ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 69/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 69/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr.

69/2017

Prin Sentința civilă nr.

2.592 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale active și excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC A. RA, și a fost

admisă cererea de chemare în judecată formulată de

reclamanții B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu

pârâții I. SA; au fost obligate pârâtele la plata sumei de 2.956.637,04

dolari SUA (8.803.091 RON) daune și 723.227,87 dolari SUA (în lei la

cursul BNR din ziua plății), dobânda legală de la data

introducerii acțiunii până la data de 8 martie 2013 și în

continuare până la achitarea efectivă; au fost obligate de asemenea

pârâtele la plata sumei de 96.201,83 RON taxa judiciară de timbru și

cheltuieli martori și 22.380 euro (în lei la cursul BNR din ziua

plății) onorariu de avocat, onorariu de expert.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că,

prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a VI-a civilă, la data de 15 iunie 2009 sub nr. x/3/2009,

reclamantele B., C., D., E., F., G., H., au chemat în judecată pe

pârâții J. și SC A. RA, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea în

solidar a pârâtelor la:

- plata sumei

de 2.956.637,04 dolari SUA (la data introducerii cererii reprezentând 8.803.091

RON la cursul 1 dolar SUA = 2.9774 RON) reprezentând daunele acoperite de

către reclamanți și achitate de către aceștia pentru

reparațiile realizate la aeronava K. operată de către compania

L. și cauzate de incidentul aviatic produs la data de 14 iunie 2006 pe

Aeroportul Internațional M. din București în care a fost

implicată;

- dobânda

legală calculată până la data plății efective a

acestei sume;

- cheltuieli

de judecată reprezentând taxa de timbru, onorarii avocat și alte

costuri.

Pârâta SC A.

RA a formulat întâmpinare prin care a solicitat:

principal:

a. admiterea

excepției lipsei calității procesuale active a

reclamanților și, pe cale de consecință, respingerea

acțiunii ca promovată de persoane fără calitate

procesuală activă;

b. admiterea

excepției prematurității cererii de chemare în judecată

și pe cale de consecință respingerea cererii ca prematur

formulată;

c. admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și

pe cale de consecință respingerea acțiunii ca introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

d. admiterea

excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată

și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca

inadmisibilă;

subsidiar, în cazul în care se va trece peste aceste excepții, pe fondul

cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pârâta J. SA,

a formulat întâmpinare prin care a solicitat:

- admiterea

excepției prescripției dreptului material la acțiune al

reclamanților și respingerea pretențiilor acestora împotriva

pârâtei ca fiind prescrise;

- respingerea

cererii ca nefiind întemeiată, având în vedere următoarele

considerente:

Prin

Încheierea de ședință de la data de 1 martie 2010 instanța

a unit cu fondul, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepția

lipsei calității procesuale active și excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC A. RA, a respins

excepția prematurității formulării acțiunii și

excepția prescripției dreptului material la acțiune ca

neîntemeiată și a calificat ca apărare de fond excepția

inadmisibilității.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Tribunalul s-a pronunțat cu

prioritate, în condițiile art. 137 C. proc. civ., cu privire la

excepția lipsei calității procesuale active și a

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. RA,

invocate prin întâmpinare și pe fond, reținând:

Instanța

a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în regres pentru

despăgubiri solicitate persoanelor vinovate de producerea incidentului, în

condițiile subrogării în drepturile asiguratului în condițiile

art. 1106 - 1108 C. civ., potrivit art. 107 și 149 pct. 2 și 5 din

Legea nr. 105/1992.

În

soluționarea excepției lipsei calității procesuale active

invocată de pârâta SC A. RA prin întâmpinare la data de 1 septembrie 2009,

Tribunalul a reținut că Polița nr. x și Contractul de

subscriere depuse la dosar certifică faptul că asigurarea a fost

încheiată de către N. în calitate de broker de asigurare, "prim

asigurător" fiind O. reclamanta precizând că

"Asigurătorul pentru Austria a fost desemnat societatea O. Austria

și în subsidiar pentru Europa a fost O. Londra".

Pârâta a

susținut că acțiunea nu putea fi promovată decât de

asiguratorul inițial O. Austria.

Polița

încheiată acoperea riscurile pentru pierderi și pagube cauzate

avionului în timpul zborului sau la sol, în condiții de pace sau

război; sumele pe care asiguratul a fost obligat să le

plătească ca despăgubire pentru răspunderea civilă în

raport cu terți păgubiți.

A fost vorba

de o poliță combinată cu limita unică, asigurat fiind L.

și/sau P., având ca prim asigurător O. și fiind

însoțită de un Contract de subscriere.

Potrivit

Certificatului de asigurare emis la 26 septembrie 2006 de către N. s-a

precizat că, în calitate de Broker de asigurare, a încheiat asigurarea cu

anumiți subscriitori de la societatea Q. și cu anumite

societăți de asigurare în numele L. și/sau P.‚ la pct. 1.2

menționându-se că asiguratorii vor avea dreptul la beneficiul

recuperării în ceea ce privește oricare proprietate pentru care a

fost făcută o decontare.

Din

probatoriul administrat Tribunalul a reținut astfel că, având în

vedere obiectul și valoarea asigurării, precum și calitatea

asiguraților, mai mulți subscriitori au acoperit câte o parte din

riscul asigurat - în dreptul român echivalent ar fi operațiunea de

"coasigurare" - contractul fiind încheiat cu șapte (inițial

nouă) subscriitori de la societatea Q. și cu anumite

societăți de asigurare, procentele subscrise fiind: B. 10%; C. 8%;

D., E. 15%; F. 7%; G. 6%; O. UK 50%; H. 4%.

În urma

incidentului, asiguratul a prezentat o cerere de despăgubire prin broker,

iar reasiguratorii, la cererea beneficiarului au achitat prin broker suma de

2.956.637,04 dolari SUA contravaloare reparații realizate la aeronava K.

După

depunerea cererii de despăgubire, brokerul inițial N. a fost schimbat

cu Q. și apoi cu S.

Pe de

altă parte, Tribunalul a constatat că acțiunea a fost

întemeiată pe răspunderea civilă delictuală în

condițiile art. 998 - 999 C. civ. de asigurator care s-a subrogat în

drepturile asiguratului nu în condițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995

(neinvocate și inaplicabile în speță), ci în virtutea

subrogării legale în drepturile asiguratului potrivit art. 1106 - 1108 C.

civ.

