ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 69/2017

Decizia nr. 69/2017 Prin Sentința civilă nr. 2.592 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. RA, și a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții I. SA; au fost obligate pârâtele la plata sumei de 2.956.637,04 dolari SUA (8.803.091 RON) daune și 723.227,87 dolari SUA (în lei la cursul BNR din ziua plății), dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data de 8 martie 2013 și în continuare până la achitarea efectivă; au fost obligate de asemenea pârâtele la plata sumei de 96.201,83 RON taxa judiciară de timbru și cheltuieli martori și 22.380 euro (în lei la cursul BNR din ziua plății) onorariu de avocat, onorariu de expert.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 15 iunie 2009 sub nr. x/3/2009, reclamantele B., C., D., E., F., G., H., au chemat în judecată pe pârâții J. și SC A. RA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor la: - plata sumei de 2.956.637,04 dolari SUA (la data introducerii cererii reprezentând 8.803.091 RON la cursul 1 dolar SUA = 2.9774 RON) reprezentând daunele acoperite de către reclamanți și achitate de către aceștia pentru reparațiile realizate la aeronava K. operată de către compania L. și cauzate de incidentul aviatic produs la data de 14 iunie 2006 pe Aeroportul Internațional M. din București în care a fost implicată; - dobânda legală calculată până la data plății efective a acestei sume; - cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, onorarii avocat și alte costuri.

Pârâta SC A. RA a formulat întâmpinare prin care a solicitat: 1. în principal: a. admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca promovată de persoane fără calitate procesuală activă; b. admiterea excepției prematurității cererii de chemare în judecată și pe cale de consecință respingerea cererii ca prematur formulată; c. admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; d. admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca inadmisibilă; 2. în subsidiar, în cazul în care se va trece peste aceste excepții, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pârâta J. SA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat: - admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și respingerea pretențiilor acestora împotriva pârâtei ca fiind prescrise; - respingerea cererii ca nefiind întemeiată, având în vedere următoarele considerente: Prin Încheierea de ședință de la data de 1 martie 2010 instanța a unit cu fondul, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. RA, a respins excepția prematurității formulării acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și a calificat ca apărare de fond excepția inadmisibilității.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul s-a pronunțat cu prioritate, în condițiile art. 137 C. proc. civ., cu privire la excepția lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. RA, invocate prin întâmpinare și pe fond, reținând: Instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în regres pentru despăgubiri solicitate persoanelor vinovate de producerea incidentului, în condițiile subrogării în drepturile asiguratului în condițiile art. 1106 - 1108 C. civ., potrivit art. 107 și 149 pct. 2 și 5 din Legea nr. 105/1992.

În soluționarea excepției lipsei calității procesuale active invocată de pârâta SC A. RA prin întâmpinare la data de 1 septembrie 2009, Tribunalul a reținut că Polița nr. x și Contractul de subscriere depuse la dosar certifică faptul că asigurarea a fost încheiată de către N. în calitate de broker de asigurare, "prim asigurător" fiind O. reclamanta precizând că "Asigurătorul pentru Austria a fost desemnat societatea O. Austria și în subsidiar pentru Europa a fost O. Londra". Pârâta a susținut că acțiunea nu putea fi promovată decât de asiguratorul inițial O. Austria. Polița încheiată acoperea riscurile pentru pierderi și pagube cauzate avionului în timpul zborului sau la sol, în condiții de pace sau război; sumele pe care asiguratul a fost obligat să le plătească ca despăgubire pentru răspunderea civilă în raport cu terți păgubiți.

A fost vorba de o poliță combinată cu limita unică, asigurat fiind L. și/sau P., având ca prim asigurător O. și fiind însoțită de un Contract de subscriere. Potrivit Certificatului de asigurare emis la 26 septembrie 2006 de către N. s-a precizat că, în calitate de Broker de asigurare, a încheiat asigurarea cu anumiți subscriitori de la societatea Q. și cu anumite societăți de asigurare în numele L. și/sau P.‚ la pct. 1.2 menționându-se că asiguratorii vor avea dreptul la beneficiul recuperării în ceea ce privește oricare proprietate pentru care a fost făcută o decontare.

Din probatoriul administrat Tribunalul a reținut astfel că, având în vedere obiectul și valoarea asigurării, precum și calitatea asiguraților, mai mulți subscriitori au acoperit câte o parte din riscul asigurat - în dreptul român echivalent ar fi operațiunea de "coasigurare" - contractul fiind încheiat cu șapte (inițial nouă) subscriitori de la societatea Q. și cu anumite societăți de asigurare, procentele subscrise fiind: B. 10%; C. 8%; D., E. 15%; F. 7%; G. 6%; O. UK 50%; H. 4%. În urma incidentului, asiguratul a prezentat o cerere de despăgubire prin broker, iar reasiguratorii, la cererea beneficiarului au achitat prin broker suma de 2.956.637,04 dolari SUA contravaloare reparații realizate la aeronava K. După depunerea cererii de despăgubire, brokerul inițial N. a fost schimbat cu Q. și apoi cu S. Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că acțiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală în condițiile art. 998 - 999 C. civ.

de asigurator care s-a subrogat în drepturile asiguratului nu în condițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 (neinvocate și inaplicabile în speță), ci în virtutea subrogării legale în drepturile asiguratului potrivit art. 1106 - 1108 C. civ. Pentru considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că reclamanții au justificat calitatea procesuală activă, excepția fiind respinsă ca neîntemeiată. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC A. RA prin întâmpinare la data de 1 septembrie 2009 a avut în vedere faptul că pretențiile reclamanților s-au întemeiat pe omisiunea controlorilor de trafic SC A. RA de a aduce la cunoștința piloților aeronavei avariate, faptul că pragul de aterizare al pistei nr. 25 al Aeroportului M. era decalat urmare a unor lucrări executate în primii 800 de metri ai pistei.

