ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 728 din 22 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, în temeiul art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a), b) și c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat

inculpatul l.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) Teza a II-a

și b C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 86

1

C. pen. s-a

dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de

încercare de 5 ani calculat conform art. 86

2

C. pen.

În temeiul art. 86

3

C. pen. s-a dispus ca,

pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună următoarelor măsuri

de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul București;

b)

să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate

mijloacele lui de existență.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 86

3

pct. 3 lit. e) C. pen., condamnatul a fost obligat să respecte obligația de a nu

conduce niciun vehicul pe durata termenului de încercare.

În temeiul dispozițiilor art. 86

4

C. pen. s-a

atras atenția condamnatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat

și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. raportat

la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 20.000 RON daune materiale și 8.000 euro daune morale către partea civilă

D.M. și la câte 3.000 euro daune morale către părțile civile D.C. și D.G.

Totodată, inculpatul a fost obligat să achite suma de

2.984 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de

Urgență B.A.

În temeiul dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., inculpatul

a fost obligat la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

București nr. AA/2009 din 22 martie 2010, inculpatul l.D. a fost trimis în judecată,

în stare de libertate, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de lovituri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare că, la data de 04

martie 2009, în încercarea de a parca autoturismul pe trotuarul din dreptul blocului

de pe Șoseaua G., inculpatul l.D. a încercat să depășească victima D.A., în vârstă

de 65 ani.

Victima a refuzat să se dea la o parte din fața autoturismului

și a lovit puternic cu palma capota.

Inculpatul a coborât din mașină, între cei doi s-a declanșat

un conflict verbal, victima s-a apropiat de inculpat, moment în care acesta i-a

aplicat o lovitură puternică cu palma dreapta în zona stângă a feței.

Urmare loviturii, victima s-a dezechilibrat, a căzut în

șezut, apoi s-a prăbușit cu capul de trotuar.

Inculpatul, văzând că victima nu se ridică, a ridicat-o

în șezut și a sprijinit-o cu capul de peretele blocului, apelând apoi serviciul

de urgență.

Victima a fost transportată la spital, iar inculpatul

s-a deplasat la secția x poliție unde a relatat incidentul.

În cursul aceleiași zile, în pofida îngrijirilor medicale

acordate, victima a decedat la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. B.A.

Din concluziile raportului medico-legal a rezultat că

moartea victimei D.A. a fost violentă, între traumatismul cranio-cerebral și deces

existând o legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

În faza de urmărire penală s-au întocmit procese-verbale

de sesizare din oficiu, de conducere în teren și planșe foto, s-a efectuat raportul

medico-legal privind autopsia victimei și au fost audiați inculpatul l.D., martorii

M.A., M.T., precum și părților civile.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiate părți

civile D.M. și D.G., inculpatul l.D., martorii din rechizitoriu, precum și martorii

G.E. și M.M. propușii de părțile civile și s-a administrat proba cu acte în dovedirea

pretențiilor formulate de părțile civile și înscrisuri în circumstanțierea inculpatului.

În urma analizării probatoriului administrat, prima instanță

a reținut situația de fapt așa cum a fost prezentată în actul de sesizare, cu următoarele

precizări:

Incidentul s-a petrecut la data de 04 martie 2009, pe

trotuarul din dreptul blocului de pe Șoseaua G. unde inculpatul încerca să găsească

o posibilitate de parcare a autoturismului său, deși trotuarul nu era amenajat pentru

parcare autoturisme.

Pe trotuar circula victima D.A. care s-a simțit deranjată

de faptul că pe trotuar circula nepermis un autoturism, motiv pentru care a refuzat

să se dea la o parte, vociferând și adresând cuvinte injurioase.

În momentul în care capota mașinii a ajuns în dreptul

victimei, aceasta a lovit-o puternic cu palma. Din relatările martorului M.A. au

rezultat împrejurările menționate și faptul că inculpatul a coborât din mașină și

a lovit victima cu palma peste față. În urma loviturii victima a căzut, în șezut,

pe trotuar, apoi imediat pe spate, lovindu-se cu capul de beton. Înainte ca inculpatul

să o lovească cu palma, între acesta și victima au avut loc injurii, victima fiind

agitată.

