ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 853/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 78 din 28 februarie 2003, Tribunalul Dâmbovița a condamnat printre alții și pe inculpatul G.L.A. și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat beneficiul grațierii condiționate, pentru restul de 223 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 1 an și 6 luni, aplicată prin sentința penală nr. 369 din 5 martie 2002 a Judecătoriei Târgoviște, urmând ca inculpatul să execute 10 ani și 223 zile închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 23 octombrie 2002, la zi. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 14 octombrie 2002, împreună cu un minor (inculpat în aceeași cauză), inculpatul G.L.A., l-a agresat pe V.I., care se deplasa cu o căruță prin localitate, deposedându-l de atelajul respectiv. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 245 din 21 mai 2003, a respins apelul prin care inculpatul solicita schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt cu reducerea corespunzătoare a pedepsei. Împotriva menționatelor hotărâri, același inculpat a declarat recurs, reiterând motivele de casare invocate în apel, referitoare la încadrarea juridică și la individualizarea pedepsei.

Examinând hotărârile atacate, în raport de criticile formulate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, încadrarea juridică în prevederile art. 211 alin. (1) raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen., fiind corespunzătoare. Din probele administrate (procesul verbal și planșele foto întocmite cu ocazia cercetării locului faptei, declarațiile constante ale părții vătămate, raportul de constatare medico-legale, procesele verbale de recunoaștere a inculpaților din grup și declarațiile martorilor coroborate cu recunoașterea parțială a inculpatului) rezultă, în adevăr, că cei doi inculpați au atacat, pe timp de noapte și în loc public pe partea vătămată V.I.

și prin acte de violență i-au sustras o căruță cu doi cai, pe care le-au vândut unor persoane rămase neidentificate. Susținerile inculpatului în sensul că a intrat în posesia atelajului respectiv fără a exercita acte de violență asupra părții vătămate, nu se confirmă, probele enunțate mai sus dovedind că în urma loviturilor primite, victima a suferit vătămări corporale care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că aceasta este just individualizată la stabilirea ei, instanța de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzută de lege, gradul de pericol social sporit al faptei (comisă prin violență, într-un loc public și cu participarea unui minor) cât și persoana inculpatului, care posedă antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie.

Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct.1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Potrivit art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, de la 23 octombrie 2002, la zi. Onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.L.A. împotriva deciziei penale nr. 245 din 21 mai 2003 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 23 octombrie 2002 la 12 februarie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă Pronunțată, în ședință publică, azi 12 februarie 2004.