Controlorii de trafic aerian transmit aeronavelor ce efectuează manevre pe aeroport informații aeronautice furnizate de către T., informații emise pentru a asigura siguranța și securitatea traficului aerian. Tribunalul a reținut că, în speța de față, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, s-a pus în discuție responsabilitatea ambelor pârâte în ceea ce privește respectarea condițiilor legale privind siguranța traficului aerian, în sensul respectării obligațiilor controlorilor de trafic de atenționare cu privire la zona incidentului - referitor la pârâta SC A. RA, responsabilitatea și respectarea marcajelor pentru pista cu prag decalat - ce îi incumba pârâtei I. SA. Pentru considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că reclamanții au justificat calitatea procesuală pasivă în cazul pârâtei SC A. RA ca fiind cea obligată de a respecta dispozițiile legale în ceea ce privește siguranța traficului aerian.

În soluționarea litigiului dedus judecății Tribunalul a reținut că aeronava K., operator aerian L. zborul din direcția Kiev, la data de 14 iunie 2006 ora locală 14.16, a aterizat pe pista 25 a Aeroportului Internațional M., ieșind de pe acesta în lateral dreapta, în urma incidentului aeronava înregistrând serioase avarii datorate lucrărilor care se desfășurau pe pista 25 a Aeroportului Internațional M. Deși inițial aterizarea trebuia să aibă loc pe pista 07, piloților li s-a comunicat de către controlorii de trafic că aterizarea va avea loc pe pista 25, din direcția opusă, din cauza unui vânt de coadă care ar fi împiedicat aterizarea în condiții optime pe pista programată. Aeroportul M. dispune de o singură pistă ce poartă denumirea 07, atunci când operațiunea de decolare-aterizare se face într-un sens și 25 când această operațiune se efectuează în sensul celălalt.

Avionul a fost pilotat de către U. - căpitan și V., ambii cu experiență deosebită de peste 10.000 ore de zboruri comerciale. Operatorul aerian L. a încheiat polițe de asigurare pentru aeronave, printre care și Polița nr. x, aferentă aeronavei implicată în incidentul ce a avut loc la data de 14 iunie 2006. Polița a fost încheiată prin brokerul N. și avea drept obiect riscuri privind fuzelajul și piesele de schimb, asigurare împotriva riscurilor de război și a altor pericole privind fuzelajul pentru perioada 15 septembrie 2005 - 15 septembrie 2006, în calitate de asigurat figurând L. și/sau P. Din expertiza efectuată în cauză în condițiile art. 201 C. proc. civ.

coroborat cu restul probatoriului administrat în cauză - înscrisuri, declarații de martori și interogatoriu - Tribunalul a reținut existența a trei factori convergenți ce au contribuit la producerea incidentului din 14 iunie 2006, având la bază erori cumulative: 1. Neîndeplinirea obligațiilor controlorilor de trafic; 2. Neîndeplinirea obligațiilor privind conformitatea marcajelor pistei; 3. Neîndeplinirea obligațiilor de informare de către piloți. Astfel, în temeiul art. 998 și 999 C. civ. Tribunalul a apreciat că în speța de față au fost întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie, astfel: a) existența unui prejudiciu Este vorba de sumele de bani achitate reprezentând contravaloarea reparațiilor aeronavei K., care a făcut obiectul acestui incident aeronautic.

Prejudiciul a fost cert în sensul existenței sale, nu eventual, era actual și nu a fost reparat încă. b) existența faptei ilicite. În ceea ce privește pârâta SC A. RA a fost vorba de omisiunea de a comunica echipajului informațiile necesare unui zbor în siguranță, nerespectându-se frazeologia obligatorie conform AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06. În cazul Aeroportului Internațional X. se va avea în vedere neconformitatea marcajelor de pe pistă cu cerințele de marcaje prevăzute la pct. 5.2.4.10, Anexa 14 ICAO, Vol. 1 și dispozițiile art. 28 alin. (1) din C. aerian. c) existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu În mod evident, inacțiunea pârâtelor constând în nerespectarea frazeologiei obligatorii și a marcajelor pistei au condus la producerea prejudiciului ce se cerea a fi acoperit.

d) existența vinovăției Vinovăția pârâtelor s-a manifestat sub forma culpei "neglijență și imprudență" în accepțiunea dispozițiilor art. 999 C. civ. În ceea ce privește cotele procentuale de culpă, potrivit raportului de expertiză, deși s-a menționat că era vorba de erori cumulative și că ordinea importanței erorilor nu putea fi stabilită, fiecare participant din lanțul de erori constituind un factor cheie, au fost avute în vedere următoarele procente de culpă ce au condus la accident: echipajul de zbor - 30%; organul de trafic SC A. RA - 28%; I. SA - 27%, alte părți neimplicate în litigiu - 15%.

Deși din probatoriul administrat rezultă că echipajul a folosit o procedură care nu mai era în vigoare și nu a respectat limita de altitudine, aspect care ar fi putut să fi determinat neobservarea marcajelor privind pragul decalat - chiar contradictoriu, combinat cu marcajele vechi privind pragul nedecalat, instanța a reținut însă că după accident comisia a găsit la bordul aeronavei procedura de apropiere NDB la pista 25 pentru prag nedecalat - aspect reținut prin Raport în contradicție cu declarațiile martorului Y., iar din transcriptul comunicațiilor nu rezulta că echipajul pregătea aterizarea pentru pista 25 cu prag decalat, rezultând clar că era pregătit pentru aterizare pe pista 07. Totodată s-a reținut din declarația pilotului comandant că nu a avut la dispoziție documentul AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06, că era foarte clar conținutul și dacă ar fi avut cunoștință de el, incidentul nu s-ar mai fi produs.

