ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 356/2005

Asupra recursurilor penale de față: Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 131 din 10 martie 2004, Tribunalul Prahova, în temeiul art. 334 C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. și a dispus condamnarea inculpatului T.E.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare. S-au aplicat prevederile art. 71 și art. 64 C. pen. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat la câte 3.000.000 lei daune materiale și câte 10.000.000 lei daune morale către părțile civile O.G. și O.T. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt următoarele: Inculpatul T.C.

era angajat ca paznic la SC E. Boldești Scăieni, iar victima O.S. era angajat la aceeași unitate tot ca paznic. În seara zilei de 23 septembrie 2003, cei doi urmau să intre de serviciu însă victima a întârziat, motiv pentru care inculpatul i-a adus reproșuri în ceea ce privește conduita sa. Între cei doi a avut loc un schimb de cuvinte mai dure, după care au trecut la acte de violență. La un moment dat inculpatul a îmbrâncit victima cu pieptul, iar aceasta a căzut peste bicicleta sprijinită de un gard din apropiere. În timp ce victima și inculpatul se aflau la părinți, acesta i-a mai aplicat lovituri cu pumnul în zona capului, până când a observat că O.S. nu mai avea nici o reacție. Inculpatul s-a speriat cerând ajutorul martorilor B.A.

și F.C. însă nu au reușit să scoată victima din starea în care se afla. Au fost anunțate organele de poliție și salvarea. În raportul de constatare medico – legală s-a reținut că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și contuziei cerebrale prin lovire activă cu corp dur, posibil pumn în față. În cursul cercetării judecătorești s-a dispus efectuarea unei noi expertize stabilindu-se că moartea victimei O.S. a fost violentă și s-a produs prin hemoragie cerebrală consecutivă traumatismului cranio – cerebral prin lovire cu și de corp dur. Instanța de fond a apreciat că inculpatul nu a avut intenția de a ucide astfel încât rezultatul mai grav, moartea victimei, s-a produs din culpă ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 183 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul T.E.C. Parchetul a criticat sentința sub aspectul încadrării juridice a faptei considerând că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. Inculpatul a criticat hotărârea tot pentru nelegalitate solicitând reținerea circumstanței legale atenuante prevăzută de art. 73 lit. b), întrucât fapta a fost comisă sub imperiul unei puternice tulburări generate de atitudine victimei O.S. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 250 din 11 iunie 2004, a respins, ca nefondate, ambele apeluri, obligându-l pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare.

Instanța de apel a apreciat că încadrarea juridică este corectă neputându-se reține dispozițiile art. 73 lit. b) întrucât incidentul s-a declanșat datorită conduitei inculpatului care i-a reproșat victimei că a întârziat. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul T.E.C. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 15 pct. 17, 18 C. proc. pen. Parchetul a reiterat motivele din apel, considerând că ambele instanțe au interpretat eronat probele, fapt ce a condus la o încadrare juridică nelegală. S-a apreciat că fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiunea de omor și nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte care este caracterizată sub aspectul laturii subiective prin intenție depășită.

Inculpatul a solicitat casarea deciziei și în cadrul rejudecării reținerea în favoarea sa a circumstanței legale atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate dar și din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Deși starea de fapt reținută de instanța de fond și confirmată în apel, constând în aceea că, în data de 23 septembrie 2003, inculpatul T.E.C. a exercitat acte de violență asupra victimei O.S. până când aceasta nu a mai opus rezistență, este corectă, în cauză, instanțele au încadrat greșit fapta în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Prin latura sa subiectivă infracțiunea de omor se deosebește de loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte. Astfel, dacă în cazul omorului autorul acționează cu intenția de a ucide, în cazul loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, acesta acționează cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind însă, în culpă cu privire la producerea morții victimei. Prin urmare intenția de a ucide trebuie stabilită în fiecare situație în raport de toate împrejurările concrete, instrument folosit, regiunea corpului lovită, numărul și intensitatea loviturilor, deoarece privite în mod izolat, pot să conducă la o greșită încadrare juridică a faptei. În speță, intenția inculpatului de a ucide victima rezultă din analiza întregului material probatoriu administrat de organele judiciare.

Astfel, potrivit declarațiilor martorilor oculari B.A. și F.C., inculpatul a lovit victima de mai multe ori în zona capului, amândoi căzând peste bicicleta aflată rezemată de zidul unui grajd. Actele de violență au continuat și după ce părțile au căzut, inculpatul însuși recunoscând că în urma acestor lovituri „victima a început să sforărie”. Inculpatul, nu neagă, așadar, faptul că a continuat să lovească victima și după ce aceasta căzuse la pământ. Loviturile au fost multiple, fiind exercitate de inculpat până când O.S. nu a mai opus rezistență. Sub acest aspect martorul B.A. a arătat că inculpatul ținea victima de gât cu mâna stângă, lovind cu mâna dreaptă (. Potrivit raportului de expertiză medico – legală nr. 5/97 din 20 ianuarie 2005 întocmit de I.N.M.L.

Mina Minovici București rezultă că moartea lui O.S. a fost violentă și s-a produs prin hemoragie cerebrală consecutivă traumatismului cranio – cerebral prin lovire cu (la nivelul viscerocraniului) și de corp dur. Leziunile traumatice se puteau produce în circumstanțele unei agresiuni, survenită pe fondul consumului de alcool. Sângele recoltat de la cadavru conținea 1,6 gr. %0 alcool. În atare condiții, față de modul în care inculpatul a acționat și de urmările survenite, concretizate în leziuni grave în regiunea capului este neîndoielnic că inculpatul a prevăzut că acțiunea sa ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârșit fapta cu intenția de a ucide.

Cât privește susținerea inculpatului că a comis infracțiunea în stare de provocare, în mod corect și judicios motivat instanțele au stabilit că nu pot fi incidente în cauză dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. Conflictul s-a declanșat datorită atitudinii inculpatului care i-a adus reproșuri victimei întrucât se prezentase la serviciu cu întârziere și în stare de ebrietate. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. d C. proc. pen., combinat cu art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 250 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Va casa decizia atacată și în parte sentința penală nr. 131 din 10 martie 2004 a Tribunalului Prahova, numai în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei. În temeiul art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul T.E.C. din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. Având în vedere conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, nu este cunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, are în întreținere doi copii minori, angajat în calitate de paznic la SC E. SR. Boldești Scăieni, precum și atitudinea sa după consumarea infracțiunii (anunțând salvarea și organele de poliție) se apreciază că pot fi reținute în favoarea sa circumstanțe judiciare atenuante.

În atare condiții, în raport de noua încadrare juridică a faptei precum și a vinovăției inculpatului corespunzător situației de fapt reale, i se va aplica inculpatului, cu reținerea circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., o pedeapsă de 5 ani închisoare. Vor fi menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate. În temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului, urmează a fi respins, ca nefondat, criticile aduse hotărârilor pronunțate neavând suport în probatoriul administrat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 250 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul T.E.C. Casează decizia atacată și în parte sentința penală nr. 131 din 10 martie 2004 a Tribunalului Prahova, numai în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul T.E.C., din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. ultim C. pen. și art. 76 alin. (2) din același cod, și menține pedeapsa de 5 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.E.C. împotriva deciziei penale nr. 250 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2005.