Pentru

considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că reclamanții au

justificat calitatea procesuală activă, excepția fiind

respinsă ca neîntemeiată.

Excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC A. RA

prin întâmpinare la data de 1 septembrie 2009 a avut în vedere faptul că

pretențiile reclamanților s-au întemeiat pe omisiunea controlorilor

de trafic SC A. RA de a aduce la cunoștința piloților aeronavei

avariate, faptul că pragul de aterizare al pistei nr. 25 al Aeroportului

M. era decalat urmare a unor lucrări executate în primii 800 de metri ai

pistei. Controlorii de trafic aerian transmit aeronavelor ce efectuează

manevre pe aeroport informații aeronautice furnizate de către T.,

informații emise pentru a asigura siguranța și securitatea

traficului aerian.

Tribunalul a

reținut că, în speța de față, întemeiată pe

răspunderea civilă delictuală, s-a pus în discuție

responsabilitatea ambelor pârâte în ceea ce privește respectarea

condițiilor legale privind siguranța traficului aerian, în sensul

respectării obligațiilor controlorilor de trafic de atenționare

cu privire la zona incidentului - referitor la pârâta SC A. RA,

responsabilitatea și respectarea marcajelor pentru pista cu prag decalat -

ce îi incumba pârâtei I. SA.

Pentru

considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că reclamanții au

justificat calitatea procesuală pasivă în cazul pârâtei SC A. RA ca

fiind cea obligată de a respecta dispozițiile legale în ceea ce

privește siguranța traficului aerian.

În

soluționarea litigiului dedus judecății Tribunalul a

reținut că aeronava K., operator aerian L. zborul din direcția

Kiev, la data de 14 iunie 2006 ora locală 14.16, a aterizat pe pista 25 a

Aeroportului Internațional M., ieșind de pe acesta în lateral

dreapta, în urma incidentului aeronava înregistrând serioase avarii datorate

lucrărilor care se desfășurau pe pista 25 a Aeroportului

Internațional M.

Deși

inițial aterizarea trebuia să aibă loc pe pista 07,

piloților li s-a comunicat de către controlorii de trafic că

aterizarea va avea loc pe pista 25, din direcția opusă, din cauza

unui vânt de coadă care ar fi împiedicat aterizarea în condiții optime

pe pista programată.

Aeroportul M.

dispune de o singură pistă ce poartă denumirea 07, atunci când

operațiunea de decolare-aterizare se face într-un sens și 25 când

această operațiune se efectuează în sensul celălalt.

Avionul a

fost pilotat de către U. - căpitan și V., ambii cu

experiență deosebită de peste 10.000 ore de zboruri comerciale.

Operatorul

aerian L. a încheiat polițe de asigurare pentru aeronave, printre care

și Polița nr. x, aferentă aeronavei implicată în incidentul

ce a avut loc la data de 14 iunie 2006.

Polița a

fost încheiată prin brokerul N. și avea drept obiect riscuri privind

fuzelajul și piesele de schimb, asigurare împotriva riscurilor de

război și a altor pericole privind fuzelajul pentru perioada 15

septembrie 2005 - 15 septembrie 2006, în calitate de asigurat figurând L.

și/sau P.

Din expertiza

efectuată în cauză în condițiile art. 201 C. proc. civ.

coroborat cu restul probatoriului administrat în cauză - înscrisuri,

declarații de martori și interogatoriu - Tribunalul a reținut

existența a trei factori convergenți ce au contribuit la producerea

incidentului din 14 iunie 2006, având la bază erori cumulative:

1.

Neîndeplinirea obligațiilor controlorilor de trafic;

2.

Neîndeplinirea obligațiilor privind conformitatea marcajelor pistei;

3.

Neîndeplinirea obligațiilor de informare de către piloți.

Astfel, în

temeiul art. 998 și 999 C. civ. Tribunalul a apreciat că în

speța de față au fost întrunite condițiile pentru angajarea

răspunderii delictuale pentru fapta proprie, astfel:

a)

existența unui prejudiciu

Este vorba de

sumele de bani achitate reprezentând contravaloarea reparațiilor aeronavei

K., care a făcut obiectul acestui incident aeronautic.

Prejudiciul a

fost cert în sensul existenței sale, nu eventual, era actual și nu a

fost reparat încă.

b)

existența faptei ilicite.

În ceea ce

privește pârâta SC A. RA a fost vorba de omisiunea de a comunica

echipajului informațiile necesare unui zbor în siguranță,

nerespectându-se frazeologia obligatorie conform AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06.

În cazul

Aeroportului Internațional X. se va avea în vedere neconformitatea

marcajelor de pe pistă cu cerințele de marcaje prevăzute la pct.

5.2.4.10, Anexa 14 ICAO, Vol. 1 și dispozițiile art. 28 alin. (1) din

C. aerian.

c)

existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și

prejudiciu

În mod evident,

inacțiunea pârâtelor constând în nerespectarea frazeologiei obligatorii

și a marcajelor pistei au condus la producerea prejudiciului ce se cerea a

fi acoperit.

d)

existența vinovăției

Vinovăția

pârâtelor s-a manifestat sub forma culpei "neglijență și

imprudență" în accepțiunea dispozițiilor art. 999 C.

civ.

În ceea ce

privește cotele procentuale de culpă, potrivit raportului de

expertiză, deși s-a menționat că era vorba de erori

cumulative și că ordinea importanței erorilor nu putea fi

stabilită, fiecare participant din lanțul de erori constituind un

factor cheie, au fost avute în vedere următoarele procente de culpă

ce au condus la accident: echipajul de zbor - 30%; organul de trafic SC A. RA -

28%; I. SA - 27%, alte părți neimplicate în litigiu - 15%.

Deși din

probatoriul administrat rezultă că echipajul a folosit o

procedură care nu mai era în vigoare și nu a respectat limita de

altitudine, aspect care ar fi putut să fi determinat neobservarea

marcajelor privind pragul decalat - chiar contradictoriu, combinat cu marcajele

vechi privind pragul nedecalat, instanța a reținut însă că

după accident comisia a găsit la bordul aeronavei procedura de

apropiere NDB la pista 25 pentru prag nedecalat - aspect reținut prin Raport

în contradicție cu declarațiile martorului Y., iar din transcriptul

comunicațiilor nu rezulta că echipajul pregătea aterizarea

pentru pista 25 cu prag decalat, rezultând clar că era pregătit

pentru aterizare pe pista 07.

