ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 421/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta M.I. a formulat contestație împotriva Hotărârii din 24 aprilie 2009 emisă de C.J.P.B., solicitând anularea acesteia și admiterea cererii prin care a solicitat stabilirea calității de beneficiat al O.G. nr. 105/1999 completată cu Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1943 – martie 1945. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că începând cu luna septembrie 1943 și până în martie 1945 a fost refugiată împreună cu mama sa din localitatea Hotar în localitatea Vîrciorog, iar în fața notarului, din eroare, a declarat că a fost refugiată din anul 1941 luna iunie, întrucât nu a înțeles corect întrebarea adresată de notar, fiind convinsă că este vorba de anul nașterii sale.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 122 din 29 iunie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 septembrie 1943 – 6 martie 1945. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, într-adevăr, datele la care face referire reclamanta în cererea adresată C.P.

nu corespund cu datele din declarațiile date de martori, însă, având în vedere atât timpul scurs de la data refugiului și până în prezent, precum și vârsta pe care atât reclamanta cât și martorii au avut-o la data refugiului, aceste inadvertențe cu privire la data exactă la care reclamanta s-a refugiat, nu sunt de natură a duce la respingerea cererii sale, atât timp cât s-a stabilit că într-adevăr reclamanta s-a refugiat împreună cu părinții din localitatea de domiciliu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.J.P.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că la dosarul cauzei nu există un document oficial din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a intimatei și nici o dovadă a persecuțiilor etnice suferite de către aceasta, actele depuse fiind contradictorii și neconcludente.

Astfel, susține recurenta, din declarațiile notariale ale martorilor G.F. și F.M. reiese că intimata s-a refugiat împreună cu mama sa, începând cu luna iunie 1941 până în luna martie 1945, din localitatea Hotar în localitatea Vîrciorog, date aflate în contradicție cu cererea intimatei în care aceasta arată că s-a refugiat începând cu septembrie 1943 până în luna martie 1945. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrative și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 astfel cum a fot modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: - "c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral." Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a Ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori. În cauză, declarațiile martorilor F.M. și G.F. date în fața instanței la termenul din 29 iunie 2009, când s-a judecat pricina, sunt în contradicție cu datele menționate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Astfel, reclamanta menționează ca perioadă a refugiului intervalul septembrie 1943 – martie 1945, în timp ce martorele arată că reclamanta a fost refugiată împreună cu mama sa din iunie 1941 până în martie 1945. Cât privește faptul că fratele reclamantei apare născut în localitatea Hotar și nu în Vîrciorog, unde se refugiase reclamanta împreună cu mama acesteia, martora F.M. declară că „probabil că atunci când a trebuit să nască, mama reclamantei s-a întors în sat”, în timp ce martora G.F. declară că fratele reclamantei s-a născut în tabără, la păduri, însă atunci când acesta a fost declarat, l-au declarat născut în localitatea Hotar.

Așa fiind, cum reclamanta nu a făcut proba, cu vreun act oficial sau un alt document, că ar fi fost refugiată și că acest lucru s-ar fi datorat unor persecuții din motive etnice și nici declarațiile martorilor nu atestă acest lucru, simpla schimbare a localității de domiciliu, în lipsa condiției legale referitoare la persecuția din motive etnice, neputând fi considerată refugiu, în sensul prevederilor O.G. nr. 105/1999, în mod greșit instanța de fond a recunoscut reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor acestui act normativ, acordându-i drepturile compensatorii corespunzătoare. Procedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, motiv pentru care sentința atacată va fi casată și, pe fond, va fi respinsă acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinței civile nr. 122 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.