Aceste aspecte coroborat cu cadrul procesual stabilit de reclamanți a determinat instanța să aprecieze că nu era competentă în a se pronunța cu privire la culpa piloților decât în măsura în care ar fi condus la exonerarea de răspundere a pârâtelor, astfel încât a reținut doar solidaritatea pârâtelor în condițiile art. 1003 C. civ. "Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire", urmând ca pârâtele să se îndrepte în consecință împotriva altor persoane sau părți care nu sunt implicate în litigiu pentru a determina eventuala culpă a acestora și responsabilitatea în acoperirea unei cote din prejudiciu.

În raport de apărările pârâtelor Tribunalul a reținut că asiguratorii s-au subrogat în drepturile asiguratului operator al aeronavei, îndreptățit să își recupereze paguba de la persoanele vinovate, nefiind vorba de propria culpă a asiguratului și neexistând nici o împrejurare care să înlăture vinovăția pârâtelor în condițiile în care pe de o parte pretinsa culpă a piloților nu a fost singulară și nici stabilită cu certitudine, la producerea prejudiciului au concurat mai mulți factori, așa cum s-a menționat mai sus, iar pe de altă parte polița de asigurare acoperea pagubele cauzate avionului.

În ceea ce privește natura Poliței s-a constatat că avea obiect riscuri privind fuzelajul și piesele de schimb, asigurare împotriva riscurilor de război și a altor pericole privind fuzelajul, răspunderea civilă a asiguratului decurgând din operațiunile sale de zbor, inclusiv răspunderea civilă pentru terți, pentru pasageri, bagaje etc., pentru perioada 15 septembrie 2005 - 15 septembrie 2006, în calitate de asigurat figurând L. și/sau P. În consecință, a fost vorba în mod evident de o poliță care a acoperit pe de o parte pagube cauzate avionului în timpul zborului sau la sol, în timp de pace sau război, iar pe de altă parte sumele pe care asiguratul era obligat să le plătească ca despăgubire terților.

Tribunalul nu a reținut susținerile pârâtei I. SA privind clauza de nerăspundere - în condițiile în care din transcript rezulta că pista inițială pregătită era 07, controlorul a indicat la 01.44.08 - "va fi pista 25 pt. voi" la ora 1.53.09 piloții au solicitat pista 07 și după comunicarea intensității vântului s-a luat pista. Clauza de nerăspundere constând în consimțământul victimei are în vedere situația în care victima prejudiciului a fost de acord, încă înainte de producerea faptei, ca autorul acestei fapte să acționeze într-un anumit mod, deși exista posibilitatea cauzării unei pagube. Astfel, nu s-a putut susține că alegerea pistei 25 pentru aterizare în loc de pista 07 avea valoarea unei clauze de nerăspundere, operatorul sau chiar piloții fiind de acord că în urma acestei alegeri se va produce un incident.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul, reținând dispozițiile legale evocate, a admis cererea și a obligat pârâtele la plata sumei de 2.956.637,04 dolari SUA (8.803.091 RON) cu titlu de daune. Cu privire la petitul accesoriu referitor la dobânda legală, Tribunalul a reținut dispozițiile art. 2 și 4 din O.G. nr. 9/2000 și a avut în vedere faptul că răspunderea delictuală este integrală, dispunând în consecință obligarea pârâtelor și la plata sumei de 723.227,87 dolari SUA (în lei la cursul BNR din ziua plății) dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data de 8 martie 2013 și în continuare până la achitarea efectivă. În temeiul art. 274 C. proc. civ.

Tribunalul a obligat pârâtele - ca părți care au căzut în pretenții - la plata sumei de 96.201,83 RON taxa judiciară de timbru (OP din 04 septembrie 2009 - 91.217 RON) și cheltuieli martor; 22.380 euro (în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând onorariu de avocat - 7.760 euro, onorariu de expert - 13.310 euro și cheltuieli decontate martor - 1.310 euro.

Împotriva Sentinței civile nr. 2.592 din 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a făcut apel I. SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu Compania sa ca nefiind întemeiată, și obligarea intimatelor reclamante în solidar la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în etapa fondului și în cea a apelului pentru următoarele motive: Împotriva Sentinței civile nr. 2.592 din data de 1 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a făcut apel și apelanta SC A. RA, solicitând admiterea apelului formulat și drept consecință, schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 2.592 pronunțată la data de 1 aprilie 2013 în Dosarul nr. x/3/2009 de către Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în sensul respingerii în integralitate a acțiunii formulată de către intimatele-reclamante.

1. Pe cale de excepție: a) ca fiind promovate de persoane fără calitate procesuală activă; b) ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. 2. Pe fondul cauzei: a) în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă; b) în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive: Analizând apelurile prin prisma motivelor de apel expuse, Curtea de Apel a constatat că nu sunt fondate, pentru considerentele care vor fi expuse. În primul rând, s-au clarificat reglementările legale aplicabile, având în vedere că este vorba despre un raport juridic de drept privat cu element de extraneitate, întrucât, chiar dacă producerea faptului ilicit s-a realizat pe teritoriul românesc, atât proprietarul și utilizatorul aeronavei, cât și asiguratorii acesteia sunt persoane juridice străine.

În cauză sunt aplicabile din acest punct de vedere dispozițiile Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, în forma în vigoare la data producerii faptului ilicit, respectiv la data de 14 iunie 2006. Competența instanței române reținută, în mod corect, de către prima instanță este prevăzută de dispozițiile art. 149 pct. 2 și 5 din Legea nr. 10/1992.

Această competență este atrasă dacă "sediul pârâtului, persoană juridică, se află în România", respectiv dacă "locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligații extracontractuale sau efectele sale se află în România". Art. 143 din această lege dispune că: "Dispozițiile legii române referitoare la rutele și securitatea zborului în spațiul aerian român se aplică oricărei aeronave, independent de statul înmatriculării, precum și echipajului și călătorilor aflați la bord." Aceste dispoziții legale se coroborează cu prevederile normelor internaționale în materie la care România a aderat.

