnat la o

pedeapsă cu închisoarea, fără însă a se pronunța în

dispozitiv asupra admiterii sau respingerii unor probe solicitate în

apărare și fără a se indica pentru ce infracțiune este

condamnat.

Examinând

decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, Curtea

constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.

art.379 din Codul de procedură penală, referitoare la „Soluțiile

la judecata în apel”, instanța, judecând apelul pronunță una

dintre soluțiile menționate la pct.1 sau 2, respectiv, respinge sau

admite apelul.

În situația în care admite apelul și

desființează sentința primei instanțe, numai în ce

privește latura penală (art.382 alin.2 teza a doua), pronunțând

o nouă hotărâre, instanța de apel procedează potrivit

art.345 și urm.privind judecata în fond, iar conform art.383 decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere, temeiurile de

fapt și de drept care au dus, după caz, la admiterea apelului, precum

și „temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre

soluțiile prevăzute de art.379 pct.2”.

Totodată,

date fiind dispozițiile de trimitere la judecata în fond, în art.357 se

precizează că: „Dispozitivul trebuie să cuprindă ...

soluția dată de instanță cu privire la infracțiune, indicându-se,

în caz de condamnare, denumirea acesteia și textul de lege în care se

încadrează ...”

2.

Revenind la cauză, se constată, din examinarea minutei (fila 25

verso) și a dispozitivului deciziei, că instanța de control

judiciar, admițând apelul parchetului și desființând

sentința primei instanțe, numai în ce privește latura

penală, a condamnat pe inculpatul T.D., fără să

menționeze denumirea infracțiunii și textul de lege în care se

încadrează.

Această

omisiune este sancționată de legiuitor, conform art.197 alin.1 din

Codul de procedură penală, cu nulitatea hotărârii, deoarece prin

încălcarea prevederilor art.357 alin.1 din același cod, s-a adus, în

mod evident, o vătămare intereselor legale ale inculpatului, care nu

și-a putut formula apărările necesare în raport cu fapta

(nenominalizată) pentru care a fost condamnat de către instanța

de apel, cu atât mai mult cu cât a fost trimis în judecată sub o

calificare juridică, ce a fost schimbată de prima instanță.

Față

de această situație, Curtea constată că, examinarea

celorlalte motive de recurs nu se mai impune, ele urmând a fi avute în vedere

cu prilejul rejudecării cauzei.

În

consecință, Secția penală a Curții Supreme de

Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs

prevăzut de art.385

9

alin.1 pct.17

1

teza întâi din

Codul de procedură penală, în baza art.385

15

alin.1 pct.2

lit.c din același cod va admite recursul declarat de inculpatul T.D., va

casa decizia atacată și va trimite cauza pentru rejudecarea apelului

la Curtea de Apel Galați.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de

inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr.331/A din 24 iunie 2002 a

Curții de Apel Galați.

Casează

decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea

de Apel Galați.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 februarie 2003.