ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5845/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 397/ PI din 2 iunie 2003, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpatele:

1

) lit. a) și b) C. pen. și

1

) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., inculpatele menționate au fost obligate să plătească, în solidar, părții civile B.M., suma de 5.000.000 lei despăgubiri civile.

S-a reținut că, în dimineața zilei de 1 februarie 2003, citind rubrica P., partea vătămată B.M. a fost atras de ideea întreținerii unor relații amoroase ocazionale, sens în care a luat legătura telefonică cu Ț.M., una din ofertantele anunțurilor date în acest sens.

Pentru a evita consumarea relațiilor intime cu victima, inculpata menționată a cerut inculpatei C.A. să o însoțească la locuința victimei, propunere cu care aceasta a fost de acord. Propunerea privea și aducerea la locuința victimei a unei cutii cu pastile de distonocalm, în scopul folosirii, la nevoie, pentru a adormi pe numitul B. și a sustrage de la acesta sumele de bani pe care le-ar avea în locuință.

Inculpatele au fost însoțite până la locuința victimei de numitul O.M., concubinul numitei C.

Ajunse la locuința victimei, inculpatele au fost invitate în sufragerie, unde victima le-a oferit mâncare și băutură, respectiv vin. Victima a consumat bere.

Ulterior, profitând de lipsa din sufragerie a părții vătămate, inculpata Ț.M. a dat inculpatei C.A., 7 pastile de distonocalm pentru a le dizolva în paharul cu băutură a victimei, după care a plecat la bucătărie pentru a prepara cafea.

Inculpata C.A. a dizolvat pastilele, după care a plecat în stradă pentru a-și cumpăra țigări.

În momentul revenirii în locuința victimei, inculpata menționată a constatat că cei doi s-au refugiat în dormitor.

În dormitor, inculpata a cerut părții vătămate să se dezbrace, simulând că ceea ce va urma va fi întreținerea de raporturi sexuale.

Raportul sexual nu s-a mai consumat, ca urmare a faptului că partea vătămată a adormit.

Profitând de această situație, inculpata Ț.M. a sustras suma de 5.000.000 lei dintr-o casetă metalică aflată pe noptiera de lângă pat.

Inculpatele au ascuns paharul cu resturi de medicamente, după care au părăsit locuința părții vătămate.

Ajunsă la locuința sa, împreună cu coinculpata și concubinul acesteia, Ț.M. a scos din buzunar suma de 5.000.000 lei sustrasă de la partea vătămată și a înmânat inculpatei C.A. 1.900.000 lei.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatele menționate.

Parchetul a criticat sentința cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatei C.A.

Inculpata C.A. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tăinuire și aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării.

Inculpata Ț.M. a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 341/ A din 22 septembrie 2003, a admis apelul declarat de procuror, a desființat sentința atacată numai cu privire la inculpata C.A. și, rejudecând cauza, a înlăturat circumstanțele atenuante judiciare reținute în favoarea acesteia și a condamnat-o la 7 ani închisoare.

Celelalte dispoziții ale sentinței atacate au fost menținute.

Prin aceeași decizie, apelurile declarate de inculpate împotriva hotărârii primei instanțe au fost respinse, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control a apreciat că în raport de atitudinea nesinceră a inculpatei C.A., în mod justificat au fost reținute circumstanțele atenuante în favoarea acesteia.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei Ț.M., instanța de control judiciare a apreciat că aceasta a fost corect individualizată de prima instanță.

Totodată, s-a apreciat că încadrarea juridică a faptei, cu referire la cererea inculpatei C.A., este corectă, din probatoriul administrat conlucrarea celor două inculpate la săvârșirea infracțiunii, potrivit înțelegerii prealabile.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpata C.A. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, la termen prin apărătorul desemnat din oficiu, solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Starea de fapt este corect reținută, corespunzător probatoriului administrat în cauză.

Totodată, furtul săvârșit prin punerea victimei în stare de inconștiență întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, așa încât și încadrarea juridică a faptei este cea legală.

Pe de altă parte, infracțiunea de tăinuire are caracter corelativ infracțiunii prin care bunul a fost scos din patrimoniul părții vătămate și este distinctă de aceasta.

Or, în cauză, infracțiunea de tâlhărie a fost săvârșită de cele două inculpate, acțiunile intrând în conținutul acesteia, fiind cele stabilite prin înțelegerea prealabilă a acestora. Fiecare dintre cele două inculpate au avut conștiința că acțiunea constitutivă a infracțiunii se realizează prin acțiunile lor unite.

Ca atare, este irelevant în cauză faptul că, după ce, cele două inculpate s-au înțeles să sustragă bani de la partea vătămată, prin punerea acesteia în stare de inconștiență, în modalitatea arătată, în executarea acestei înțelegeri, inculpata Ț.M. a sustras suma de 5.000.000 lei, pe care a împărțit-o cu inculpata C.A., în proporțiile precizate, infracțiunea de tâlhărie fiind săvârșită de ele în calitate de coautori.

Așa fiind, în mod corect cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata C.A., care a susținut că se face vinovată numai de săvârșirea infracțiunii de tăinuire, a fost respinsă.

Pe de altă parte, inculpata C.A. cunoștea cu certitudine efectele ingerării pastilelor de distonocalm, pe care le-a adus de la locuința sa, având deci reprezentarea clară a consecințelor faptelor sale. Totodată, aceasta a avut o atitudine procesuală nesinceră, îngreunând aflarea adevărului în cauză. Ca atare, în raport de împrejurările menționate, apreciind că nu se justifică reținerea circumstanțelor judiciare în favoarea acesteia, instanța de apel a pronunțat o decizie nesusceptibilă de critică.

În același timp, în raport de acțiunile proprii astfel cum acestea au fost relevate de probatoriul administrat în cauză, sprijinul efectiv și încrederea dată coinculpatei Ț.M. pentru materializarea rezoluției infracționale, cu referire la limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, se constată că pedeapsa aplicată în speță satisface exigențele unei juste individualizări.

În consecință, pentru considerentele ce preced și cum alte motive de casare susceptibile de a fi puse în discuție din oficiu nu se constată, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A. care, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.A. împotriva deciziei penale nr. 341/ A din 22 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurent să plătească statului, suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2003.