Cu privire la actul ilicit, dispozițiile care reglementează raportul juridic sunt prevăzute la art. 107 din lege astfel: "Legea statului unde are loc un fapt juridic stabilește dacă acesta constituie un act ilicit și îl cârmuiește îndeosebi în ceea ce privește: a) capacitatea delictuală; b) condițiile și întinderea răspunderii; c) cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere și de împărțire a răspunderii între autor și victimă; d) răspunderea comitentului pentru fapta prepusului; e) natura daunelor care pot să dea loc la reparație; f) modalitățile și întinderea reparației; g) transmisibilitatea dreptului la reparație; h) persoanele îndreptățite să obțină reparația pentru prejudiciul suferit." Aceste prevederi legale se coroborează și cu cele prevăzute în Secțiunea a II-a a Legii nr. 105/1992 intitulată "Legea aplicabilă în procesele de drept internațional privat", respectiv art. 158: "Capacitatea procesuală a fiecăreia dintre părțile în proces este cârmuită de legea sa națională", art. 159: "În procesele privind raporturi de drept internațional privat instanțele române aplică legea procedurală română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres.

Legea română stabilește și dacă o anumită problemă este de drept procedural sau de drept material", art. 160: "Obiectul și cauza acțiunii civile, în procesele privind raporturi de drept internațional privat, sunt determinate de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios. După aceeași lege se determină calitatea procesuală a părților". Față de aceste dispoziții legale, se constată că, în cauză, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, legea procedurală română aplicabilă de către instanțele române competente să judece cauza este C. proc. civ. 1865, iar legea de drept material aplicabilă raporturilor juridice deduse judecății este Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, completată cu dispozițiile C. civ.

1864, ambele în forma în vigoare la data de 14 iunie 2006. În soluționarea apelurilor, față de dispozițiile art. 298 coroborat cu art. 137 C. proc. civ., au fost analizate cu prioritate acele motive de apel ce cuprind reluarea excepțiilor invocate la fond și respinse de către prima instanță. Astfel, unul dintre motivele de apel invocate de către apelanta SC A. RA S.A. se referă la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor. În primul rând, se arată în esență că acțiunea este întemeiată pe subrogarea în drepturile asiguratului, iar reclamantele nu se pot subroga direct în drepturile asiguratului, acestea fiind reasiguratori ai poliței de asigurare. Doar asiguratorul O. Austria se poate subroga direct în drepturile asiguratului, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, având calitate procesuală activă.

Totodată, consideră că s-a reținut eronat că subrogarea în drepturile asiguratului s-a realizat nu în condițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, ci în temeiul subrogării legale în drepturi, potrivit art. 1106 - 1108 C. civ. Dreptul de subrogație invocat de reclamante nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 1108 C. civ., astfel că greșit nu s-au aplicat dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995. Contractului de asigurare îi sunt aplicabile prevederile dreptului austriac, care nu a fost avut în vedere la lămurirea calității reclamantelor.

Curtea a constatat că, chiar dacă potrivit Poliței de asigurare având ca asigurat pe L., în calitate de operator al aeronavei în cauză, precum și conform contractului de subscriere în care apare în calitate de prim asigurator O. și de subscriitori ai poliței de asigurare intimatele reclamante, acestea ar avea calitatea de coasiguratori sau de reasiguratori ai poliței de asigurare, reclamantele au calitate procesuală activă în cauză. Față de dispozițiile art. 160 din Legea nr. 105/1992, calitatea procesuală a părții este determinată de legea care reglementează fondul raportului juridic litigios, în cauză, calitatea procesuală a reclamantelor este determinată de dispozițiile Legii nr. 136/1995 completate cu cele ale C. civ.

1864. În situația în care reclamantele au calitatea de coasiguratori (calitate reținută de către prima instanță), având în vedere dispozițiile art. 45 1 din Legea nr. 136/1992 care definesc coasigurarea ca fiind operațiunea prin care doi sau mai mulți asiguratori subscriu același risc, fiecare asumându-și o cotă parte din acesta, subrogarea acestora în drepturile asiguratului despăgubit se realizează în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995 conform cărora: "În limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, ...". Și în situația în care reclamantele au calitatea de reasiguratori, reasigurarea fiind, conform art. 46 din Legea nr. 136/1995, operațiunea de asigurare a unui asigurator de către alt asigurator, primul fiind reasigurat, iar al doilea reasigurator, operează subrogarea reasiguratorului în drepturile reasiguratului în locul căruia s-a făcut plata, potrivit art. 1108 pct. 3 C. civ.

1864. Potrivit acestui text de lege, "Subrogația se face de drept: ... 3. în folosul aceluia care, fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are interes a o desface". Însă, reasiguratul este de fapt asiguratorul care beneficiază de dreptul de subrogare în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, drept prevăzut de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995. Se deduce că reasiguratorul care, prin plata indemnizației de asigurare, se subrogă în toate drepturile reasiguratului asigurator, se subrogă și în dreptul acestuia prevăzut de art. 22 din Legea nr. 136/1995 de a recupera paguba de la cei răspunzători de producerea ei.

Deci, indiferent de calitatea reclamantelor de coasiguratori sau de reasiguratori, nemaiavând importanță dacă instanța de fond nu a clarificat calitatea acestora potrivit legii străine (dreptul austriac), potrivit legii române, acestea au calitate procesuală activă în cauză, aspect reținut în mod corect de către prima instanță. În al doilea rând, apelanta susține că reclamantele nu au dovedit că despăgubirea achitată asiguratului a fost achitată efectiv de acestea. În acest sens, arată că nu s-a probat achitarea prejudiciului de către reclamante pentru a opera subrogarea, ordinele de plată fiind achitate de către o persoană fizică, Z., fără a fi demonstrată legătura cu reclamantele. Totodată, menționează că, potrivit Adresei din 3 septembrie 2009, despăgubirea a fost achitată de broker, nu de reclamante, iar între suma solicitată de 2.956.637,04 dolari SUA și cea dovedită de 2.945.960,76 dolari SUA există o diferență de 10.676,28 dolari SUA.

