ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 187/2004

Asupra

recursului de față;

In baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr.61 din 12 iunie 2003, Tribunalul Călărași l-a condamnat pe

inculpatul M.A. la 6 ani  închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C.

pen., raportat la art.174 C. pen. și  la 1 an închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art.1

1

din Legea nr.61/1991.

Conform

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

S-a

computat prevenția din durata pedepsei.

Inculpatul

a fost obligat la 15.000.000 lei despăgubiri civile  către partea civilă T.C.

și la 1.258.605 lei despăgubiri către Spitalul Clinic de Urgență „Dr.Bagdasar”

București.

S-a

dispus confiscarea specială a unui cuțit și a unui box.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că, în seara de 30 decembrie 2002

inculpatul împreună cu fratele, fiul, doi nepoți și martorul M.V. au plecat în

sat cu colindul. La locuința martorilor A.G. și S.A., în curte, inculpatul a

avut o  altercație cu partea vătămată T.C. după care l-a lovit pe acesta din

urmă cu cuțitul în abdomen.

Din

concluziile Certificatului medico-legal nr.36 din 16 ianuarie 2003 emis de

Serviciul de Medicină Legală Călărași, rezultă că partea  vătămată, urmare

agresiunii, a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 16

– 18 zile îngrijiri  medicale și i-au pus viața în pericol.

Prin

decizia penală nr.458 din 25 august 2003, Curtea de Apel  București a respins

ca nefondate apelurile Parchetului  de pe lângă Tribunalul București și

inculpatului.

Impotriva

deciziei a declarat recurs inculpatul care critică hotărârile pronunțate, în

principal, pentru  încadrarea juridică a faptei și în subsidiar pentru pedeapsă

pe care o  consideră prea severă. In motivul principal susține că, încadrarea

juridică corectă este aceea prevăzută de art. 182 C. pen. și nu tentativă de

omor.

Motivele

de casare invocate de inculpat sunt prevăzute de art. 385

9

pct. (17)

și pct. (14) C. proc. pen.

Recursul

nu este fondat.

Ceea ce

diferențiază în mod esențial infracțiunea  de tentativă de omor  de

infracțiunea de vătămare corporală gravă este forma de vinovăție cu care sunt

comise actele care intră în latura obiectivă a infracțiunii.

Dacă la

tentativa de omor atitudinea subiectivă a  făptuitorului se manifestă

neîndoielnic sub forma intenției – autorul prevede și acceptă rezultatul

acțiunii – la infracțiunea de vătămare corporală gravă autorul acționează cu

praeterintenție, respectiv, activitatea este intenționată dar rezultatul

culpabil. In acest caz făptuitorul acționează cu intenția vădită de a vătăma

integritatea corporală sau  sănătatea părții vătămate dar punerea în pericol a

vieții acesteia nu este acceptată de făptuitor, rezultatul concret fiind mai

grav decât ar fi intenționat acesta.

Or, în cauză

rezultă că inculpatul a acționat cu  intenția de a suprima viața victimei. Ceea

ce relevă această atitudine subiectivă este împrejurarea că inculpatul  a

folosit un cuțit, obiect apt de a ucide, a lovit victima într-o zonă vitală –

abdomen – rezultatul loviturii fiind  previzibil pentru inculpat. Lovitura a

avut intensitate mare, împrejurare dovedită de constatarea medico-legală

potrivit căreia a produs o plagă penetrantă prin înjunghiere în fosa iliacă

stângă.

Prin

urmare, numai împrejurarea că partea vătămată a primit îngrijiri medicale

necesare au salvat-o de la  moarte.

Nici

motivul invocat de inculpat cu privire la  pedeapsă nu este întemeiat.

Limita

minimă de pedeapsă prevăzută de  lege pentru infracțiunea  comisă de inculpat

este de 5 ani închisoare. Așadar,  pedeapsa aplicată de 6 ani este foarte

apropiată de această limită.

O

reducere mai accentuată a pedepsei nu se justifică, având în vedere că

potrivit  criteriilor generale de  individualizare a pedepselor prevăzute la

art. 72 C. pen., fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol iar în

cauză nu există împrejurări de natură a atenua răspunderea penală.

Așa

fiind, Curtea în temeiul art. 385

15

pct. (1) lit. b) C. proc. pen.,

va respinge recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat,  recursul declarat de inculpatul M.A.  împotriva deciziei penale

nr. 458/A din 25 august  2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al   arestării

preventive de la 3 aprilie 2003  la  14 ianuarie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de

1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 14 ianuarie  2004.