S-a mai reținut că martorul M.T. a declarat că în zona

în care s-a produs incidentul, pe trotuar, nu se obișnuiește să circule sau să se

parcheze mașini, aceasta fiind amenajată exclusiv pentru pietoni.

Ca urmare, apreciindu-se că probele administrate, coroborate

cu recunoașterea săvârșirii faptei de către inculpat, dovedesc vinovăția acestuia,

prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 183 C. pen., la individualizarea judiciară a pedepsei fiind avute

în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, circumstanțele reale

de comitere a faptei în raport de care s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile

circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., dar și circumstanțele personale favorabile ale inculpatului pre și post delictuale,

respectiv - lipsa antecedentelor penale, conduita bună avută înainte de săvârșirea

infracțiunii, stăruința depusă pentru a ajuta victima, atitudinea acestuia după

săvârșirea infracțiunii, recunoașterea și regretul în săvârșirea faptei, care au

fost reținute ca circumstanțe atenuante judiciare în condițiile art. 74 lit.

a), b), c), C. pen.

În raport de elementele anterior menționate s-a apreciat

că scopul educativ preventiv al pedepsei aplicate poate fi realizat și fără privarea

de libertate a inculpatului, prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,

în condițiile art. 86

1

C. pen., cu impunerea măsurilor de supraveghere

prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d) C. pen. și art. 86

3

alin. (3) lit. e) C. pen.

În latură civilă, prima instanță a obligat inculpatul

la plata de daune materiale și morale părții civile D.M. și la daune morale pentru

părțile civile D.C. și D.G. De asemenea inculpatul a mai fost obligat la despăgubiri

civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B.A.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, părțile civile D.M., D.G. și D.C.

și inculpatul I.D.

În recursul Parchetului a fost criticată greșita reținere

în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit.

a), b) și c) C. pen., susținându-se că, în raport de gradul de pericol social concret

ridicat al faptei și modul de comitere a acesteia, atitudinea sinceră a acuzatului

și lipsa antecedentelor penale nu pot fi valorificate ca și circumstanțe atenuate.

Ca urmare, Parchetul a susținut că o pedeapsă de 3 ani

închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu corespunde unei

individualizări proporționale, nefiind de natură a asigura, prin durată și modalitate

de executare, realizarea dublului scop la pedepse.

În apelul inculpatului a fost criticată numai greșita

aplicare a măsurii de supraveghere prevăzută de art. 86

3

alin. (3)

lit. e) C. pen., susținându-se că interdicția de a conduce orice vehicul pe durata

termenului de încercare reprezintă pentru inculpat o dublă condamnare întrucât aceasta

este o condiție esențială pentru desfășurarea activității sale profesionale - agent

de vânzări, astfel încât, în condițiile respectării ei, inculpatul își va pierde

locul de muncă.

Totodată, s-a susținut că infracțiunea comisă nu a adus

nicio atingere legislației în materia circulației pe drumurile publice, iar stabilirea

susmenționatei obligații nu are caracter imperativ, ci este lăsată la aprecierea

instanței.

În motivele scrise de recurs, părțile civile D.M., D.G.

și D.C. au solicitat majorarea daunelor morale, arătând că sumele acordate de instanța

de fond erau derizorii în raport de intensitatea suferințelor psihice, cauzate de

pierderea soțului, respectiv a tatălui, pentru ca în concluziile orale, aceleași

părți să achieseze la apelul Parchetului, solicitând majorarea pedepsei aplicate

inculpatului la pedeapsa de 15 ani închisoare.

La termenul de judecată din 25 februarie 2011, instanța

de apel a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri solicitată de inculpat,

la dosarul cauzei fiind depuse, în copie, contractul individual de muncă și fișa

postului inculpatului.