Faptul că pe dovezile privind plata despăgubirii figurează în calitate de plătitor o persoană fizică nu este de natură să conducă la concluzia că această plată nu a fost efectuată de către intimatele reclamante. Acestea au arătat că subscrierea de către ele a poliței de asigurare s-a realizat prin intermediul brokerului agreat de părți, N., iar plățile referitoare la despăgubire s-au realizat prin intermediul Brokerului către L., asiguratul și operatorul aeronavei. Confirmarea de către asigurat a primirii sumei de 2.956.637,04 dolari SUA reprezentând despăgubiri de asigurare cauzate de producerea evenimentului asigurat, respectiv avarierea aeronavei la data de 14 iunie 2006, coroborată cu dovezile de plată depuse la dosar reprezintă proba suficientă și concludentă cu privire la achitarea despăgubirii de către intimatele reclamante.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirii, din documentele de plată depuse la dosar de intimate, reiese suma solicitată și achitată de acestea cu următoarele ordine de plată: din 18 octombrie 2006 în valoare de 950.400 dolari SUA, din 3 noiembrie 2006 în valoare de 39.600 dolari SUA, din 14 ianuarie 2008 în valoare de 960.000 dolari SUA, din 22 ianuarie 2008 în valoare de 520.000 dolari SUA, din 5 februarie 2008 în valoare de 204.230,52 dolari SUA, din 21 februarie 2008 în valoare de 7.676,28 dolari SUA, 23 februarie 2009 în valoare de 263.742,03 dolari SUA și din 21 februarie 2009 în valoare de 10.989,21 dolari SUA. Tot în cadrul motivului de apel referitor la calitatea procesuală activă a reclamantelor, se încadrează și critica formulată de apelanta I. cu privire la natura polițelor de asigurare.

Apelanta susține că este vorba despre contracte de asigurare de tip CASCO pentru răspundere, considerând că asiguratul a încheiat asigurarea pentru a se proteja de pretențiile împotriva sa formulate de cei prejudiciați de el, urmărindu-se acoperirea prejudiciului creat de asigurat proprietarului aeronavei. Mai arată apelanta că reclamantele asiguratori nu au despăgubit terțe persoane de prejudiciul creat de asigurat, ci l-au despăgubit pe asigurat de prejudiciul produs sieși, precum și că deoarece beneficiarul asigurării a fost despăgubit de asiguratori, nu mai are de ce să promoveze o astfel de acțiune, nemaiexistând drept de regres al asiguratorului. Raționamentul apelantei nu poate fi reținut, deoarece aceasta face o confuzie între asigurarea de bunuri (cum este asigurarea CASCO) și asigurarea de răspundere civilă.

Asigurarea de bunuri are ca obiect obligația asiguratorului de a plăti asiguratului sau beneficiarului asigurării o despăgubire la producerea riscului asigurat, risc ce a avut drept consecință avarierea sau distrugerea bunului asigurat. Asigurarea de răspundere civilă are ca obiect obligația asiguratorului de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțe persoane păgubite. Polița de asigurare din cauză are natura juridică a unui contract de asigurare complex ce are ca obiect atât asigurarea de bunuri cât și asigurarea de răspundere civilă. Obiectul asigurării de bunuri constă în fuzelajul și toate piesele de schimb ale aeronavei K., pentru toate riscurile ce ar determina deteriorarea acestora.

În nici un caz nu se poate considera, astfel cum susține apelanta I. că obiectul prezentei cauze ar consta în pretinderea unei sume reprezentând despăgubirea rezultată dintr-o asigurare de răspundere civilă, nefiind vorba despre asigurarea pentru prejudiciul cauzat de către asigurat unor terțe persoane. Apelanta SC A. RA critică și greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a sa. Arată că potrivit Regulamentului Circulației Aeriene și Serviciilor de Trafic Aerian (pct. 4.6.4.1.) controlorul de trafic aerian are obligația de a comunica pilotului starea suprafeței pistei și a altor corpuri străine ce pot prezenta pericol temporar. Controlorul de trafic aerian a comunicat datele referitoare la siguranța traficului aerian conform informărilor aeronautice, executând întocmai atribuțiile de serviciu.

Motivul de apel nu este întemeiat, deoarece cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC A. RA, în mod legal a reținut prima instanță că aceasta are calitate procesuală pasivă, fiind obligată de a respecta dispozițiile legale în ceea ce privește siguranța traficului aerian. Susținerile referitoare la executarea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către controlorul de trafic aerian reprezintă apărări ce țin de soluționarea pe fond a acțiunii în răspundere civilă delictuală și au fost analizate o dată cu motivele de apel privind modul de soluționare a fondului cauzei. Apelanta SC A. RA a mai invocat greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii. Astfel, a arătat că greșit s-a apreciat de către instanța de fond îndeplinirea condițiilor art. 998 - 999 C. civ., nefiind vorba despre actele făcute de organele persoanei juridice conform art. 35 alin. (2) și (3) din Decretul nr. 31/1954.

Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. este inadmisibilă. Instanța de fond a calificat excepția inadmisibilității ca apărare de fond, dar nu a analizat-o în cadrul sentinței apelate. Calificând excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. ca apărare de fond și analizând în considerentele hotărârii apelate întrunirea condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale, reținând îndeplinirea acestor condiții, nu se poate considera că instanța de fond nu a analizat această apărare. Cu privire la motivul de apel prin care se reiterează excepția inadmisibilității acțiunii, s-a constatat că excepția nu este întemeiată, sens în care în mod corect a reținut și prima instanță.

