ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 788/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 788/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Galați, prin sentința penală

nr. 464 din 27 decembrie 2001, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică a faptei comisă de inculpata S.G. din infracțiunea de

tâlhărie prevăzută de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C.

pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 25, raportat la art. 211

alin. (2) lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe

inculpată, la 5 ani și 2 luni închisoare.

A aplicat dispozițiile art. 71,

raportat la art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatei, iar potrivit art. 88 C. pen., a dedus

din pedeapsa aplicată, durata executată de la 22 iunie 2001, la zi, respectiv

27 decembrie 2001.

Prin aceeași sentință penală, în

baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

comisă de inculpatul

B.ș.

din

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e), cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., texte de lege

în baza cărora a condamnat pe inculpat, la 5 ani și 2 luni închisoare.

A aplicat dispozițiile art. 71,

raportat la art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen., a dedus

din pedeapsă, durata executată de la 21 iunie 2001, la zi, respectiv 27

decembrie 2001.

A constatat că partea vătămată L.N.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Inculpații au fost obligați la plata

sumei de câte 1.400.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat, suma de

500.000 lei, onorariu apărător din oficiu pentru inculpatul B.Ș. (urmărire +

judecată) urmând a fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul

Galați.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut, în esență următoarele:

În luna noiembrie 2000, inculpata S.G.

a încheiat cu un cetățean italian un contract de împrumut, autentificat la

notariat, cu instituirea, drept garanție, a unei ipoteci pe apartamentul

proprietatea ei și a soțului său.

La data scadentă (27 martie 2001),

cetățeanul italian a demarat procedura executării silite pentru a-și recupera

suma împrumutată, situație în care inculpata S.G., ca să evite pierderea

apartamentului, s-a hotărât să sustragă exemplarul contractului de împrumut

autentificat, din apartamentul unde locuia acesta, știind că a plecat din țară

și a lăsat cheile la partea vătămată L.N.

În acest scop, în ziua de 20 iunie

2001, inculpata S.G. s-a înțeles cu inculpatul B.Ș. să-i plătească suma de 3

milioane lei, pentru a sustrage cheile de la partea vătămată.

A doua zi, cei doi inculpați s-au

deplasat cu un taxi în Cartierul Țiglina III Galați în apropierea blocului unde

locuia partea vătămată.

După ce inculpata a realizat că

partea vătămată se află în apartamentul cetățeanului italian, au mers cu

același taxi până la blocul unde era situat apartamentul, așteptând până ce

aceasta a ieșit din bloc. A urmărit-o până ce a urcat într-un maxi-taxi, după

care au ajuns din nou în apropierea blocului unde locuia. Inculpata S.G. a

rămas în mașină, iar inculpatul B.Ș. a așteptat-o în fața blocului. Când partea

vătămată a intrat în scara blocului, inculpatul B.Ș. a lovit-o, i-a smuls

geanta și a fugit spre locul unde a rămas inculpata cu autoturismul, dar a fost

prins de către persoanele alertate de țipetele părții vătămate.

Asupra sa au fost găsite cheile,

ascunse în ciorap.

Partea vătămată a suferit leziuni ce

au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpații S.G. și B.Ș.

În apelul parchetului, hotărârea

primei instanțe a fost criticată ca nelegală, sub aspectul greșitei încadrări

juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, susținând că tâlhăria

fiind săvârșită în scara blocului în care locuia partea vătămată, instanța

trebuia să rețină la încadrarea juridică și agravanta prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. f) C. pen. și ca netemeinică, sub aspectul cuantumului

pedepselor aplicate celor doi inculpați, pe care-l consideră prea scăzut.

În apelul inculpatei S.G. s-a

susținut că încadrarea juridică a faptei comise de ea este cea de instigare la

infracțiunea de lovire sau cel mult, la cea de tâlhărie, dar în forma prevăzută

de alin. (1) al art. 211 C. pen., întrucât nu s-a făcut dovada comiterii

acesteia în loc public sau împreună cu celălalt inculpat, solicitând totodată,

redozarea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă.

În apelul inculpatului B.Ș. s-a solicitat

reducerea pedepsei aplicate pentru fapta reținută în sarcina sa.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 269/ A din 5 iunie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Galați, a desființat în parte sentința penală atacată, în ceea

ce privește latura penală și rejudecând, a reținut la încadrarea juridică a

faptelor săvârșite de inculpații S.G. și B.Ș. și agravanta prevăzută de lit. f)

a alin. (2) al art. 211 C. pen., menținând pedepsele aplicate acestora, de câte

5 ani și 2 luni închisoare, fiecare.

A menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii apelate.

A respins, ca nefondate, apelurile

inculpaților.

A dedus din pedepsele aplicate

inculpaților, durata arestării preventive de la 22 iunie 2001, la 5 iunie 2002,

pentru inculpata S.G., iar pentru inculpatul B.Ș., de la 21 iunie 2001, la 5

iunie 2002.

A obligat pe inculpați la plata

sumei de câte 1.100.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, sumele

de câte 300.000 lei, reprezentând onorarii apărători oficiu, vor fi suportate

din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei soluții

instanța de control judiciar a arătat că fapta fiind comisă de cei doi

inculpați, pe scara blocului în care partea vătămată locuia, deci într-o

dependință a locuinței acesteia, în mod greșit instanța de fond nu a reținut la

încadrarea juridică și agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen.

În privința apelului declarat de

inculpata S.G. în care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei

săvârșite de ea, în instigare la infracțiunea de lovire sau cel mult, la

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., instanța de control judiciar

a reținut că nu poate fi primită, întrucât din întregul material probator administrat

în cauză, rezultă că inculpata S.G. l-a instigat pe coinculpatul B.Ș. la

comiterea unei tâlhării de sustragere prin violență a cheilor de la partea

vătămată.

Iar cu privire la critica

referitoare la cuantumul pedepselor aplicate celor doi inculpați, parchetul

solicitând majorarea lor, iar inculpații, reducerea acestora, instanța de

control judiciar a reținut că în cauză, instanța de fond a efectuat o

judicioasă operațiune de individualizare a sancțiunilor penale, în concordanță

cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva deciziei penale pronunțate

de instanța de apel, în termenul legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Galați și inculpații S.G. și B.Ș.

În recursul declarat de parchet

hotărârile atacate au fost criticate ca fiind nelegale, în ceea ce privește

încadrarea juridică a faptelor comise de inculpați.

În acest sens, s-a arătat că, din

probele administrate în cauză rezultă că inculpatul B.Ș. se afla în scara

blocului atunci când a lovit-o pe partea vătămată și i-a smuls geanta, iar

inculpata S.G. a rămas în autoturismul parcat pe o alee laterală.

S-a mai susținut că scara blocului

fiind accesibilă întotdeauna publicului, constituie loc public în accepțiunea

art. 152 lit. a) C. pen., astfel că fapta inculpatului B.Ș. trebuie încadrată

în art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., iar fapta inculpatei S.G. se încadrează

în art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

În consecință, s-a susținut de către

parchet că în mod greșit, instanța de fond a dispus înlăturarea prin schimbarea

încadrării juridice (potrivit art. 334 C. proc. pen.), a agravantei prevăzută de

lit. e) din art. 211 alin. (2) C. pen., pentru fiecare din cei doi inculpați.

S-a motivat că și instanța de apel a

reținut în mod greșit, agravanta de la lit. f) a art. 211 alin. (2) C. pen., și

că scara blocului ar trebui considerată dependință, deoarece folosirea în comun

a anumitor spații (casa scării, coridoarele, subsolurile, casa liftului etc.)

nu le conferă acestora caracterul de dependință a locuinței, în accepțiunea

dată de dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. și cele ale art. 3 din

Legea nr. 112/1995.

Tot sub aspectul greșitei încadrări

juridice, s-a mai arătat în recursul parchetului că, avându-se în vedere faptul

că inculpata S.G. nu a participat efectiv la săvârșirea faptei de către

inculpatul B.Ș., din moment ce a plecat la scurt timp după ce acesta a intrat

în scara blocului și înainte de revenirea lui, în mod greșit s-a reținut de

către ambele instanțe, agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C.

pen.

În recursul inculpatului B.Ș. s-a

solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii ei, în raport de

circumstanțele reale în care s-a comis fapta.

În recursul inculpatei S.G.,

soluțiile pronunțate în cauză au fost criticate, întrucât atât la fond, cât și

în apel, inculpații au fost apărați de același avocat, deși aveau interese

contrarii, a mai susținut că, deși, s-a reținut în drept calitatea sa de

instigator la tâlhărie, această activitate nu a fost dovedită și nu i-a fost

adusă la cunoștință în mod corect de instanțele de fond și apel și a solicitat,

în principal, achitarea, iar în subsidiar, restituirea cauzei la organul de

urmărire penală pentru refacerea cercetării.

În recursul său, inculpata a mai

solicitat să se reaprecieze pericolul social al faptei comise și având în

vedere și circumstanțele sale personale, să se dispună redozarea pedepsei, prin

aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen.