Totodată

s-a reținut din declarația pilotului comandant că nu a avut la

dispoziție documentul AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06, că era foarte clar

conținutul și dacă ar fi avut cunoștință de el,

incidentul nu s-ar mai fi produs.

Aceste

aspecte coroborat cu cadrul procesual stabilit de reclamanți a determinat

instanța să aprecieze că nu era competentă în a se

pronunța cu privire la culpa piloților decât în măsura în care

ar fi condus la exonerarea de răspundere a pârâtelor, astfel încât a

reținut doar solidaritatea pârâtelor în condițiile art. 1003 C. civ.

"Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane,

aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire", urmând

ca pârâtele să se îndrepte în consecință împotriva altor

persoane sau părți care nu sunt implicate în litigiu pentru a

determina eventuala culpă a acestora și responsabilitatea în

acoperirea unei cote din prejudiciu.

În raport de

apărările pârâtelor Tribunalul a reținut că asiguratorii

s-au subrogat în drepturile asiguratului operator al aeronavei,

îndreptățit să își recupereze paguba de la persoanele

vinovate, nefiind vorba de propria culpă a asiguratului și neexistând

nici o împrejurare care să înlăture vinovăția pârâtelor în

condițiile în care pe de o parte pretinsa culpă a piloților nu a

fost singulară și nici stabilită cu certitudine, la producerea

prejudiciului au concurat mai mulți factori, așa cum s-a

menționat mai sus, iar pe de altă parte polița de asigurare

acoperea pagubele cauzate avionului.

În ceea ce

privește natura Poliței s-a constatat că avea obiect riscuri

privind fuzelajul și piesele de schimb, asigurare împotriva riscurilor de

război și a altor pericole privind fuzelajul, răspunderea

civilă a asiguratului decurgând din operațiunile sale de zbor,

inclusiv răspunderea civilă pentru terți, pentru pasageri,

bagaje etc., pentru perioada 15 septembrie 2005 - 15 septembrie 2006, în

calitate de asigurat figurând L. și/sau P. În consecință, a fost

vorba în mod evident de o poliță care a acoperit pe de o parte pagube

cauzate avionului în timpul zborului sau la sol, în timp de pace sau război,

iar pe de altă parte sumele pe care asiguratul era obligat să le

plătească ca despăgubire terților.

Tribunalul nu

a reținut susținerile pârâtei I. SA privind clauza de

nerăspundere - în condițiile în care din transcript rezulta că

pista inițială pregătită era 07, controlorul a indicat la

01.44.08 - "va fi pista 25 pt. voi" la ora 1.53.09 piloții au

solicitat pista 07 și după comunicarea intensității

vântului s-a luat pista.

Clauza de

nerăspundere constând în consimțământul victimei are în vedere

situația în care victima prejudiciului a fost de acord, încă înainte

de producerea faptei, ca autorul acestei fapte să acționeze într-un

anumit mod, deși exista posibilitatea cauzării unei pagube. Astfel,

nu s-a putut susține că alegerea pistei 25 pentru aterizare în loc de

pista 07 avea valoarea unei clauze de nerăspundere, operatorul sau chiar

piloții fiind de acord că în urma acestei alegeri se va produce un

incident.

Pentru

considerentele expuse, Tribunalul, reținând dispozițiile legale

evocate, a admis cererea și a obligat pârâtele la plata sumei de

2.956.637,04 dolari SUA (8.803.091 RON) cu titlu de daune.

Cu privire la

petitul accesoriu referitor la dobânda legală, Tribunalul a reținut

dispozițiile art. 2 și 4 din O.G. nr. 9/2000 și a avut în vedere

faptul că răspunderea delictuală este integrală, dispunând

în consecință obligarea pârâtelor și la plata sumei de

723.227,87 dolari SUA (în lei la cursul BNR din ziua plății) dobânda

legală de la data introducerii acțiunii până la data de 8 martie

2013 și în continuare până la achitarea efectivă.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ. Tribunalul a obligat pârâtele - ca părți care

au căzut în pretenții - la plata sumei de 96.201,83 RON taxa

judiciară de timbru (OP din 04 septembrie 2009 - 91.217 RON) și

cheltuieli martor; 22.380 euro (în lei la cursul BNR din ziua plății)

reprezentând onorariu de avocat - 7.760 euro, onorariu de expert - 13.310 euro

și cheltuieli decontate martor - 1.310 euro.

Împotriva

Sentinței civile nr. 2.592 din 1 aprilie 2013 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a făcut apel I.

SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate

în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu Compania sa

ca nefiind întemeiată, și obligarea intimatelor reclamante în solidar

la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în

etapa fondului și în cea a apelului pentru următoarele motive:

Împotriva

Sentinței civile nr. 2.592 din data de 1 aprilie 2013 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a făcut apel

și apelanta SC A. RA, solicitând admiterea apelului formulat și drept

consecință, schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 2.592

pronunțată la data de 1 aprilie 2013 în Dosarul nr. x/3/2009 de

către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în sensul

respingerii în integralitate a acțiunii formulată de către

intimatele-reclamante.

excepție:

a) ca fiind

promovate de persoane fără calitate procesuală activă;

b) ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

cauzei:

a) în

principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

b) în

subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru

următoarele motive:

Analizând

apelurile prin prisma motivelor de apel expuse, Curtea de Apel a constatat

că nu sunt fondate, pentru considerentele care vor fi expuse.

În primul

rând, s-au clarificat reglementările legale aplicabile, având în vedere

că este vorba despre un raport juridic de drept privat cu element de

extraneitate, întrucât, chiar dacă producerea faptului ilicit s-a realizat

pe teritoriul românesc, atât proprietarul și utilizatorul aeronavei, cât

și asiguratorii acesteia sunt persoane juridice străine.

În cauză

sunt aplicabile din acest punct de vedere dispozițiile Legii nr. 105/1992

cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, în

forma în vigoare la data producerii faptului ilicit, respectiv la data de 14

iunie 2006.

Competența

instanței române reținută, în mod corect, de către prima

instanță este prevăzută de dispozițiile art. 149 pct.

