ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1987/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1987/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)
Asupra recursului în anulare de
față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la 24
ianuarie 2002, reclamanta SC G.R. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC O.M.A.
SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună
obligarea acesteia la plata sumei de 5.324.654.985 lei, echivalentul a 167.521
dolari S.U.A., la cursul valutar B.N.R. din 13 decembrie 2001, cu titlu de
despăgubiri.
De asemenea, reclamanta a chemat în
judecată, pentru a-i fi opozabilă hotărârea, și pe pârâta B.T.F.C., invocând
dispozițiile art. 58 C. proc. civ.
În motivarea acțiunii, reclamanta a
arătat că, la data de 9 decembrie 1998, a încheiat cu pârâta, SC O.M.A. SA, un
contract de asigurare CASCO și de răspundere nouă intitulat „Cover Note” și că,
deși a achitat prima de asigurare de 43.400 dolari S.U.A., aceasta a refuzat să-i
achite despăgubirile cuvenite, în limita sumei acceptate, de 1.131.074 dolari
S.U.A., pentru producerea evenimentului asigurat (avarierii elicopterului)
astfel că, față de această situație, în cadrul altui litigiu soluționat prin
hotărâre irevocabilă, respectiv, prin decizia nr. 2157 din 4 aprilie 2001,
pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, pârâta a fost
obligată la plata sumei de 1.105.264 dolari S.U.A., pe care a achitat-o după 2
ani de la pronunțarea hotărârii menționate.
În această situație, reclamanta, în
baza contractului de leasing încheiat cu locatorul elicopterului lui B.T.F.C.,
a fost nevoită să plătească, pentru întârzierea plății ratelor, suplimentar
(adică peste suma menționată mai sus) penalități în valoare de 165.021 dolari
S.U.A. și comisioane în valoare de 2.500 dolari S.U.A., deci, în total 167.521
dolari S.U.A., care constituie prejudiciul încercat ca urmare a achitării cu o
întârziere de peste 2 ani a sumei de 1.105.264 dolari S.U.A.
Locatorul elicopterului B.T.F.C. a
invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității sale procesuale pasive,
susținând, pe de o parte, că nu se află în nici un raport juridic cu pârâta,
iar pe de altă parte, că reclamanta i-a plătit sumele datorate în baza
tranzacției încheiată cu aceasta la data de 16 februarie 2001.
În apărare, pârâta, SC O.M.A. SA, a
invocat, printre altele, excepția autorității de lucru judecat, pe motiv că
între părți a mai existat un litigiu cu același obiect, care a fost soluționat
irevocabil prin decizia nr. 2157 din 4 aprilie 2001, pronunțată de Curtea
Supremă de Justiție, secția comercială, prin care pârâta a fost obligată să
plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 1.105.264 dolari S.U.A.
Totodată, cu privire la fondul
acțiunii, pârâta a mai susținut că pretențiile reclamantei izvorăsc din
raporturile contractuale dintre aceasta și intervenientă (B.T.F.C.) și, ca
atare, neexecutarea obligațiilor contractuale de către reclamantă nu poate fi
imputată societății pârâte, în temeiul art. 998-999 C. civ., aceasta în afara
faptului că, prin promovarea acțiunii de față, reclamanta urmărește să se
îmbogățească în dauna sa, fără just temei, din moment ce, prin hotărârea
anterior menționată, a fost obligată la plata sumei de 1.105.264 dolari S.U.A.,
care este acoperitoare pentru toate daunele încercate în urma producerii
evenimentului asigurat, aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta a plătit
locatorului, potrivit convenției încheiate cu acesta la 16 februarie 2001, cu
titlu de despăgubiri, numai suma de 850.000 dolari S.U.A.
Prin sentința nr. 5610 din 19
aprilie 2002 a Tribunalului București, secția comercială, menținută prin
decizia nr. 1832 din 16 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VI a comercială, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive
a B.T.F.C., fiind respinsă excepția autorității de lucru judecat, iar, pe
fondul cauzei, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta SC O.M.A. SA la
plata sumei de 5.324.654.985 dolari S.U.A., cu titlu de despăgubiri civile
(echivalentul a 167.521 dolari S.U.A.).
