ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 205/2005

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 494 din 24 martie 2003 a Judecătoriei Satu Mare, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul U.V. a fost achitat, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., folosirea cu rea credință a creditelor societăților prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen.

În baza art. 192 alin. (4) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. S-a constatat că partea vătămată SC C. SA Satu Mare nu s-a constituit parte civilă. A fost ridicat sechestrul instituit asupra bunurilor inculpatului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că față de probele de la dosar, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu se confirmă, iar activitățile desfășurate de acesta nu sunt de natură penală. Inculpatul a fost numit, la 21 septembrie 1998, în funcția de director la SC C. SA Satu Mare, cu activități de prestări servicii și vânzări de bunuri imobiliare, firma divizându-se în 27 iulie 2000 în trei societăți. SC C. SA Satu Mare condusă de inculpat a fost numită lichidator la unele societăți falimentare, printre care și SC A. SA Satu Mare care avea mai multe datorii.

Expertiza contabilă efectuată în acest dosar a stabilit că firma inculpatului a vândut prin negociere bunuri sub valoarea evaluată. Din cercetările efectuate a rezultat că la valorificarea halelor 10, 11, 12 ale fermei 1 V. nu s-a ales oferta cea mai avantajoasă a SC K.P. SRL Satu Mare, care a oferit cel mai mult ci s-a vândut imobilul de mai sus la numitul B.G. și s-a creat pentru SC A. un prejudiciu, respectiv bugetului de stat. Inculpatul a declarat că nu a știut de oferta mai avantajoasă, iar martorul M.L. a declarat că a fost împiedicat prin amenințări să cumpere cele 3 hale. În ședința Consiliului de Administrație a SC C. SA s-a hotărât achiziționarea unui autoturism CIELO, iar, la data de 4 mai 2000, inculpatul, fără acordul Consiliului de Administrație, a închiriat autoturismul la SC C. L.J.

Satu Mare, cu plata unei chirii lunare. S-a apreciat că prin închirierea autoturismului s-a creat un prejudiciu societății. Inculpatul în calitate de director la SC C. SA Satu Mare, a semnat două delegații de deplasarea angajatului I.M. în interesul SC C. L.J. 2000 Satu Mare, la SC A. SA Reghin, producând un prejudiciu, care a fost recuperat. Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, apreciind că soluția instanței de fond este netemeinică, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că judecătorul sindic a stabilit prin închirierea din 31 ianuarie 2000 că vânzarea bunurilor societății falimentare SC A. SA Satu Mare să se facă prin licitație, iar inculpatul nerespectând această obligație a vândut halele 10, 11, 12 prin negociere directă, excluzând o ofertă de cumpărare mai avantajoasă.

S-a apreciat că prin această activitate s-a cauzat un prejudiciu societății aflate în lichidare. În cazul celorlalte fapte reținute în sarcina inculpatului s-a relevat că există o vădită incompatibilitate în situația semnării unui contract comercial cu titlu oneros pentru ambele părți contractante de către aceeași persoană, respectiv inculpatul, rezultatul păgubitor pentru unele din părți fiind lesne de înțeles. Astfel, în cazul închirierii autoturismului Cielo, inculpatul încă din faza de urmărire penală a recunoscut comiterea faptei ca și prejudiciul creat SC C. SA Aceeași situație se poate constata și în legătură cu întocmirea celor 2 delegații în fals pentru martorul I.M., cauzându-se astfel un prejudiciu societății conduse de inculpat.

Prin decizia penală nr. 262/ A din 24 iunie 2003, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a), raportat la art. 382 C. proc. pen., a admis apelul declarat de parchet și a desființat în parte sentința apelată și drept consecință s-a schimbat temeiul achitării inculpatului U.V. din art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 11 lit. a) C. proc. pen., în rest s-au menținut dispozițiile sentinței apelate. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere faptul că instanța de fond a reținut corect starea de fapt însă în ceea ce privește temeiul achitării, soluția instanței de fond este netemeinică, faptele inculpatului au existat în materialitatea lor, dar lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume intenția infracțională la vânzarea halelor, căci nimeni nu a oferit prețul minim, iar SC K.P.