Aceasta având în vedere că, potrivit principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanța de judecată este obligată, înainte de toate, să asigure calificarea juridică exactă a acțiunii. Față de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății", rezultă că regula este că instanța nu poate schimba din oficiu doar obiectul cererii deduse judecății. Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată atât de cauza juridică, referitoare la fundamentul, temeiul juridic al cererii, și care poate fi stabilită în mod corect de către judecător în sensul calificării juridice exacte a cererii de chemare în judecată, după punerea în discuția părților a acestei calificări, conform art. 129 alin. (4) C. proc.

civ., cât și de cauza acțiunii, constând în scopul urmărit de către reclamant și explicat prin motivele speciale care au determinat partea să acționeze. Se deduce că instanța de judecată nu este ținută de temeiul juridic arătat de reclamant în cererea de chemare în judecată, ci doar de obiectul acțiunii, adică de pretenția concretă a reclamantului și de cauza acțiunii, reprezentată că scopul urmărit prin exercitarea dreptului la acțiune în justiție. Mai mult, instanța este obligată să asigure calificarea corectă din punct de vedere juridic a cererii de chemare în judecată și să verifice întrunirea condițiilor legale în raport de temeiul juridic stabilit astfel, prin raportare la pretenția reclamantului, la motivele și probele invocate de părți.

În cauză, se constată că în mod eronat acțiunea a fost întemeiată de reclamante pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, deoarece nu este vorba despre fapta organelor de conducere sau de reprezentare ale apelantelor pârâte, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) și 3 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice. Temeiul juridic corect este cel prevăzut de dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală a comitenților pentru faptele prepușilor, având în vedere că faptele reclamate ca fiind ilicite și cauzatoare de prejudicii intimatelor reclamante nu au fost săvârșite de organele de conducere și cu drept de reprezentare a apelantelor pârâte, ci de către prepușii (angajații) acestora în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, sens în care s-a reținut și de către prima instanță.

Chiar dacă instanța de fond nu a stabilit corect textul de lege ce se referă la tipul de răspundere civilă delictuală aplicabil în speță, aceasta a analizat aceeași formă a răspunderii civile, respectiv răspunderea civilă delictuală, care presupune verificarea îndeplinirii acelorași condiții ale răspunderii delictuale, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția. Sub acest aspect, al obligației instanței de fond de a califica juridic corect acțiunea, adică de a indica temeiul de drept aplicabil în speță și având în vedere analizarea de către această instanță a acelorași condiții legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, nu este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii reiterată ca motiv de apel de către apelanta SC A. RA.

Critici referitoare la greșita stabilire a situației de fapt și la greșita apreciere a întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale de către instanța de fond se regăsesc atât în apelul formulat de către I. cât și în apelul declarat de SC A. RA. Cu privire la condiția existenței prejudiciului, apelanta I. susține inexistența acestuia, motivat de faptul că asiguratul, L., nu este proprietarul aeronavei asigurate, proprietar fiind W.. Astfel, avarierea aeronavei nu ar produce prejudicii operatorului acesteia, căci el doar o exploatează, ci proprietarului aeronavei. Singurul prejudiciu produs proprietarului ar fi beneficiul nerealizat pe perioada derulării reparațiilor.

Apelanta SC A. RA consideră că prejudiciul nu este cert, pentru să nu s-a făcut dovada plății efective a indemnizației de asigurare din conturile reasiguraților în contul asiguratorului, documentele de plată depuse la dosar certificând doar achitarea unor sume în contul asiguratului de către broker. Cu privire la susținerea apelantei I. referitoare la faptul că prejudiciul solicitat nu s-ar fi produs în patrimoniul asiguratului care a încasat indemnizația de asigurare, L., care este și operatorul aeronavei, ci în patrimoniul proprietarului aeronavei, W., se constată că nu este întemeiată, prima instanță reținând corect producerea prejudiciului în patrimoniul operatorului aeronavei care are și calitatea de asigurat.

Astfel, din Contractul de închiriere și utilizare încheiat între W., în calitate de proprietar al aeronavei K., și L., în calitate de chiriaș al acesteia, reiese (art. 5.1) obligația L. "de a suporta toate costurile avionului de service și mentenanță (în special mentenanță, întreținere curentă, revizii, reparații generale și reparații uzuale)". Dacă, potrivit acestui contract, proprietarul aeronavei este responsabil de asigurarea motoarelor aeronavei, respectiv propulsoare de tip "POWER-BY-THE HOUR" (art. 5.1), operatorului aeronavei îi revine obligația de a încheia contract de asigurare atât pentru răspunderea civilă obligatorie (pagube aduse persoanelor și bunurilor) (art. 6.1), cât și pentru toate riscurile, casco, precum și o asigurare privind riscuri de război (inclusiv riscuri de furt, confiscare și deposedare) (art. 6.2).

Se deduce că, potrivit raporturilor juridice stabilite prin contractul de închiriere a aeronavei, operatorului chiriaș L. îi revine obligația contractuală de a asigura mentenanța avionului și de a efectua reparațiile necesare, inclusiv în caz de accidente aviatice, sens în care tot acestuia îi incumbă și obligația încheierii unei asigurări atât de răspundere civilă obligatorie, cât și CASCO, de bunuri, pentru eventualele pagube aduse aeronavei. În executarea acestor obligații contractuale a fost încheiată polița de asigurare din cauză, pentru riscuri privind fuzelajul și piesele de schimb, poliță în care calitate de asigurat are L., operatorul aeronavei.

