ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2194/2013

Asupra recursurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 75/P din 03 august 2012, Tribunalul Neamț a condamnat-o pe inculpata T.E. la o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare (8 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 alin. (1) teza I C. pen.) cu suspendarea condiționată pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, atrăgându-i atenția asupra prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. aceiași inculpată a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.

și art. 146 din Legea nr. 86/2006. S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă SC G.C. SRL Piatra Neamț. În baza art. 348 C. proc. pen. raportat la art. 445 C. proc. pen., s-a anulat înscrisul fals. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul fondului a reținut, în esență, că la data de 23 aprilie 1997 a fost înființată SC S.I. SRL, societate al cărei asociat unic și administrator a fost până la 28 august 2006 inculpata T.E., dată la care aceasta și-a cesionat acțiunile către soțul său, T.M. care a devenit și administrator. În perioada 2002-2004, SC S.I. SRL a desfășurat relații comerciale cu SC C.V.S. SA, societate care la momentul declanșării procedurii de insolvență avea un debit în valoare de 753.545,30 lei către firma inculpatei.

Pentru stingerea datoriei lichidatorii judiciari, SC B.C. SRL și SC C.D. SRL, au cedat în favoarea SC S.I. SRL baza agricolă Fălciu din județul Vaslui, care avea terenuri în suprafață de 70.309,06 mp și construcțiile aferente. Cedarea dreptului de proprietate a acestei baze agricole s-a făcut printr-un act sub semnătură privată intitulat „Act de dare în plată" încheiat la data de 06 decembrie 2004. Actul de dare în plată a fost însoțit de un proces-verbal de predare-primire a activelor bazei agricole Fălciu, încheiat între SC S.I. SRL Roman - ca primitor și lichidatorul judiciar SC C.D. SRL - ca predător, în care au fost evidențiate toate corpurile de clădiri predate prin actul de dare în plată, precum și procesul verbal încheiat la data de 28 februarie 2003 prin care lichidatorul judiciar SC C.D.

SRL a consemnat că valoarea creanței pe care SC S.I. SRL Roman o are de recuperat de la debitoarea SC C.V.S. SA este în sumă de 35.633.722.266 lei. Întrucât pentru intabularea dreptului de proprietate asupra bazei agricole Fălciu era necesar un act autentic, inculpata T.E., în calitate de administrator al SC S.I. SRL, a solicitat în instanță autentificarea actului de dare în plată însă, Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 71 din 28 martie 2005 rămasă definitivă prin respingerea căilor de atac, a anulat acest act. Curtea de Apel Bacău, respingând contestația în anulare formulată în cauză, a menținut soluția dată de tribunal, imobilul urmând să reintre astfel în proprietatea statului. La data de 06 martie 2006, s-a solicitat O.C.P.I.V.

intabularea dreptului de proprietate al bazei agricole Fălciu, care s-a realizat la 13 martie 2006, în baza unui înscris fals, respectiv sentința civilă nr. 2321/2005 a Curții de Apel Bacău, cererea de intabulare fiind semnată de G.F.I., care a depus și actele aferente. La O.C.P.I.

Vaslui s-a depus un exemplar al Deciziei civile nr. 2321 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, tehnoredactat pe computer, deși cel original era dactilografiat la mașina de scris, care nu conținea numărul hotărârii, completul de judecată, prezentând însă semnăturile președintelui completului și grefierului, precum și o ștampilă a curții, toate scanate, cu mențiunea olografă „Definitivă și irevocabilă", prin care se dispunea anularea sentinței civile nr. 71/FC/2005 a Tribunalului Neamț, iar pe fond se autentifica actul de dare în plată din data de 06 decembrie 2004. în realitate, prin hotărârea menționată Curtea de Apel Bacău, în Dosarul civil nr. 6905/2005, a admis contestația în anulare formulată de către SC S.I.