2 și 5 din Legea nr. 10/1992. Această competență este

atrasă dacă "sediul pârâtului, persoană juridică, se

află în România", respectiv dacă "locul unde a intervenit

un fapt juridic din care decurg obligații extracontractuale sau efectele

sale se află în România".

Art. 143 din

această lege dispune că: "Dispozițiile legii române

referitoare la rutele și securitatea zborului în spațiul aerian român

se aplică oricărei aeronave, independent de statul

înmatriculării, precum și echipajului și călătorilor

aflați la bord." Aceste dispoziții legale se coroborează cu

prevederile normelor internaționale în materie la care România a aderat.

Cu privire la

actul ilicit, dispozițiile care reglementează raportul juridic sunt

prevăzute la art. 107 din lege astfel: "Legea statului unde are loc

un fapt juridic stabilește dacă acesta constituie un act ilicit

și îl cârmuiește îndeosebi în ceea ce privește: a) capacitatea

delictuală; b) condițiile și întinderea răspunderii; c)

cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere și de

împărțire a răspunderii între autor și victimă; d)

răspunderea comitentului pentru fapta prepusului; e) natura daunelor care

pot să dea loc la reparație; f) modalitățile și

întinderea reparației; g) transmisibilitatea dreptului la reparație;

h) persoanele îndreptățite să obțină reparația

pentru prejudiciul suferit."

Aceste

prevederi legale se coroborează și cu cele prevăzute în

Secțiunea a II-a a Legii nr. 105/1992 intitulată "Legea

aplicabilă în procesele de drept internațional privat",

respectiv art. 158: "Capacitatea procesuală a fiecăreia dintre

părțile în proces este cârmuită de legea sa

națională", art. 159: "În procesele privind raporturi de

drept internațional privat instanțele române aplică legea

procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.

Legea română stabilește și dacă o anumită

problemă este de drept procedural sau de drept material", art. 160:

"Obiectul și cauza acțiunii civile, în procesele privind raporturi

de drept internațional privat, sunt determinate de legea care

reglementează fondul raportului juridic litigios. După aceeași

lege se determină calitatea procesuală a părților".

Față

de aceste dispoziții legale, se constată că, în cauză,

având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, legea

procedurală română aplicabilă de către instanțele

române competente să judece cauza este C. proc. civ. 1865, iar legea de

drept material aplicabilă raporturilor juridice deduse judecății

este Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în

România, completată cu dispozițiile C. civ. 1864, ambele în forma în

vigoare la data de 14 iunie 2006.

În

soluționarea apelurilor, față de dispozițiile art. 298

coroborat cu art. 137 C. proc. civ., au fost analizate cu prioritate acele

motive de apel ce cuprind reluarea excepțiilor invocate la fond și

respinse de către prima instanță.

Astfel, unul

dintre motivele de apel invocate de către apelanta SC A. RA S.A. se

referă la greșita respingere a excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantelor.

În primul

rând, se arată în esență că acțiunea este

întemeiată pe subrogarea în drepturile asiguratului, iar reclamantele nu

se pot subroga direct în drepturile asiguratului, acestea fiind reasiguratori

ai poliței de asigurare. Doar asiguratorul O. Austria se poate subroga

direct în drepturile asiguratului, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995,

având calitate procesuală activă. Totodată, consideră

că s-a reținut eronat că subrogarea în drepturile asiguratului

s-a realizat nu în condițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, ci în

temeiul subrogării legale în drepturi, potrivit art. 1106 - 1108 C. civ.

Dreptul de subrogație invocat de reclamante nu se încadrează în nici

unul din cazurile prevăzute de art. 1108 C. civ., astfel că greșit

nu s-au aplicat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995. Contractului

de asigurare îi sunt aplicabile prevederile dreptului austriac, care nu a fost

avut în vedere la lămurirea calității reclamantelor.

Curtea a

constatat că, chiar dacă potrivit Poliței de asigurare având ca

asigurat pe L., în calitate de operator al aeronavei în cauză, precum

și conform contractului de subscriere în care apare în calitate de prim

asigurator O. și de subscriitori ai poliței de asigurare intimatele

reclamante, acestea ar avea calitatea de coasiguratori sau de reasiguratori ai

poliței de asigurare, reclamantele au calitate procesuală activă

în cauză.

Față

de dispozițiile art. 160 din Legea nr. 105/1992, calitatea procesuală

a părții este determinată de legea care reglementează

fondul raportului juridic litigios, în cauză, calitatea procesuală a

reclamantelor este determinată de dispozițiile Legii nr. 136/1995

completate cu cele ale C. civ. 1864.

În

situația în care reclamantele au calitatea de coasiguratori (calitate

reținută de către prima instanță), având în vedere

dispozițiile art. 45

1

din Legea nr. 136/1992 care definesc

coasigurarea ca fiind operațiunea prin care doi sau mai mulți

asiguratori subscriu același risc, fiecare asumându-și o cotă

parte din acesta, subrogarea acestora în drepturile asiguratului

despăgubit se realizează în temeiul dispozițiilor art. 22 din

Legea nr. 136/1995 conform cărora: "În limitele indemnizației

plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau

ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de

producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, ...".

Și în

situația în care reclamantele au calitatea de reasiguratori, reasigurarea

fiind, conform art. 46 din Legea nr. 136/1995, operațiunea de asigurare a

unui asigurator de către alt asigurator, primul fiind reasigurat, iar al

doilea reasigurator, operează subrogarea reasiguratorului în drepturile

reasiguratului în locul căruia s-a făcut plata, potrivit art. 1108

pct. 3 C. civ. 1864. Potrivit acestui text de lege, "Subrogația se

face de drept: ... 3. în folosul aceluia care, fiind obligat cu alții sau

pentru alții la plata datoriei, are interes a o desface". Însă,

reasiguratul este de fapt asiguratorul care beneficiază de dreptul de

subrogare în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători

de producerea pagubei, drept prevăzut de dispozițiile art. 22 din

Legea nr. 136/1995. Se deduce că reasiguratorul care, prin plata

indemnizației de asigurare, se subrogă în toate drepturile

reasiguratului asigurator, se subrogă și în dreptul acestuia

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 136/1995 de a recupera paguba de la cei

răspunzători de producerea ei.

Deci,

indiferent de calitatea reclamantelor de coasiguratori sau de reasiguratori,

nemaiavând importanță dacă instanța de fond nu a clarificat

calitatea acestora potrivit legii străine (dreptul austriac), potrivit

legii române, acestea au calitate procesuală activă în cauză,

aspect reținut în mod corect de către prima instanță.