Pentru a hotărî astfel, ambele
instanțe au reținut, în esență, că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile
art. 163 C. proc. civ., nu există triplă identitate de obiect, cauză și părți,
între litigiul soluționat prin hotărârile atacate și cel care a fost soluționat
irevocabil prin decizia nr. 2157 din 4 aprilie 2001, pronunțată de Curtea
Supremă de Justiție, secția comercială.
Au reținut instanțele că suma
solicitată de reclamantă cu titlu de penalități este imputabilă pârâtei,
întrucât aceasta a tergiversat nejustificat plata despăgubirilor datorate
reclamantei pentru distrugerea elicopterului, fiind confirmată, de altfel,
chiar prin decizia pronunțată de Curtea Supremă de Justiție și, ca urmare, în
aceste circumstanțe, reclamanta a fost nevoită să plătească, la rândul ei,
locatorului elicopterului, penalitățile prevăzute în contractul de leasing
pentru neachitarea chiriei la scadență.
Împotriva hotărârilor pronunțate în
cauză a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe
lângă Curtea Supremă de Justiție, susținând, în esență, că acestea au fost
pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare
greșită a pricinii pe fond și că, totodată, sunt și vădit nelegale.
În dezvoltarea motivelor din
recursul în anulare, se susține că hotărârile atacate sunt rezultatul unei
greșite interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., privind
răspunderea civilă delictuală pe care, de altfel, și-a întemeiat reclamanta
acțiunea) deoarece instanțele nu au avut în vedere că, în speță, nu sunt
întrunite în totalitate condițiile prevăzute de aceste texte legale, și anume,
existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport
de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența
vinovăției celui care a cauzat prejudiciul și, ca atare, în lipsa unor dovezi,
în sensul că, în cauză, au fost îndeplinite toate cerințele menționate mai sus,
greșit instanțele au obligat-o pe pârâta, SC O.M.A. SA, să plătească
reclamantei, SC G.R. SA, despăgubiri, ca urmare a avarierii elicopterului
asigurat, în sumă de 167.521 dolari S.U.A. (5.324.654.985 lei) din moment ce
asiguratul fusese deja obligat, după producerea evenimentului asigurat
(avarierea elicopterului la 20 mai 1999), conform deciziei nr. 2157 din 4
aprilie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,
irevocabilă, la plata unor despăgubiri în sumă de 1.105.264 dolari S.U.A.
Or, anterior pronunțării hotărârii
sus menționată, între reclamanta SC G.R. SA și B.T.F.C., s-a încheiat, la data
de 16 februarie 2001, o tranzacție, prin care reclamanta s-a obligat să
plătească locatorului elicopterului, în vederea stingerii oricărui litigiu cu
acesta din despăgubirile obținute de la pârâtă, suma de 850.000 dolari S.U.A.,
sumă, de altfel, care a și fost achitată.
În raport cu cele arătate se
concluzionează în recursul în anulare că, în speță, reclamanta avea două
categorii de obligații, decurgând din două raporturi juridice distincte, din
care unele izvorau din contractul de asigurare, iar celelalte din contractul de
leasing încheiat cu locatorul elicopterului B.T.F.C., acestea din urmă putând a
fi executate independent de îndeplinirea de către O.M.A. SA a obligației de
plată a primei de asigurare, situație care este confirmată de dispozițiile
coroborate de art. 8 și 14 din contractul de leasing, în care s-a prevăzut, în
esență, pe de o parte, că utilizatorul nu va fi degrevat de plata plății
chiriei pe motivul oricărei pierderi sau avarii survenite, iar pe de altă
parte, că, în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către utilizator, acesta va
plăti penalități de întârziere de 11,776% cu titlu de chirie suplimentară.