SRL, a anulat Decizia civilă nr. 1530 din 17 noiembrie 2005 a aceleiași instanțe, fixând termen pentru soluționarea fondului contestației la 24 ianuarie 2006, cu citarea părților. Urmare a intabulării dreptului de proprietate, primăria comunei Fălciu a solicitat în instanță reintrarea în proprietatea statului a bazei agricole, prin sentința civilă nr. 181 din 10 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Murgeni anulându-se intabularea efectuată de O.C.P.I. Vaslui. S-a mai reținut că potrivit rapoartelor de expertiză criminalistică grafoscopică din 30 aprilie 2009 și de constatare tehnico științifică din 05 octombrie 2007, documentul prezentat la O.C.P.I. Vaslui de reprezentanții SC S.I. SRL „este contrafăcut în totalitate", mențiunile olografe fiind realizate de inculpata T.E., iar semnătura de la poziția „Președinte" a fost executată prin „imitație liberă" a celei a judecătorului V.S.

de pe decizia originală. Coroborând concluziile acestor două rapoarte și declarațiile inculpatei și ale martorilor G.F.I., I.C., L.A. și V.R.I. date atât la urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, judecătorul fondului a stabilit că acțiunile întreprinse de către inculpată prin depunerea cererii de intabulare a dreptului de proprietate, la care a fost anexată o copie emisă în fals a Deciziei civile nr. 2321 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. La individualizare pedepsei au fost avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., iar în raport de circumstanțele personale ale inculpatei (studii superioare, inginer agronom, conduită bună în societate și familie, lipsa antecedentelor penale, atitudinea de regret) s-a apreciat că scopul preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

poate fi atins și fără privare de libertate, în condițiile art. 81 și art. 82 C. pen. Tribunalul a mai reținut că activitatea inculpatei nu se circumscrie infracțiunii de înșelăciune, lipsindu-i elementul material, respectiv acțiunea de inducere sau menținere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în condițiile în care, la data de 06 decembrie 2004, s-a încheiat actul de dare în plată, în scopul recuperării datoriei pe care debitoarea SC C.V.S. SA o avea față de creditoarea SC S.I. SRL, respectându-se astfel sentința civilă pronunțată la 21 aprilie 2003 de Tribunalul Neamț, prin care se stabilea ca stingerea creanței să se realizeze prin transmiterea dreptului de proprietate asupra bazei agricole Fălciu către SC S.I.

SRL, înscris semnat de către lichidatorii judiciari care administrau patrimoniul SC C.V.S. SA, adică SC B.C. SRL și SC C.D. SRL, în cuprinsul căruia s-a menționat că intabularea se va face la cererea dobânditorului, care are mandat din partea transmițătorului. Deși actul de dare în plată nu a fost recunoscut de către instanță, întrucât nu întrunea condițiile de validitate, judecătorul fondului a reținut că lichidatorilor le revenea obligația de a adopta măsuri de stingere a debitelor, iar prin semnarea actului de dare în plată au creat inculpatei convingerea că în baza înscrisului va intabula imobilul, recuperându-și astfel creanța datorată de societatea debitoare. în realitate, lichidatorii nu au efectuat toate procedurile legale în vederea plății creanței, aspect ce a rezultat și din poziția procesuală a martorului I.C., lichidator în cadrul SC C.D.

SRL, care contrar aparențelor a negat semnarea actului de dare cu plată care fiind semnat și ștampilat se bucură de prezumția de legalitate. Tribunalul a reținut că, aceste premise au determinat ca acțiunile exercitate ulterior de către inculpată să aibă ca rezultat falsificarea Deciziei civile nr. 2321 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, fără ca activitatea inculpatei să se materializeze în acte de inducere în eroare a societății de lichidare pentru obținerea unui folos material injust, întrucât s-a încercat autentificarea unui act recunoscut inițial chiar de către lichidatorii SC C.V.S. SA, iar fără a fi astfel pricinuită o pagubă. Pornind de la relațiile comerciale dintre SC C.V.S.

SA și SC S.I. SRL și demersurile făcute de societăți în scopul achitării, respectiv recuperării debitului în sumă de 35.633.722.266 lei, instanța de fond a constatat că acțiunile inculpatei nu au avut capacitatea de a induce în eroare lichidatorii, motiv pentru care a achitat-o în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., aceleași rațiuni fiind reținute și pentru infracțiunea prevăzută de art. 146 din Legea nr. 85/2006, cu atât mai mult cu cât acuzarea nu a arătat prin rechizitoriu în ce constă această faptă.