În al doilea

rând, apelanta susține că reclamantele nu au dovedit că

despăgubirea achitată asiguratului a fost achitată efectiv de

acestea. În acest sens, arată că nu s-a probat achitarea

prejudiciului de către reclamante pentru a opera subrogarea, ordinele de

plată fiind achitate de către o persoană fizică, Z.,

fără a fi demonstrată legătura cu reclamantele.

Totodată, menționează că, potrivit Adresei din 3 septembrie

2009, despăgubirea a fost achitată de broker, nu de reclamante, iar

între suma solicitată de 2.956.637,04 dolari SUA și cea dovedită

de 2.945.960,76 dolari SUA există o diferență de 10.676,28

dolari SUA.

Faptul

că pe dovezile privind plata despăgubirii figurează în calitate

de plătitor o persoană fizică nu este de natură să

conducă la concluzia că această plată nu a fost

efectuată de către intimatele reclamante. Acestea au arătat

că subscrierea de către ele a poliței de asigurare s-a realizat

prin intermediul brokerului agreat de părți, N., iar

plățile referitoare la despăgubire s-au realizat prin

intermediul Brokerului către L., asiguratul și operatorul aeronavei.

Confirmarea de către asigurat a primirii sumei de 2.956.637,04 dolari SUA

reprezentând despăgubiri de asigurare cauzate de producerea evenimentului

asigurat, respectiv avarierea aeronavei la data de 14 iunie 2006,

coroborată cu dovezile de plată depuse la dosar reprezintă proba

suficientă și concludentă cu privire la achitarea

despăgubirii de către intimatele reclamante.

În ceea ce

privește cuantumul despăgubirii, din documentele de plată depuse

la dosar de intimate, reiese suma solicitată și achitată de

acestea cu următoarele ordine de plată: din 18 octombrie 2006 în

valoare de 950.400 dolari SUA, din 3 noiembrie 2006 în valoare de 39.600 dolari

SUA, din 14 ianuarie 2008 în valoare de 960.000 dolari SUA, din 22 ianuarie

2008 în valoare de 520.000 dolari SUA, din 5 februarie 2008 în valoare de

204.230,52 dolari SUA, din 21 februarie 2008 în valoare de 7.676,28 dolari SUA,

23 februarie 2009 în valoare de 263.742,03 dolari SUA și din 21 februarie

2009 în valoare de 10.989,21 dolari SUA.

Tot în cadrul

motivului de apel referitor la calitatea procesuală activă a

reclamantelor, se încadrează și critica formulată de apelanta I.

cu privire la natura polițelor de asigurare. Apelanta susține că

este vorba despre contracte de asigurare de tip CASCO pentru răspundere,

considerând că asiguratul a încheiat asigurarea pentru a se proteja de

pretențiile împotriva sa formulate de cei prejudiciați de el,

urmărindu-se acoperirea prejudiciului creat de asigurat proprietarului

aeronavei. Mai arată apelanta că reclamantele asiguratori nu au

despăgubit terțe persoane de prejudiciul creat de asigurat, ci l-au

despăgubit pe asigurat de prejudiciul produs sieși, precum și

că deoarece beneficiarul asigurării a fost despăgubit de

asiguratori, nu mai are de ce să promoveze o astfel de acțiune,

nemaiexistând drept de regres al asiguratorului.

Raționamentul

apelantei nu poate fi reținut, deoarece aceasta face o confuzie între

asigurarea de bunuri (cum este asigurarea CASCO) și asigurarea de

răspundere civilă. Asigurarea de bunuri are ca obiect obligația

asiguratorului de a plăti asiguratului sau beneficiarului asigurării

o despăgubire la producerea riscului asigurat, risc ce a avut drept

consecință avarierea sau distrugerea bunului asigurat. Asigurarea de

răspundere civilă are ca obiect obligația asiguratorului de a

plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul

răspunde în baza legii față de terțe persoane

păgubite.

Polița

de asigurare din cauză are natura juridică a unui contract de

asigurare complex ce are ca obiect atât asigurarea de bunuri cât și

asigurarea de răspundere civilă. Obiectul asigurării de bunuri

constă în fuzelajul și toate piesele de schimb ale aeronavei K.,

pentru toate riscurile ce ar determina deteriorarea acestora. În nici un caz nu

se poate considera, astfel cum susține apelanta I. că obiectul

prezentei cauze ar consta în pretinderea unei sume reprezentând

despăgubirea rezultată dintr-o asigurare de răspundere

civilă, nefiind vorba despre asigurarea pentru prejudiciul cauzat de

către asigurat unor terțe persoane.

Apelanta SC

A. RA critică și greșita respingere a excepției lipsei

calității procesuale pasive a sa. Arată că potrivit

Regulamentului Circulației Aeriene și Serviciilor de Trafic Aerian

(pct. 4.6.4.1.) controlorul de trafic aerian are obligația de a comunica

pilotului starea suprafeței pistei și a altor corpuri străine ce

pot prezenta pericol temporar. Controlorul de trafic aerian a comunicat datele

referitoare la siguranța traficului aerian conform informărilor

aeronautice, executând întocmai atribuțiile de serviciu.

Motivul de

apel nu este întemeiat, deoarece cu privire la calitatea procesuală

pasivă a pârâtei SC A. RA, în mod legal a reținut prima

instanță că aceasta are calitate procesuală pasivă,

fiind obligată de a respecta dispozițiile legale în ceea ce

privește siguranța traficului aerian.

Susținerile

referitoare la executarea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu

de către controlorul de trafic aerian reprezintă apărări ce

țin de soluționarea pe fond a acțiunii în răspundere civilă

delictuală și au fost analizate o dată cu motivele de apel

privind modul de soluționare a fondului cauzei.

Apelanta SC

A. RA a mai invocat greșita respingere a excepției

inadmisibilității acțiunii. Astfel, a arătat că

greșit s-a apreciat de către instanța de fond îndeplinirea

condițiilor art. 998 - 999 C. civ., nefiind vorba despre actele

făcute de organele persoanei juridice conform art. 35 alin. (2) și

(3) din Decretul nr. 31/1954. Acțiunea întemeiată pe

dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. este inadmisibilă. Instanța

de fond a calificat excepția inadmisibilității ca apărare

de fond, dar nu a analizat-o în cadrul sentinței apelate.