Examinând hotărârile atacate, în

raport cu motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17, pct. 17

1

și pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, în

baza lucrărilor și a materialului din dosar, recursurile declarate în cauză,

fondate în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați sunt de arătat următoarele:

Deși instanța de fond și de apel au

reținut corect situația de fapt și au administrat toate probele necesare

aflării adevărului, printr-o apreciere eronată a acestora au dat o încadrare

juridică greșită faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați.

În acest sens, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 152 lit. a) C. pen., fapta se consideră

săvârșită în public atunci când a fost comisă „într-un loc care prin natura sau

destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă

nici o persoană”.

Pe de altă parte, prin Legea nr. 140

din 14 noiembrie 1966, de completare și modificare a Codului penal,

dispozițiile art. 211 alin. (2) au fost completate cu cele cuprinse la lit. f),

în sensul că, tâlhăria este agravată când s-a săvârșit într-o locuință sau în

dependințe ale acesteia.

De asemenea, potrivit art. 211 alin.

(2) lit. a) C. pen., tâlhăria este agravată dacă a fost săvârșită de două sau

mai multe persoane.

Revenind la cauză, se constată că

inculpatul B.Ș. determinat fiind de inculpata S.G. a sustras prin folosirea de

violențe, poșeta părții vătămate L.N., în scara blocului unde aceasta locuia.

Or, scara blocului este destinată

doar accesului locatarilor din imobilul respectiv și persoanelor ce au acceptul

acestora să pătrundă în interior și prin urmare, nefiind accesibilă întotdeauna

publicului (cum este strada, stația de autobuz ș.a.) nu constituie loc public

în accepțiunea art. 152 lit. a) C. pen., astfel că solicitarea din recursul

parchetului de a se încadra fapta comisă de inculpatul B.Ș., în prevederile

art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., iar fapta comisă de inculpata S.G., în

prevederile art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., nu poate

fi primită.

Pe de altă parte, prin „locuință” în

sensul prevederilor art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., se înțelege orice loc

destinat pentru uzul domestic al unei sau mai multor persoane și care este

efectiv folosit în acest sens, neavând relevanță dacă este temporar sau

permanent, stabil sau mobil.

Prin „dependință”, în înțelesul

dicționarului, se înțelege acea „încăpere (baie, bucătărie, etc.)” ori „grup de

încăperi sau construcții (garaj, magazie, etc.) care constituie accesoriile

unei clădiri”.

Legea nr. 112/1995 pentru

reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe,

trecute în proprietatea statului definește în art. 3 noțiunea de apartament ca

fiind „locuința compusă din una sau mai multe camere, cu dependințe, garajele

și anexele gospodărești aferente, inclusiv camere de serviciu, poduri, pivnițe,

magazii și alte asemenea, indiferent dacă sunt situate la același nivel sau la

niveluri diferite.

Prin această lege se dă un înțeles

mai larg noțiunii de apartament, în el fiind incluse și dependințele indiferent

unde sunt situate ele, într-un imobil în unitatea arhitectonică comună

locuinței la același nivel cu locuința, ori la altul.

Legea nr. 5/1973 privind administrarea

fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași

pe lângă definiția apartamentului (art. 3) care avea aproape același conținut

cu cel prevăzut de Legea nr. 112/1995 cuprindea însăși definiția expresă a

dependințelor, prin ele înțelegându-se „încăperile care deservesc suprafața

locuibilă și anume: vestibulul, antreul, tinda, veranda, culoarul, spălătoria,

uscătoria, pivnița, boxa la subsol, magazia din zid, logia și terasa

acoperită”.

Din economia art. 3 alin. (2) și (3)

și art. 36 din lege rezultă posibilitatea folosirii în comun a dependințelor de

către mai mulți locatari. Situația este și astăzi valabilă (potrivit Legii nr.

114/11 octombrie 1996), în cazul persoanelor ce dețin apartamente la bloc și

care folosesc în comun dependințe precum spălătorii, camere pentru cărucioare

și biciclete, casa scării, holurile de la intrare în bloc, subsoluri, coridoare,

etc.

Toate aceste dependințe sunt

folosite de toți sau o parte din locatarii blocului, ele reprezentând

dependințe chiar dacă art. 28 lit. c) și d) din Legea nr. 114/1996 nu le

numește ca atare. Potrivit acestui text din lege sunt considerate spații comune

din interiorul clădirii, casa scării, casa ascensorului, holuri, coridoare,

subsoluri, scări exterioare.