Prin decizia penală nr. 73 din 10 martie 2011 a Curții

de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul I.D.,

s-a desființat, în parte, sentința penală nr. 728 din 22 octombrie 2010 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, iar în rejudecare, s-a dispus înlăturarea măsurii

de supraveghere prevăzută de art. 86

3

alin. (3) lit. e), C. pen., menținându-se

în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Prin aceiași decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de părțile civile D.M.,

D.C. și D.G. împotriva aceleiași sentințe.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că prima

instanță a făcut o temeinică analiză a probatoriului administrat, pe baza căreia

situația de fapt a fost corect reținută, aceasta fiind dovedită cu procesele-verbale

de sesizare, de conducere în teren și planșele foto aferente, raportul de constatare

medico-legală necroptică din 29 mai 2009 emis de I.N.M.L. Mina Minovici, declarațiile

martorilor M.A. și M.T., toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere completă

date de inculpat în cursul urmăririi penale și apoi în fața instanței de fond.

În acest context, instanța de apel a apreciat ca neîntemeiate

criticile Parchetului și ale părților civile D.M. și D.G. vizând greșita individualizare

judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, reținând că incidentul, deși a fost

generat de fapta inculpatului care a parcat neregulamentar autoturismul pe trotuar,

a fost amplificat și de victimă care, nu numai că l-a apostrofat pe inculpat, vociferând

și adresându-i cuvinte injurioase, dar a și lovit cu palma în capota mașinii; ca

urmare, inculpatul i-a aplicat victimei o palmă victimei ce a condus la căderea

acesteia pe asfalt și cauzarea decesului.

Prin urmare, s-a reținut că inculpatul nu a urmărit să

cauzeze decesul victimei, nu i-a aplicat lovituri cu pumnul ori cu vreun obiect

contondent, ci, fiind enervat de atitudinea victimei, a urmărit să-i aplice o corecție

fizică, lovind-o cu palma peste față, deși trebuia să-și dea seama că în raport

de vârsta și constituția fizică a victimei aceasta putea să se dezechilibreze.

S-a mai reținut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente

penale, a avut o bună conduită anterior comiterii faptei relevată prin caracterizările

favorabile depuse la instanța de fond, iar după comiterea faptei a încercat să împiedice

urmările nefaste ridicând victima în șezut și apelând la serviciul de urgență. De

asemenea, inculpatul s-a deplasat la secția x poliție pentru a relata incidentul

și a încercat să despăgubească părțile vătămate, oferindu-le o sumă considerată

neîndestulătoare de către acestea.

Față de aspectele reținute, apreciind ca evident faptul

că inculpatul a regretat urmările faptei comise și a conștientizat greșeala comisă,

instanța de apel a constatat că reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. este pe deplin justificată,

după cum scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei,

în regim penitenciar.

Deopotrivă, instanța de apel a apreciat că soluția dată

laturii civile a cauzei este întemeiată, constatând că sumele acordate părților

vătămate pentru a atenua suferința pricinuită de pierderea soțului, respectiv a

tatălui, sunt rezonabile ca și întindere.

Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat ca fiind

întemeiată critica inculpatului privitoare la înlăturare a obligației de a nu mai

conduce vreun autovehicul pe toată durata termenului de încercare, reținând, pe

de o parte, că nu a existat o legătură de cauzalitate directă între acțiunea de

conducere a unui vehicul și rezultatul letal produs în cauză, iar pe de altă parte,

faptul că inculpatul a făcut dovada cu înscrisuri că existența sa materială este

dependentă de conducerea autoturismului, dată fiind profesia de agent de vânzări.

Și împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat

recurs părțile civile D.M., D.G. și D.C., prin mandatar D.M.

