ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 324/2003

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 284 din 25

iunie 2002, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul P.V.I. la 20 ani

închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de

art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părților civile P.V. și P.A. 10 milioane lei reprezentând cheltuieli

de înmormântare.

S-a reținut că în data de 15 martie

2002, la domiciliul său, inculpatul a lovit cu pumnii și picioarele pe mama sa,

P.F., provocându-i grave leziuni interne care i-au determinat decesul. După ce

a ținut-o în casă trei zile, în noaptea de 18 martie 2002, inculpatul a

înfășurat victima într-o pătură și a ascuns-o în grădină, într-o groapă săpată

de el, unde a fost găsită de organele de urmărire penală la 23 martie 2002.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cât și

inculpatul.

Parchetul a susținut că, pentru a

asigura realizarea scopului represiv al legii penale, este necesară aplicarea

pedepsei maxime.

Reiterând împrejurările concrete ale

comiterii faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, s-a

arătat că pedeapsa maximă este necesară, în raport de impactul negativ, de

proporții, produs în rândul comunității locale.

Inculpatul a solicitat, în

principal, reducerea pedepsei și, în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct.

2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 381 din 9 septembrie 2002, a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a desființat în parte sentința

atacată și a majorat de la 20 ani la 25 ani închisoare pedeapsa principală

aplicată inculpatului.

Prin aceeași decizie, apelul declarat

de inculpat a fost respins, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că situației de fapt și încadrarea juridică dată acesteia de

către prima instanță sunt corecte.

Însă, cu privire la pedeapsa

aplicată, a constatat că aceasta nu corespunde scopului represiv al legii

penale.

Astfel, potrivit probelor administrate,

inculpatul și-a omorât mama prin lovituri repetate. Apoi, a îngropat-o în

grădina casei, ascunzând dispariția victimei, prin declarații mincinoase, mai

multe zile.

S-a mai reținut că în comună, era de

notorietate atitudinea violentă a inculpatului, care pe fondul consumului

exagerat de alcool, o bătea și o alunga pe cea care i-a dat viață. De teama

inculpatului, victima P.F. se ascundea fie în podul casei, fie în porumbar sau

se refugia la fratele său, V.V.

Rudele apropiate nu au intervenit,

tot din teama pe care inculpatul le-a insuflat-o prin comportamentul său

agresiv.

Ca atare, în acest caz, numai

aplicarea unei pedepse maxime poate avea efectul cerut de dispozițiile art. 52 C.

pen.

Pentru aceleași considerente, apelul

inculpatului a fost respins.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, achitarea pentru că nu

el a comis fapta, iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Recursul declarat este nefondat.

În cursul urmăririi penale

inculpatul a recunoscut fapta, prezentând detalii cu privire la modul în care a

acționat.

Este adevărat că acesta a revenit

asupra declarațiilor date inițial, în fața instanței susținând că nu se face

vinovat de săvârșirea faptei, victima decedând din cauza unor afecțiuni

medicale anterioare, iar urmele de violență proveneau de la o căzătură produsă

cu câteva săptămâni înainte.

Această susținere corect a fost

înlăturată de instanțe, întrucât toate probele administrate în cauză se

coroborează cu declarațiile date de inculpat în faza de urmărire penală.

În raport de situația de fapt stabilită,

instanțele au dat și încadrarea juridică corespunzătoare.

În ceea ce privește pedeapsa, se

constată că s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare a

pedepsei referitoare la faptă și persoana infractorului care era cunoscut ca un

om deosebit de violent, consumator de alcool, care și-a bătut mama până a

omorât-o și care, în instanță, a avut o atitudine nesinceră.

Examinând cauza în raport și de

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu

sunt alte cazuri de casare susceptibile de a fi luate în considerare din

oficiu, de instanță.

Pentru considerentele expuse,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge

recursul declarat de inculpatul P.V.I., ca nefondat.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce timpul arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată, iar în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., acesta va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, din care onorariul

avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.V.I. împotriva deciziei penale nr. 381 din 9

septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 23 martie 2002, la 23 ianuarie

2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerul Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 ianuarie 2003.