Calificând

excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe

dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. ca apărare de fond și

analizând în considerentele hotărârii apelate întrunirea condițiilor

de antrenare a răspunderii civile delictuale, reținând îndeplinirea

acestor condiții, nu se poate considera că instanța de fond nu a

analizat această apărare.

Cu privire la

motivul de apel prin care se reiterează excepția

inadmisibilității acțiunii, s-a constatat că excepția

nu este întemeiată, sens în care în mod corect a reținut și

prima instanță.

Aceasta având

în vedere că, potrivit principiului rolului activ al judecătorului,

prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanța de judecată este

obligată, înainte de toate, să asigure calificarea juridică

exactă a acțiunii.

Față

de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora

"în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra

obiectului cererii deduse judecății", rezultă că

regula este că instanța nu poate schimba din oficiu doar obiectul

cererii deduse judecății.

Cauza cererii

de chemare în judecată este reprezentată atât de cauza juridică,

referitoare la fundamentul, temeiul juridic al cererii, și care poate fi

stabilită în mod corect de către judecător în sensul

calificării juridice exacte a cererii de chemare în judecată,

după punerea în discuția părților a acestei

calificări, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cât și de cauza

acțiunii, constând în scopul urmărit de către reclamant și

explicat prin motivele speciale care au determinat partea să

acționeze.

Se deduce

că instanța de judecată nu este ținută de temeiul

juridic arătat de reclamant în cererea de chemare în judecată, ci

doar de obiectul acțiunii, adică de pretenția concretă a

reclamantului și de cauza acțiunii, reprezentată că scopul

urmărit prin exercitarea dreptului la acțiune în justiție.

Mai mult,

instanța este obligată să asigure calificarea corectă din

punct de vedere juridic a cererii de chemare în judecată și să

verifice întrunirea condițiilor legale în raport de temeiul juridic

stabilit astfel, prin raportare la pretenția reclamantului, la motivele

și probele invocate de părți.

În

cauză, se constată că în mod eronat acțiunea a fost

întemeiată de reclamante pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta

proprie, deoarece nu este vorba despre fapta organelor de conducere sau de

reprezentare ale apelantelor pârâte, potrivit dispozițiilor art. 35 alin.

(2) și 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și

persoanele juridice. Temeiul juridic corect este cel prevăzut de

dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. referitoare la răspunderea

civilă delictuală a comitenților pentru faptele prepușilor,

având în vedere că faptele reclamate ca fiind ilicite și cauzatoare

de prejudicii intimatelor reclamante nu au fost săvârșite de organele

de conducere și cu drept de reprezentare a apelantelor pârâte, ci de

către prepușii (angajații) acestora în exercitarea

atribuțiilor lor de serviciu, sens în care s-a reținut și de

către prima instanță.

Chiar

dacă instanța de fond nu a stabilit corect textul de lege ce se

referă la tipul de răspundere civilă delictuală aplicabil

în speță, aceasta a analizat aceeași formă a

răspunderii civile, respectiv răspunderea civilă

delictuală, care presupune verificarea îndeplinirii acelorași

condiții ale răspunderii delictuale, respectiv: fapta ilicită,

prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu

și vinovăția.

Sub acest

aspect, al obligației instanței de fond de a califica juridic corect

acțiunea, adică de a indica temeiul de drept aplicabil în

speță și având în vedere analizarea de către această

instanță a acelorași condiții legale pentru antrenarea

răspunderii civile delictuale, nu este întemeiată excepția

inadmisibilității acțiunii reiterată ca motiv de apel de

către apelanta SC A. RA.

Critici

referitoare la greșita stabilire a situației de fapt și la

greșita apreciere a întrunirii condițiilor răspunderii civile

delictuale de către instanța de fond se regăsesc atât în apelul

formulat de către I. cât și în apelul declarat de SC A. RA.

Cu privire la

condiția existenței prejudiciului, apelanta I. susține

inexistența acestuia, motivat de faptul că asiguratul, L., nu este

proprietarul aeronavei asigurate, proprietar fiind W.. Astfel, avarierea

aeronavei nu ar produce prejudicii operatorului acesteia, căci el doar o

exploatează, ci proprietarului aeronavei. Singurul prejudiciu produs proprietarului

ar fi beneficiul nerealizat pe perioada derulării reparațiilor.

Apelanta SC A. RA consideră că prejudiciul nu este cert, pentru

să nu s-a făcut dovada plății efective a indemnizației

de asigurare din conturile reasiguraților în contul asiguratorului,

documentele de plată depuse la dosar certificând doar achitarea unor sume

în contul asiguratului de către broker.

Cu privire la

susținerea apelantei I. referitoare la faptul că prejudiciul

solicitat nu s-ar fi produs în patrimoniul asiguratului care a încasat

indemnizația de asigurare, L., care este și operatorul aeronavei, ci

în patrimoniul proprietarului aeronavei, W., se constată că nu este

întemeiată, prima instanță reținând corect producerea

prejudiciului în patrimoniul operatorului aeronavei care are și calitatea

de asigurat.

Astfel, din

Contractul de închiriere și utilizare încheiat între W., în calitate de

proprietar al aeronavei K., și L., în calitate de chiriaș al

acesteia, reiese (art. 5.1) obligația L. "de a suporta toate

costurile avionului de service și mentenanță (în special

mentenanță, întreținere curentă, revizii, reparații

generale și reparații uzuale)".

Dacă,

potrivit acestui contract, proprietarul aeronavei este responsabil de

asigurarea motoarelor aeronavei, respectiv propulsoare de tip

"POWER-BY-THE HOUR" (art. 5.1), operatorului aeronavei îi revine

obligația de a încheia contract de asigurare atât pentru răspunderea

civilă obligatorie (pagube aduse persoanelor și bunurilor) (art.

6.1), cât și pentru toate riscurile, casco, precum și o asigurare

privind riscuri de război (inclusiv riscuri de furt, confiscare și

deposedare) (art. 6.2).

Se deduce

că, potrivit raporturilor juridice stabilite prin contractul de închiriere

a aeronavei, operatorului chiriaș L. îi revine obligația contractuală

de a asigura mentenanța avionului și de a efectua reparațiile

necesare, inclusiv în caz de accidente aviatice, sens în care tot acestuia îi

incumbă și obligația încheierii unei asigurări atât de

răspundere civilă obligatorie, cât și CASCO, de bunuri, pentru

eventualele pagube aduse aeronavei. În executarea acestor obligații

contractuale a fost încheiată polița de asigurare din cauză,

pentru riscuri privind fuzelajul și piesele de schimb, poliță în

care calitate de asigurat are L., operatorul aeronavei.