Deși în cuprinsul motivelor scrise de recurs depuse la

dosarul cauzei la dosarul de recurs, recurentele părți civile au invocat cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 - argumentat pe aspectul inadvertențelor

dintre temeiurile de drept și dispozitivul hotărârii pronunțate în apel; pct. 10

- argumentat pe aspectul omisiunii instanțelor de fond și de apel de a se pronunța

asupra tuturor probelor administrate în cauză, ceea ce, în opinia recurentelor,

a condus la greșita reținere de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului,

și, pe cale de consecință la o pedeapsa disproporționată în raport de gradul concret

de pericol social al faptei săvârșite; pct. 14 - motivată pe aspectul greșitei individualizări

judiciare a pedepsei aplicate inculpatului și pct. 17/2 C. proc. pen. - argumentat

pe caracterul injust al reparațiilor materiale și morale acordate părților civile,

la termenul de dezbateri din 16 ianuarie 2012, recurentele părți civile D.M., în

nume propriu și ca mandatar al recurentei părți civile D.C. și D.G., au restrâns

limitele recursurilor declarate în cauză, învederând că înțeleg să critice hotărârea

atacată numai sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate

inculpatului, sens în care au solicitat majorarea acesteia și dispunerea executării

ei în regim penitenciar.

Ca urmare, examinând cauza prin prisma criticilor formulate

și cazurilor de casare invocate, în limitele anterior precizate, dar și prin prisma

motivelor de recurs a căror examinare se ia întotdeauna din oficiu, conform dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursurile declarate de părțile civile D.M., D.G. și D.C., prin mandatar

D.M. sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează:

Instanța de fond și, ulterior, și instanța de apel, uzând

de argumente factuale

rezultate din probatoriul administrat și argumente

juridice pertinente, au reținut o corectă situație de fapt, stabilind o încadrare

juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor

legale care reglementează fapta dedusă judecății.

Astfel, Înalta Curte constată că situația de fapt reținută

de instanțe - la data de 4 martie 2009, pe fondul unui conflict verbal spontan,

inculpatul I.D. a lovit-o cu palma în zona feței pe partea vătămată D.A., în urma

loviturii partea vătămată lovindu-se cu capul de asfalt, iar ulterior decedând -

corespunde unei corecte și cuprinzătoare evaluări a probatoriului administrat în

cauză și se circumscrie unei juste încadrări juridice în infracțiunea prevăzută

de art. 183 C. pen., după cum, deopotrivă, circumstanțele personale favorabile ale

inculpatului, evaluate prin prisma conduitei pre și post delictuale a acestuia și

a comportamentului procesual, sunt corect subscrise circumstanțelor atenuante judiciare

prevăzute de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen.

Această evaluare corespunde unei interpretări juste, coroborate,

a tuturor mijloacelor probatorii administrate în cauză, respectiv: procesele-verbal

de sesizare, conducere în teren și planșele foto aferente, raportul de constatare

medico-legală necroptică din 29 mai 2009 emis de INML Mina Minovici, declarațiile

martorilor M.A. și M.T. date în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești

și declarațiile de recunoaștere completă date de inculpat în cursul urmăririi penale

și apoi în fața instanței de fond, care exclude incidența în cauză a cazului de

casare prevăzut de pct. 10 al art. 385

9

C. proc. pen., a cărei evaluare

a fost făcută din oficiu, în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen. întrucât părțile civile au renunțat a mai susține respectiva critică.

Într-un alt plan de argumentare însă, Înalta Curte constată

că fapta comisă de inculpat are o gravitate sporită, confirmată generic și de limitele

pedepsei stabilite de legiuitor, dar și în concret, de circumstanțele de fapt efective

în care acțiunea cu caracter infracțional a fost desfășurată de făptuitor.

În acest sens, se reține că individualizarea pedepselor

presupune însă atât analizarea aspectelor defavorabile cât și a celor favorabile

inculpatului, precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C.

pen. care se referă la împrejurările săvârșirii faptei, gravitatea acesteia dată

de urmările produse ori care s-ar fi putut produce, dar și cele cu caracter personal

ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.