Pe latură civilă s-a constatat inexistența unei fapte ilicite a inculpatei care să atragă răspunderea civilă delictuală, în condițiile în care prin intabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor ce compun baza agricolă Fălciu nu s-au produs consecințe juridice și prejudicii în dauna societăților de lichidare, deoarece terenul în suprafață de 70.309,06 mp a rămas în domeniul privat al localității Fălciu, județul Neamț, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 181 din 10 mai 2005 a Judecătoriei Murgeni, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 786 din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Vaslui. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, inculpata T.E.

și partea civilă SC C.V.S. SA prin lichidator SC G.C. S.P.R.L. Parchetul a criticat greșita achitare a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. și art. 146 din Legea nr. 86/2006, întrucât prin acțiunile sale de intabulare a dreptului de proprietate asupra bazei agricole a prejudiciat SC G.C. SRL, societate care se afla în lichidare, cauzând astfel pagube și în patrimoniul celorlalți creditori incluși în masa credală. Inculpata T.E. a criticat soluția de condamnare pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, întrucât nu a falsificat actul care de altfel nu era apt să producă consecințe juridice, în timp ce funcționarul de la C.F.

era obligat să îl verifice, motiv pentru care nu este absolvit de vină, iar din probe nu rezultă că a folosit respectivul act pentru a cere intabularea dreptului de proprietate. Prin Decizia penală nr. 11 din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bacău a respins excepția tardivității formulării apelului părții civile SC C.V.S. SA prin lichidator SC G.C. S.P.R.L., a admis apelurile parchetului și inculpatei, a desființat sentința atacată și rejudecând a înlătură aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (2) și (5) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii și respingând apelul părții civile. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a constatat că partea civilă a lipsit de la dezbateri cât și de la pronunțare, motiv pentru care termenul de apel a început să curgă de la 07 august 2012, când i-a fost comunicată hotărârea, fiind împlinit în condițiile art. 186 alin. (2) C. proc.

pen. la 20 august 2012, dată la care partea civilă a înaintat prin fax declarația de apel. S-a reținut și că, în mod corect, instanța de fond a dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. și art. 146 din Legea nr. 86/2006, întrucât nu există o acțiune de inducere sau menținere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, săvârșită în așa fel încât fără acea eroare, să determine în mod direct și nemijlocit pricinuirea unei pagube. Acțiunile inculpatei T.E.

de a menționa în copia dispozitivului Deciziei civile nr. 2321 din 13 decembrie 2005, ca autoare a scrisului „24 februarie 2006, definitivă și irevocabilă" și de a obține în mod ilegal intabularea dreptului de proprietate s-a apreciat de către instanța de apel că nu au constituit mijlocul de inducere în eroare a lichidatorilor, întocmirea actului de dare în plată fiind anterioară și independentă de aceste activități, astfel încât nu sunt indecente dispozițiile art. 215 C. pen., sub aspectul laturii obiective, motiv pentru care nu au mai fost analizate susținerile privind încadrarea juridică a faptei.

Instanța de apel constatând că firma inculpatei deținea o creanță reală asupra patrimoniului societății debitoare, în valoare de 35.633.722.266 lei, a reținut că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 85/2006, faptă care constă în solicitarea înregistrarea unei cereri de admitere a unei creanțe inexistente asupra averii debitorului. Sub aspectul infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals s-a stabilit că inculpata T.E. în cursul lunii martie 2006 a falsificat Decizia civilă nr. 2321/2005 a Curții de Apel Bacău, obținând astfel în mod ilegal intabularea dreptului de proprietate pentru baza agricolă Fălciu județul Vaslui, în favoarea SC S.I.