Ca atare, se susține în continuare,
în cazul intervenirii evenimentului asigurat, obligațiile reclamantei decurgând
din contractul de leasing, privind plata penalităților pentru întârzierea
plății ratelor, coexistau independent de faptul dacă aceasta primea sau nu
despăgubiri de la pârâta SC O.M.A. SA și pe cale de consecință între fapta
pârâtei de a achita cu întârziere reclamantei suma de 1.105.264 dolari S.U.A.,
la care a fost obligată prin decizia nr. 2157/2001 și prejudiciul suferit de
aceasta, se susține că nu ar exista raport de cauzalitate, aceasta în afara
faptului că, de altfel prejudiciul suferit de reclamanta SC G.R. SA, nu este
dovedit, din moment ce, reclamanta a achitat, conform tranzacției, locatorului
elicopterului numai suma totală de 850.000 dolari S.U.A., din totalul celei
primite de 1.105.264 dolari S.U.A. și fără a se menționa că, în suma achitată
cu titlu de despăgubiri ar fi fost incluse și penalitățile solicitate prin
acțiune.
În consecință se solicită admiterea
recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și pe fond respingerea
acțiunii.
Recursul în anulare nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar,
rezultă că, la data de 12 decembrie 1998, între pârâta SC O.M.A. SA, în
calitate de asigurător, și reclamanta SC G.R. SA, în calitate de asigurat, s-a
încheiat contractul de asigurare intitulat „Cover Note”, având ca obiect
asigurarea unui elicopter Bell model B III, cu o valoare de asigurare de
1.131.074 dolari S.U.A., prima de asigurare fiind de 33.600 dolari S.U.A., la
care a fost anexat contractul de leasing încheiat între asigurat, respectiv,
reclamanta SC G.R. SA, în temeiul căruia firma B.T.F.C., în calitate de
locator, i-a închiriat reclamantei elicopterul menționat pentru o chirie în
valoare de 877.825 dolari S.U.A.
La 20 mai 1999, s-a produs
evenimentul asigurat (prăbușirea elicopterului) și, ca urmare, în cadrul altui
litigiu, pârâta, SC O.M.A. SA, a fost obligată să plătească reclamantei,
conform deciziei nr. 2157 din 4 aprilie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția
comercială, cu titlu de despăgubiri, suma de 1.105.264 dolari S.U.A.
Cum aceste despăgubiri au fost
plătite cu întârziere, respectiv, abia la data de 10 mai 200, locatorul B.T.F.C.
a calculat și pretins reclamantei, conform art. 14 din contractul de leasing,
pe perioada 20 mai 1999 (data producerii riscului asigurat) 10 mai 2001 (data
plății despăgubirilor, în valoare de 1.105.264 dolari S.U.A. de către pârâtă
către reclamantă și, respectiv, de către aceasta locatorului) penalități de
întârziere, în cuantum de 11,776% pe an, în valoare de 131.066,79 dolari S.U.A.,
și dobânzi, potrivit anexei 4 din contractul de leasing, în același cuantum,
deci, în total, 262.133,58 dolari S.U.A.
Ulterior, prin tranzacția încheiată
la 16 februarie 2001, între locatorul pârâtei lui B.T.F.C. și utilizatorul
acestuia, reclamanta SC G.R. SA, care a avut ca obiect stingerea litigiului
dintre aceștia, reclamanta s-a obligat și a plătit suma totală de 850.000
dolari S.U.A., din care contravaloarea aparatului avariat reprezintă suma de
684.978,77 dolari S.U.A., iar diferența, de 165.021 dolari S.U.A., penalități
de întârziere în plată, la care s-a adăugat și comisionul bancar în sumă de
2.500 dolari S.U.A.
Susținerile din recursul în anulare,
în sensul că reclamantei i s-a acordat greșit, prin hotărârile criticate,
despăgubiri în sumă de 167.521 dolari S.U.A. (în echivalent 5.324.654.985 lei)
nu sunt fondate și urmează a fi respinse ca atare.
Astfel, probele de la dosar confirmă
că pârâta SC O.M.A. SA, în calitate de asigurător, a semnat pe lângă contractul
de asigurare încheiat cu reclamanta și contractul de leasing încheiat între
aceasta, în calitate de utilizator, și B.T.F.C., în calitate de locator al
aparatului prăbușit, context în care bine instanța de recurs a reținut că, în
realitate, contractul de leasing a devenit anexă a contractului de asigurare,
așa încât pârâta a cunoscut faptul că, potrivit art. 5 din acest ultim contract,
reclamanta trebuia să plătească locatorului, pentru fiecare rată a chiriei,
care nu era achitată la termen, dobânda calculată de la scadența plăților și
până la data achitării integrale a acestora la rata de 11,776% pe an.
