ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 205/2005

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 494

din 24 martie 2003 a Judecătoriei Satu Mare, în baza art. 334 C. proc. pen., a

fost schimbată încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., în infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a, raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul U.V. a fost

achitat, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., folosirea cu rea credință a creditelor

societăților prevăzută de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și

fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen.

În baza art. 192 alin. (4) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a constatat că partea

vătămată SC C. SA Satu Mare nu s-a constituit parte civilă.

A fost ridicat sechestrul

instituit asupra bunurilor inculpatului.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că față de probele de la dosar,

infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu se confirmă, iar activitățile

desfășurate de acesta nu sunt de natură penală.

Inculpatul a fost numit, la

21 septembrie 1998, în funcția de director la SC C. SA Satu Mare, cu activități

de prestări servicii și vânzări de bunuri imobiliare, firma divizându-se în 27

iulie 2000 în trei societăți.

SC C. SA Satu Mare condusă

de inculpat a fost numită lichidator la unele societăți falimentare, printre

care și SC A. SA Satu Mare care avea mai multe datorii. Expertiza contabilă

efectuată în acest dosar a stabilit că firma inculpatului a vândut prin

negociere bunuri sub valoarea evaluată.

Din cercetările efectuate a

rezultat că la valorificarea halelor 10, 11, 12 ale fermei 1 V. nu s-a ales

oferta cea mai avantajoasă a SC K.P. SRL Satu Mare, care a oferit cel mai mult

ci s-a vândut imobilul de mai sus la numitul B.G. și s-a creat pentru SC A. un

prejudiciu, respectiv bugetului de stat. Inculpatul a declarat că nu a știut de

oferta mai avantajoasă, iar martorul M.L. a declarat că a fost împiedicat prin

amenințări să cumpere cele 3 hale. În ședința Consiliului de Administrație a SC

C. SA s-a hotărât achiziționarea unui autoturism CIELO, iar, la data de 4 mai 2000,

inculpatul, fără acordul Consiliului de Administrație, a închiriat autoturismul

la SC C. L.J. Satu Mare, cu plata unei chirii lunare. S-a apreciat că prin

închirierea autoturismului s-a creat un prejudiciu societății.

Inculpatul în calitate de

director la SC C. SA Satu Mare, a semnat două delegații de deplasarea

angajatului I.M. în interesul SC C. L.J. 2000 Satu Mare, la SC A. SA Reghin,

producând un prejudiciu, care a fost recuperat.

Împotriva sentinței sus-menționate,

în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare,

apreciind că soluția instanței de fond este netemeinică, deoarece din probele

administrate în cauză rezultă că judecătorul sindic a stabilit prin închirierea

din 31 ianuarie 2000 că vânzarea bunurilor societății falimentare SC A. SA Satu

Mare să se facă prin licitație, iar inculpatul nerespectând această obligație a

vândut halele 10, 11, 12 prin negociere directă, excluzând o ofertă de

cumpărare mai avantajoasă.

S-a apreciat că prin această

activitate s-a cauzat un prejudiciu societății aflate în lichidare.

În cazul celorlalte fapte

reținute în sarcina inculpatului s-a relevat că există o vădită

incompatibilitate în situația semnării unui contract comercial cu titlu oneros

pentru ambele părți contractante de către aceeași persoană, respectiv

inculpatul, rezultatul păgubitor pentru unele din părți fiind lesne de înțeles.

Astfel, în cazul închirierii

autoturismului Cielo, inculpatul încă din faza de urmărire penală a recunoscut

comiterea faptei ca și prejudiciul creat SC C. SA

Aceeași situație se poate

constata și în legătură cu întocmirea celor 2 delegații în fals pentru martorul

I.M., cauzându-se astfel un prejudiciu societății conduse de inculpat.

Prin decizia penală nr. 262/

A din 24 iunie 2003, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 382 C. proc. pen., a admis apelul declarat de parchet și a

desființat în parte sentința apelată și drept consecință s-a schimbat temeiul

achitării inculpatului U.V. din art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., în art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 11 lit.

a) C. proc. pen., în rest s-au menținut dispozițiile sentinței apelate.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a avut în vedere faptul că instanța de fond a reținut

corect starea de fapt însă în ceea ce privește temeiul achitării, soluția

instanței de fond este netemeinică, faptele inculpatului au existat în

materialitatea lor, dar lipsește unul din elementele constitutive ale

infracțiunii și anume intenția infracțională la vânzarea halelor, căci nimeni

nu a oferit prețul minim, iar SC K.P. SRL Satu Mare nu a oferit anterior

negocierilor directe propria ofertă legală, aceasta nu a fost depusă la

lichidator. De altfel, din declarația dată de patronul firmei reiese că și-a

retras oferta având în vedere restanța la plata ratelor pentru acele imobile

achiziționate.

În ceea ce privește

folosirea cu rea credință a creditelor societății administrate, tribunalul a

apreciat că nu se poate reține nici aici intenția directă a inculpatului de a

produce o pagubă societății pe care o administrează, iar prejudiciul este

recuperat.