Reiese

că, atâta timp cât obligația reparării aeronavei în

situația producerii unei pagube cauzate de un accident aviatic este

stabilită prin contractul de închiriere în sarcina operatorului aeronavei,

L., și nu a proprietarului acesteia, producerea pagubei ca urmare a

accidentului aviatic are loc în patrimoniul operatorului aeronavei care este

obligat contractual să asigure și să suporte costurile de

reparare a aeronavei și nu în patrimoniul proprietarului aeronavei.

Referitor la

susținerea apelantei SC A. RA potrivit căreia nu s-a probat

certitudinea prejudiciului produs în patrimoniul intimatelor reclamante, pe

motiv că nu s-a dovedit efectuarea plății de către acestea

către asigurator, se constată că nu este întemeiată.

Astfel, cum

s-a reținut de către prima instanță și cum reiese

și din documentele de plată depuse la dosar, plata despăgubirii

s-a realizat de către intimatele reclamante prin intermediul Brokerului de

asigurare, sumele de bani fiind depuse de către un reprezentat al

Brokerului, persoană fizică, în contul asiguratului, respectiv

operatorul aeronavei, L. Încasarea indemnizației de asigurare a fost

și confirmată de către asigurat, nefiind contestată sub

aspectul cuantumul pagubei. Faptul că achitarea indemnizației de

asigurare nu s-a realizat întâi către asigurator, O. Europe, urmând ca

acesta ulterior să plătească despăgubirea către

asigurat, ci s-a efectuat direct către asigurat nu are relevanță

în cauză, sub aspectul susținerii neîndeplinirii condiției

caracterului cert al prejudiciului pentru motivul că intimatele reclamante

nu ar fi achitat despăgubirea. Prejudiciul invocat de intimatele

reclamante este cert, fiind produs în patrimoniul lor, deoarece acestea au

achitat indemnizația de asigurare, neavând importanță dacă

aceasta a fost achitată direct către asigurat sau asiguratorului.

Cu privire la

fapta ilicită, ambele apelante critică reținerea de către

instanța de fond a săvârșirii de către prepușii lor a

vreunei fapte ilicite. Apelanta I. susține că și-a îndeplinit,

prin angajații săi, obligația de informare a operatorilor

și de marcare a șantierului în cadrul căruia se efectuau

lucrările la pista 25. Conform susținerilor apelantei SC A. RA,

controlorul de trafic aerian a oferit echipajului aeronavei toate

informațiile necesare referitoare la pista 25 de aterizare programată

potrivit Regulamentului Circulației Aeriene și al Serviciilor de

Trafic Aerian (pct. 4.6.4.1), fiind furnizată informația

cuprinsă în AIRAC AIP SUP 01/06.

Criticile

formulate de către apelante nu sunt întemeiate, în mod corect

reținând instanța de fond săvârșirea faptelor ilicite de

către prepușii pârâtelor, potrivit probatoriului administrat în

cauză.

Astfel, din

întreg probatoriul administrat în cauză și în special din raportul de

expertiză tehnică specialitatea aeronautică au reieșit

cauzele producerii accidentului aviatic din data de 14 iunie 2006 ce a

determinat avarierea aeronavei K.: necunoașterea decalării pragului

pistei 25 a aerodromului LRBS de către echipajul aeronavei; nerespectarea

frazeologiei obligatorii prin AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06 de către organul

de trafic în etapa de apropiere pentru aterizare a aeronavei pe pista 25 cu

prag decalat a aerodromului București Băneasa LRBS; nerespectarea

reglementărilor ICAO Anexa 14 Aerodromuri de către I. referitoare la

realizarea marcajelor pentru pista 25 cu prag decalat a LRBS.

Rezultă

că fapta ilicită săvârșită de către prepușii

SC A. RA constă în nerespectarea de către controlorul de trafic

aerian a frazeologiei obligatorii menționată în AIRAC AIP SUPPLEMENT

01/06 în etapa de apropiere pentru aterizare a aeronavei pe pista cu prag

decalat a aerodromului, respectiv a frazei: "Atenție, lucrări la

pista pe direcția 25. Prag decalat cu 800 metri". Fapta ilicită

omisivă a prepusului apelantei SC A. RA constă în necomunicarea

către piloți a decalării pragului de aterizare pe pista 25 cu

800 metri, fiind comunicată doar lungimea pistei de aterizare de 2400

metri.

Fapta

ilicită săvârșită de către prepușii I.

constă în nerespectarea reglementărilor ICAO cu privire la efectuarea

corespunzătoare a marcajelor pentru evidențierea lucrărilor de

șantier de pe pista 25. În acest sens, s-a arătat de către

expert că "nu au fost acoperite/șterse marcajele existente

pentru pista normală 25, și nu au fost realizate în totalitate marcajele

pentru prag decalat conform prevederilor Anexei 14 ICAO".

Cu privire la

existența legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite ale

prepușilor apelantelor pârâte și prejudiciul produs prin avarierea

aeronavei, se constată că nu pot fi reținute criticile în sensul

inexistenței acestei legături, reținută în mod întemeiat de

către instanța de fond. Această concluzie reiese din faptul

că faptele ilicite omisive de nerespectarea de către pârâte a

obligațiilor menționate mai sus de comunicare către piloții

aeronavei a pragului decalat al pistei 25 și respectiv de marcare

regulamentară a porțiunii de pe pista 25 pe care se efectuau

lucrări de șantier au avut rol determinant în producerea accidentului

aviatic din data de 14 iunie 2006 soldat cu avarierea aeronavei K.

În ceea ce

privește culpa, vinovăția pârâtelor cu privire la

săvârșirea de către prepușii acestora a faptelor ilicite

reținute se constată că nu se pot reține susținerile

apelantelor pârâte în sensul neîntrunirii acestei condiții pentru

antrenarea răspunderii delictuale a lor în calitate de comitenți.