Reiese că, atâta timp cât obligația reparării aeronavei în situația producerii unei pagube cauzate de un accident aviatic este stabilită prin contractul de închiriere în sarcina operatorului aeronavei, L., și nu a proprietarului acesteia, producerea pagubei ca urmare a accidentului aviatic are loc în patrimoniul operatorului aeronavei care este obligat contractual să asigure și să suporte costurile de reparare a aeronavei și nu în patrimoniul proprietarului aeronavei. Referitor la susținerea apelantei SC A. RA potrivit căreia nu s-a probat certitudinea prejudiciului produs în patrimoniul intimatelor reclamante, pe motiv că nu s-a dovedit efectuarea plății de către acestea către asigurator, se constată că nu este întemeiată.

Astfel, cum s-a reținut de către prima instanță și cum reiese și din documentele de plată depuse la dosar, plata despăgubirii s-a realizat de către intimatele reclamante prin intermediul Brokerului de asigurare, sumele de bani fiind depuse de către un reprezentat al Brokerului, persoană fizică, în contul asiguratului, respectiv operatorul aeronavei, L. Încasarea indemnizației de asigurare a fost și confirmată de către asigurat, nefiind contestată sub aspectul cuantumul pagubei. Faptul că achitarea indemnizației de asigurare nu s-a realizat întâi către asigurator, O. Europe, urmând ca acesta ulterior să plătească despăgubirea către asigurat, ci s-a efectuat direct către asigurat nu are relevanță în cauză, sub aspectul susținerii neîndeplinirii condiției caracterului cert al prejudiciului pentru motivul că intimatele reclamante nu ar fi achitat despăgubirea.

Prejudiciul invocat de intimatele reclamante este cert, fiind produs în patrimoniul lor, deoarece acestea au achitat indemnizația de asigurare, neavând importanță dacă aceasta a fost achitată direct către asigurat sau asiguratorului. Cu privire la fapta ilicită, ambele apelante critică reținerea de către instanța de fond a săvârșirii de către prepușii lor a vreunei fapte ilicite. Apelanta I. susține că și-a îndeplinit, prin angajații săi, obligația de informare a operatorilor și de marcare a șantierului în cadrul căruia se efectuau lucrările la pista 25. Conform susținerilor apelantei SC A. RA, controlorul de trafic aerian a oferit echipajului aeronavei toate informațiile necesare referitoare la pista 25 de aterizare programată potrivit Regulamentului Circulației Aeriene și al Serviciilor de Trafic Aerian (pct. 4.6.4.1), fiind furnizată informația cuprinsă în AIRAC AIP SUP 01/06.

Criticile formulate de către apelante nu sunt întemeiate, în mod corect reținând instanța de fond săvârșirea faptelor ilicite de către prepușii pârâtelor, potrivit probatoriului administrat în cauză. Astfel, din întreg probatoriul administrat în cauză și în special din raportul de expertiză tehnică specialitatea aeronautică au reieșit cauzele producerii accidentului aviatic din data de 14 iunie 2006 ce a determinat avarierea aeronavei K.: necunoașterea decalării pragului pistei 25 a aerodromului LRBS de către echipajul aeronavei; nerespectarea frazeologiei obligatorii prin AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06 de către organul de trafic în etapa de apropiere pentru aterizare a aeronavei pe pista 25 cu prag decalat a aerodromului București Băneasa LRBS; nerespectarea reglementărilor ICAO Anexa 14 Aerodromuri de către I. referitoare la realizarea marcajelor pentru pista 25 cu prag decalat a LRBS.

Rezultă că fapta ilicită săvârșită de către prepușii SC A. RA constă în nerespectarea de către controlorul de trafic aerian a frazeologiei obligatorii menționată în AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06 în etapa de apropiere pentru aterizare a aeronavei pe pista cu prag decalat a aerodromului, respectiv a frazei: "Atenție, lucrări la pista pe direcția 25. Prag decalat cu 800 metri". Fapta ilicită omisivă a prepusului apelantei SC A. RA constă în necomunicarea către piloți a decalării pragului de aterizare pe pista 25 cu 800 metri, fiind comunicată doar lungimea pistei de aterizare de 2400 metri.

Fapta ilicită săvârșită de către prepușii I. constă în nerespectarea reglementărilor ICAO cu privire la efectuarea corespunzătoare a marcajelor pentru evidențierea lucrărilor de șantier de pe pista 25. În acest sens, s-a arătat de către expert că "nu au fost acoperite/șterse marcajele existente pentru pista normală 25, și nu au fost realizate în totalitate marcajele pentru prag decalat conform prevederilor Anexei 14 ICAO". Cu privire la existența legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite ale prepușilor apelantelor pârâte și prejudiciul produs prin avarierea aeronavei, se constată că nu pot fi reținute criticile în sensul inexistenței acestei legături, reținută în mod întemeiat de către instanța de fond.

Această concluzie reiese din faptul că faptele ilicite omisive de nerespectarea de către pârâte a obligațiilor menționate mai sus de comunicare către piloții aeronavei a pragului decalat al pistei 25 și respectiv de marcare regulamentară a porțiunii de pe pista 25 pe care se efectuau lucrări de șantier au avut rol determinant în producerea accidentului aviatic din data de 14 iunie 2006 soldat cu avarierea aeronavei K. În ceea ce privește culpa, vinovăția pârâtelor cu privire la săvârșirea de către prepușii acestora a faptelor ilicite reținute se constată că nu se pot reține susținerile apelantelor pârâte în sensul neîntrunirii acestei condiții pentru antrenarea răspunderii delictuale a lor în calitate de comitenți.

Faptele ilicite omisive de necomunicare de către controlorul de trafic aerian a decalării pragului de aterizare a pistei 25 și de neefectuare regulamentară a marcajelor pentru semnalizarea lucrărilor de șantier ce se realizau la pista 25 au fost săvârșite de către prepușii apelantelor pârâte în condițiile în care vinovăția acestora îmbracă forma culpei, a greșelii prin nerespectarea unor prevederi legale și regulamentare. Ambele apelante au criticat nereținerea de către instanța de fond și a faptei ilicite a piloților constând în necunoașterea configurației pistei de aterizare și, ca urmare, a culpei acestora în producerea accidentului corespunzătoare unui procent de 30% stabilit prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea aeronautică.