De asemenea, potrivit art. 14 din
același contract, reclamanta, în calitate de utilizator, trebuia să
despăgubească pe locator pentru neîndeplinirea oricărei dintre obligațiile
asumate, între care prioritate avea obligația achitării ratelor, împreună cu o
penalizare de 11,776% pentru întârzierea în plată, care urma să fie considerată
ca chirie suplimentară pentru aeronavă.
Or, în contextul în care pârâta SC
O.M.A. SA a cunoscut, așa cum s-a arătat, aceste clauze contractuale și, cu
toate acestea, a plătit daunele stabilite prin decizia nr. 2157 din 4 aprilie
2001, după 2 ani de la producerea avarierii elicopterului, este evident că
aceasta este răspunzătoare pentru penalitățile care au curs pe acest interval
de timp, în sumă de 167.524 dolari S.U.A. și pe care reclamanta a fost nevoită
să le plătească locatorului B.T.F.C., în cadrul sumei globale de 850.000 dolari
S.U.A. și care, în mod justificat, au fost acordate de instanță reclamantei cu
titlu de despăgubiri civile.
În acest context, nu se reține că
obligația de plată a reclamantei, cu privire la ratele scadente, ar fi
independentă de primirea despăgubirilor acordate pârâtei prin decizia nr. 2157
din 4 aprilie 2001, din moment ce aceasta, prin semnarea contractului de
leasing, și-a însușit și clauzele din acesta și, ca atare, cunoștea faptul că,
pentru orice întârziere a plății ratelor, aceasta urma a fi penalizată,
împrejurare care justifică, așa cum bine au reținut ambele instanțe, acțiunea
în regres a acesteia pentru recuperarea sumelor achitate cu titlu de
penalități.
Prin urmare, între fapta pârâtei de
a achita cu întârziere despăgubirile la care a fost obligată și prejudiciul
încercat de reclamantă, constând în plata de penalități către locator, există,
contrar celor susținute în recursul în anulare, un raport de cauzalitate,
întrucât, în lipsa primirii despăgubirilor din partea pârâtei, reclamanta a
fost pusă în situația de a nu putea achita ratele la scadență, fapt care a
generat plata de penalități de către aceasta.
În ce privește susținerile din recursul
în anulare, în sensul că penalitățile pretinse și acordate de instanțe nu ar fi
dovedite, se constată, de asemenea, că nici acestea nu sunt fondate, deoarece,
chiar dacă, pentru stingerea litigiului, reclamanta a achitat locatorului o
sumă globală de 850.000 dolari S.U.A., conform tranzacției din 16 februarie
2001, fără ca aceasta să fie defalcată pe elemente componente, pentru a se
demonstra că în aceasta au fost incluse și penalități și cuantumul acestora, se
constată că, în realitate, probele de la dosar confirmă o astfel de situație,
adică că în suma menționată au fost incluse și penalitățile solicitate prin
acțiune cu titlu de despăgubiri.
Astfel, din dovezile de la dosar,
rezultă că valoarea reziduală rămasă de achitat, pentru elicopterul avariat la
data de 20 mai 1999, era de 684.978,77 dolari S.U.A., ceea ce înseamnă că diferența
până la concurența sumei de 850.000 dolari S.U.A., achitată de reclamantă
locatorului în baza tranzacției menționate anterior, reprezintă penalități de
întârziere, la care se adaugă 2.500 dolari S.U.A. reprezentând dobânzi, sume
care, justificat, au fost acordate de instanțe atâta timp, cât, în cauză, erau
îndeplinite toate cerințele art. 998, 999C. civ., pentru angajarea răspunderii
civile delictuale a pârâtei SC O.M.A. SA.
Așa fiind, recursul în anulare
urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva
sentinței nr. 5610 din 19 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul București,
secția comercială, și a deciziei nr. 1832 din 16 decembrie 2002, pronunțată de
Curtea de Apel București, secția VI a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi, 3 iunie 2004.