ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 853/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 78 din 28 februarie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat

printre alții și pe inculpatul G.L.A.  și  5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., la 10 ani închisoare pentru

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) raportat la art. 211

alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen.

În baza

art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat beneficiul grațierii condiționate,

pentru restul de 223 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară

de 1 an și 6 luni, aplicată prin sentința penală nr. 369 din 5 martie 2002 a

Judecătoriei Târgoviște, urmând ca inculpatul să execute 10 ani și 223 zile

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

S-a

menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada cât

inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 23 octombrie 2002, la zi.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 14 octombrie

2002, împreună cu un minor (inculpat în aceeași cauză), inculpatul G.L.A., l-a

agresat pe V.I., care se deplasa cu o căruță prin localitate, deposedându-l de

atelajul respectiv.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia

penală nr. 245 din 21 mai 2003, a respins apelul prin care inculpatul solicita

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt cu reducerea

corespunzătoare a pedepsei.

Împotriva

menționatelor hotărâri, același inculpat a declarat recurs, reiterând motivele

de casare invocate în apel, referitoare la încadrarea juridică și la

individualizarea pedepsei.

Examinând

hotărârile atacate, în raport de criticile formulate în recurs, cât și din

oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpaților, încadrarea juridică în prevederile art. 211 alin. (1)

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen., fiind

corespunzătoare.

Din

probele administrate (procesul verbal și planșele foto întocmite cu ocazia

cercetării locului faptei, declarațiile constante ale părții vătămate, raportul

de constatare medico-legale, procesele verbale de recunoaștere a inculpaților

din grup și declarațiile martorilor coroborate cu recunoașterea parțială a

inculpatului) rezultă, în adevăr, că cei doi inculpați au atacat, pe timp de

noapte și în loc public pe partea vătămată V.I. și prin acte de violență i-au

sustras o căruță cu doi cai, pe care le-au vândut unor persoane rămase

neidentificate.

Susținerile

inculpatului în sensul că a intrat în posesia atelajului respectiv fără a

exercita acte de violență asupra părții vătămate, nu se confirmă, probele

enunțate mai sus dovedind că în urma loviturilor primite,  victima a suferit

vătămări corporale care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare.

Referitor

la pedeapsa aplicată, se constată că aceasta este just individualizată la

stabilirea ei, instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72

C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzută de lege, gradul de pericol

social sporit al faptei (comisă prin violență, într-un loc public și cu

participarea unui

minor) cât și persoana inculpatului, care posedă antecedente penale, aflându-se

în stare de recidivă postcondamnatorie.

Întrucât

criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor

dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din

oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct.1 lit. b) din același

cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit

art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a

fost arestat preventiv, de la 23 octombrie 2002, la zi.

Onorariul

pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.L.A. împotriva deciziei penale

nr. 245 din 21 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 23

octombrie 2002 la 12 februarie 2004.

Obligă

pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care

suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată, în

ședință publică, azi 12 februarie 2004.