ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3161/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamanta A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanța anularea hotărârii nr. 32118 din 30 iulie 2009 emisă de pârâtă, stabilirea calității sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și plata drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1991, începând cu data solicitării acestui drept, respectiv 14 decembrie 2007. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este născută în perioada refugiului părinților săi, care au fost strămutați din C., Bulgaria, în urma Tratatului de la Craiova. În susținerea acțiunii, reclamanta a depus în copie mai multe înscrisuri, printre care: hotărârea nr. 32118 din 30 iulie 2009 emisă de pârâtă, certificat de căsătorie, certificat de naștere, copie extras din tabloul de coloniști și evacuați din C., eliberată de A.S., alte acte de stare civilă.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 603/ CA din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei A.S.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a făcut aplicarea prezumției absolute a timpului legal al concepției, reținând că și în condițiile în care s-ar aplica limita maximă a prezumției de 300 zile anterior nașterii reclamantei, ca fiind cea mai lungă perioadă de concepție, nu se ajunge la data de septembrie 1940, dată la care autorii reclamantei au părăsit Dobrogea de Sud, respectiv C. Instanța a mai reținut faptul că potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 este necesară îndeplinirea a trei condiții cumulative pentru a putea fi declarat beneficiar al legii, respectiv în intervalul cuprins între 06 septembrie 1940 – 06 martie 1945 persoana cetățean român să fi fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu din motive etnice.

Or, reclamanta nu a făcut dovada deplină a strămutării sale efective, situație în care nu poate beneficia de dispozițiile reparatorii. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A.S. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, cu motivarea că din prevederile Legii nr. 189/2000 rezultă că numai persoanele născute sau concepute la data strămutării din Bulgaria pot beneficia de prevederile legii.

Recurenta - reclamantă a arătat că această motivare este nelegală și reprezintă o interpretare eronată a prevederilor legale, întrucât prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor, cum este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor au fost strămutați ca urmare a unor persecuții etnice și au suferit toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație și care dobândesc prin naștere statutul de strămutat. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta A.S. este născută la data de 23 ianuarie 1943, în localitatea Istria, județul Constanța, din părinți V. și I., care, în urma Tratatului Româno - Bulgar în anul 1940 au fost strămutați în România, din C.. Mai mult, la dosarului de fond se află copie de la A.S. a extrasului din tabloul de coloniști și evacuați din C., din care rezultă că tatăl reclamantei se afla pe acest tablou.

Așadar, înscrisurile pe care reclamanta le-a invocat în susținerea acțiunii respectă cerințele prevăzute de lege, iar aceasta a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Fiind născută după strămutarea părinților săi, recurenta-reclamantă a împărtășit situația părinților strămutați, suportând consecințele morale și materiale ale acestei strămutări care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, reclamanta este îndreptățită să i se recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 și, în consecință, să i se acorde drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele mai sus enunțate, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., recursul să fie admis, hotărârea recurată să fie modificată în sensul admiterii acțiunii, anulării hotărârii nr. 32118 din 30 iulie 2009 a C.J.P. Constanța și obligării pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 23 ianuarie 1943 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.S. împotriva sentinței civile nr. 603/ CA din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată. Admite cererea formulată de reclamanta A.S. și anulează hotărârea nr. 32118 din 30 iulie 2009 a C.J.P. Constanța. Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 23 ianuarie 1943 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2008. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.