ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1677/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 419 din 8

octombrie 2002 a Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul

N.V.G.

la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de lovire

cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.

b) și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a dispus pentru

inculpat interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Pe latură civilă, inculpatul a fost

obligat la plata sumei de 20.000.000 lei despăgubiri către partea civilă I.M.,

luându-se act că din această sumă s-au achitat 10.000.000 lei până la

pronunțarea hotărârii.

A fost respinsă cererea părții

civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul cât și victima locuiau în

blocul situat în Câmpina, pe scări diferite. Locatarii din bloc, posesori de

autoturisme, foloseau locul liber din spatele blocului pentru parcarea

autovehiculelor.

Victima I.V., care locuia la parter

nu accepta ca autoturismele să fie parcate în dreptul apartamentului său.

La data de 12 iulie 2002, inculpatul

a parcat autoturismul în apropierea apartamentului victimei, după care s-a

deplasat la numitul P.I., care locuia de asemenea la parter la scara B,

solicitându-i acestuia permisiunea de a-și parca autoturismul permanent în

dreptul apartamentului său. În acest timp, victima s-a deplasat la autoturismul

inculpatului și cu ajutorul unui clește-patent a deșurubat căpăcelul de la

ventilul unei roți, inculpatul observându-l a venit să-i ceară explicații.

În urma discuțiilor, dintre cei doi,

s-a declanșat un scandal, ocazie cu care inculpatul a lovit victima de mai

multe ori, proiectând-o pe bordura de beton și în cădere aceasta s-a lovit în

zona toracică.

Soția victimei a ieșit la locul

faptei, cerându-i inculpatului să nu-l mai lovească, după care a luat-o și a

dus-o în casă, iar în jurul orelor 23,00 întrucât starea de sănătate a acesteia

s-a agravat a fost transportată la Spitalul județean Ploiești.

Raportul medico-legal de expertizare

a reținut că I.V. a prezentat un traumatism constând în fracturi costale,

emfizem subcutanat hemitorace stâng, moartea victimei fiind violentă și

datorată tromboemboliei pulmonare și complicației finale cauzată de politraumatismul

suferit.

S-a concluzionat că leziunile de

violență s-au putut produce prin lovituri repetate cu un corp dur și proiectare

de planuri dure, existând legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și

decesul victimei.

Împotriva sentinței au declarat apel

partea civilă I.M. și inculpatul N.V.G.

Partea civilă a criticat modul de

rezolvare a laturii civile a cauzei, susținând că despăgubirile materiale

acordate nu acoperă cheltuielile efectuate, solicitând majorarea acestora și

obligarea inculpatului și la plata daunelor morale.

Inculpatul, la rândul său, a

susținut că pedeapsa aplicată este prea aspră în raport de circumstanțele sale

personale și împrejurările în care s-a produs fapta.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

penală nr. 594 din 16 decembrie 2002 a admis apelul declarat de inculpat și

desființând în parte hotărârea atacată, în latură civilă, în sensul că a

înlăturat obligarea acestuia de la plata sumei de 20.000.000 lei despăgubiri

materiale către partea civilă I.M., luând act că întreaga sumă a fost achitată.

Prin aceeași decizie, Curtea a

respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă I.M., obligând-o la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva deciziei au declarat

recurs partea civilă I.M. și inculpatul.

Partea civilă I.M., soția victimei

cere ca inculpatul să fie obligat să-i plătească daune morale așa cum a cerut

în prima instanță și în apel.

Motivul invocat în recursul

inculpatului fiind greșita individualizare a pedepsei, considerată a fi prea

severă.

Recursul părții civile este

întemeiat.

În mod constant, I.M., soția

victimei a cerut daune materiale și morale substanțiale, arătând că defunctul a

fost cunoscut și apreciat în localitate, și în calitate de soț îi oferea

sprijinul moral de care avea nevoie având în vedere că este în vârstă și

bolnavă.

În schimb, instanța nu a acordat

daune morale, motivând că acestea nu se justifică deoarece victima a avut și ea

o contribuție în producerea infracțiunii, motiv pentru care în favoarea

inculpatului s-a și reținut circumstanța atenuantă a stării de provocare.

Motivarea respingerii cererii de

acordare a daunelor morale a fost însușită și de instanța de control judiciar

care a respins apelul.

Ori, prin dispariția, brusc, în

condițiile cunoscute a victimei, partea civilă a fost grav afectată material și

moral, și oricine produce cuiva un prejudiciu material sau moral trebuie să-l

repare.

Provocarea intervenită din partea

victimei poate să conducă la reducerea sumei acordate, proporțional cu culpa

victimei, dar nu-l poate exonera pe inculpat de repararea prejudiciului,

datorat, culpei sale.

În raport de această situație,

recursul părții civile este fondat și va fi admis, obligând inculpatul la plata

daunelor morale în cuantum de 20.000.000 lei.

Recursul inculpatului nu este

întemeiat.

Potrivit criteriilor de

individualizare a pedepsei astfel cum sunt prevăzute în art. 72 C. pen., la

aplicarea și stabilirea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a codului, de pericolul social concret al faptei săvârșite, de

persoana infractorului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

În aceeași ordine de idei, potrivit art.

52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportând la cauză aceste dispoziții

legale, se reține, că pericolului social concret al faptei primordial în

evaluarea criteriilor individualizării pedepsei i s-a acordat semnificația dată

de valoarea apărată, respectiv viața persoanei.

De asemenea, pedeapsa aplicată

reflectă și împrejurările săvârșirii faptei, respectiv reținându-se scuza

provocării.

În procesul individualizării s-a

avut în vedere și persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale.

Aplicând inculpatului pedeapsa de 3

ani și 6 luni cu executare în regim de detenție, se reține că este respectată

și cerința scopului astfel cum prevede art. 52 C. pen.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul părții civile va fi admis iar în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, recursul inculpatului va fi

respins, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de partea

civilă I.M. împotriva deciziei penale nr. 594 din 16 decembrie 2002 a Curții de

Apel Ploiești, privind pe inculpatul N.V.G.

Casează decizia și sentința penală nr.

419 din 8 octombrie 2002 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la

neacordarea daunelor morale și rejudecând, obligă pe inculpat la plata sumei de

20.000.000 lei daune morale către partea civilă I.M.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.V.G. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsă, perioada

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 16 august 2002 la 2

aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.