ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 951/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 12 aprilie 2000,

reclamantele S.I. și P.V. au chemat în judecată pârâta S.C. S. SA Călărași,

solicitând dizolvarea pârâtei.

În motivarea acțiunii, reclamantele

au susținut că pârâta a închis societățile comerciale, le-a închiriat sau dat

în locație de gestiune, împrejurare ce a făcut imposibilă realizarea obiectului

de activitate.

Iar la termenul din 27 iunie 2000,

reclamanta P.V. și-a completat acțiunea, în sensul că a solicitat, în

subsidiar, să se ia act de retragerea sa din societatea pârâtă și să îi

plătească contravaloarea acțiunilor, 140.000.000 lei.

Tribunalul Călărași, prin sentința

civilă nr. 438 din 26 septembrie 2000, în baza art. 246 C. proc. civ., a luat

act că reclamanta P.V. renunță la judecata cererii și a respins acțiunea

reclamantei S.I.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că obiectul de activitate al pârâtei cuprinde și

activități de tranzacții imobiliare, activități imobiliare asupra bunurilor

proprietatea intimatei și activități imobiliare pe bază de tarife sau

contracte, situație în care, nu sunt incidente dispozițiile art. 222 pct. 1

lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul dispunerii dizolvării

societății pârâte.

Referitor la cererea de retragere

din societate, formulată de reclamanta P.V., s-a reținut că declarația este

făcută formal la instanța de fond, deși, potrivit art. 133 alin. (2) din Legea

nr. 31/1990, republicată, această cerere trebuia depusă la sediul pârâtei, și a

luat act de renunțare la judecata cererii în temeiul art. 246 C. proc. civ.

Nemulțumită de această hotărâre, reclamanta S.I. a declarat apel, criticând

soluția dată de tribunal pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând

susținerile din petitul acțiunii introductive.

Curtea de Apel București. secția VI

comercială, prin decizia nr. 1145 din 10 septembrie 2001, a respins, ca

nefondat, apelul reclamantei, reținându-se că, în cauză, nu operează

dispozițiile art. 222 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul că

societatea pârâtă desfășoară activități comerciale ce sunt înscrise în statutul

societății de la constituirea ei, iar prin hotărârea 50/1999 A.G.A. a S.C. S.

SA Călărași, s-a aprobat, în principiu, divizarea și dizolvarea fără lichidare

a societății.

S-a mai reținut că, în mod corect,

tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133

pct. 11 din Legea nr. 31/1990 republicată, referitoare la cererea de retragere

din societate a reclamantei, iar din materialul probator aflat la dosar nu

rezultă că apelanta nu a fost de acord cu hotărârile adoptate de adunarea

generală, privind schimbarea obiectului de activitate, mutarea sediului.

În contra celei din urmă hotărâri,

reclamanta S.I. a declarat recurs, susținând, în esență, că instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra unor dovezi ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii, și anume:

a) Hotărârea nr. 50 din 10 decembrie

1999 a A.G.A. de la S.C. S. SA Călărași

b) proiectul de dizolvare – divizare

a S.C. S. SA Călărași solicitat de ea.

În motivarea recursului, recurenta

susține, în esență, că, deși la vremea când s-a ținut A.G.A. din 10 decembrie

1999, deținea 102 acțiuni și a votat împotriva divizării dizolvării de

principiu, fără lichidare, a S.C. S. SA Călărași, instanța de apel a reținut

greșit că a fost de acord cu divizarea dizolvării fără lichidare a societății

pârâte.

Iar, din studiul documentației,

privind divizarea-dizolvarea a S.C. S. SA Călărași, rezultă, fără echivoc, că

recurenta avea dreptul legal de a se retrage din societate, motiv pentru care

solicită, în conformitate cu art. 133 pct. 1 din Legea nr. 31/1990,

republicată, a se dispune retragerea sa din societate și restituirea

contravalorii acțiunilor deținute de ea la societatea pârâtă, iar referitor la

dizolvarea societății, recurenta susține că dizolvarea societății pârâte nu mai

este oportună, atâta timp cât exista proiectul de divizare, ce a fost publicat

în M. Of. din 30 mai 2001, și aprobat prin A.G.A. din 9 iunie 2001, conform

art. 222 din Legea  nr. 31/1990.

În consecință, recurenta solicită

admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

În conformitate cu dispozițiile art.

222 lit. b) din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolvă prin imposibilitatea

îndeplinirii obiectului de activitate.

Din examinarea statutului societății

pârâte, Curtea constată că, la art. 4, obiectul de activitate al pârâtei

cuprinde o multitudine de activități și operațiuni comerciale. Este adevărat că

pârâta nu a mai desfășurat comerț cu ridicata, însă, și-a continuat activitatea

societății cu tranzacții imobiliare, astfel încât, în cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile textului de lege precizat, în sensul dizolvării societății pentru

imposibilitatea desfășurării obiectului de activitate, prevăzută de art. 222

din Legea nr. 31/1990, republicată, și a art. 68 lit. a) din statutul

societății.

Dacă se constată o imposibilitate a

realizării obiectului de activitate propus, evident, societatea își pierde

rațiunea de a exista și, deci, se dizolvă.

În cauză, societatea comercială avea

ca obiect, în afară de comerțul cu ridicata și cu amănuntul, și activități

comerciale, ca tranzacții imobiliare asupra bunurilor proprii sau închiriate,

închirierea, subînchirierea, etc., precizate în actul constitutiv, astfel că nu

putea să opereze textul de lege precizat, întrucât pârâta a hotărât să își

desfășoare în continuare, un alt obiect de activitate menționat în actul

constitutiv al societății.

Așa fiind, legal și temeinic,

instanța de apel a apreciat că, în speță, nu operează dispozițiile art. 222 din

Legea nr. 31/1990, republicată, deoarece societatea pârâtă putea să își realizeze

obiectul de activitate, în sensul că a hotărât să nu mai desfășoare comerțul cu

ridicata și cu amănuntul, ci să desfășoare un alt obiect de activitate cuprins

în obiectul de activitate al societății pentru asigurarea unei bune desfășurări

și rentabilizări a societății.

Pe de altă parte, în raport de actul

depus în recurs, aflat la dosarul de recurs, Curtea apreciază că pârâta, prin

administrator, a solicitat dizolvarea societății, la cererea acestuia, în baza

hotărârilor A.G.A. din 15 octombrie 2001 și nr. 5 din 9 iunie 2001, așa încât.

asociații și-au exprimat voința în acest sens, legea nelimitând cazurile în

care societatea poate fi dizolvată prin hotărârea adunării asociaților,

situație în care, critica, cu privire la dizolvare, nu se mai justifică.

În ce privește critica recurentei,

referitoare la retragerea sa din societate, în conformitate cu art. 133 pct. 1

din Legea nr. 31/1990, este nefondată deoarece, în cauză, nu sunt îndeplinite

cerințele legale prevăzute de norma citată, așa cum legal și temeinic au

reținut celelalte instanțe, motiv pentru care se va respinge și critica

reclamantei, de acordare a contravalorii acțiunilor solicitate.

Față de cele ce preced, Curtea

constată că recursul formulat este nefondat.

Așa fiind, Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

formulat de reclamanta Simion Ioana împotriva deciziei nr. 1145 din 10

septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția VI comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

18 februarie 2003.