Cu privire la această critică, se constată că în raportul de expertiză efectuat la instanța de fond s-a arătat că piloții s-au informat incomplet, neconformându-se în totalitate reglementărilor aeronautice în vigoare, în etapa premergătoare zborului, asupra condițiilor de aterizare la aeroportul de destinație, respectiv nu au consultat informațiile din înscrisul intitulat AIRAC AIP SUPPLEMENT 01/06. Această faptă a piloților de încălcare a obligației de informare cu privire la starea aeroportului de aterizare a fost considerată de expert ca reprezentând una dintre cauzele accidentului aviatic. S-a apreciat că necunoașterea de către piloți a decalării pragului pistei 25 a aerodromului cu 800 metri a condus împreună cu faptele ilicite ale pârâtelor la producerea accidentului aviatic, culpa piloților fiind apreciată că ar fi contribuit la accident în proporție de 24% (procent revizuit în completarea raportului de expertiză tehnică efectuată în apel).

Însă, în ceea ce privește reținerea unei eventuale fapte ilicite a piloților și a unei eventuale culpe a acestora în producerea accidentului aviatic din 14 iunie 2006, Curtea a apreciat că nu pot fi luate în considerare sub acest aspect concluziile raportului de expertiză. Această considerație rezultă din aspectul ce reiese din probatoriul administrat în sensul că, întrucât aterizarea aeronavei pe aerodromul Băneasa era programată să se realizeze pe pista nr. 7, piloții aveau obligația de a se informa cu privire la configurația și starea pistei programate de aterizare.

Cu câteva minute înainte de aterizare, piloții au fost informați de controlorul de trafic aerian despre schimbarea pistei de aterizare, motivat de existența unor condiții meteorologice nefavorabile, comunicându-se că aterizarea se va efectua pe pista nr. 25. În aceste condiții în care s-a realizat schimbarea pistei de aterizare cu câteva minute înainte de aterizare nu se poate considera că piloții au avut la dispoziție suficient timp pentru a se informa corespunzător cu privire la configurația și starea pistei nou comunicate pentru efectuarea aterizării. Din acest punct de vedere nu mai are relevanță dacă piloții aveau cu ei informările aeronautice cu privire la starea aeroportului, neavând timp suficient pentru a se informa cu privire la starea noii piste de aterizare.

În această situație, se constată că nu se poate reține existența unei fapte ilicite a piloților constând în încălcarea obligației de informare cu privire la pista de aterizare. Aceasta având în vedere că pista pe care aceștia au fost îndrumați să aterizeze le-a fost anunțată cu puțin timp anterior aterizării, iar obligația piloților de informare nu putea privi decât pista programată de aterizare, alta decât cea pe care s-a realizat în mod efectiv aterizarea. Ca urmare, nu se poate reține vreo faptă ilicită și vreo culpă a piloților decurgând din încălcarea obligației de informare cu privire la starea unei piste de aterizare ce nu fusese programată pentru aterizarea aeronavei.

Având în vedere că nu se poate considera că ar exista vreo culpă a piloților cu privire la producerea accidentului aviatic din 14 iunie 2006, nu pot fi reținute susținerile apelantelor potrivit cărora culpa pentru producerea accidentului aviatic și a prejudiciului ar aparține în totalitate sau majoritar sau chiar parțial piloților, ca prepuși ai asiguratului și, ca urmare, asiguratul nu și-ar putea invoca propria culpă pentru obținerea indemnizației de asigurare. Apelanta pârâtă I. invocă în cadrul unei critici a sentinței apelate existența unei cauze exoneratoare de răspundere delictuală, respectiv consimțământul asiguratului la săvârșirea faptei ilicite.

În acest sens, arată că piloții s-ar fi "răzgândit" cu privire la pista de aterizare, respectiv ar fi ales pista 25 în loc de pista 7 și că ar fi fost înștiințați de lungimea pistei de aterizare nr. 25. Susține că solicitarea din partea piloților de aterizare din direcția pistei 25 și confirmarea cunoașterii lungimii acesteia echivalează cu consimțământul victimei pentru aterizarea pe pista nr. 25, ceea ce este de natură să înlăture răspunderea delictuală a pârâtelor. Această critică nu este întemeiată, întrucât din situația de fapt corect reținută de instanța de fond nu rezultă existența vreunui consimțământ al prepușilor asiguratului pentru săvârșirea faptelor ilicite de către prepușii pârâtei.

În primul rând, este eronată susținerea apelantei referitoare la solicitarea piloților de aterizare pe pista 25, această pistă fiind indicată piloților spre aterizare de către controlorul de trafic aerian invocându-se condiții meteorologice nefavorabile pentru aterizarea pe pista programată inițial nr. 7. În al doilea rând, confirmarea de către piloți a cunoașterii lungimii de aterizare a pistei nr. 25 nu reprezintă o confirmare a cunoașterii stării acestei piste și a faptului că pe o porțiune de 800 de metri se efectuau lucrări, fiind decalat pragul de aterizare. Întrucât faptele ilicite săvârșite de către prepușii pârâtelor sunt inacțiuni, fapte omisive, de neîndeplinire a unor obligații legale sau regulamentare, nu se poate reține existența vreunui acord al prepușilor asiguratului păgubit cu privire la comiterea acestor fapte ilicite.

Acordul piloților de aterizare pe pista indicată de controlorul de trafic aerian sau confirmarea acestora a cunoașterii lungimii pistei pe care au fost îndrumați să aterizeze după ce această lungime a pistei le-a fost comunicată în prealabil de către același controlor de trafic aerian nu pot fi apreciate