ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
R O M Â N I A
S-au luat în examinare
recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și
intimatul inculpat B.S. împotriva deciziei penale nr.490 din 13 august 2002 a
Curții de Apel București – Secția II-a Penală.
S-a prezentat recurentul
intimat inculpat, arestat, asistat de avocat B.A. apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte
civilă.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Procurorul
a dezvoltat oral motivele de recurs astfel cum au fost formulate în scris.
Apărătorul
recurentului intimat inculpat a solicitat respingerea recursului Parchetului,
ca nefondat și admiterea recursului intimatului inculpat, casarea hotărârilor
și, pe fond, reducerea pedepsei.
Procurorul
a pus concluzii de respingere a recursului inculpatului, ca nefondat.
Inculpatul,
în ultimul cuvânt, a solicitat reducerea pedepsei.
C U R T E A
Asupra
recursurilor de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr.56 din 23 mai 2002 a Tribunalului Călărași, inculpatul B.S. a
fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal pentru săvârșirea
tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.174-175 lit.i Cod
penal.
S-a
făcut aplicarea art.71, 64 Cod penal, precum și a dispozițiilor art.67 Cod
penal.
S-a
menținut starea de arest a inculpatului și, în temeiul dispozițiilor art.88 Cod
penal s-a dedus perioada executată din pedeapsă de la 9.04.2002, la zi.
S-a
luat act că partea vătămată G.I. nu s-a constituit parte civilă.
În
baza art.188 din Legea nr.3/1978, s-a dispus obligarea inculpatului la plata
sumei de 7.789.001 lei către partea civilă Spitalul Județean Călărași cu titlul
de cheltuieli de spitalizare plus dobânzile legale aferente de la rămânerea
definitivă a sentinței și până la achitarea debitului.
În
baza art.118 lit.b Cod penal s-a dispus confiscarea în folosul statului a unui
cuțit depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Călărași.
Inculpatul
a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de
2.000.000 lei, din care 750.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din
oficiu.
Pentru
a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
În
ziua de 8 aprilie 2002, pe fondul unui conflict spontan, în loc public,
inculpatul B.S. l-a lovit cu cuțitul pe G.I., cauzându-i leziuni care au
necesitat 23-30 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
Din
raportul de constatare medico-legală nr.407/9.04.2002 al Serviciului de
medicină-legală Călărași rezultă că partea vătămată G.I. a suferit o plagă penetrantă
în hemitoracele drept, pneumotorax, intervenția chirurgicală de urgență
salvându-i viața (f.12 dosar urmărire penală).
Situația
de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza procesului verbal
de cercetare la fața locului, actelor medico-legale, declarațiilor părții
vătămate, declarațiilor martorilor A.M., A.F., M.E. și declarațiilor
inculpatului.
Inculpatul
a recunoscut săvârșirea faptei, dar a susținut că nu a avut intenția să o
omoare pe partea vătămată.
Prin
decizia penală nr.490/A din 13 august 2002, Curtea de Apel București, secția a
II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul B.S., a desființat, în
parte, sentința atacată și, rejudecând în fond, a redus pedeapsa aplicată de la
8 ani închisoare la 6 ani închisoare, cu reținerea dispozițiilor art.74, 76 Cod
penal. Celelalte dispoziții ale sentinței penale au fost menținute.
Instanța
de control judiciar a avut în vedere vârsta înaintată a inculpatului – de 70
ani la acea dată – și împrejurările în care s-a comis fapta și a considerat că
acestea constituie motive determinante pentru reducerea pedepsei.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București și inculpatul.
Cu
privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București:
Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului, casarea
hotărârii atacate și menținerea sentinței instanței de fond.
Temeiul
juridic al recursului îl constituie dispozițiile art.385
9
pct.14 Cod
procedură penală.
Examinând
recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Reținerea
circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului este legală și temeinică.
Făcând
aplicarea dispozițiilor art.74 și 76 Cod penal, instanța de apel a procedat la
o interpretare judicioasă și pragmatică a criteriilor generale de
individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal și a scopului pedepsei
prevăzut de art.52 Cod penal.
Într-adevăr,
împrejurările concrete în care a avut loc infracțiunea, legate de situația
inculpatului care s-a văzut somat să se justifice în fața a patru persoane mult
mai tinere ca ea și care au insistat, ignorându-i amenințările, faptul că
inculpatul a încetat agresiunea când a înțeles că l-a vătămat pe G.I.,
constituie argumente de circumstanțiere a pericolului social al faptei și
făptuitorului și, pe cale de consecință, de reducere a cuantumului pedepsei
aplicate.
Pe
de altă parte, vârsta înaintată a inculpatului ridică problema aplicării unei
pedepse a cărei durată să fie într-adevăr eficientă sub aspectul reeducării și
reinserției sociale a acestuia.