În această sferă de argumentare, pornind de la principiul

jurisprudențial potrivit căruia principalul criteriu care stă la baza caracterizării

legale sau judiciare a unei împrejurări ca circumstanță agravantă sau atenuantă

este influența pe care aceasta o exercită asupra gradului de pericol social al faptei

și periculozității făptuitorului, Înalta Curte constată că, în cazul concret dedus

judecății, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, reliefată

prin lipsa antecedentelor penale, atitudinea conștiincioasă față de muncă și conduita

corectă în relațiile de muncă - așa cum rezultă prin caracterizările depuse la dosarul

cauzei, stăruința depusă de inculpat pentru a ajuta victima, precum și atitudinea

postdelictuală a inculpatului, constând în prezentarea de bună-voie în fața organelor

de anchetă, recunoașterea faptei și atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal,

care a reprezentat o constantă în conduita sa procesuală, precum și încercarea de

a acoperi prejudiciul cauzat părților civile - dovedește o stare de periculozitate

redusă care nu vine în contrast cu atitudinea sa anterioară, astfel încât nu este

necesar a fi cenzurată printr-o reacție represivă severă.

În consecință, în raport de elementele circumstanțiale

ale cauzei, reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. corespunde exigențelor legii procesuale penale

privitoare la individualizarea judiciară a pedepsei.

Cu toate acestea, în raport de gravitatea sporită a faptei

săvârșite de inculpat - reliefată prin urmările acesteia, Înalta Curte constată

că numai o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, în limitele

stabile de dispozițiile art. 76 lit. b) C. pen., este aptă a da o deplină aplicabilitate

principiului proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social al

faptei săvârșite.

Deopotrivă, și în ceea ce privește modalitatea de executare

a pedepsei, Înalta Curte constată că numai supunerea inculpatului măsurilor de supraveghere

prevăzute de art. 86

3

C. pen. pe durata unui termen de încercare orientat,

deopotrivă, spre maximul prevăzut de dispozițiile art. 86

2

C. pen. este

apt să asigure o deplină eficiență scopurilor pedepsei, așa cum sunt ele reglementate

de dispozițiile art. 52 C. pen., un argument în acest sens fiind atitudinea socio-profesională

și procesuală deosebită a inculpatului.

Ca urmare, în raport de argumentele anterior expuse și

datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că o pedeapsă de 4 ani închisoare,

suspendată sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 8 ani, asigură

o adecvată aplicabilitate principiul proporționalității și justului echilibru între

natura valorilor sociale lezate și sancțiunile penale aplicate.

Drept consecință, pentru considerentele expuse,

Înalta Curte va admite recursurile declarate de părțile civile, va desființa, în

parte, decizia penală atacată și hotărârea primei instanțe, iar, în rejudecare,

va majora la 4 ani pedeapsa aplicată inculpatului, dispunând suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

Totodată, corespunzător, instanța de casație va mențiune

obligația inculpatului de a se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de

art. 86

3

pct. 1 lit. a)-d) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale

sentinței și dispoziția instanței de apel privind înlăturarea obligației de a nu

conduce niciun vehicul pe durata termenului de încercare prev. de art. 86

3

pct. 3 lit. e) C. pen.

Având în vedere și dispozițiile art. 192 alin. (3) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de părțile civile D.M., D.G.

și D.C., prin mandatar D.M., împotriva deciziei penale nr. 73 din 10 martie 2011

a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte,

sentința penală nr. 728 din 22 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a

ll-a penală, numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului

I.D. și durata termenului de încercare stabilit și, în rejudecare:

Majorează la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului

I.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 74

lit. a), b) și c) C. pen.

Menține modalitatea de individualizare a executării pedepsei

aplicate inculpatului și dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei

pe durata unui termen de încercare de 8 ani.

Menține măsurile de supraveghere prev. de art. 86

3

alin. (1) C. pen. stabilite în sarcina inculpatului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și dispoziția

instanței de apel privind înlăturarea obligației de a nu conduce niciun vehicul

pe durata termenului de încercare prev. de art. 86

3

pct. 3 lit. e)

C. pen.

Suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu pentru intimatul inculpat I.D. până la prezentarea apărătorului ales,

se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 16 ianuarie 2012.