ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3587/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 571 pronunțată la

22 iunie 2000, a admis acțiunea formulată de reclamanta F.P.S. împotriva pârâtei

SC H.A. SA Suceava și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantei suma 28.019.518

lei, cu titlul de dividende și la 16.445.145 lei, cu titlul de dobânzi

comerciale.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că societatea-pârâtă nu a achitat dividendele

cuvenite reclamantei, astfel cum au fost repartizate în ședința A.G.A. din 10

aprilie 1998, situație în care, reclamantei i se cuvin și dobânzile comerciale,

astfel cum au fost calculate de aceasta și nu contestate de pârâtă.

Apelul declarat de societatea-pârâtă,

împotriva acestei sentințe, a fost admis de Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 38 din 31

ianuarie 2001, pronunțată în dosarul nr. 7279/2000, a schimbat în parte

sentința și a înlăturat obligarea la plată a pârâtei, pentru dobânzile în sumă

de 16.445.145 lei, cu motivarea că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art.

43 C. com., deoarece, potrivit art. 68 din Legea nr. 31/1990, aportul

asociaților la capitalul social, nu este purtător de dobânzi.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 5296, pronunțată la 24 septembrie 2002, reținând că

dividendele nu reprezintă un aport de capital, ci beneficiul legal datorat,

exigibil la data aprobării bilanțului contabil anual, a admis recursul declarat

împotriva soluției instanței de apel de reclamanta A.P.A.P.S., a casat decizia

atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului,

menținând în motivarea deciziei, cu privire la cuantumul dobânzilor acordate,

că cererea de aplicare a dobânzii practicate de societățile comerciale bancare,

în cazul contractelor de depozit bancar, nu-și are temei, deoarece aplicarea

acestor dobânzi este admisibilă numai în condițiile unui contract de depozit.

Procedând la rejudecarea cauzei în

apel, după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și

de contencios administrativ, prin decizia nr. 26 din 20 noiembrie 2002,

reținând că dividendele nu reprezintă un aport de capital, fiind producătoare

de dobânzi și că reclamanta a făcut dovada că are deschis cont la B.R.D., iar

instanța de fond a stabilit dobânzile la nivelul depozitelor constituite de

persoane juridice pe timp de un an, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii,

societatea-pârâtă a declarat recurs.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6,

7, 9 și 10 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică soluția instanței de apel,

considerând că, în mod eronat, în susținerea recursului său, societatea-pârâtă

arată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., care

stabilește că, în caz de casare, hotărârea instanței de recurs este obligatorie

pentru judecătorii fondului asupra problemelor de drept dezlegate și asupra

necesitării administrării unor probe.

În speță, decizia instanței de

recurs a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta poate pretinde

numai dobânda la vedere, iar instanța de apel a acordat mai mult, fără să mai

ceară reclamantei-intimate precizări cu privire la cuantumul dobânzii datorate.

Hotărârea a fost pronunțată și cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind ignorat principiul disponibilității,

întrucât, în apel, nu poate fi schimbat obiectul acțiunii.

Recursul declarat de societatea

pârâtă, este fondat și urmează să fie admis.

Într-adevăr, prin decizia de casare nr.

5296/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, s-a stabilit, cu

autoritate de lucru judecat, că „cererea reclamantei de a fi aplicabile

dobânzile practicate de societățile bancare, în cazul contractelor de depozit

bancar, nu-și are temei”.

Instanța de apel a reținut greșit că

existența unui contract de depozit între instituția bancară și reclamantă este

de natură să conducă la obligarea pârâtei să plătească dobânzi la nivelul celor

bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe timp

de un an, deoarece aceasta nu era parte în contractul de depozit, iar

reclamanta nu a făcut nici o dovadă că datora neplata dividendelor de către

pârâtă, a fost obligată să angajeze credite bancare.

Or, în această situație, reclamanta

era îndreptățită să ceară, conform art. 43 C. com., numai dobânzile cuvenite la

nivelul taxei de scont practicată de B.N.R.

Cum o astfel de cerere nu a fost

formulată, instanța de apel, având în vedere motivarea instanței de recurs, nu

putea admite capătul de cerere al reclamantei.

În aceste împrejurări, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia atacată va fi

modificată, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței

nr. 571 din 22 iunie 2000 a Tribunalului Suceava, care va fi schimbată, în

sensul respingerii cererii reclamantei pentru acordarea daunele moratorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta,

SC H.A. SA Suceava, împotriva deciziei nr. 26 din 20 noiembrie 2002, pronunțată

Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică decizia atacată, admite

apelul declarat de aceiași parte împotriva sentinței nr. 571 din 22 iunie 2000

a Tribunalului Suceava, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge

cererea reclamantei A.P.A.P.S. București, privind daunele moratorii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 18 septembrie 2003.