ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1171/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 447 din 15

octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 8348/2003, în baza art. 174, art. 176

lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., Tribunalul Prahova a condamnat

pe inculpatul I.W. la pedeapsa de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

A fost computată din pedeapsă durata

arestării preventive începând de la data de 21 aprilie 2003 la zi,

menținându-se în continuare arestarea preventivă.

În baza art. 14 C. proc. pen.,

raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumelor de

181.716.000 lei daune materiale și un miliard lei daune morale, plus dobânda

legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului,

către partea civilă P.G., precum și la 1.994.170 lei plus dobânda legală până

la achitarea debitului, cu titlu de despăgubiri către Spitalul municipal

Câmpina.

În esență, instanța a reținut că la

21 aprilie 2003, la domiciliul său inculpatul a lovit cu intermitență cu un

lemn pe concubina sa P.M.R., timp de 2 ore, provocându-i suferințe prelungite

care au cauzat un șoc traumatic, în urma căruia aceasta a decedat.

Instanța a reținut săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art. 176 lit.

a) C. pen. (omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi), înlăturând apărarea

inculpatului referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Pentru a stabili astfel, instanța a avut în vedere leziunile grave produse

victimei, intensitatea loviturilor, durata agresiunii exercitate, zonele vitale

afectate, elemente ce dovedesc o ferocitate deosebită, o cruzime care necesită

un regim sancționator corespunzător.

Prin decizia penală nr. 555 din 15

decembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de inculpatul

I.W., desființând sentința în parte, doar cu privire la soluționarea laturii

civile, și a redus cuantumul daunelor morale datorate de inculpat părții civile

P.G., de la un miliard de lei la 100.000.000 lei. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței, computându-se în continuare durata arestării

preventive la zi.

Instanța de apel a reținut că, sub

aspectul cuantumului daunelor morale acordate părții civile P.G., suma de un

miliard de lei este exagerată depășind chiar pretențiile civile inițiale

formulate de partea civilă, în sumă de 100 milioane lei.

Împotriva acestei hotărâri,

condamnatul a declarat recurs, doar cu privire la modul de soluționare a

laturii penale a procesului, și anume cu privire la încadrarea juridică a

faptei, care ar trebui să fie infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte,

prevăzută de art. 183 C. pen., iar nu omor deosebit de grav, prevăzut de art.

174 și art. 176 lit. a) C. pen., precum și cu privire la individualizarea

pedepsei, atât ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei, cât și cu

privire la necesitatea reținerii art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza

provocării.

Recursul este nefondat, sub toate

aspectele menționate, pentru următoarele argumente:

Înalta Curte constată că încadrarea

juridică a faptei în infracțiunea de omor deosebit de grav, săvârșit prin

cruzimi

[

(art. 174 și art. 176 lit. a) C.

pen.)] este corectă în raport cu intenția inculpatului de a ucide victima,

materializată în acțiunile deosebit de violente desfășurate pe o perioadă de 2

ore având drept consecință decesul victimei în aceeași zi. Leziunile vitale au

evidențiat nu numai intenția inculpatului de a ucide victima, ci și cruzimea cu

care a săvârșit fapta de omor. Așa cum rezultă din biletul de ieșire din

spital, victima a fost internată la 21 aprilie 2003 cu diagnosticul traumatism

cranio-cerebral acut închis, fractură humerus, contuzii toraco-abdominale,

intrând în comă stadiul IV la scurt timp de la prezentare și decedând în aceeași

zi în jurul orelor 12.

În Raportul medico-legal (autopsie),

medicul primar legist a constatat că moartea victimei a fost violentă și a

survenit ca urmare a șocului traumato-hemoragic consecutiv unui politraumatism

cu fractură de humerus drept, hemoragie meningee și echimoze generalizate pe

tot corpul. S-a mai constatat că leziunile de violență au putut fi produse prin

loviri repetate directe cu un corp dur.

Declarațiile inculpatului și declarațiile martorilor

oculari I.F., sora inculpatului, I.R., fratele său și S.G., concubinul sorei

inculpatului, atestă, de asemenea, atât violențele deosebite exercitate de

inculpat, cu intenția de a suprima viața concubinei sale, cât și suferințele

victimei exprimate prin țipetele și rugămințile adresate inculpatului de a înceta

agresiunea, întrucât nu mai poate rezista.

Or, în condițiile menționate,

continuarea timp de 2 ore a agresiunii sălbatice a inculpatului evidențiază

intenția sa criminală

[

(prevăzută

de art. 174 și art. 176 lit. a) C. pen.)], nu doar intenția de a lovi victima

(condiție cerută de art. 183 C. pen.).

Prin urmare, Înalta Curte reține că

este legală soluția de respingere a acestei apărări a inculpatului, apărare

neconformă realității.

Nefondat este și motivul de recurs

bazat pe cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., privind

greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen.,

prin neaplicarea scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.,

deoarece inculpatul nu a dovedit că ar fi săvârșit infracțiunea sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea

victimei, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau o

altă acțiune ilicită gravă.

Potrivit art. 69 C. proc. pen.,

declarația inculpatului poate servi la aflarea adevărului și deci poate

constitui mijloc de probă numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În speță, însă, afirmația

inculpatului privind existența unei provocări din partea victimei nu se

coroborează cu nici o altă probă, astfel încât nu poate fi luată în

considerare.

Referitor la susținerea inculpatului

privind existența unui autodenunț depus în vederea declanșării urmăririi penale

împotriva sa, Înalta Curte constată, din examinarea dosarului de urmărire

penală, că Spitalul municipal Câmpina a sesizat Dispeceratul Inspectoratului

Județean de Poliție Prahova asupra morții violente a victimei P.M.R., adusă la

spital de concubinul său inculpatul, neexistând la dosar un autodenunț, ci doar

declarații date de inculpat.

Înalta Curte constată că pedeapsa a

fost corect individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., avându-se în vedere și împrejurarea că inculpatul este recidivist în

condițiile art. 37 lit. b) C. pen.

În consecință urmează a fi respins,

ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În baza art. 88 C. pen., se va scade

din durata pedepsei timpul arestării preventive de la 21 aprilie 2003 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 1.500.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de

400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.W. împotriva deciziei penale nr. 555 din 15 decembrie

2003 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 aprilie 2003 la 27 februarie

2004.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 februarie 2004.