SRL Roman, activității care se circumscriu elementelor constitutive ale celor două infracțiuni de fals. Relevante în susținerea vinovăției inculpatei au fost apreciate concluziile raportului de expertiză criminalistică din 25 februarie 2011 efectuat de către I.N.E.C. București din care rezultă că documentul neintitulat, având preambulul Dosar nr. 6905/2005 România, Curtea de Apel Bacău, a fost obținut în mai multe etape, tipărirea textului efectuându-se cu ajutorul unui calculator, selecționarea imaginilor facându-se prin reproducere cu ajutorul unei mașini de fotocopiat color, iar inculpata T.E.

fiind autoarea scrisului „24 februarie 2006. Definitivă și irevocabilă". În aceste condiții, s-a constatat că Decizia civilă nr. 2321/2005 a Curții de Apel Bacău, falsificată de către inculpată, reprezintă un înscris oficial cu relevanță juridică, care a produs consecințe juridice (intabularea dreptului de proprietate), și, deși, nu cuprinde toate elementele unei hotărâri judecătorești, a făcut ca funcționarul de la carte funciară să aibă credința că înscrisul fals este adevărat, fiind lipsită de orice relevanță împrejurarea că acesta a fost ușor de înșelat, atâta timp cât înscrisul a avut aparența unui act oficial adevărat. Instanța de apel reținând că inculpata s-a deplasat împreună cu G.I.

la biroul de carte funciară unde s-a prezentat hotărârea falsă, a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals. Sub aspectul individualizării pedepselor, precum și a modalității de executare s-a apreciat că prima instanță a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanță gradului de pericol social concret al faptelor, circumstanțelor reale în care au fost comise și urmărilor produse, dar și circumstanțelor personale ale inculpatei, care nu are antecedente penale și nu a recunoscut săvârșirea faptelor.

S-a constatat însă că judecătorul fondului a greșit aplicând dispozițiile art. 71 alin. (2) și (5) C. pen., în condițiile în care, faptele au fost comise de inculpată în martie 2006, iar aceste reglementări au fost introduse prin Legea nr. 278/2006, intrată în vigoare la data de 10 octombrie 2006. Instanța de prim control judiciar, analizând din oficiu apelul nemotivat formulat de partea civilă, a constatat că este nefondat întrucât intabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor ce compun baza agricolă Fălciu din comuna Bogdănești, județul Vaslui, nu a determinat prejudicierea acestei părți, în condițiile în care înscrierea în C.F.

nu poate determina pierderea dreptului de proprietate, nefiind constitutivă de drepturi, ci asigură publicitatea drepturilor reale imobiliare față de terți, iar terenul în suprafață de 70.309,06 mp a rămas în domeniul privat al localității Fălciu, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 181 din 10 mai 2005 a Judecătoriei Murgeni, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 786 din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Vaslui. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, partea civilă SC C.C.V.S. SA prin lichidator judiciar SC G.C. S.P.R.L. și de inculpata T.E. Partea civilă SC C.C.V.S. SA prin lichidator judiciar SC G.C. S.P.R.L., a criticat hotărârea sub greșitei soluționări a laturii civile, sens în care a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 1.216.474,32 lei ce reprezintă paguba ce le-a fost produsă prin falsificarea deciziei date de curtea de apel în contestația în anulare promovată de inculpată.

Inculpata T.E. a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor fapte. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 17 2 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de partea civilă SC C.C.V.S. SA prin lichidator judiciar SC G.C. S.P.R.L. și inculpata T.E. ca fiind nefondate pentru următoarele considerente: Pentru a se realiza conținutul constitutiv al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale este necesar ca acțiunea de falsificare, în mod material, a unui înscris oficial săvârșită prin contrafacerea scrierii sau a semnăturii ori prin modificarea respectivului înscris să fie de natură a produce consecințe juridice.

Adică, activitatea de falsificare trebuie să privească un înscris cu forță probantă și să conducă la obținerea unui înscris care aparent are însușirile unui înscris oficial adevărat și care prin folosire să poată produce aceleași efecte ca și acesta din urmă. În speță, s-a confecționat un înscris similar cu cel oficial fiind plăsmuită în totalitate Decizia civilă nr. 2321 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Bacău prin reproducerea conținutului pe care îl are, în mod obișnuit, o hotărâre judecătorească, respectiv parte introductivă, expunere și dispozitiv, pentru ca în preambul să fie specificate - Dosarul nr. 6905/2005, România, Curtea de Apel Bacău, iar la final să fie inserate semnătura președintelui de complet și a grefierului de ședință, precum și o ștampilă a Curții de Apel Bacău, cu mențiunea olografă „21 februarie 2006 - Definitivă și irevocabilă", certificată print-o semnătură, care așa cum au stabilit probele științifice îi aparține inculpatei T.E.