În
cazul inculpatului nu un cuantum mai mare al pedepsei este în măsură să asigure
scopul ei – astfel cum este stabilit de art.52 Cod penal -, ci măsura punitivă
în sine și executarea ei prin privare de libertate sunt suficiente prin ele
însele și garantează coerciția și prevenția generală scontate.
Faptul
că instanța de apel nu a indicat alineatul și litera, în condițiile în care a
reținut dispozițiile art.74 și 76 Cod penal, dar a menționat în mod expres în
ce constau împrejurările considerate drept circumstanțe atenuante, nu
constituie o nelegalitate și nu împiedică asupra verificării legalității și
temeiniciei sancțiunii stabilite.
Articolul
79 Cod penal prevede că orice împrejurare reținută ca circumstanță atenuantă
sau ca circumstanță agravantă trebuie arătată în hotărâre.
Instanța
de apel s-a conformat acestei dispoziții și a numit împrejurările pe care le-a
considerat drept circumstanțe atenuante, ele fiind în mod evident lămuritoare,
ca dovadă că au și constituit obiectul criticii în recurs care a solicitat
înlăturarea lor.
Pentru
aceste motive, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București
urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Cu
privire la recursul inculpatului :
Inculpatul
a declarat recurs în termen legal, solicitând admiterea acestuia, casarea
hotărârilor atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea refacerii
urmăririi penale întrucât nu i s-a asigurat dreptul la apărare pe parcursul
acesteia.
În
subsidiar, recurentul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice din
art.20 raportat la art.174-175 lit.i Cod penal în art.182 Cod penal și
reținerea în favoarea sa a prevederilor art.73 lit.b Cod penal. Totodată,
recurentul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul
juridic al recursului îl constituie dispozițiile art.385
9
pct.6, 14,
17 Cod procedură penală.
Examinând
recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat pentru motivele care se vor
arăta în continuare.
Recurentului
inculpat i s-a respectat dreptul la apărare, în conformitate cu dispozițiile
art.6, 171 și 172 Cod procedură penală pe tot parcursul procesului penal.
În
faza de urmărire penală, în considerarea prevederilor legale arătate mai sus,
inculpatului i s-a adus la cunoștință dreptul de a fi asistat de un apărător și
a fost de acord ca asistența juridică să îi fie asigurată de un avocat din
oficiu (f.32 dosar urmărire penală), acesta fiind prezent la audierile
efectuate și la prezentarea materialului de urmărire penală (f.50 și 53 dosar
urmărire penală).
Curtea
constată că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat corespunde
situației de fapt și probelor administrate în cauză.
Recurentul
inculpat a lovit cu un obiect apt să producă moartea, într-o zonă a
organismului și cu intensitate, astfel că prin fapta sa a pus în pericol viața
părții vătămate, salvată doar printr-o intervenție chirurgicală promptă.
Inculpatul
a amenințat victima – anterior atacului – cu moartea, urmărind producerea
acestui rezultat, astfel că, și sub aspectul laturii subiective, în cauză sunt
întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor
calificat prevăzută de art.20 raportat la art.174 – 175 lit.i Cod penal.
Așa
fiind, Curtea nu găsește îndreptățit motivul privind schimbarea încadrării
juridice în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.182 Cod penal.
Nici
solicitarea recurentului-inculpat de a i se reține în favoare prevederile
art.73 lit.b Cod penal nu este întemeiată.
Din
nici o probă a dosarului nu rezultă că inculpatul a săvârșit fapta sub imperiul
unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea
persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității
persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Partea
vătămată nu a exercitat asupra inculpatului astfel de acțiuni care să îi scuze
riposta, prin urmare, în mod just, instanța de apel a reținut în favoarea
recurentului numai circumstanțele atenuante prevăzute de articolul 74 Cod penal.
Pedeapsa aplicată este just individualizată, astfel că nu se impune reducerea
cuantumului acesteia, întrucât, în caz contrar, s-ar goli de conținut
dispozițiile art.72 Cod penal și s-ar ignora scopul coercitiv și preventiv al
sancțiunii penale, așa cum este el prevăzut de art.52 Cod penal.
Pentru
aceste considerente, recursul inculpatului va fi respins ca neîntemeiat.
Din
oficiu, Curtea constată că în cauză nu există alte motive de casare.
Durata
arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată de la 9 aprilie 2002
până la 7 ianuarie 2003.
Recurentul
inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul
apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Văzând
dispozițiile art.385
15
pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192
alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și
inculpatul B.S. împotriva deciziei penale nr.490 din 13 august 2002 a Curții
de Apel București – Secția a II-a Penală.
Deduce
din pedeapsă durata arestării preventive de la 9 aprilie 2002 până la 7
ianuarie 2003.
Obligă
recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată
în ședință publică, azi 7 ianuarie 2003.