Proprietarul și chiriașul având

obligația ce derivă din folosința spațiilor comune din interiorul clădirii

[

(art. 28 lit. c) și art. 29 lit. b) și

c) din Legea nr. 114/1996)] rezultă implicit că aceste spații folosite în comun

cum este și casa scării dă un drept propriu locatarului asupra acesteia putând

fi considerată fără nici o îndoială drept dependință care este accesorie

locuinței ce o deține.

În concluzie, revenind la speță, în

condițiile în care victima a fost tâlhărită chiar în blocul în care locuiește,

infracțiunea fiind săvârșită pe scara blocului aceasta este considerată

dependință în sensul art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. și deci, în mod corect,

instanța de apel a încadrat faptele comise de inculpați la agravanta prevăzută

de lit. f) a art. 211 alin. (2) C. pen.

Analizând hotărârile criticate și

prin prisma cazurilor de casare care se iau în considerare totdeauna din

oficiu, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., Curtea constată că, de la săvârșirea faptelor infracționale

de către inculpați, 21 iunie 2001, prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. (2)

lit. f) C. pen. și respectiv art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. f) C.

pen., până la judecarea definitivă a acestora, a intervenit Legea nr. 169/2002,

care a modificat și completat dispozițiile art. 211 prin introducerea alin. (2

1

),

care prevede majorarea limitelor pedepsei, respectiv de la 7 la 20 de ani

închisoare, pentru tâlhăria săvârșită într-o locuință sau în dependințe ale

acesteia lit. c).

Așa fiind, inculpaților B.Ș. și S.G.,

față de dispozițiile exprese ale art. 13 C. pen., referitoare la aplicarea

legii penale mai favorabile, le sunt aplicabile prevederile art. 211 alin. (2)

lit. f) și respectiv art. 25, raportat la art. 211 alin. (2) lit. f)

anterioare, care prevăd pedepse între 5 și 20 ani, deci mai favorabile.

Având însă în vedere faptul că

inculpata S.G. nu a participat efectiv la săvârșirea faptei de către inculpatul

B.Ș., din moment ce a plecat la scurt timp după ce acesta a intrat în scara

blocului și înainte de revenirea lui, se constată că în mod greșit s-a reținut

de către instanța de fond și de apel agravanta prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. a) C. pen., respectiv tâlhărie comisă de două sau mai multe persoane.

Față de cele mai sus-analizate,

Curtea urmează ca, în temeiul art. 334 C. proc. pen., să procedeze la

schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul B.Ș. din

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a)

și e), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit.

b) și a) art. 13 C. pen., iar a faptei comisă de inculpata S.G. din instigare

la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 25, raportat la

art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., în instigare la infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 25, raportat la art. 211 alin. (2)

lit. f), cu aplicarea art. 13 C. pen.

juridice a faptei se va proceda și la o nouă individualizare a pedepsei ce

urmează a se aplica inculpatei S.G., avându-se în vedere criteriile arătate în

art. 72 C. pen., referitoare la fapta și persoana, dar și scopul pe care

trebuie să-l îndeplinească executarea pedepsei, astfel cum rezultă din

prevederile art. 52 C. pen.

Procedându-se la o nouă

individualizare a pedepsei se va avea în vedere și critica formulată de

recurenta inculpată S.G. în cadrul prezentului recurs.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată inculpatului B.Ș., Curtea apreciază că ea corespunde atât criteriilor

generale de individualizare prevăzute de a art. 72 C. pen., cât și contribuția

pe care acesta a avut-o la desfășurarea întregii activități infracționale, și

în consecință, urmează a o menține.

de inculpata S.G., în sensul că în cadrul procesului penal s-au încălcat

dispozițiile procesual penale, constând în aceea că inculpații, care aveau

interese contrarii, au fost asistați de același apărător, în faptul că, în faza

cercetării penale s-au exercitat presiuni asupra celor doi inculpați și a

martorilor audiați pentru a face declarații în sensul dorit de anchetatori, iar

instanțele nu i-au adus la cunoștință fapta pentru care a fost trimisă în

judecată, motive pentru care solicită achitarea sa, ori restituirea cauzei la

organul de urmărire penală pentru refacerea cercetării, se constată că acestea

nu sunt fondate.

Astfel, susținerea referitoare la

încălcarea dreptului la apărare al inculpaților, prin ignorarea intereselor

contrarii ale acestora, nu poate fi reținută, de vreme ce, în faza de urmărire

penală, inculpatul B.Ș. a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat

S.F. și inculpata S.G., de apărători aleși, avocat M.L.C. și avocat V.A., iar

în faza judecății, inculpații au fost asistați fiecare de câte un apărător,

inculpatul B.Ș. de avocat T.S., apărător desemnat din oficiu, iar inculpata S.G.

de avocat P.G., apărător ales.

