ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4568/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 559 din 10

iunie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

a) C. pen., a condamnat pe inculpatul

I.R.O.

la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani

după executarea pedepsei, conform art. 65 C. pen.

În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen., a mai fost condamnat

inculpatul la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) și art. 17

din Legea nr. 143/2000, s-a confiscat de la inculpat 5 comprimate ecstasy.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C.

proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat, a sumei de 600.000 lei,

indisponibilizată pe parcursul urmăririi penale.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului iar, conform art. 88 C. pen., s-a

dedus prevenția de la 7 noiembrie 2002, la zi.

A mai fost obligat inculpatul la

2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut,

în fapt, urmare probelor administrate, că, la data de 7 noiembrie 2002,

organele de poliție l-au identificat pe inculpat, cu ocazia percheziției

corporale, având asupra sa 9 comprimate de culoare albă, inscripționate pe o

parte HP, denumite Ecstasy, deținute în vederea comercializării și a consumului

propriu.

Prin decizia penală nr. 434/ A din

18 august 2003, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva ultimei hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și, după rejudecare,

achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art.

20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât nu se face vinovat de

săvârșirea acestei infracțiuni.

În subsidiar, a solicitat reducerea

pedepsei aplicate.

Recursul declarat nu este fondat.

În timpul urmăririi penale,

inculpatul I.R.O., printr-o declarație olografă, a recunoscut săvârșirea

infracțiunilor de consum de droguri cât și cea de traficare a acestora.

Detaliind modul de săvârșire a faptelor, inculpatul a relatat de la cine a

cumpărat cele 30 pastile de ecstasy, cu suma de 4 dolari bucata, din care un

număr de 9 urma să i le vândă prin intermediul numitului M.M. situație

confirmată și de martorii A.F.I. și C.V.V., care a auzit pe recurent relatând

organelor de poliție (după ce a fost percheziționat) că drogurile găsite,

asupra sa, urma să le comercializeze.

Este adevărat că, ulterior, atât

inculpatul cât și martorii M.M. și A.F.I. au revenit asupra declarațiilor date

inițial, susținând, că, fără a dori să cumpere de la inculpat pastile ecstasy,

i-au cerut acestuia să „vadă”, doar, cum arată aceste droguri.

Aceste apărări nu pot fi, însă,

luate în considerare, în raport de declarațiile concordante, la care s-a făcut

referire mai sus și în care atât inculpatul cât și martorii au relatat pe larg,

modalitatea comiterii infracțiunilor, probe urmare cărora instanțele au

stabilit real atât situația de fapt și au încadrat corect faptele săvârșite.

Pedepsele aplicate sunt, de asemenea

corect individualizate, cuantumul acestora stabilit sub maximul special

prevăzut de lege, urmare reținerii în favoarea inculpatului de circumstanțe

atenuante, fiind în măsură să ducă, potrivit art. 52 C. pen., atât la

reeducarea inculpatului, cât și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel fiind, potrivit art. 379

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat urmează să fie respins, cu

obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul I.R.O., împotriva deciziei nr. 434 din 18 aprilie 2003 a Curții de

Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 7 noiembrie 2002, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 octombrie 2003.