Prin acțiunea de contrafacere s-a obținut o hotărâre judecătorească falsă care prezintă aparent toate caracteristicile unui înscris oficial corespunzător, singura omisiune fiind cea privind componența completului de judecată, motiv pentru care a fost greu de depistat caracterul plăsmuit al acestei deciziei de către funcționarul de la O.C.P.I. Vaslui care a întocmit încheierea de intabulare a dreptului de proprietate asupra construcțiilor ce aparțineau bazei agricole Fălciu și care de altfel avea o experiență relativ redusă, fiind angajat de nici un an. Chiar dacă înscrisul falsificat nu se aseamănă perfect cu hotărârea autentică, împrejurarea că acesta prin însușirile sale creează impresia că este adevărat, deci susceptibil de a produce efecte juridice, este suficientă pentru a constata că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

De altfel, inculpata T.E. prin proriile-i mențiuni olografe făcute pe hotărârea confecționată a urmărit să obțină intabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor ce aparțineau bazei agricole Fălciu pe numele societății al cărei asociat unic și administrator era, în lipsa înscrisului fals fiind imposibil de realizat acest fapt, în condițiile în care actul de dare în plată încheiat între SC S.I. SRL și SC C.C.V.S. SA, prin lichidator, nu fusese autentificat în instanță. Cu alte cuvinte inculpata a acționat cu intenție când a plăsmuit hotărârea judecătorească, urmărind obținerea unui înscris fals întrucât dorea să-l întrebuințeze în vederea intabulării dreptului de proprietate, sens în care a și acționat, prezentându-se împreună cu martorul G.F.I.

la O.C.P.I. Vaslui unde a fost depusă cererea de intabulare la care a fost anexată decizia contrafăcută. Având în vedere că autorul înscrisului falsificat l-a și utilizat, Înalta Curte constată că în cauză sunt realizate și elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals care intră în concurs infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, așa cum corect au reținut și instanțele inferioare. Hotărârile sunt supuse casării conform art. 385 pct. 17 C. proc. pen., când s-a făcut o greșită aplicare a legii. Într-adevăr, în toate cazurile când se constată că prin infracțiune s-a produs o pagubă instanța este obligată să ia măsuri pentru repararea prejudiciului, sens în care obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

În speță, instanțele inferioare în mod corect au respins acțiunea civilă formulată de SC C.C.V.S. SA, prin lichidator judiciar, în condițiile în care inculpata a fost condamnată doar pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, care sunt infracțiuni de pericol. Singura infracțiune de rezultat pentru care a fost trimisă în judecată inculpata este infracțiunea de înșelăciune pentru care s-a dat o soluție de achitare, motiv pentru care eventualele acțiuni ale acesteia în urma cărora s-ar fi putut produce o pagubă în patrimoniul părții civile nu se înscriu în sfera ilicitului penal ca să poată fi angajată răspunderea civilă delictuală în procesul penal. În aceste condiții nimic nu împiedică partea civilă să se adreseze instanței civile în vederea recuperării prejudiciului, dacă bineînțeles se va constata că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile pentru fapta proprie.

De altfel, judecătorul fondului a restabilit situația anterioară conform art. 348 C. proc. pen., anulând înscrisul falsificat, singura măsură pe care o putea dispune în cauză dat fiind faptul că inculpata așa cum s-a arătat deja a fost condamnată pentru infracțiuni de pericol și nu pentru fapte producăroare de daune materiale. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondate recursurile părții civile SC C.C.V.S. SA prin lichidator judiciar SC G.C. S.P.R.L. și inculpatei T.E. Având în vedere că recurentele se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte le va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă SC C.C.V.S. SA prin lichidator judiciar SC G.C. S.P.R.L. și de inculpata T.E. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 iunie 2013.