În ceea ce privește

infracțiunea de fals intelectual, tribunalul a apreciat că nici în cazul

acestei infracțiuni nu se poate reține intenția directă a inculpatului de a

săvârși această infracțiune, devreme ce martorul I.M. a efectuat deplasarea în

interesul ambelor unități, iar inculpatul în calitatea pe care a avut-o avea

dreptul de a semna delegațiile care nu erau nicidecum false și care s-au

realizat.

Împotriva acestei decizii în

termen legal a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare,

solicitând admiterea lui, casarea și modificarea acesteia și a sentinței primei

instanțe, în sensul condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor

imputate, la pedepse just individualizate.

În susținerea motivelor de

recurs s-a arătat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât a vândut halele 10, 11, 12 de la Ferma

V. fără aprobarea judecătorului sindic și autorizarea acestei vânzări de către

Tribunalul Satu Mare.

Că administratorul SC K.P.

SRL, L.M. a declarat că și-a retras oferta de cumpărare a acestor hale, în luna

august 2000, la presiunile inculpatului care îl amenința cu rezilierea

contractelor de cumpărare a halelor nr. 8 și 9 pentru că a întârziat cu plata

ratelor deși acestea au fost vândute unei alte persoane în luna iulie 2000 (5

iulie – 17 iulie 2000). Aspectele arătate de martor se coroborează cu

declarațiile martorului B.I.A., cu oferta scrisă înregistrată de SC A. SA la

data de 4 iulie 2000 și cu adresa fără nr. de înregistrare și fără dată făcută

de martorul L.M.

S-a mai motivat că, din cele

două expertize efectuate în cauză rezultă că inculpatul a cauzat SC A. SA un

prejudiciu de 85.110.000 lei și de 16.170.900 lei bugetului de stat.

Că, prin închirierea

autoturismului în condiții păguboase și acceptarea pe costurile societății a

unor cheltuieli de delegații în interesul altei societăți sau pentru persoane

străine, inculpatul a produs prejudicii, neavând relevanță penală împrejurarea

că au fost recuperate la data de 27 decembrie 2000.

Faptul că SC C. SA și SC C.

L.J. SA nu s-au constituit părți civile, că creditorul principal F.N.R. Dunărea

București nu a răspuns la adresele instanței, iar D.G.F.P. Satu Mare a dat un

răspuns evaziv, nu trebuia să ducă instanța la abandonarea constituirii ca

parte civilă pentru prejudiciul cauzat prin abuzul în serviciu contra

intereselor persoanelor și potrivit art. 17 C. proc. pen., trebuia să dispună

ca acțiunea civilă să fie pornită și exercitată din oficiu.

Curtea de Apel Oradea, prin

decizia penală nr. 2/ R din 6 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel Oradea a reținut că infracțiunilor pentru care a fost

trimis în judecată inculpatul le lipsește unul din elementele constitutive și

anume latura subiectivă.

Împotriva celor trei

hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, invocând

cazul prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., susținând

că soluția de achitare a inculpatului este consecința unei erori grave de fapt

și că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii.

S-a solicitat casarea

hotărârilor atacate și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor și folosirea cu rea credință de bunuri

sau creditul de care se bucură societatea, prevăzute de art. 246 și art. 266 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Recursul în anulare nu este

fondat.

Din verificarea probelor

dosarului se constată că instanțele de judecată au reținut corect situația de

fapt în raport cu probele administrate, lămurind cauza sub toate aspectele.

De altfel, în recursul în

anulare nu se arată care aspect ar mai trebui elucidat și ce probe ar mai

trebui de administrat.

Totodată, se constată că s-a

analizat temeinic fiecare fapt imputat inculpatului, sub aspectul relevanței

juridice și s-a stabilit corect că faptelor reținute le lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (schimbată corect de

tribunal din art. 248 C. pen.), folosirea cu rea credință a creditului

societății prevăzută de art. 266 alin. (1), pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și

fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., și anume intenția

delictuoasă specifică fiecărei infracțiuni.

În legătură cu vânzarea

halelor fără aprobarea judecătorului sindic și a tribunalului s-a avut în

vedere că inculpatul a avut acordul scris al creditorului principal, astfel că

nu a urmărit prejudicierea părții civile.

Sub acest aspect, s-a mai

ținut seama că, în recurs s-a făcut dovada că judecătorul sindic a aprobat

contractul de vânzare-cumpărare al halelor respective.

Referitor la închirierea

autoturismului, de asemenea, nu s-a urmărit în interes personal sau producerea

de pagube materiale, ci rezolvarea intereselor ambelor societăți comerciale,

iar prejudiciul este de natură comercială, a fost recuperat.

În fine, referitor la

semnarea unor delegații pe seama martorului I.M., s-a ținut seama că martorul a

efectuat deplasările în interesul ambelor societăți și că inculpatul în

calitate de director avea dreptul să semneze delegații de deplasare.

Totodată, instanțele au

ținut seama că nu a existat constituire de parte civilă.

În consecință, nu există

motive de admitere a recursului în anulare, astfel că în baza art. 414

1

alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385

15

alin. (1) lit. b)

din același cod, urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 494 din 24 martie 2003

a Judecătoriei Satu Mare, deciziei penale nr. 262/ A din 24 iunie 2003 a

Tribunalului Satu Mare și deciziei penale nr. 2/ R din 6 ianuarie 2004 a Curții

de Apel Oradea, privind pe inculpatul U.V.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 ianuarie 2005.