SRL Satu Mare nu a oferit anterior negocierilor directe propria ofertă legală, aceasta nu a fost depusă la lichidator. De altfel, din declarația dată de patronul firmei reiese că și-a retras oferta având în vedere restanța la plata ratelor pentru acele imobile achiziționate. În ceea ce privește folosirea cu rea credință a creditelor societății administrate, tribunalul a apreciat că nu se poate reține nici aici intenția directă a inculpatului de a produce o pagubă societății pe care o administrează, iar prejudiciul este recuperat. În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, tribunalul a apreciat că nici în cazul acestei infracțiuni nu se poate reține intenția directă a inculpatului de a săvârși această infracțiune, devreme ce martorul I.M.

a efectuat deplasarea în interesul ambelor unități, iar inculpatul în calitatea pe care a avut-o avea dreptul de a semna delegațiile care nu erau nicidecum false și care s-au realizat. Împotriva acestei decizii în termen legal a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, solicitând admiterea lui, casarea și modificarea acesteia și a sentinței primei instanțe, în sensul condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor imputate, la pedepse just individualizate. În susținerea motivelor de recurs s-a arătat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât a vândut halele 10, 11, 12 de la Ferma V. fără aprobarea judecătorului sindic și autorizarea acestei vânzări de către Tribunalul Satu Mare.

Că administratorul SC K.P. SRL, L.M. a declarat că și-a retras oferta de cumpărare a acestor hale, în luna august 2000, la presiunile inculpatului care îl amenința cu rezilierea contractelor de cumpărare a halelor nr. 8 și 9 pentru că a întârziat cu plata ratelor deși acestea au fost vândute unei alte persoane în luna iulie 2000 (5 iulie – 17 iulie 2000). Aspectele arătate de martor se coroborează cu declarațiile martorului B.I.A., cu oferta scrisă înregistrată de SC A. SA la data de 4 iulie 2000 și cu adresa fără nr. de înregistrare și fără dată făcută de martorul L.M. S-a mai motivat că, din cele două expertize efectuate în cauză rezultă că inculpatul a cauzat SC A. SA un prejudiciu de 85.110.000 lei și de 16.170.900 lei bugetului de stat.

Că, prin închirierea autoturismului în condiții păguboase și acceptarea pe costurile societății a unor cheltuieli de delegații în interesul altei societăți sau pentru persoane străine, inculpatul a produs prejudicii, neavând relevanță penală împrejurarea că au fost recuperate la data de 27 decembrie 2000. Faptul că SC C. SA și SC C. L.J. SA nu s-au constituit părți civile, că creditorul principal F.N.R. Dunărea București nu a răspuns la adresele instanței, iar D.G.F.P. Satu Mare a dat un răspuns evaziv, nu trebuia să ducă instanța la abandonarea constituirii ca parte civilă pentru prejudiciul cauzat prin abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor și potrivit art. 17 C. proc. pen., trebuia să dispună ca acțiunea civilă să fie pornită și exercitată din oficiu.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 2/ R din 6 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Oradea a reținut că infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul le lipsește unul din elementele constitutive și anume latura subiectivă. Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, invocând cazul prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., susținând că soluția de achitare a inculpatului este consecința unei erori grave de fapt și că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii.

S-a solicitat casarea hotărârilor atacate și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și folosirea cu rea credință de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, prevăzute de art. 246 și art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Recursul în anulare nu este fondat. Din verificarea probelor dosarului se constată că instanțele de judecată au reținut corect situația de fapt în raport cu probele administrate, lămurind cauza sub toate aspectele. De altfel, în recursul în anulare nu se arată care aspect ar mai trebui elucidat și ce probe ar mai trebui de administrat. Totodată, se constată că s-a analizat temeinic fiecare fapt imputat inculpatului, sub aspectul relevanței juridice și s-a stabilit corect că faptelor reținute le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

(schimbată corect de tribunal din art. 248 C. pen.), folosirea cu rea credință a creditului societății prevăzută de art. 266 alin. (1), pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., și anume intenția delictuoasă specifică fiecărei infracțiuni. În legătură cu vânzarea halelor fără aprobarea judecătorului sindic și a tribunalului s-a avut în vedere că inculpatul a avut acordul scris al creditorului principal, astfel că nu a urmărit prejudicierea părții civile. Sub acest aspect, s-a mai ținut seama că, în recurs s-a făcut dovada că judecătorul sindic a aprobat contractul de vânzare-cumpărare al halelor respective. Referitor la închirierea autoturismului, de asemenea, nu s-a urmărit în interes personal sau producerea de pagube materiale, ci rezolvarea intereselor ambelor societăți comerciale, iar prejudiciul este de natură comercială, a fost recuperat.

În fine, referitor la semnarea unor delegații pe seama martorului I.M., s-a ținut seama că martorul a efectuat deplasările în interesul ambelor societăți și că inculpatul în calitate de director avea dreptul să semneze delegații de deplasare. Totodată, instanțele au ținut seama că nu a existat constituire de parte civilă. În consecință, nu există motive de admitere a recursului în anulare, astfel că în baza art. 414 1 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385 15 alin. (1) lit. b) din același cod, urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 494 din 24 martie 2003 a Judecătoriei Satu Mare, deciziei penale nr. 262/ A din 24 iunie 2003 a Tribunalului Satu Mare și deciziei penale nr. 2/ R din 6 ianuarie 2004 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul U.V. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2005.