Cât privește solicitarea inculpatei S.G.

de restituire a cauzei la parchet, invocând încălcarea dispozițiilor procesual

penale, se constată că nu este întemeiată, întrucât dispozițiile art. 333 C.

proc. pen., prevăd în mod expres condițiile în care instanța se poate desesiza

și restitui dosarul procurorului, cerințe ce nu sunt îndeplinite în cauza de

față.

Astfel, se constată că, în fața

instanței au fost reaudiați martorii ce au dat declarații în cursul urmăririi

penale, toate aceste persoane (cu excepția martorului B.T., faptele

inculpatului B.Ș., care și-a retras declarația dată la urmărirea penală,

înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 80 C. proc. pen.) menținând

dispozițiile anterioare, cu precizarea că au spus adevărul.

Aceeași poziție de menținere a

plângerii și a declarațiilor a avut-o și partea vătămată L.N. și inculpatul B.Ș.

Instanța, coroborând declarațiile

inculpatei S.G. cu celelalte probe administrate în cauză, astfel cum au fost

expuse mai sus, plângerile și declarațiile părții vătămate, declarațiile

coinculpatului B.Ș., procesele-verbale întocmite de organele de poliție, planșe

fotografice, certificatul medico-legal, declarațiile martorilor audiați în

cauză, înscrisuri, a stabilit că vinovăția inculpatei în comiterea faptei este

dovedită, confirmându-se situația de fapt relevată prin rechizitoriu.

Susținerile făcute de inculpată în

faza cercetării judecătorești, în sensul că la urmărirea penală asupra ei s-au

exercitat presiuni de către anchetatori, sunt lipsite de suport probator, mai

ales că toate declarațiile sale au fost date, în această fază, în prezența

apărătorilor săi aleși și mai mult, sunt infirmate de întreg probatoriul administrat

în cauză, condiții în care nu au putut fi primite de către instanță.

Așa cum se poate observa din

materialul probator administrat, în cursul urmăririi penale, declarațiile

părții vătămate, ale inculpaților și ale martorilor relatează aceeași situație

de fapt, aceeași modalitate de derulare a evenimentelor, iar în faza de

cercetare judecătorească inculpata S.G. revine asupra depozițiilor inițiale și

precizează o altă situație de fapt, noile declarații fiind contrazise de

celelalte probe.

Cum revenirile inculpatei asupra

declarațiilor din cursul urmăririi penale nu sunt temeinice și justificate, iar

primele declarații se coroborează cu celelalte probe, în mod corect, instanța

de fond a reținut, ca exprimând adevărul, aceste declarații și și-a bazat

hotărârea de condamnare pe ele.

Nici susținerea inculpatei, că nu

i-a fost adusă la cunoștință de către instanțe fapta pentru care a fost trimisă

în judecată, nu poate fi reținută, în condițiile în care, aceasta a arătat că

își menține prima declarație de la urmărirea penală și în parte, celelalte

declarații date în această fază, în cuprinsul cărora s-a menționat învinuirea

adusă, iar instanțele au pronunța condamnarea inculpatei pentru instigarea la

tâlhărie adică fapta pentru care aceasta a fost cercetată și trimisă în

judecată prin rechizitoriu.

În concluzie, secția penală a Curții

Supreme de Justiție constatând îndeplinite cerințele cazurilor de recurs

invocate, în limitele și pentru considerentele mai sus-arătate, în baza art.

385

15

alin. (1), pct. 2, lit. d) C. proc. pen., va admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de

inculpații B.Ș. și S.G., va casa decizia atacată, precum și sentința primei

instanțe și va dispune conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpații B.Ș. și S.G.

împotriva deciziei penale nr. 269/ A din 5 iunie 2002 a Curții de Apel Galați.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 464 din 27 decembrie 2001 a Tribunalului Galați cu privire

la încadrarea juridică a faptelor și la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C.

pen.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează:

- privind pe inculpatul B.Ș., din

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a)

și e), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit.

b) și a) art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la

pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare;

- privind pe inculpata S.G. din

instigare la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 25,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., în instigare la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 25, raportat la art.

211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 13 C. pen., texte de lege în baza

cărora condamnă pe inculpată la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Deduce din pedepse, timpul arestării

preventive a inculpaților de la 21 iunie 2001, la 18 februarie 2003, pentru

inculpatul B.Ș. și de la 22 iunie 2001, la 18 februarie 2003, pentru inculpata S.G.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Onorariul în sumă de 300.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B.Ș. se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 februarie 2003.