Faptele ilicite omisive de necomunicare de către controlorul de trafic

aerian a decalării pragului de aterizare a pistei 25 și de

neefectuare regulamentară a marcajelor pentru semnalizarea lucrărilor

de șantier ce se realizau la pista 25 au fost săvârșite de

către prepușii apelantelor pârâte în condițiile în care

vinovăția acestora îmbracă forma culpei, a greșelii prin

nerespectarea unor prevederi legale și regulamentare.

Ambele

apelante au criticat nereținerea de către instanța de fond

și a faptei ilicite a piloților constând în necunoașterea

configurației pistei de aterizare și, ca urmare, a culpei acestora în

producerea accidentului corespunzătoare unui procent de 30% stabilit prin

raportul de expertiză tehnică în specialitatea aeronautică.

Cu privire la

această critică, se constată că în raportul de

expertiză efectuat la instanța de fond s-a arătat că

piloții s-au informat incomplet, neconformându-se în totalitate

reglementărilor aeronautice în vigoare, în etapa premergătoare

zborului, asupra condițiilor de aterizare la aeroportul de

destinație, respectiv nu au consultat informațiile din înscrisul

intitulat AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06. Această faptă a piloților

de încălcare a obligației de informare cu privire la starea

aeroportului de aterizare a fost considerată de expert ca reprezentând una

dintre cauzele accidentului aviatic. S-a apreciat că necunoașterea de

către piloți a decalării pragului pistei 25 a aerodromului cu

800 metri a condus împreună cu faptele ilicite ale pârâtelor la producerea

accidentului aviatic, culpa piloților fiind apreciată că ar fi

contribuit la accident în proporție de 24% (procent revizuit în

completarea raportului de expertiză tehnică efectuată în apel).

Însă, în

ceea ce privește reținerea unei eventuale fapte ilicite a

piloților și a unei eventuale culpe a acestora în producerea

accidentului aviatic din 14 iunie 2006, Curtea a apreciat că nu pot fi

luate în considerare sub acest aspect concluziile raportului de expertiză.

Această

considerație rezultă din aspectul ce reiese din probatoriul

administrat în sensul că, întrucât aterizarea aeronavei pe aerodromul

Băneasa era programată să se realizeze pe pista nr. 7,

piloții aveau obligația de a se informa cu privire la

configurația și starea pistei programate de aterizare. Cu câteva

minute înainte de aterizare, piloții au fost informați de controlorul

de trafic aerian despre schimbarea pistei de aterizare, motivat de

existența unor condiții meteorologice nefavorabile, comunicându-se

că aterizarea se va efectua pe pista nr. 25. În aceste condiții în

care s-a realizat schimbarea pistei de aterizare cu câteva minute înainte de

aterizare nu se poate considera că piloții au avut la dispoziție

suficient timp pentru a se informa corespunzător cu privire la

configurația și starea pistei nou comunicate pentru efectuarea

aterizării. Din acest punct de vedere nu mai are relevanță

dacă piloții aveau cu ei informările aeronautice cu privire la

starea aeroportului, neavând timp suficient pentru a se informa cu privire la

starea noii piste de aterizare.

În

această situație, se constată că nu se poate reține

existența unei fapte ilicite a piloților constând în încălcarea

obligației de informare cu privire la pista de aterizare. Aceasta având în

vedere că pista pe care aceștia au fost îndrumați să

aterizeze le-a fost anunțată cu puțin timp anterior

aterizării, iar obligația piloților de informare nu putea privi

decât pista programată de aterizare, alta decât cea pe care s-a realizat

în mod efectiv aterizarea.

Ca urmare, nu

se poate reține vreo faptă ilicită și vreo culpă a

piloților decurgând din încălcarea obligației de informare cu

privire la starea unei piste de aterizare ce nu fusese programată pentru

aterizarea aeronavei.

Având în

vedere că nu se poate considera că ar exista vreo culpă a

piloților cu privire la producerea accidentului aviatic din 14 iunie 2006,

nu pot fi reținute susținerile apelantelor potrivit cărora culpa

pentru producerea accidentului aviatic și a prejudiciului ar aparține

în totalitate sau majoritar sau chiar parțial piloților, ca

prepuși ai asiguratului și, ca urmare, asiguratul nu și-ar putea

invoca propria culpă pentru obținerea indemnizației de

asigurare.

Apelanta

pârâtă I. invocă în cadrul unei critici a sentinței apelate existența

unei cauze exoneratoare de răspundere delictuală, respectiv

consimțământul asiguratului la săvârșirea faptei ilicite.

În acest sens, arată că piloții s-ar fi

"răzgândit" cu privire la pista de aterizare, respectiv ar fi

ales pista 25 în loc de pista 7 și că ar fi fost

înștiințați de lungimea pistei de aterizare nr. 25. Susține

că solicitarea din partea piloților de aterizare din direcția

pistei 25 și confirmarea cunoașterii lungimii acesteia echivalează

cu consimțământul victimei pentru aterizarea pe pista nr. 25, ceea ce

este de natură să înlăture răspunderea delictuală a

pârâtelor.

Această

critică nu este întemeiată, întrucât din situația de fapt corect

reținută de instanța de fond nu rezultă existența

vreunui consimțământ al prepușilor asiguratului pentru

săvârșirea faptelor ilicite de către prepușii pârâtei. În

primul rând, este eronată susținerea apelantei referitoare la

solicitarea piloților de aterizare pe pista 25, această pistă

fiind indicată piloților spre aterizare de către controlorul de

trafic aerian invocându-se condiții meteorologice nefavorabile pentru

aterizarea pe pista programată inițial nr. 7. În al doilea rând,

confirmarea de către piloți a cunoașterii lungimii de aterizare

a pistei nr. 25 nu reprezintă o confirmare a cunoașterii stării

acestei piste și a faptului că pe o porțiune de 800 de metri se

efectuau lucrări, fiind decalat pragul de aterizare.

Întrucât

faptele ilicite săvârșite de către prepușii pârâtelor sunt

inacțiuni, fapte omisive, de neîndeplinire a unor obligații legale

sau regulamentare, nu se poate reține existența vreunui acord al

prepușilor asiguratului păgubit cu privire la comiterea acestor fapte

ilicite. Acordul piloților de aterizare pe pista indicată de

controlorul de trafic aerian sau confirmarea acestora a cunoașterii

lungimii pistei pe care au fost îndrumați să aterizeze după ce

această lungime a pistei le-a fost comunicată în prealabil de

către același controlor de trafic aerian nu pot fi apreciate