ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3587/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 571 pronunțată la 22 iunie 2000, a admis acțiunea formulată de reclamanta F.P.S. împotriva pârâtei SC H.A. SA Suceava și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei suma 28.019.518 lei, cu titlul de dividende și la 16.445.145 lei, cu titlul de dobânzi comerciale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că societatea-pârâtă nu a achitat dividendele cuvenite reclamantei, astfel cum au fost repartizate în ședința A.G.A. din 10 aprilie 1998, situație în care, reclamantei i se cuvin și dobânzile comerciale, astfel cum au fost calculate de aceasta și nu contestate de pârâtă.

Apelul declarat de societatea-pârâtă, împotriva acestei sentințe, a fost admis de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2001, pronunțată în dosarul nr. 7279/2000, a schimbat în parte sentința și a înlăturat obligarea la plată a pârâtei, pentru dobânzile în sumă de 16.445.145 lei, cu motivarea că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 C. com., deoarece, potrivit art. 68 din Legea nr. 31/1990, aportul asociaților la capitalul social, nu este purtător de dobânzi.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 5296, pronunțată la 24 septembrie 2002, reținând că dividendele nu reprezintă un aport de capital, ci beneficiul legal datorat, exigibil la data aprobării bilanțului contabil anual, a admis recursul declarat împotriva soluției instanței de apel de reclamanta A.P.A.P.S., a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului, menținând în motivarea deciziei, cu privire la cuantumul dobânzilor acordate, că cererea de aplicare a dobânzii practicate de societățile comerciale bancare, în cazul contractelor de depozit bancar, nu-și are temei, deoarece aplicarea acestor dobânzi este admisibilă numai în condițiile unui contract de depozit.

Procedând la rejudecarea cauzei în apel, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 26 din 20 noiembrie 2002, reținând că dividendele nu reprezintă un aport de capital, fiind producătoare de dobânzi și că reclamanta a făcut dovada că are deschis cont la B.R.D., iar instanța de fond a stabilit dobânzile la nivelul depozitelor constituite de persoane juridice pe timp de un an, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. Împotriva acestei decizii, societatea-pârâtă a declarat recurs. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică soluția instanței de apel, considerând că, în mod eronat, în susținerea recursului său, societatea-pârâtă arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., care stabilește că, în caz de casare, hotărârea instanței de recurs este obligatorie pentru judecătorii fondului asupra problemelor de drept dezlegate și asupra necesitării administrării unor probe. În speță, decizia instanței de recurs a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta poate pretinde numai dobânda la vedere, iar instanța de apel a acordat mai mult, fără să mai ceară reclamantei-intimate precizări cu privire la cuantumul dobânzii datorate. Hotărârea a fost pronunțată și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind ignorat principiul disponibilității, întrucât, în apel, nu poate fi schimbat obiectul acțiunii. Recursul declarat de societatea pârâtă, este fondat și urmează să fie admis.

Într-adevăr, prin decizia de casare nr. 5296/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că „cererea reclamantei de a fi aplicabile dobânzile practicate de societățile bancare, în cazul contractelor de depozit bancar, nu-și are temei”. Instanța de apel a reținut greșit că existența unui contract de depozit între instituția bancară și reclamantă este de natură să conducă la obligarea pârâtei să plătească dobânzi la nivelul celor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe timp de un an, deoarece aceasta nu era parte în contractul de depozit, iar reclamanta nu a făcut nici o dovadă că datora neplata dividendelor de către pârâtă, a fost obligată să angajeze credite bancare.

Or, în această situație, reclamanta era îndreptățită să ceară, conform art. 43 C. com., numai dobânzile cuvenite la nivelul taxei de scont practicată de B.N.R. Cum o astfel de cerere nu a fost formulată, instanța de apel, având în vedere motivarea instanței de recurs, nu putea admite capătul de cerere al reclamantei. În aceste împrejurări, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia atacată va fi modificată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 571 din 22 iunie 2000 a Tribunalului Suceava, care va fi schimbată, în sensul respingerii cererii reclamantei pentru acordarea daunele moratorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta, SC H.A. SA Suceava, împotriva deciziei nr. 26 din 20 noiembrie 2002, pronunțată Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia atacată, admite apelul declarat de aceiași parte împotriva sentinței nr. 571 din 22 iunie 2000 a Tribunalului Suceava, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge cererea reclamantei A.P.A.P.S. București, privind daunele moratorii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2003.